JUDECĂTORIA B___
Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 23.09.2015
Completul compus din:
Președinte: D____ O____
Grefier: S_____ M________
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea B_______ SA, în contradictoriu cu debitorul Ciuhuța G_______ și terțul poprit _____________________, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
În temeiul art.241 alin.3 Cod procedură civilă, instanța din oficiu verifică legalitatea procedurii de citare și constată că aceasta este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că la dosarul cauzei reclamanta a depus o cerere prin care solicită să se ia act de renunțarea la judecată, întrucât terțul poprit și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau conform dispozițiilor codului de procedură civilă și a dat curs popririi.
În baza art.131 alin.1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă material, teritorial și general să judece prezenta cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare.
J U D E C Ă T O R I A
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.07.2015 creditoarea B_______ SA, a chemat în judecată pe debitorul Ciuhuța G_______ și pe terțul poprit _____________________, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună validarea popririi până la concurența sumei de 7,596.84 lei la care se adaugă cheltuielile de executare avansate în valoare de 287.93 lei și cheltuielile de executare efectuate de B__ T____ O_____, în valoare de 1,381.74 lei și dobânzile calculate zilnic pentru creditul restant până la achitarea integrală a debitului, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.012CISxxxxxxxxxx/21.10.2009 la care s-a încheiat Actul adițional 012SOMxxxxxxxxxx/15.02.2011, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, creditoarea a arătat că a fost încuviințată executarea silită a debitorului, prin încheierea din data de 17.05.2013, pronunțată de Judecătoria Mediaș, în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit de către executorul judecătoresc, la data de 22.06.2015, în scopul producerii efectelor juridice prevăzute de lege, în sensul indisponibilizării sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează în calitatea da de angajator.
Prin urmare, solicită a se constata că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în vederea efectuării popririi, respectiv de a consemna sau de a plăti suma ce reprezintă obligația de plată a debitorului către subscrisa și nici nu a comunicat faptul că nu datorează nici o sumă de bani debitorului.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.789 și următoarele Cod procedură civilă, iar, în temeiul art.223 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar în copie, taxa de timbru de 20 lei, încheierea de încuviințare a executării silite, procesul verbal de cheltuieli, adresa de înființare a popririi și dovada de primire a adresei de înființare a popririi.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin întâmpinarea depusă, terțul poprit a solicitat respingerea cererii, ca fiind neîntemeiată, având în vedere că actul de înființare a popririi din data de 26.06.2013 este fără obiect, întrucât din data de 30 iulie 2013 s-a achitat lunar 1/3 din veniturile realizate de debitor, plăți efectuate de debitor sau de către administrator, în numerar prin B_______ SA – Agenția B___, cont xxxxxxxxxxxx3RON01, cont comunicat de executorul judecătoresc.
Terțul poprit a depus în copie, ordinele de încasare pentru perioada iulie 2013 până la data de 29 iulie 2015 (filele 64-77).
La solicitarea instanței s-a emis o adresă către Inspectoratul Teritorial de Muncă A___, din care se reține că debitorul Ciuhuța G_______ I_____ este angajatul terțului poprit (f.86).
La data de 14.09.2015, creditoarea, a depus un înscris prin care solicită a se lua act de renunțarea la judecată, întrucât terțul poprit și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau , conform dispozițiilor codului de procedură civilă și a dat curs popririi (f.84).
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 406 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, instanța urmează să ia act de această renunțare.
Pentru aceste motive,
În numele legii
H O T Ă R Ă Ș T E:
În baza art.406 alin.1 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea creditoarei B_______ SA, cu sediul în București, __________________________.6A, sector 2, la judecarea cererii de validare a popririi formulată în contradictoriu cu terțul poprit _____________________, cu sediul ___________________, _______________. A___ și cu debitorul Ciuhuța G_______, domiciliat în B___, ___________________, jud. A___.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.09.2015.
Președinte, Grefier,
D____ OnigaSimona M________
Red. DO
Tred.SM
09.10.2015/5ex.,