Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CRAIOVA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Furtul (art.228 NCP)
Număr hotarâre:
982/2015 din 30 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 982

Ședința publică de la 30 iunie 2015

PREȘEDINTE M_____ C______ G______- judecător

A__ M____ S_______- judecător

Grefier F_________ U________

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C_________ C____ din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C______

***

Pe rol, soluționarea apelului declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Slatina împotriva sentinței penale nr. 353 din data de 07 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, privind pe inculpata B______ M______.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit inculpata B______ M______ și partea civilă _____________________ C______.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că susține motivele de apel formulate în scris.

Apreciază că hotărârea primei instanțe este netemeinică în ceea ce privește modul în care a fost individualizată sancțiunea aplicată inculpatei, respectiv avertismentul, ca urmare a renunțării la aplicarea pedepsei.

S-a dovedit în mod cert că infracțiunea de sustragere de energie electrică prin racordarea directă la rețeaua de energie electrică printr-o instalație improvizată precum și infracțiunea de furt de energie electrică, sunt infracțiuni concurente, impunându-se aplicarea art. 38 alin. 1 Cp.

Instanța de fond a apreciat că infracțiunile deduse judecății prezintă o gravitate redusă și că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună datorită consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatei. Precizează că nu se impune aplicarea unui avertisment, pedeapsa nefiind just individualizată. Solicită admiterea apelului formulat de parchet, desființarea sentinței și pe fond amânarea aplicării pedepsei. Arată totodată că inculpata, în fața instanței de fond, a arătat că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.

Constatând dezbaterile încheiate,

Deliberând,

CURTEA

Asupra apelului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 353 din data de 07 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în baza art. 396 alin. (3) C.p.p. raportat la art. 80 Cp. s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpata BALARAU M______, fiica lui N______ si D______, nascuta la data de 01.04.1958, in mun. Slatina, jud. O__, domiciliata in _______________________________, _______________________, jud. O__, CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică faptă prevăzută de dispozițiile art. 228 alin. 1 și 3 din codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p.

În baza art. 396 alin. (3) C.p.p. raportat la art. 80 Cp. s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpata BALARAU M______ pentru săvârșirea infracțiunii de executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, faptă prev. și ped. de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p..

În baza art. 81 Cp., s-a aplicat inculpatei BALARAU M______ un avertisment.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispoz art. 80 alin. 2 lit. b Cp., respectiv lipsa posibilității de a mai beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei.

În baza art. 19 si 397 din C.p.p. a fost admisă acțiunea civila formulata de partea civila S.C. C__ DISTRIBUTIE S.A si a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.542,61 lei reprezentând daune materiale.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a fost obligată inculpata la plata sumei de 170 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina 1811/P/2014 din 09.01.2015 înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. XXXXXXXXXXXX s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatei Balarau M______ pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin 1 si 3 Cod penal si art 92 alin 2 din Legea 123/2012 cu aplic art. 38 Cod penal.

Din conținutul actului de sesizare s-a reținut că inculpata Balarau M______ s-a racordat ilegal la rețeaua de energie electrică printr-o instalație improvizată și au sustras energie electrică din rețeaua de joasă tensiune a părții vătămate _____________________ C______, cauzând un prejudiciu de 2542,61 lei.

In cursul cercetării judecătorești a fost audiata inculpata, care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisa in judecata solicitând ca judecata sa se facă in baza probelor administrate in cursul urmăririi penale pe care le-a recunoscut si nu le-a contestat. De asemenea inculpata a fost de acord ca in cazul in care va fi găsită vinovata sa presteze o munca neremunerata in folosul comunității.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea civila inculpata a arătat ca este de acord cu achitarea despăgubirilor civile.

Din fisa de cazier s-a reținut ca inculpata nu este cunoscuta cu antecedente penale.

Analizând materialul probator administrat in cauza prima instanță a reținut următoarea situație de fapt :

La data de 08.04.2014, în jurul orelor 10.00, organele de cercetare penală din cadrul IPJ O__, împreună cu reprezentanții C__ ROMÂNIA SA- Departamentul NTL au efectuat o acțiune pentru identificarea persoanelor care sustrag energie electrică de la rețeaua de joasă tensiune.

Cu această ocazie, au constatat că locuința inculpatei BĂLĂRAUMARCELA, situată în _________________________________, _____________________, jud.O__ era racordată ilegal printr-o instalație electrică improvizată la rețeaua de distribuție de joasă tensiune a S.C. C__ DISTRIBUȚIE S.A. C______, instalație prin care se sustrăgea energie electrică, aceasta nefiind înregistrată și facturată de furnizor.

Din nota de constatare nr. xxxxxx/08.04.2014, încheiată de reprezentanții S.C. C__ DISTRIBUȚIE SA - Departamentul NTL, s-a reținut că în locuința inculpatei B______ M______ au fost depistate mai multe receptoare electrice în stare de funcționare.

Conform adresei nr. xxxxxxxxxxx_3/06.05.2014, emisă de S.C. C__ România S.A. rezultă că prejudiciul creat este de 2542,61 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în cauză.

Vinovăția inculpatei a fost dovedită și de declarațiile martorului O______ I_____ O_____, inspector la _________________, potrivit căreia, în data de 08.07.2014, în urma unei verificări la instalația de energie electrică în com.Șerbănești, _____________________, jud.O__, la domiciliul inculpatei B______ M______, efectuate împreună cu organele de cercetare din cadrul IPJ O__, au constatat că o instalație improvizată de distribuție a energiei electrice 15, era racordată ilegal la rețeaua de furnizare a energiei electrice aparținând ____________________, alimentând cu energie electrică imobilul nr.89, consumul nefiind înregistrat cu aparate de măsură a consumului.

In cursul urmaririi penale inculpata a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, precizând că s-a racordat ilegal la rețeaua C__ DISTRIBUȚIE folosind o instalație clandestină și a sustras energie electrică.

In cursul judecatii a fost audiata inculpata, care a recunoscut savarsirea infractiunilor pentru care a fost trimisa in judecata solicitand ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale pe care le-a recunoscut si nu le-a contestat.

In raport de probele administrate in cauza, prima instanță a apreciat ca faptele inculpatei Balarau M______ constând în racordarea directă la rețeaua de energie electrică printr-o instalație improvizată și sustragerea de energie electrică din rețeaua de joasă tensiune a părții vătămate S.C. C__ DISTRIBUȚIE S.A., cauzând un prejudiciu de 2542,61 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt de energie electrică, prevăzută de art. 228 alin. 1 și 3 Cod penal și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prevăzută de art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012, ambele cu aplicarea art. 38 alin 1 din codul penal.

S-a apreciat ca acționând in acest mod inculpata Balarau M______ a prevăzut rezultatul faptelor sale si a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptelor reținându-se ca forma de vinovăție intenția directa.

Vinovăția inculpatei Balarau M______ este dovedita prin următoarele mijloace de proba: proces-verbal de constatare; nota de constatare; adresă prejudiciu; declarații martor; declarație inculpata, înscrisuri.

La individualizarea pedepsei aplicabila inculpatei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cp., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Analizând materialul probator administrat în cauză prima instanță a constatat că infracțiunea dedusă judecății prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit și apreciază că în raport de persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

De asemenea din fișa de cazier judiciar a inculpatei, aflată la dosarul instanței la fila 15 s-a reținut că inculpata nu este cunoscuta cu antecedente penale, cu privire la aceasta nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecata; aceasta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților iar maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) Cp.

Față de aceste considerente, în baza art. 396 alin. (3) C.p.p. raportat la art. 80 Cp. s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpata Balarau M______, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 228 alin 1 si 3 Cod penal si art 92 alin 2 din Legea 123/2012 cu aplic art 38 Cp.

În baza art. 81 Cp. s-a aplicat inculpatei un avertisment, atrăgându-i atenția asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracțiuni, respectiv lipsa posibilității de a mai beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) lit. b) C.p.p.

In ceea ce privește acțiunea civila formulata de _____________________ C______ prima instanță a constatat ca sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale in sensul ca prin acțiunea ilicita a inculpatei s-a cauzat părții civile un prejudiciu ce se impune a fi reparat existând legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si forma de vinovatie a inculpatei sub forma intenției directe.

S-a apreciat ca prejudiciul stabilit de partea civila corespunde cu valoarea prejudiciului stabilit prin înscrisurile existente la dosarul cauzei existente la f. 15-21 motiv pentru care s-a dispus obligarea inculpatei Balarau M______ la plata sumei de 2.542,61 lei reprezentând valoarea energiei electrice sustrase.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel P________ de pe lângă Judecătoria Slatina.

Prin motivele de apel, formulate în scris, a fost criticată hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică în ceea ce privește modul în care a fost individualizată sancțiunea aplicată inculpatei - avertisment, urmare a renunțării la aplicarea pedepsei. S-a arătat că, în mod netemeinic, prima instanță a apreciat că infracțiunile deduse judecății prezintă o gravitate redusă și că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatei, în condițiile în care inculpata a comis două infracțiuni concurente care prezintă gravitate ridicată și pentru a căror sancționare era necesară aplicarea unei pedepse, în condițiile în care atingerea adusă, în concret, valorilor protejate de legiuitor nu este o atingere minimă, care să justifice o astfel de sancțiune. S-a mai arătat că activitatea de stabilire a situației de fapt și a vinovăției inculpaților trimiși în judecată nu-și mai găsește eficiența dacă nu este urmată de stabilirea și aplicarea unei sancțiuni proporționale, de natură să contribuie la restabilirea echilibrului socio-economico-juridic încălcat. De asemenea, realizarea prevenției generale și speciale împotriva săvârșirii de noi infracțiuni nu este posibilă fără aplicarea unei sancțiuni adecvate, în condițiile în care au fost nesocotite dispozițiile imperative ale legii penale și au fost comise faptele incriminate.

Curtea, examinând apelul, prin prisma motivelor de apel dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 C.pr.pen., constată că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 80 alin. 1 lit. a și b C.pen., renunțarea la aplicarea pedepsei poate fi dispusă dacă sunt întrunite următoarele condiții:

- infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă și scopul urmărit;

- în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Dispozițiile art. 80 alin. 3 C.pen. stipulează că, în caz de concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracțiune concurentă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alineatul 1 și alineatul 2.

În urma propriului examen asupra actelor și lucrărilor dosarului curtea constată că prima instanță a apreciat corect că sunt îndeplinite ambele condiții prev. de art. 80 alin. 1 C.pen. în condițiile în care infracțiunile comise, prin urmările cauzate (producerea unui prejudiciu într-un cuantum care nu este deosebit de mare - 2542,61 lei), împrejurările în care au fost săvârșite (racordarea s-a realizat în timpul iernii iar faptele au fost descoperite la scurt timp, pe data de 08.04.2014) și scopul urmărit (folosirea energiei electrice pentru uz caznic - iluminat, televizor, reșou electric) prezintă într-adevăr o gravitate redusă iar datele ce caracterizează persoana inculpatei care are 57 de ani, este văduvă, casnică, are un nivel de educație redus - a absolvit numai învățământul primar -, nu este cunoscută cu antecedente penale și a adoptat pe parcursul întregului proces penal o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret, sunt de natură să formeze convingerea în sensul că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatei.

În acest context instanța de apel, la fel ca instanța de prim grad, apreciază că aplicarea unui avertisment reprezintă o sancțiune proporțională cu gravitatea faptelor și aptă să împiedice reiterarea comportamentului infracțional.

Pentru aceste considerente, constatând totodată că nu este incidentă în cauză niciuna dintre situațiile în care, potrivit art. 80 alin. 2 C.pen. nu s-ar putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, curtea constată că apelul declarat de parchet este nefondat urmând a fi respins în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b C.pr.pen.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare din faza apelului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Slatina împotriva sentinței penale nr. 353 din data de 07 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, privind pe inculpata B______ M______, ca nefondat.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 iunie 2015.

Președinte, Judecător,

M_____ C______ GhergheAna M____ S_______

Grefier,

F_________ U________

Red.jud.A.M.S_______

j.f.C.L___

O.A.15 Iulie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025