Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - art. 228 alin. 1 Cod penal –
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA PENALĂ NR. 18
Ședința publică din 3 februarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte : S_____ C________
Grefier : V_______ P___
Ministerul Public fiind reprezentat de procuror Isbela-C____ M____
de la P________ de pe lângă Judecătoria Fălticeni
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul S______ D____-G______, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, persoană vătămată fiind ____________________.
Concluziile dezbaterilor în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din 28 ianuarie 2016, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 3 februarie 2016.
După deliberare,
I N S T A N Ț A
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 402/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a fost trimis în judecată, în stare libertate, S______ D____-G______, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, în dauna persoanei vătămate S.C. A____ R______ S.R.L.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că inculpatul S______ D____-G______ din orașul Târgu F_____, jud. Iași, care este cunoscut ca o persoană cu preocupări infracționale, fiind cercetat și condamnat în repetate rânduri pentru comiterea de infracțiuni de „furt calificat”, s-a hotărât să sustragă bunuri din magazinul situat în mun. Fălticeni ce aparține persoanei vătămate S.C. A____ R______ S.R.L.
Astfel, la data de 06.02.2015, inculpatul S______ D____-G______ s-a deplasat din localitatea de domiciliu în zona centrală a mun. Fălticeni, pe ______________________, unde este amplasat Complexul Comercial „N___ Florilor” în a cărui incintă, la etajul 2, funcționează magazinul ce aparține persoanei vătămate S.C. A____ R______ S.R.L.
La fața locului, în jurul orei 18.00, profitând de faptul că în zona raionului IT nu se afla nici un angajat, inculpatul S______ D____-G______ a sustras un laptop marca Toshiba în valoare de 1199,90 de lei, momentul comiterii furtului fiind înregistrat de sistemul de supraveghere video cu care este dotat magazinul.
După comiterea faptei, inculpatul a părăsit imediat magazinul și s-a deplasat în orașul Târgu F_____.
În cursul urmăririi penale, fiind audiat, inculpatul S______ D____-G______ a recunoscut că este autorul furtului comis la data de 06.02.2015 din incinta magazinului „A____”, precizând că a fost nevoit să comită această faptă deoarece avea nevoie de bani. Ba mai mult, inculpatul a predat organelor de cercetare penală bunul sustras, acesta fiind în final restituit reprezentantului persoanei vătămate Egyed R_____-A________.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă:
-plângerea penală formulată de reprezentantul persoanei vătămate Egyed R_____-A________ ;
-declarațiile reprezentantului Egyed R_____-A________ ;
-adresa f.n. emisă la data de 12.06.2015 de persoana vătămată ;
-xerocopia avizului de însoțire a mărfii nr. xxxxxxx din 02.112.2014 ;
-procesul-verbal de cercetare a locului faptei ;
-suportul optic tip C.D. nr. 10/20 din 09.02.2015 ce conține înregistrări video ;
-procesul-verbal de vizualizare a înregistrărilor video din data de 09.02.2015 ;
-dovada întocmită la data de 10.03.2015 privind predarea de către inculpat către organele de cercetare penală a bunului sustras ;
-dovada întocmită la data de 16.03.2015 de restituire a bunului recuperat către reprezentatul persoanei vătămate ;
-fișa de cazier judiciar privind pe inculpatul S______ D____-G______;
-xerocopia declarației dată la data de 09.03.2015 de inculpatul S______ D____-G______ în dosarul nr. 1120/P/2015 în fața organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. B_______ – B.I.C. ;
-declarațiile inculpatului S______ D____-G______.
Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.
De asemenea, se constată că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat și nici din oficiu nu se impun a fi invocate.
În raport cu cele mai sus menționate, prin încheierea de ședință din data de 18.01.2016, instanta în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. penală a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 402/P/2015 emis de P________ de pe lângă Judecătoria Fălticeni, fiind respectate dispozițiile art. 328 C. proc. penală, a administrării probelor, respectiv: plângerea penală formulată de reprezentantul persoanei vătămate Egyed R_____-A________; declarațiile reprezentantului Egyed R_____-A________; adresa f.n. emisă la data de 12.06.2015 de persoana vătămată; xerocopia avizului de însoțire a mărfii nr. xxxxxxx din 02.112.2014; procesul-verbal de cercetare a locului faptei; suportul optic tip C.D. nr. 10/20 din 09.02.2015 ce conține înregistrări video; procesul-verbal de vizualizare a înregistrărilor video din data de 09.02.2015; dovada întocmită la data de 10.03.2015 privind predarea de către inculpat către organele de cercetare penală a bunului sustras; dovada întocmită la data de 16.03.2015 de restituire a bunului recuperat către reprezentatul persoanei vătămate; fișa de cazier judiciar privind pe inculpatul S______ D____-G______; xerocopia declarației dată la data de 09.03.2015 de inculpatul S______ D____-G______ în dosarul nr. 1120/P/2015 în fața organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. B_______ – B.I.C.; declarațiile inculpatului S______ D____-G______, cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 din același cod, precum și actelor procesuale de urmărire penală.
Totodată, a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul S______ D____-G______, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, în dauna persoanei vătămate S.C. A____ R______ S.R.L.
In cursul cercetării judecătoresti, dată fiind atitudinea procesuală a inculpatului de recunoaștere în totalitate a faptei reținute în sarcina sa si de însușire a probatoriului administrat în faza de urmărire penală (declaratia dată la fila 112-114 dosar) instanta a constatat îndeplinite condițiile art. 374 alin.4 Cod pr. penală, judecata desfăsurându-se conform procedurii simplificate.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
În fapt
La data de 06.02.2015, inculpatul S______ D____-G______ s-a deplasat din localitatea de domiciliu în zona centrală a mun. Fălticeni, pe ______________________, unde este amplasat Complexul Comercial „N___ Florilor” în a cărui incintă, la etajul 2, funcționează magazinul ce aparține persoanei vătămate S.C. A____ R______ S.R.L.
La fața locului, în jurul orei 18.00, profitând de faptul că în zona raionului IT nu se afla nici un angajat, inculpatul S______ D____-G______ a sustras un laptop marca Toshiba în valoare de 1199,90 de lei, momentul comiterii furtului fiind înregistrat de sistemul de supraveghere video cu care este dotat magazinul.
După comiterea faptei, inculpatul a părăsit imediat magazinul și s-a deplasat în orașul Târgu F_____.
În cursul urmăririi penale, fiind audiat, inculpatul S______ D____-G______ a recunoscut că este autorul furtului comis la data de 06.02.2015 din incinta magazinului „A____”, precizând că a fost nevoit să comită această faptă deoarece avea nevoie de bani. Ba mai mult, inculpatul a predat organelor de cercetare penală bunul sustras, acesta fiind în final restituit reprezentantului persoanei vătămate Egyed R_____-A________.
Starea de fapt reținută de instanță a fost stabilită prin coroborarea probelor administrate în cauză.
Astfel, plângerea persoanei vătămate (f.10) se coroborează cu procesele verbale de cercetare la fața locului și planșe foto (filele 20-28), cu dovada de ridicare a bunului sustras (fila 53), precum și cu depoziția inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptei.
Față de modalitatea în care se coroborează mijloacele de probă expuse anterior, instanța reține că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată și vinovăția inculpatului a fost dovedită dincolo de orice dubiu.
În drept, fapta inculpatului S______ D____-G______, care la data de 06.02.2015, în jurul orei 18.00, a sustras un laptop marca Toshiba în valoare de 1199,90 de lei din incinta magazinului aparținând persoanei vătămate S.C. A____ R______ S.R.L., amplasat la etajul 2 al Complexului Comercial N___ Florilor din mun. Fălticeni, ______________________, jud. Suceava, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt”, prev. de art. 228 alin. 1 din C. pen.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului S______ D____-G______, în cauză, sunt incidente și dispozițiile art. 41 alin. 1 din C. pen. privind recidiva, având în vedere mențiunile din fișa de cazier judiciar (f. 80). În acest context instanța reține că inculpatul se află în stare de recidivă post-executorie în raport de S.P. nr. 263/2010 a Judecătoriei Suceava.
În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de furt, se constată că existența elementului material, respectiv luarea pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenția altuia fără consimțământul acesteia, rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale.
Urmarea imediată constă în deposedarea victimei și împosedarea făptuitorului, producându-se astfel un prejudiciu.
De asemenea, legătura de cauzalitate între faptă săvârșită și urmarea socialmente periculoasă rezulta ex re, din însăși săvârșirea acesteia.
Referitor la latura subiectivă a infracțiunilor, instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă prevăzută de art. 16 al. 3 lit. a) C.p., acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv deposedarea pe nedrept a victimelor de bunurile mobile, urmărind astfel producerea lui prin săvârșirea faptelor.
Pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, instanța va aplica acestuia o pedeapsă la stabilirea si individualizarea cărora va ține seama de criteriile generale prev. de art. 74 C.p., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Instanța va avea în vedere faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale, recunoscând comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, motiv pentru care va da eficiență dispozițiilor art. 396 al. 10 C.p.p.
Prin orientarea pedepsei închisorii spre mijlocul special prevăzut de lege, pentru infracțiunea comisă de inculpat, instanța consideră că această pedeapsă este necesară și suficientă pentru îndreptarea și resocializarea viitoare a acestuia.
În funcție de toate aceste circumstanțe reale și personale, instanța apreciază că o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum moderat, respectiv o pedeapsă de 2 ani închisoare (ținând cont și de dispozițiile art. 43 al. 5 C.p.), este o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 74 Cod penal.
În temeiul art. 65 alin. 1 C.p. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Instanța nu va interzice dreptul de a alege în autoritățile publice prevăzut teza 1 a art. 66 lit. d C.p. întrucât prin Hotărârea Hirst c. Marii Britanii pronunțată de Marea Cameră la 06.10.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că deținuții, în general, continuă să se bucure de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenție, cu excepția dreptului la libertate. Art. 3 al Protocolului 1 stabilește obligația statelor membre de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere prin scrutin secret în condiții în care să asigure libertatea de exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ, nu este un drept absolut, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în organizarea sistemului electoral, astfel încât să înglobeze propria viziune asupra democrației. Corelativ obligației pozitive a statului, cetățenii statelor membre au dreptul de a-și exprima voința în cadrul alegerilor legislative și de a nu fi împiedicați în mod nejustificat să își exercite acest drept. Acestui drept îi pot fi aduse limitări, care nu trebuie, însă, să aducă atingere substanței dreptului ocrotit, astfel încât să priveze individul de exercitarea lui efectivă, trebuie să urmărească un scop legitim, iar mijloacele folosite nu trebuie să fie disproporționale (cauza Mathieu – Mohin).
Curtea Europeană a apreciat că orice restricție a acestor drepturi trebuie să fie justificată și să urmărească un scop legitim: considerații de securitate, în special prevenția infracțiunilor și apărarea ordinii publice, ce decurg, în mod inevitabil din condițiile detenției (cauza Silver și alții). Curtea a statuat că interzicerea automată a dreptului de participa la alegerile legislative, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând în aceste condiții o încălcare a art. 3 al Protocolului 1 din Convenție.
În raport de această hotărâre, instanța apreciază că natura infracțiunii săvârșite de inculpat nu îl face nedemn de a a-și exercita dreptul de a alege.
În ceea ce privește pedepsele accesorii prevăzute la lit. g și lit. k a art. 66 C.p. referitoare la interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura celeia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii și la interzicerea dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, instanța apreciază că nu este cazul să le interzică deoarece inculpatul nu s-a folosit de profesia sa în activitatea infracțională. Instanța nu va interzice inculpatului nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. e și f C.p. întrucât săvârșirea faptei nu relevă un comportament care să aducă prejudicii interesului superior al copilului și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator.
Cu privire la pedepsele accesorii prev. de art.66 lit. h și lit. i C.p., care fac referire la interzicerea dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme precum și la interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule, instanța apreciază că nu este cazul să le interzică având în vedere faptul că inculpatul nu s-a folosit de vreo armă sau de un vehicul în săvârșirea infracțiunii.
De asemenea, instanța nu va interzice nici exercitarea drepturilor de a părăsi teritoriul României sau de a se afla în anumite localități prev. de art.66 lit. j și lit. l C.p., întrucât săvârșirea faptei nu relevă un comportament care să determine îngrădirea dreptului persoanei la liberă circulație.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. m C.p., referitoare la exercitarea dreptului de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestații sportive, culturale ori la alte adunări publice, instanța apreciază că nu este justificată interzicerea acestuia având în vedere că din modalitatea de săvârșire a infracțiunii nu rezultă că prin participarea inculpatului la astfel de manifestații s-ar pune în pericol desfășurarea normală a acestora.
Instanța nu va interzice nici dreptul prev.de art. 66 lit. n C.p., de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane și nici dreptul prev. de art. 66 lit. o C.p., de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, întrucât raportat la natura infracțiunii săvârșite nu se impune.
Raportat la soluția de condamnare ce urmează să se pronunțe în cauză, având în vedere și maniera de acțiune a inculpatului în prezenta cauză, instanța urmează ca, în temeiul art. 66 lit. a și b C.p. să interzică inculpatului dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă complementară, pe o durată de un an.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei din cursul urmăririi penale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE
Condamnă inculpatul S______ D____-G______, fiul lui natural și D____, născut la data de 07.11.1981 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în orașul Târgu F_____, _________________________, nr. 16, jud. Iași, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu antecedente penale, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt”, prev. de art. 228 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p, art. 349 alin. 2 C.p.p., art. 374 alin. 4 C.p.p., art. 375 C.p.p. și art. 396 alin. 10 C.p.p.
În baza art. 67 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an.
În temeiul art. 65 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Ia act că bunul sustras a fost recuperat și restituit persoanei vătămate ____________________.
Potrivit art. 274 alin.1 teza a II-a C.p.p. rap. la art. 272 alin. 2 C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu din faza de judecată, respectiv av. T____ Teona în cuantum de 260 lei conform delegației nr. 267/2015, rămâne în sarcina statului și se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei din cursul urmăririi penale.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2016.
P_________, Grefier,
Red._____________________________
Ex.5
Data: 09.02.2016
Operator date cu caracter personal 4304