Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BRAŞOV
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Revizuire - Fond
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
2328/2014 din 01 octombrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B_____

PENAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA PENALĂ NR:2328

Ședința Camerei de Consiliu din data de 01.10.2014

P_________ – C_____ T_____– judecător

GREFIER - O_____ I___

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza penală de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 29.09.2014, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 01.10.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 11.07.2014 sub număr de dosar XXXXXXXXXXXXXX, petentul O____ C_____ I____ a solicitat revizuirea sentinței penale prin care s-a dispus condamnarea sa definitivă la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

În susținerea cererii, petentul a invocat faptul soluționarea dosarului penal în care s-a dispus condamnarea sa definitivă, s-a realizat prin neobservarea prevederilor cuprinse în art. 320 indice 1 Cpp. Totodată, petentul a contestat situația de fapt reținută în cuprinsul sentinței penale prin care s-a dispus condamnarea sa, apreciind faptul că aceasta nu a fost reținută în mod corect.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

La dosarul cauzei, au fost atașate următoarele înscrisuri: sentința penală nr. 1446/31.07.2013 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosar penal nr. xxxxx/197/2013, definitivă prin decizia penală nr. 895/R/01.11.2013 a Curții de Apel B_____, de asemenea atașată la dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, examinând situația juridică a petentului O____ C_____ I____ se constată faptul că, prin sentința penală nr. 1446/31.07.2013 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosar penal nr. xxxxx/197/2013, definitivă prin decizia penală nr. 895/R/01.11.2013 a Curții de Apel B_____, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 raportat la art. 209 alin. 1 lit. i Vcp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Vcp și art. 37 lit. a Vcp.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut faptul că, în data de 04.06.2013, în jurul orei 17.45 inculpatul O____ C_____ I____ s-a deplasat pe _______________________________ B_____. Observând că în incinta pavilionului expozițional aparținând S.C. R____ S.A. situat pe __________________________ multe autoturisme, inculpatul a hotărât să pătrundă în interior și să sustragă bunuri din respectivele autoturisme. Pentru a pătrunde în incinta pavilionului, inculpatul a încercat mai întâi să spargă unul dintre geamuri, lovindu-l cu pumnul, fără a reuși însă. În cadrul acestei acțiuni, inculpatul și-a provocat leziuni la nivelul mâinii drepte care au început să sângereze. Ulterior, inculpatul a procedat la spargerea geamului în cauză cu ajutorul unei cărămizi pe care a găsit-o în apropiere, după care a pătruns în incinta pavilionului expozițional prin spațiul creat urmare a spargerii geamului. În continuare, inculpatul a pătruns în trei dintre autoturismele care se găseau în pavilionul respectiv, autoturismul marca BMW M3 cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, Land Rover Range Rover cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX și VW Tuareg cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, din primele două autoturisme nu a sustras niciun bun, iar din ultimul dintre acestea a sustras suma de 4.500 lei și 65 de euro, aparținând părții vătămate N_______ A________.

În drept, revizuirea reprezintă calea extraordinară de atac prin folosirea căreia pot fi înlăturate erorile judiciare săvârșite cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, și poate viza una sau mai multe infracțiuni sau persoane pentru care a fost pronunțată sentința definitivă.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 Ncpp și numai pentru cazurile prevăzute de art. 453 Ncpp.

Importanța acestui remediu procesual este subliniată și prin dispozițiile conținute în art. 456 Ncpp, care prin prevederile alin. 2 și 3 stabilesc conținutul cererii de revizuire precum și exigențele pe care aceasta trebuie să le respecte. În acest sens, conform prevederilor menționate, cererea se formulează în scris și trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

La cerere se vor alătura copii de pe înscrisurile de care cel ce a formulat cererea de revizuire înțelege a se folosi în proces, certificate pentru conformitate cu originalul. Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se vor alătura în traducere efectuată de un traducător autorizat.

Sancțiunea procedurală pentru nerespectarea condițiilor de fond și de formă precitate anterior, este prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 456 alin. 4 raportat la art.459 alin. 5 Ncpp, potrivit cărora în cazul în care cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute în art. 456 alin. 2, 3 instanța pune în vedere celui ce a formulat cererea să o completeze, într-un termen stabilit de instanță, sub sancțiunea inadmisibilității.

Sub acest aspect, de reținut este faptul că, deși petentul a fost încunoștințat cu privire la obligația de a completa cererea de revizuire, prin indicarea temeiului de drept și al cazului de revizuire, precum și a probelor invocate în susținerea cererii, acesta nu s-a conformat cu toate că citația primită la data de 07.08.2014 a fost semnată în mod personal de către acesta.

Pe de altă parte, instanța reține faptul că voința manifestată de petent în cuprinsul cererii nu poate fi încadrată în prevederile cuprinse în art. 453 Ncpp care indică, în mod expres și limitativ cazurile în care poate fi promovată calea de atac analizată. Din analiza acestor cazuri, se desprinde concluzia potrivit căreia revizuirea reprezintă calea extraordinară de atac care are rolul de a atrage anularea hotărârilor judecătorești în care activitatea de judecată s-a întemeiat pe o eroare de fapt, fără să existe posibilitatea extinderii sale la alte situații, privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate.

Față de considerentele care preced, în baza art. 459 alin.5 NCpp, va respinge cererea de revizuire formulată de petentul deținut O____ C_____ I____, ca fiind inadmisibilă în principiu.

În baza art. 275 al. 2 NCpp, va obliga petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRAȘTE

În baza art. 459 alin.5 NCpp, respinge cererea de revizuire formulată de petentul deținut O____ C_____ I____, fiul lui V_______ și E____, ns. la data de 07.01.1992, ca fiind inadmisibilă.

În baza art. 275 al. 2 NCpp, obligă petentul revizuient la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în camera de consiliu, azi, 01.10.2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

T_____ C_____ O_____ I___

Red./Dact. TC/5 ex. /23.10.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025