Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX (Număr intern 166/2014)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 809

Ședința publică de la 01 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ G_______ I___

Judecător M______ P______

Judecător P___ P______

Grefier E______-R_____ L____

****************

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr.9158/05.11.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât B____ P____ L___.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză recurenta a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3636/09.04.2013 a Tribunalului București- Secția a VII-a civilă, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXX13, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea _______________________ SRL, în calitate de lichidator a fost desemnat EMMI INSOLVENȚĂ SPRL și s-au luat măsurile legale subsecvente deschiderii procedurii falimentului.

Față de lipsa de bunuri ori alte valori din patrimoniul debitoarei, prin sentința civilă nr.9159/05.11.2013, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități față de procedură și participanții la procedură și radierea debitoarei de la oficiul registrului comerțului.

Prin Serviciul registratură al secției, la data de 20.06.2013 creditoarea-reclamantă DGFP București – Biroul Juridic C_________ 5 a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului B____ P____ L___, în calitate de fost administrator al debitoarei, cerere ce a fost înregistrată ca dosar civil distinct sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, asociat dosarului de insolvență.

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă, prin sentința civilă nr. 9158 din 5.11.2013 a respins ca neîntemeiată cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului B____ P____ L___.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut în privința faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, că reclamanta-creditoarea nu a făcut proba principalei condiții de existență a acestei fapte, și anume că pârâtul, cunoscând dificultățile financiare ale societății și creșterea pasivului societății, ar fi dispus cu rea-credință și în interes personal continuarea activității comerciale a debitoarei, respectiv în scopul obținerii de avantaje patrimoniale/nepatrimoniale pe seama și în detrimentul societății. Reclamanta nu a precizat și dovedit care au fost acele acte și operațiuni, dispuse de pârât în cursul activității societății, din care să rezulte interesul vădit al acestuia de a-și procura foloase sub acoperirea societăți.

Fapta pârâtului de a fi dispus continuarea activității neprofitabile a debitoarei, în lipsa dovedirii interesului personal urmărit de pârât în toată această perioadă, poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care însă, nefiind enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.

În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin.1 lit.d tezele I și II din Legea nr.85/2006), instanța constată că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală, potrivit art.1169 C.civ., de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârât și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâtul ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.

În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamanta-creditoare nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtului ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtului de a-i prejudicia pe creditori. Reclamanta se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia. Simplul fapt că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.

Instanța mai reține, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. Instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.

Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, a formulat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând instantei admiterea recursului si modificarea hotărârii recurate in sensul admiterii cererii formulate de recurentă si de a obliga paratul la plata datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei S.C. B___ CONSTRUCȚII FOREX S.R.L.

S-a arătat că prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c) si d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, ce a făcut obiectul dosarului sus mentionat, recurenta a solicitat instantei de judecata să dispună suportarea datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei S.C. B___ CONSTRUCȚII FOREX S.R.L. din patrimoniul propriu al administratorului societatii debitoare d-l B____ P____-L___.

A mai arătat că hotărârea judecătoreasca de mai sus este pronunțata cu aplicarea greșita a legii - art. 304 pct 9 din Codul de Procedura Civila.

Atât timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta clar ca nu a fost tinuta contabilitatea in conformitate cu legea, fiind indeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicata, "raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele juridice revine administratorului".

Or, in cazul răspunderii contractuale, culpa paraților este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.

Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.

Creditorul a suferit un prejudiciu a cărei existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea S.C. B___ CONSTRUCȚII FOREX S.R.L. a ajuns in încetare de plați si ca împotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului.

Din acumularea de datorii si alte restante neachitate la termen, reiese că administratorul a omis cu buna știință, de îndată ce a observat ca societatea se afla in iminenta stare de plați, sa solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății.

Fiind pe tărâmul răspunderii civile contractuale, culpa este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar raspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu-se in vedere ca s-a acționat in temeiul unui mandat comercial.

Acesta este raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a administratorului, constând in nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul adus creditorilor prin ______________________ societatii.

In cazul de fata, inacțiunea consta in nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația tinerii contabilitatii, in special, in nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societătile comerciale.

Din modul in care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezulta ca simplul fapt ca acesta a dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vădit societatea in incetare de plați este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun raspunderea civila obișnuita.

De asemenea, inacțiunea constând in nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația tinerii contabilitatii este evidenta prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, care echivaleaza cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia ca s-a intenționat sa se ascunda modul in care au fost folosite bunurile societatii, cat si disponibilitățile bănești ale societatii debitoare.

În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, Legii nr-31/1990, Legii nr.82/1991 și OG nr. 92/2003.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către recurentă și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. îl va respinge.

Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.

Această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.

De asemenea, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.

Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.

Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimat a faptelor care-i sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către recurentă nefiind fondate.

Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimatul pârât ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, criticile formulate prin motivele de recurs având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.

De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.

Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, se observă că aceasta cuprinde trei cazuri: s-a ținut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, însă toate aceste cazuri au un numitor comun, respectiv prin această conduită a fost cauzată starea de insolvență a societății debitoare.

Curtea apreciază, în primul rând, că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, nu poate, ea singură, să conducă la concluzia că am fi în prezența cazului privind neținerea contabilității în conformitate cu legea, câtă vreme cauzele nedepunerii acestor documente pot fi multiple și nu se poate reține incidența prezumției simple la care se face referire în motivele de recurs.

Pe de altă parte, nu este întrunită nici cerința ca insolvența să fi fost cauzată de situația invocată de către recurenta – reclamantă, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea, câtă vreme legătura de cauzalitate trebuie să fie dovedită în concret, prin arătarea și dovedirea mecanismului prin care motivul la care se face referire a condus la starea de insolvență, nefiind suficientă doar formularea unor aprecieri de ordin general.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 9158/05.11.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât B____ P____ L___, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 01 aprilie 2014.

Președinte, C_______ G_______ I___	Judecător, M______ P______	Judecător, P___ P______
	Grefier, E______-R_____ L____

Red. Jud. C.G.I.

Tehnoredactat: CGI

2 ex./03.06.2014.

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: S____ C______ V_____