Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIE Nr. 508/2015
Ședința publică de la 10 Aprilie 2015
PREȘEDINTE I____ G_______
Judecător I____ E______
Grefier M______ N____
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror D____ S_____ din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C______
*****
Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul Ș____ I____ N______, deținut în Penitenciarul C______(arestat în altă cauză), împotriva sentintei penale nr.118 din 10.12.2014, pronunțată de Judecătoria Baia de A____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul-inculpat Ș____ I____ N______, în stare de arest, asistat de avocat desemnat din oficiu-R_____ C_______, lipsind partea vătămată N_________ N______.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se depune la dosar de către inculpat un certificat de incadrare a copilului său _______________ handicap.
Potrivit dispozitiilor instantei, s-a procedat la ascultarea inculpatului, declaratie care s-a consemnat si atasat la dosarul cauzei.
Nemaifiind alt cereri de formulat, instan,a apreciind cauza în stare de solutionare, a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat R_____ C_______, având cuvântul, a solicitat admiterea apelului, desfiintare sentintei atacate si reducerea pedepsei inculpatului, invocând imprejurarea că inculpatul a recunoscut si a regretat fapta, că se află la vârsta la care inculpatul poate fi reeducat si reintegrat in societate, chiar prin condamnarea sa la o pedeapsă mai blândă.
Reprezentantul Ministrului Public, având cuvântul, a solicitat admiterea apelului declarat de inculpat doar cu privire la gresita încălcare a încadrării, celelalte critici aduse sunt nefondate.A arătat că inculpatul a fost condamnat anterior pentru in fractiuni concurente mai mari decât cea de față, iar pentru ca această pedeapsă să-și atingă scopul trebuie ca inculpatul să strea in regim de detentie, dar si in cumulul stabilit de instantă.
Inculpatul-apelant, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu sustinerile apărătorului său, în sensul reducerii pedepsei.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 118 din 10.12.2014, pronunțată de Judecătoria Baia de A____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în baza art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit.b C.p. cu aplicarea art.5 C.p și art.396 alin.10 C.p.p a fost condamnat inculpatul Ș____ I____-N______, fiul lui G_______ și L___, născut la data de 15.04.1988 în Baia de A____, județul M________, cu domiciliul în Ponoarele, ____________________________ cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin.1 C.p. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata prev de art. 65 alin. 3 C.p.
În baza art. 38 alin.1-39 alin.1 lit.b C.p., art. 45 alin 1-3,5 Cp., cu aplicarea art. 5 Cp. au fost descontopite pedepsele aplicate anterior prin sentința penală 45 din data de 13.03.2014, pronunțată de Judecătoria Baia de A____, așa cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1240 din data de 15.10.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, de către Curtea de Apel C______ și repune în individualitatea lor cele două pedepse.
S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cele două infracțiuni pentru care inculpatul Ș____ I____-N______ a fost condamnat prin sentința penală 45 din data de 13.03.2014, pronunțată de Judecătoria Baia de A____, așa cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1240 din data de 15.10.2014 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, de către Curtea de Apel C______, contopește pedepsele, cele trei pedepse, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani la care se adaugă un spot de 1 an și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare și 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a),b) Cod penal, ca pedeapsă complementară.
Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata prev de art. 65 alin. 3 C.p.
În baza art. 15 alin.2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 C.p. anterior s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 9/ 22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Baia de A____, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 3 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție și 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin 1 lit. a,b Cod penal, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 40 alin.3 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Ș____ I____-N______ perioada executată, respectiv de la 16.10.2014 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 139/45/XXXXXXXXXXXX din data de 15.10.2014 emis de Judecătoria Baia de A____ și emiterea unui nou mandat de executare în baza prezente sentințe, după rămânerea sa definitivă.
A fost menținută starea de arest a inculpatului Ș____ I____-N______
În baza art. 397 alin.1 C.p.p. a fost respinsă acțiunea civilă ca nefondată.
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 481,23 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei potrivit delegației nr. 409/06.06.2014, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de A____ nr. 446/P/2013 din 08.05.2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ș____ I____-N______, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat – art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.
În fapt, s-a reținut în rechizitoriu, că în perioada 26-28.08.2013 inculpatul Ș____ I____-N______ a pătruns, prin efracție, în locuința persoanei vătămate N_________ N______, de unde a sustras mai multe bunuri și cartea de identitate a persoanei vătămate.
Fiind audiat, inculpatul Ș____ I____-N______ a recunoscut săvârșirea faptei, arătând în acest sens că, în vara anului 2013, ne mai aducându-și aminte data exactă, după lăsarea întunericului, a pătruns în casa persoanei vătămate prin tăierea unui inel de sârmă oțelită de care era prins lacătul ușii. Acesta a mai arătat că nu a pătruns în locuința persoanei vătămate în aceiași seară de frică că va fi bătut de persoană vătămată – N_________ N______, întrucât a mai fost bătut și în trecut de acesta, urmând să revină a doua zi, să vadă dacă persoana vătămată a reparat încuietoarea de la ușă. A doua zi a mers din nou la locuința persoanei vătămate și a constat că încuietoarea de la ușă nu a fost reparată, motiv pentru care a pătruns în locuința persoanei vătămate de unde a sustras mai multe bunuri: două pachete de țigări, marca Marlboro, o damigeană de 5 l de țuică, suma de 50 de lei, un contract de depozit CEC BANK, mai multe sticle de 2 l pline cu benzină, un bidon albastru cu ulei hidraulic, două lanterne, două lanțuri de drujbă și cartea de identitate a persoanei vătămate.
Inculpatul Ș____ I____-N______ a mai declarat că a încercat să vândă bunurile sustrase pe raza satului G______, ______________________________ nicio persoană nu a vrut să cumpere aceste bunuri întrucât se afla sub influența băuturilor alcoolice, și nu își mai aduce aminte la ce persoane a încercat să vândă bunurile, cu excepția numiților S________ C_________ și S________ R_____.
Declarația inculpatului s-a coroborat cu: declarațiile persoanei vătămate N_________ N______ (f. 15-16, 17, 19-20), procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 29.08.2013 (f. 43-44) și planșă fotografică (f. 45-55), procesul-verbal de reconstituire din data de 21.02.2014 (f. 60-61) și planșă fotografică (f. 62-70) și declarațiile martorilor audiați în cauză (f. 71-94).
Cu ocazia audierii lor, martorii S________ C_________ și S________ R_____ au confirmat cele declarate de către inculpat, respectiv că în vara anului 2013, ne mai reținând data exactă, dar pe la mijlocul verii, în timp ce se aflau în fața locuinței au fost întrebați de inculpatul Ș____ I____-N______ dacă doresc să cumpere benzină și două lanțuri de drujbă, bunuri pe care inculpatul le avea într-o traistă, însă au refuzat să cumpere bunurile respective deoarece îl cunoșteau ca fiind o persoană care a comis mai multe furturi pe raza localităților din zonă. (f. 75-82).
S-a precizat prin actul de sesizare că faptele au fost dovedite cu declarațiile inculpatului Ș____ I____-N______ (f. 24-26, 27 -28, 31-32, 35); declarațiile persoanei vătămate N_________ N______ (f. 15-16, 17, 19-20); declarațiile martorului N_________ A__ (f. 71-72, 74); declarațiile martorului S________ C_________ (f. 75-76, 77, 79); declarațiile martorului S________ R_____ (f. 80, 82); declarațiile martorului T________ L______ (f. 83-85); declarațiile martorului F__________ I__ (f. 86, 88); declarațiile martorului Ș_________ T. V_____ (f. 89, 91); declarațiile martorului D______ I__ (f. 92, 94); proces-verbal de cercetare la fața locului din data de 29.08.2013 (f. 43-44) și planșă fotografică (f. 45-55); proces-verbal de reconstituire din data de 21.02.2014 (f. 60-61) și planșă fotografică (f. 62-70); raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 819 din data de 23.12.2013 (f. 39); cazier judiciar Ș____ I____-N______ (f. 23) și alte înscrisuri.
S-a mai arătat în actul de sesizare că în drept, fapta inculpatului Ș____ I____-N______, constând în aceea că, în perioada 26-28.08.2013 a pătruns, prin efracție, în locuința persoanei vătămate N_________ N______ și a sustras mai multe bunuri și cartea de identitate a persoanei vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.pen.
În ceea ce privește latura civilă s-a arătat în rechizitoriu că, în ceea ce privește prejudiciul cauzat, persoana vătămată N_________ N______ a evaluat prejudiciul la suma de 4000 lei, constând în contravaloarea bunurilor sustrase, motiv pentru care a înțeles să se constituie parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului (f. 19).
În ședința publică din data de 05.12.2014, inculpatul Ș____ I____-N______ a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc pe baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale.
De asemenea, inculpatul a precizat că, recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu întocmit de P________ de pe lângă Judecătoria Baia de A____.
Având în vedere probele administrate în cursul urmăriri penale precum și declarația inculpatului data în fata instanței de judecată, reținând starea de fapt descrisă mai sus, în drept, fapta inculpatului Ș____ I____-N______, săvârșită în perioada 26-28.08.2013, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de furt calificat – art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen.
Potrivit disp. art. 228 alin 1 Cod penal „ Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
De asemenea, disp. art. 229 alin.1 lit.b și lit.d, alin.2 lit b Cod penal, statuează că „ Furtul săvârșit în următoarele împrejurări: (b) în timpul nopții; (d) prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase (…) Dacă furtul a fost săvârșit în următoarele împrejurări (b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional,se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.”
Astfel, în baza art. 228 alin.1 rap. la art.229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit.b C.p. cu aplicarea art.5 C.p și art.396 alin.10 C.p.p, instanța a condamnat inculpatul Ș____ I____-N______, fiul lui G_______ și L___, născut la data de 15.04.1988 în Baia de A____, județul M________, cu domiciliul în Ponoarele, ____________________________ cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, ca pedeapsă complementară.
De asemena, în baza art. 65 alin.1 C.p. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata prev de art. 65 alin. 3 C.p.
În baza art. 38 alin.1-39 alin.1 lit.b C.p., art. 45 alin 1-3,5 Cp., cu aplicarea art. 5 Cp. instanța a dispus descontopirea pedepselor aplicate anterior prin sentința penală 45 din data de 13.03.2014, pronunțată de Judecătoria Baia de A____, așa cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1240 din data de 15.10.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, de către Curtea de Apel C______ și repune în individualitatea lor cele două pedepse.
De asemenea, instanța a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cele două infracțiuni pentru care inculpatul Ș____ I____-N______ a fost condamnat prin sentința penală 45 din data de 13.03.2014, pronunțată de Judecătoria Baia de A____, așa cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1240 din data de 15.10.2014 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, de către Curtea de Apel C______, a contopit pedepsele, cele trei pedepse, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani la care se adaugă un spot de 1 an și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare și 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a),b) Cod penal, ca pedeapsă complementară.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a), b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata prev de art. 65 alin. 3 C.p.
În baza art. 15 alin.2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 C.p. anterior instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 9/ 22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Baia de A____, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 3 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție și 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin 1 lit. a,b Cod penal, instanța a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 40 alin.3 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Ș____ I____-N______ perioada executată, respectiv de la 16.10.2014 la zi.
Instanța a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 139/45/XXXXXXXXXXXX din data de 15.10.2014 emis de Judecătoria Baia de A____ și emiterea unui nou mandat de executare în baza prezente sentințe, după rămânerea sa definitivă și va menține starea de arest a inculpatului Ș____ I____-N______ .
În ceea ce privește latura civilă instanța a reținut că, din probele administrate parte civilă N_________ N______ nu a făcut dovada valorii prejudiciului, astfel că, instanța în baza art. 397 alin.1 C.p.p. a respins acțiunea civilă formulată de parte civilă, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe inculpatul Ș____ I____ N______ a declarat apel solicitând admiterea și desființarea sentinței atacate considerând că pedeapsa este prea aspră și nu corespunde gradului de pericol social al infracțiunii săvârșite, iar aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus ar fi un avertisment suficient și îndestulător iar cu privire la reindividualizarea pedepsei, solicită a se da o eficiență sporită circumstanțelor reale ale faptei și personale ale inculpatului și reducerea pedepsei de la 1 an și 6 luni închisoare, la 1 an și 4 luni închisoare față de faptul că a recunoscut și regretat fapta comisă, vârsta sa, posibilitățile sale de îndreptare fiind reale, putând fi reeducat și reintegrat în societate și prin condamnarea la o pedeapsă mai blândă.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut corect starea de fapt și încadrarea juridică, faptele inculpatului Ș____ I____ N______ constând în aceea că, în perioada 26-28.08.2013 a pătruns, prin efracție, în locuința persoanei vătămate N_________ N______ și a sustras mai multe bunuri și cartea de identitate a persoanei vătămate, realizând elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.pen.
În mod corect a aplicat instanța de fond pedeapsa pentru infracțiunile menționate anterior orientare spre minimul special prevăzut de lege luând în considerare dispozițiile art. 396 alineat 10 Noul Cod de procedură penală care reglementează reducerea limitelor pedepselor atunci când judecata are loc în baza art. 375 Noul Cod de procedură penală raportat la art. 374 alineat 4 Noul Cod de procedură penală în cazul recunoașterii vinovăției de către inculpat.
Critica apelantei privind greșita individualizarea a pedepsei aplicate inculpatului este nefondată.
Condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare este de natură să asigure scopul preventiv educativ al legii penale și să prevină săvârșirea de noi infracțiuni, având în vedere împrejurările comiterii faptelor, concursul de infracțiuni ce a determinat contopirea pedepselor aplicate inculpatului prin s.p nr. 45 din data de 13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Baia de A____, ce evidențiază perseverența sa infracțională.
Curtea nu a identificat elemente de nelegalitate ale sentinței penale atacate, motiv pentru care în baza art.421 alin.1 lit.b C.pr.p. va respinge apelul, formulat de inculpatul Ș____ I____ N______, împotriva sentintei penale nr.118 din 10.12.2014, pronunțată de Judecătoria Baia de A____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, ca nefondat.
În baza art.275 alin.2 Cpr.p. va fi obligat apelantul-inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge apelul formulat de inculpatul Ș____ I____ N______, împotriva sentintei penale nr.118 din 10.12.2014, pronunțată de Judecătoria Baia de A____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, ca nefondat.
Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2015
Președinte, Judecător
I____ G_______ I____ E______
Grefier,
M______ N____
Red.jud. I.G.
j.f.C.I.B.
M.N. /IB/11.05.2015