Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIE PENALĂ Nr. 124/2015
Ședința publică de la 30 ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte - A_____ I_____ S____ – Judecător
Judecător - M_____ D______ N______
Grefier - B_____ F_____ Țacu
Ministerul Public reprezentat de procuror C_________ C____, din cadrul P________ de pe lângă Curtea de Apel C______
………………..
Pe rol, soluționarea apelului promovat de partea civilă M________ I. G_______ (domiciliat în Băile Herculane, ______________________, apartament 5, județ C____ S______) împotriva sentinței penale nr. 172 din data de 06 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXX, privind pe intimatul-inculpat L__________ M_____ I__.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat S_____ N_______ (în substituire pentru avocat desemnat din oficiu P______ M______ M______) reprezentând pe intimatul-inculpat L__________ M_____ I__ (lipsă, aflat în stare de libertate), lipsind apelantul-parte civilă M________ I. G_______ și intimatul-parte civilă M________ G_______ (din Podeni, __________________________).
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat S_____ N_______, având cuvântul pentru intimatul-inculpat L__________ M_____ I__, solicită instanței respingerea apelului declarat de partea civilă, ca fiind nefondat, susținând că M________ I. G_______ a fost legal citat de instanța de fond la primul termen de judecată, așa încât partea civilă a avut posibilitatea – la acest termen – să solicite majorarea cuantumului despăgubirilor.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea corespunzătoare a părții civile la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, apreciind că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, iar procedura de citare a apelantului-parte civilă a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile fiind încheiate,
C U R T E A
Asupra apelului de față, reține că prin sentința penală nr. 172 din data de 06 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXX, s-a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de furt calificat săvârșită de inculpatul L__________ M_____ I__ în noaptea de 01/02.01.2014, formulată de reprezentantul Ministerului Public, din art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. în art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. cu aplicarea art. 36 C.p.
În baza art. 396 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 228 alin. 1 comb. cu art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. cu reținerea art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul L__________ M_____ I__ (CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în ____________________________, fără antecedente penale) la pedeapsa de 8 luni închisoare (faptă comisă în noaptea de 01/02.01.2014); în baza art. 396 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 228 alin. 1 comb. cu art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p. cu reținerea art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare (faptă comisă la sfârșitul lunii noiembrie 2014); în baza art. 39 alin. 1 lit. b rap. la art. 38 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni și 20 zile, urmând ca acesta să execute pedeapsa închisorii de 10 luni și 20 zile.
În baza art. 91, 92 C.p., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de supraveghere 2 ani; în baza art. 93 alin. 1 C.p. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune M________, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. 2 C.p. s-a impus ca inculpatul să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune M________; în baza art. 93 alin. 3 C.p., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei comunei Ilovița sau în cadrul Primăriei Dr. Tr. S______, jud. M________, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. 4 C.p., s-a atras atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
În baza art. 397 C.p.p. rap. la art. 25 și art. 23 alin. 2 și 3 C.p., s-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă M________ G_______ (domiciliat în com. Podeni, __________________________) și a fost obligat inculpatul L__________ M_____ I__, în favoarea acestei părți civile, la plata sumei de 1.000 lei cu titlul daune materiale; s-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă M________ G_______ (domiciliat în orașul Băile Herculane, ____________________, _________________ S______) și a fost obligat inculpatul, în favoarea acestei părți civile, la plata sumei de 1.200 lei cu titlul daune materiale.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 130 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul L__________ M_____ I__, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prev. de dispozițiile art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p., cu aplic. art. 38-39 C.p., constând în fapt în aceea că, la sfârșitul lunii noiembrie 2013, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și cunoscând că persoana vătămată M________ G_______ nu se afla la locuința părintească de pe raza comunei Podeni, jud. M________, a escaladat gardul acesteia și s-a urcat pe acoperiș, îndepărtând o parte din țiglă, pătrunzând astfel în interior, de unde a sustras un radiocasetofon marca AEG, precum și alte bunuri.
În noaptea de 01/02.01.2014, inculpatul L__________ M_____ I__, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a escaladat gardul locuinței persoanei vătămate M________ G_______ din ________________________________ și, întrucât locuința și dependințele acesteia erau neasigurate, a pătruns în interior, sustrăgând bunuri alimentare și băuturi alcoolice pe care le-a transportat în grădină, până în apropierea râului B____, unde le-a ascuns. Reîntorcându-se la locul faptei și găsind o fereastră deschisă, a pătruns în interior, ocazie cu care a sustras 4 telefoane mobile și un ceas de mână, pe care le-a transportat în același loc.
Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, faptele săvârșite de inculpat în condițiile mai sus expuse întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de furt calificat prevăzute de dispozițiile art. 228 alin. 1 combinat cu art. 229 alin. 1 lit. b și d C.p., pentru care a fost condamnat.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului cu privire la infracțiunea de furt calificat săvârșiră la sfârșitul lunii noiembrie 2013, instanța de fond a avut în vedere persoana inculpatului (care nu are antecedente penale, însă a fost sancționat cu amendă administrativă în cursul anului 2011), atitudinea sinceră a acestuia, împrejurările în care a fost comisă infracțiunea (pătrunderea pe timpul nopții în curtea imobilului, prin escaladarea gardului, și în interior, prin îndepărtarea unei porțiuni de țiglă din acoperiș), care denotă un grad sporit de pericol social al faptei, valoarea prejudiciului și faptul că inculpatul și-a arătat disponibilitatea de a-l achita integral, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, elemente în raport de care a reținut dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p. și s-a orientat la o pedeapsă cu închisoare în cuantum de 8 luni.
Totodată, la aplicarea pedepsei pentru infracțiunea de furt calificat comisă de inculpat în noaptea de 01/02.01.2014, prima instanță a avut în vedere persoana inculpatului (care nu are antecedente penale), atitudinea sinceră a acestuia, împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, gradul de pericol social al faptei, valoarea relativ modică a prejudiciului produs, reținând în consecință dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p. și orientându-se la pedeapsa de 8 luni închisoare. Având în vedere că cele două infracțiuni au fost comise în stare de concurs real, în baza art. 39 alin. 1 lit. b rap. la art. 38 alin. 1 C.p., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni și 20 zile, urmând ca acesta să execute pedeapsa închisorii de 10 luni și 20 zile.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 C.p., observând că inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, având convingerea că în raport de persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea pedepsei este suficientă chiar și fără executarea acesteia, constatând așadar incidența dispozițiilor art. 91 alin. 3 C.p., instanța de fond a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de supraveghere 2 ani, iar conform art. 93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul s-a dispus a respecta unele măsuri de supraveghere; de asemenea, prima instanță a impus inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M________. În raport de acordul manifestat expres de inculpat și de dispozițiile art. 93 alin. 3 C.p., prima instanță a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei comunei Ilovița sau în cadrul Primăriei Dr. Tr. S______, jud. M________, pe o perioadă de 60 de zile.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat în esență că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în dauna părților civile s-au săvârșit ulterior datei de 01 noiembrie 2011 (când a intrat în vigoare Noul Cod civil), așa încât s-au apreciat incidențe în speță dispozițiile Noului Cod civil; având în vedere și poziția procesuală a inculpatului (care a recunoscut în fața instanței cuantumul prejudiciului produs părților civile, fiind de acord cu achitarea integrală a acestuia), s-au admis acțiunile civile formulate în procesul penal de părțile civile M________ G_______ (domiciliat în __________________________) și M________ G_______ (domiciliat în Băile Herculane, jud. C____ S______), inculpatul fiind obligat astfel la plata sumei de 1.000 lei, respectiv 1.200 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor deduse judecății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă M________ I. G_______, domiciliat în Băile Herculane, ______________________, apartament 5, județ C____ S______, în motivele depuse la dosar la data de 31.10.2014 (fila 2 dosar apel) susținând în esență că judecata la fond s-a desfășurat în lipsa sa, prima instanță necitându-l în mod legal la termenul din 06.10.2014, așa încât nu a avut posibilitatea să facă precizări privitoare la obiectele sustrase de inculpat și valoarea acestora.
Apelul este fondat.
Se constată că prima instanță a dispus citarea apelantului parte civilă în Băile Herculane, ___________________________, jud. C____ S______, deși singura adresă pe care partea civilă a indicat-o în plângerea și în declarațiile sale din cursul urmăririi penale este adresa de domiciliu, Băile Herculane, ______________________, apartament 5, județ C____ S______, fără ca partea civilă să pretindă că are o altă reședință. În aceste condiții, judecarea cauzei a avut loc în lipsa părții civile nelegal citate, fiind incidente dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p. Cum partea civilă în apelul declarat a criticat doar modul de soluționare a laturii civile, fără a formula critici pe latura penală a cauzei, curtea urmează să admită apelul declarat și să desființeze în parte sentința penală, doar cu privire la acțiunea civilă formulată de apelant, trimițând cauza spre rejudecarea acesteia.
Văzând și art. 275 alin. 3 C.p.p.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p.
Admite apelul declarat de apelantul parte civilă M________ I. G_______ (domiciliat în Băile Herculane, ______________________, apartament 5, județ C____ S______) împotriva sentinței penale nr. 172 din data de 06 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXX, privind pe intimatul-inculpat L__________ M_____ I__.
Desființează parțial sentința apelată, numai în ceea ce privește acțiunea civilă formulată de apelantul parte civilă M________ I. G_______, domiciliat în Băile Herculane, ____________________, _________________ S______, și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de fond, Judecătoria Orșova, pentru nelegala citare a apelantului parte civilă.
Cheltuielile judiciare efectuate în apel, rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 200 lei care reprezintă onorariul apărătorului din oficiu P______ M______-M______, conform delegației nr. 733/20.01.2015, onorariu avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 ianuarie 2015, la sediul Curții de Apel C______.
Președinte, Judecător,
A_____ I_____ S____ M_____ D______ N______
Grefier,
B_____ F_____ Țacu
Red. Jud. A. I. S____
Jud. fond: O. E. C______
Dact. 6 ex./A.T