Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 10 Octombrie 2013
Președinte - B_______ D______ G________
Judecător I_____ D_____
Judecător A____ P_________
Grefier L_______ A_____
DECIZIE Nr. 1085 CA /2013
Pe rol judecarea recursului declarat de C______ DE A_____ D____ S_______ împotriva sentinței civile nr. 3260 din 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iasi.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S_______ pentru recurent, lipsă fiind intimatul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: instanta constată depusă la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimat în două exemplare și înmânează un exemplar recurentei prin apărător.
A_____ S_______ pentru recurent arată că nu dorește termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare , nu are cereri prealabile de formulat nici alte probe de administrat.
Instanța, nefiind alte cereri de formulat,constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului recursului.
A_____ S_______ pentru recurent având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței de fond cu reținerea spre rejudecare, admiterea acțiunii principale așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
T R I B U N A L U L
Prin sentinta civila nr 4996 din 29.03.2013, pronunțată de Judecătoria Iași , a fost admisa în parte plângerea contravențională formulată de petentul C______ de A_____ “D____ S_______” (cu sediul în Iași, ______________.C______ nr.12, jud.Iași), formulată în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – C______, dispunandu-se înlocuirea sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr.xxxxxxx din 24.10.2012 cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Retine judecătorul fondului in considerentele sentintei urmatoarele imprejurări :
„…Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001 și care ar putea fi invocate din oficiu.
Conform art.8 alin.1 din OG 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda. Potrivit alin.3, contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4. În baza art.7, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, ținând cont de situația de fapt reținută de agentul constatator, instanța constată că amenda apare ca fiind corect aplicată.
Sub aspectul temeiniciei, trebuie stabilită existența obligației petentului de a achita tariful, ținând cont de pretinsa înstrăinare a vehiculului și, împreună cu acesta, a obligației pentru neîndeplinirea căreia a fost sancționată.
Din înscrisurile depuse de petent sau de instituțiile cărora instanța le-a solicitat date oficiale, a rezultat că la data săvârșirii contravenției autovehiculul era înregistrat pe numele acestuia la data săvârșirii contravenției.
Acesta a pretins că aspectul este lipsit de importanță, de vreme ce din actele depuse de el rezultă cu certitudine că a înstrăinat vehiculul către o altă persoană, care avea obligația să efectueze formalitățile de transfer.
Deși ultima parte este adevărată, instanța reține că niciunul dintre înscrisurile depuse de petent nu a dobândit dată certă în niciuna dintre modalitățile indicate de art.1082 C.Civ. vechi (în vigoare la data presupusei vânzări, conform art.230 alin.1 lit.a din legea 71/2011).
În astfel de situații, dacă instanțele nu ar ține cont de data certă, există posibilitatea teoretică a întocmirii unor înscrisuri „pro causa” (special pentru cauză) care să ateste transferul dreptului de proprietate.
Mai mult, chiar dacă transferul proprietății are loc în realitate între părți, neînregistrarea sa în bazele de date oficiale funcționează ca o cauză de impunitate în raport de contravenția reținută în prezenta cauză, ceea ce contravine scopului legii.
Astfel, în lipsa întocmirii unor minime formalități în acest sens, agenții intimatei nu au posibilitatea să verifice apartenența autoturismelor depistate în trafic, ceea ce presupune practic o imunitate în ceea ce privește răspunderea contravențională pentru cei implicați: vânzătorul pretinde că a vândut bunul, iar cumpărătorul nu poate fi sancționat deoarece nu figurează încă în baza de date.
În consecință, instanța va reține că actul a fost legal și temeinic întocmit pe numele petentului, cel care figura în baza de date aflată la dispoziția intimatei ca proprietar al autovehiculului depistat în trafic fără rovinietă.
O astfel de interpretare este menită să responsabilizeze persoanele implicate în transferul dreptului de proprietate asupra unor vehicule în sensul de a aduce acest transfer la cunoștința autorităților competente, ținând cont de importanța deosebită pe care o are acuratețea bazei de date în discuție.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța consideră că aplicarea criteriilor prevăzute de art.21 alin.3 din OG 2/2001 poate conduce la concluzia că este posibilă corijarea conduitei petentului și prin aplicarea unui simplu avertisment, dată fiind atingerea minimă adusă valorii sociale protejate.
Pentru aceste considerente, va admite în parte plângerea contravențională, și va dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 250 lei aplicate prin procesul-verbal _________ nr.xxxxxxx din 24.10.2012, întocmit de intimată, cu sancțiunea contravențională a avertismentului, urmând să mențină celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.
Impotriva acestei sentinte , in trmen legal a declarat recurs petenta CABINE DE A_____ D____ S_______ solicitand admiterea acestuia , modificarea in tot a sentintei si admiterea plangerii .
Astfel, la data savarsirii contraventiei, petenta nu mai avea un drept de proprietate asupra autovehiculului si nici nu l mai putea folosi in baza unui drept legal, astfel incât nu este îndeplinită condiția prevazuta de dispoz OG 15/2002, pentru a fi intrunite elementele constitutive ale contravenției .
Intimata Compania Națională de Autostrazi si Drumuri Naționale a formulat intampinare solicitând respingera recursului si menținerea procesului verbal de contravenție.
Astfel , se invoca de catre intimat faptul că procesul verbal de contraventie a fost emis prin Sistemul Informatic de emitere , gestiune , monitorizare si control a rovinietei SIEGMCR , iar proprietarul/utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a MAI.
In drept , art 308 alin 2 cpcp , OG 15/2002 , OG 2/2001.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizand recursul prin prisma dispozitiilor legale incidente, a motivelor invocate de recurent, dar si din oficiu , prin raportare la prevederile art 304 ind 1 cpc, Tribunalul retine:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx din 24.10.2012 (f.5), intimata a sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei, în temeiul OUG 15/2002, în conformitate cu art.8 alin.2 , reținându-se că vehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, utilizat de petent, a circulat fără rovinietă, fiind depistat pe DN 28 km.81 + 300, Tomești, la 12.10.2012, la orele 0829. Retie de asemene ainstanta de control faptul ca recurentul a depus fișa de preluare a autoturismului din 10.07.2012 (f.6), contractul de vânzare-cumpărare din 10.07.2012 (f.7), înscrisuri sub semnătură privată prin care a invocat faptul că a vândut autoturismul către __________________ la data respectivă. Insă , potrivit adresei nr.xxxxx/07.02.2013 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, vehiculul a fost înregistrat pe numele petentului la 09.05.2008 și radiat la 14.11.2012, ca urmare a transferului dreptului de proprietate către D_____ C_____.
In ceea ce priveste intrunirea elementelor obligatoriiale contravetiei , retie instanta fapul că, potrivit doctrinei majoritare, notiunea de vinovatie, ca element subiectiv al contravenției, desemnează poziția psihică a contravenientului față de urmarea imediată a actiunii sale, sau cu alte cuvinte voința sau nonvoința rezultatului ilicit. Nu poate exista voința unui anumit rezultat, fără o prealabilă reprezentare, concepere, imaginare a acelui rezultat, ca un efect al unei anumite manifestari umane, cu alte cuvinte, cu prevedere, iar la randul ei, prevederea nu poate exista decat daca subiectul posedă o anumită cunoastere privind actiunea legilor cauzale si daca recunoaște in realitatea inconjurătoare conditiile de actiune ale acestor legi.
Totusi , trebuie sesizat ca, acesta notiune de cunoastere a legilor cauzale nu se limiteaza la ceea ce a cunoscut efectiv persoana sanctionata (in contextul in care nici un subiect de drept nu poate invoca necunoașterea legii) ci cuprinde, de asemenea, acea cunoaștere care „trebuia să existe”, adică acea cunoaștere pe care ar fi avut o un om normal si diligent , aflat ________________________ .
Raportat acestor criterii doctrinare, si in contextul circumstanțelor particulare ale cauzei, Tribunalul a apreciat ca petenta, ce a predat si vandut autoturismul la 10.07.2012 nu a savarsit nici o fapta cu vinovatie, omisiunea radierii vehicolului nefiind de natua a i atrage răspunderea contraventionala pentru fapta retinuta in procesul verbal .
Concluzionand , Tribunalul va admite recursul si in temeiul dispoz art 312 alin 2 si 3 cod pr civ , va modifica in tot sentinta, plingerea petentei urmand a fi admisa, cu consecinta anularii procesului verbal de contraventie .
PENTRU ACETE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C______ DE A_____ D____ S_______ împotriva sentinței civile nr. 3260 din 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iasi , sentință pe care o modifică în tot.
Admite plângerea formulată de C______ DE A_____ D____ S_______ împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr xxxxxxx încheiat de IPJ IASI.
Anulează procesul-verbal de contravenție sus-menționat și exonerează petentul de plata amenzii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.10.2013.
Președinte, B_______ D______ G________ |
Judecător, I_____ D_____ |
Judecător, A____ P_________ |
|
Grefier, L_______ A_____ |
|
Jud fond Z______ L___ F_____