DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX operator 2711
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 844/A
Ședința publică din data de 23 septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F_____ M____ C_______ FLORENȚA
JUDECĂTOR: F_________ P____
GREFIER: I____ M_______ S______
Ministerul Public este reprezentat de procuror A______ I____ S___ din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelului formulat de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA LUGOJ împotriva sentinței penale nr. 228 din 05.05.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
Prezența părților, mersul dezbaterilor și concluziile părților și ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 09.09.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, instanța stabilind termen pentru deliberare și pronunțare la data de 23.09.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 228 din 05.05.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în baza art. 335 alin. 1 C.p., art. 336 alin. 1 C.p. raportat la art. 113 și urm. Cod penal, cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal, precum și cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.pr.pen., a fost stabilită pe seama inculpatului minor C_____ A________ F_____, fiul lui M____ și A_______ D______, născut la data de 09.05.1997, în Lugoj, județul T____, posesor al CI ________ nr. xxxxxx, eliberat de SPCLEP Lugoj, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în ______________________________________, nr. 32, județul T____, cetățenie română, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii – 10 clase, fără ocupație, măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
În temeiul art. 121 Cod penal pe durata măsurii educative au fost impuse minorului următoarele obligații:
a) Să urmeze un curs de pregătire școlară sau profesională
b) Să nu depășească fără acordul Serviciului de Probațiune T____ limita teritorială a României.
c) Să se prezinte la S________ de Probațiune T____ la data fixate de acesta.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente C_____ A_______ D______ și C_____ M____ la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, întocmit la data de 26.02.2015 în dosarul nr. 1615/P/2014, înregistrat la data de 03.03.2015 pe rolul Judecătoriei Lugoj sub nr. XXXXXXXXXXXX, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului minor C_____ A________ F_____, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului, prev. de art. 335 alin. 1 și 336 alin. 1 C. penal cu aplic. art. 38 alin. 1 C. penal și art. 113 și urm. C. penal.
În fapt, prin actul de inculpare, s-a reținut că în seara zilei de 02.09.2014 inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca OPEL CORSA cu nr. XXXXXXXXX, pe care l-a condus pe drumurile publice (din localitatea Valea L____ până în municipiul Lugoj).
În jurul orelor 0106 (în data de 03.09.2014), ajungând pe __________________________ Lugoj, a fost oprit pentru control de organele de poliție și, întrucât inculpatul emana miros de alcool, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După testare inculpatul a fost condus la spital, unde i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și, în urma analizelor de laborator, s-a stabilit că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,25 %o.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că inculpatul nu posedă permis de conducere, aspect confirmat și de S________ Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T____ prin adresa nr. xxxxx/24.10.2014.
Situația de fapt mai sus menționată a fost susținută cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare și sesizare din oficiu (f.3 dosar u.p.), proces-verbal de identificare (f. 4 dosar u.p.), rezultatul testării cu aparatul etilotest (f. 5 dosar u.p.), proces-verbal de prelevare (f. 7 dosar u.p.), buletinul de examinare clinică (f. 8 dosar u.p.), buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 430/A/05.09.2015 emis de IML Timișoara (f. 9 dosar u.p.), adresa nr. xxxxx/2014 a SPCRPCÎV T____ (f. 11 dosar u.p.), declarația martorului P_______ D___ V_____ (f. 12-14 dosar u.p.), fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 15 dosar u.p.), declarație suspect (f. 17-18 dosar u.p.), și declarație de inculpat (f. 21-22 dosar u.p.).
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 05.05.2015, în baza art. 346 al. 2 C.pr.pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Lugoj a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Fiind audiat în fața instanței la termenul de judecată din data de 05.05.2015, inculpatul minor C_____ A________ F_____ a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă cu aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
Instanța de fond a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 374 al. 7 C.pr.pen., și nu a readministrat în cursul cercetării judecătorești probele administrate în dosarul de urmărire penală și care nu au fost contestate de părți.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că starea de fapt expusă prin rechizitoriu este dovedită în întregime de probele anterior enunțate, reținând următoarele:
În fapt, din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sesizare din oficiu (f. 3 dosar u.p.), care se coroborează cu declarațiile inculpatului și cu declarația martorului P_______ D___ V_____ (f. 12-14 dosar u.p.), precum și cu rezultatul testării alcooltest (f. 5 dosar u.p.), cu buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 430/A/05.09.2015 emis de IML Timișoara (f. 9 dosar u.p.) și cu adresa nr. xxxxx/2014 a S.P.C.R.P.C.Î.V. T____ (f. 11 dosar u.p.), reiese că în seara zilei de 02.09.2014 inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca OPEL CORSA cu nr. XXXXXXXXX, pe care l-a condus pe drumurile publice (din localitatea Valea L____ până în municipiul Lugoj).
În jurul orelor 0106 (în data de 03.09.2014), ajungând pe __________________________ Lugoj, a fost oprit pentru control de organele de poliție și întrucât inculpatul emana miros de alcool, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După testare inculpatul a fost condus la spital, unde i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și, în urma analizelor de laborator, s-a stabilit că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,25 %o, la orele 0130.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că inculpatul nu posedă permis de conducere, aspect confirmat și de S________ Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T____, prin adresa nr. xxxxx/24.10.2014.
În fața instanței, cu prilejul cercetării judecătorești, inculpatul a dat o declarație (f. 20 dosar instanță), prin care a recunoscut săvârșirea faptei așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, solicitând a se face aplicarea art. 374 alin. 4, art. 375 și art. 396 din C. pr. pen.
În drept, fapta inculpatului, care în data de 03.09.2014, în jurul orelor 0130, a condus pe drumurile publice (din localitatea Valea L____ până în municipiul Lugoj) autoturismului marca OPEL CORSA cu nr. XXXXXXXXX, fără a deține permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din Codul penal.
Elementul material a constat în acțiunea inculpatului de a conduce autoturismului marca OPEL CORSA cu nr. XXXXXXXXX pe drumurile publice în condițiile în care acesta nu poseda permis de conducere.
Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru securitatea circulației pe drumurile publice, cunoscut fiind faptul că o persoană care nu poseda permis de conducere nu si-a însușit cunoștințele si deprinderile obligatorii pe care le presupune conducerea în siguranță a autovehiculelor.
Fiind o infracțiune formală, de pericol, raportul de cauzalitate între urmarea imediată și acțiune se prezumă, starea de pericol fiind inerentă acțiunii.
Din perspectiva laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., întrucât prin conducerea autovehiculului fără a poseda permis de conducere a cunoscut că pune în pericol securitatea circulației rutiere și siguranța celorlalți participanți la trafic, în condițiile în care nu a absolvit cursurile de specialitate în cadrul cărora să-și însușească deprinderile necesare conducerii unui autovehicul pe drumurile publice, atât din punct de vedere teoretic cât și practic, dar, deși nu a urmărit un astfel de rezultat, a acceptat producerea lui.
În drept, fapta inculpatului, care în data de 03.09.2014, în jurul orelor 0130, a condus pe drumurile publice (din localitatea Valea L____ până în municipiul Lugoj) autoturismul marca OPEL CORSA cu nr. XXXXXXXXX, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv o alcoolemie de 1,25 %o la orele 0130 în data de 03.09.2014, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul penal.
Elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului care a condus autoturismul pe drumurile publice, având în sânge o alcoolemie peste limita legală.
Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru securitatea circulației pe drumurile publice, cunoscut fiind faptul că o persoană care se găsește sub influența băuturilor alcoolice nu mai este în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice pe care le presupune conducerea în siguranță a autovehiculelor.
Fiind o infracțiune formală, de pericol, raportul de cauzalitate între urmarea imediată și acțiune se prezumă, starea de pericol fiind inerentă acțiunii.
Din perspectiva laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă întrucât, prin conducerea autoturismului după ce în prealabil a consumat alcool, a cunoscut că pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, în condițiile în care o persoană aflată sub influența alcoolului are mult diminuate orice reflexe și reduse orice posibilități de preîntâmpinare a unui eventual pericol pe drumurile publice și, deși nu a urmărit un astfel de rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Raportat la poziția sinceră a inculpatului, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
Potrivit dispozițiilor art. 129 al. (1) Cod penal, instanța de fond a reținut că, în caz de concurs de infracțiuni săvârșite pe timpul minorității, se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele.
Inculpatul a fost minor atât la data comiterii faptelor, cât și la data sesizării instanței de fond.
La individualizarea măsurii educative ce a fost aplicată inculpatului minor, instanța de fond a avut în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Pentru aceste motive, în baza 335 alin. 1 C.p., art. 336 alin. 1 C.p. raportat la art. 113 și urm. Cod penal, cu aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal, precum și cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.pr.pen., a stabilit pe seama inculpatului minor C_____ A________ F_____, măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Având în vedere concluziile referatului de evaluare a inculpatului minor întocmit de S________ de Probațiune T____, cât și faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, instanța de fond a apreciat că dobândirea unei noi calificări profesionale sau urmarea unui curs de pregătire școlară ar avea un efect benefic asupra posibilităților viitoare ale inculpatului de a realiza venituri licite, motiv pentru care, în baza art. 121 al. 1 lit. b C. pen., a impus inculpatului ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională.
De asemenea, în temeiul disp. art. 121 al. 1 lit. b și c C.pen., a impus inculpatului minor și obligațiile de a nu depăși fără acordul Serviciului de Probațiune T____ limita teritorială a României și de a se prezenta la S________ de Probațiune T____ la data fixate de acesta.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente C_____ A_______ D______ și C_____ M____ la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinței penale nr. 228 din 05.05.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, a formulat apel P________ de pe lângă Judecătoria Lugoj, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 29.05.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX.
În cuprinsul motivelor de apel formulate, P________ de pe lângă Judecătoria Lugoj a arătat că sentința penală atacată este nelegală sub aspectul obligării părții responsabile civilmente în solidar cu inculpatul minor la plata cheltuielilor judiciare către stat, deși aceasta nu a fost obligată și la repararea pagubei în solidar cu inculpatul, nefiind aplicabile în aceste condiții dispozițiile art. 274 alin. 3 C.p.p.
Examinând apelul formulat de procuror, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 2 C.pr.pen., Curtea reține că acesta este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de apel apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat în ceea ce privește starea de fapt cât și în privința măsurii educative aplicată de instanța de fond care este corect individualizată raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate art. 74 și art. 115 Cod penal.
În mod judicios prima instanță a analizat și interpretat probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, probe în temeiul cărora a procedat la aplicarea măsurii educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni pentru infracțiunile reținută în sarcina inculpatului, astfel că instanța de apel apreciază că, în speță măsura educativă este adaptată gravității infracțiunii comise.
S-a avut în vedere că la data în seara zilei de 02.09.2014 inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca OPEL CORSA cu nr. XXXXXXXXX, pe care l-a condus pe drumurile publice (din localitatea Valea L____ până în municipiul Lugoj).
În jurul orelor 01,06 (în data de 03.09.2014), ajungând pe __________________________ Lugoj, a fost oprit pentru control de organele de poliție și întrucât inculpatul emana miros de alcool, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După testare inculpatul a fost condus la spital, unde i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și, în urma analizelor de laborator, s-a stabilit că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,25 %o, la orele 01,30.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că inculpatul nu posedă permis de conducere, aspect confirmat și de S________ Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor T____, prin adresa nr. xxxxx/24.10.2014.
În ce privește motivul de apel invocat de procuror, instanța de apel reține că prevederile art. 274 alin. 3 C.pr.pen., sunt aplicabile numai în cazul în care în cauză există constituire de parte civilă, iar inculpatul a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor.
Cum în cauză este vorba de infracțiuni de pericol și nu există latură civilă, plata cheltuielilor judiciare este suportată de inculpat în conformitate cu art. 274 alin. 1 C.pr.pen., astfel că se impune înlăturarea obligării părților responsabile civilmente de la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p., va admite apelul declarat de către P________ de pe lângă Judecătoria Lugoj, împotriva sentinței penale 228/05.05.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul XXXXXXXXXXXX.
Va desființa sentința penală atacată sub aspectul cheltuielilor judiciare și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., va obliga inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanță.
Va menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de către P________ de pe lângă Judecătoria Lugoj, împotriva sentinței penale 228/05.05.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul XXXXXXXXXXXX.
Desființează sentința penală atacată sub aspectul cheltuielilor judiciare și rejudecând în aceste limite:
În baza art. 274 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanță.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
F_____ M____ C_______ FLORENȚA F_________ P____
GREFIER,
I____ M_______ S______
Red. F.P./28.09.2015
Tehnored. I.M.S. - 6 ex./25.09.2015
Primă instanță: Judecătoria Lugoj – jud. E____ C_____ P_____