Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Completare/lămurire dispozitiv
Număr hotarâre:
1101/2014 din 07 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX revendicare imobiliară

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1101

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 7 NOIEMBRIE 2014

Instanța constituită din

PREȘEDINTE L_____ V__________

GREFIER M______ C_______

La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „revendicare imobiliară”, formulată de reclamanții H____ I___ și H____ M_____, împotriva pârâților F_____ G_______, F_____ R___, Ș_____ G_______ și Ș_____ E________.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 31 octombrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 7 noiembrie 2014.

J U D E C Ă T O R I A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 14.006.2012, reclamanții H____ I__ și H____ M_____ i-au chemat în judecată pe pârâții F_____ G_______, F_____ R___, Ș_____ G_______ și Ș_____ E________, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să-l oblige pe pârâtul F_____ G_______ să le recunoască dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 mp teren pădure, identic cu ____________________________ nr.370/113 din CF 103 Ciumârna-lotul nr.2, potrivit sentinței civile nr.1936/17 dec.2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX; să fie obligat pârâtul F_____ R___ să le recunoască dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 mp teren pădure, identică cu ______________________.370/112 din CF 103 Ciumârna-Lotul nr.3 potrivit aceleiași sentințe; să fie obligați pârâții Ș_____ G_______ și Ș_____ E________ să le recunoască dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 mp teren pădure, identică cu ______________________.370/111 din CF 103 Ciumârna-Lotul nr.4 potrivit aceleiași sentinței civile nr.375/2012 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXX al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, urmând ca pârâții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe disp.art.563, 566 alin.1 din Codul civil reclamanții au arătat că identificarea tabulară a terenului de 4,5 ha pădure, ce a făcut obiectul dosarului de partaj nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și a sentinței civile nr.1936/2009 irevocabilă nu este cea prezentată în hotărârea judecătorească, ci cu _______________________/11 din CF 222 Ciumârna, unde dreptul de proprietate este înscris și în prezent pe numele lui H____ G_______, tatăl reclamanților – și cu ____________________________ nr.370/10 din CF 266 Ciumârna, unde dreptul de proprietate este înscris și în prezent pe numele lui S_____ B______. Că potrivit Hotărârii nr.2864/20 oct.2006 a Comisiei Județene Suceava s-a validat poz.1 din Anexa nr.37-4, la această hotărâre, pentru suprafața de 88,67 teren pădure mai multor persoane, prin care și numitului H____ G_______ la rubrica „informații asupra amplasamentului” s-a indicat că este vorba despre cărțile funciare nr.222 Ciumârna și nu 266 Ciumârna și parcelele funciare nr.370/10 și 370/11.

Au mai arătat reclamanții că numitul H____ G_______ a fost nemulțumit cu includerea celorlalți petenți la reconstituire și a promovat o acțiune prin care a solicitat să se dispună anularea parțială a hotărârii în cauză, care privea excluderea celorlalți petenți, urmând a se constata calitatea sa exclusivă, ca moștenitor testamentar după autorul după care s-a făcut reconstituirea, respectiv B______ S_______. Că acțiunea sa a făcut obiectul dosarului nr.288/2010 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, iar prin sentința civilă nr.762/2010 irevocabilă prin decizia nr.867/2011 a Tribunalului Suceava acțiunea a fost admisă iar toți ceilalți petenți ai reconstituirii au fost excluși recunoscându-i se calitatea de unic moștenitor a lui B______ S_______. În final, întreaga suprafață de 88,67ha a fost pusă în posesie potrivit procesului verbal nr.8145/2011 a Comisiei comunale de fond funciar Vatra Moldoviței, respectiv lui H____ I___ și H____ M_____.

Reclamanții au mai precizat că încă înainte de reconstituirea menționată mai sus Ș_____ D___, F_____ G_______ și F_____ R___ au încercat reducțiunea testamentului nr.353/191 lăsat de B______ S_______, dar prin decizia nr.1282/2003 a Tribunalului Suceava, acțiunea a fost respinsă ca prescrisă, soluție ce a fost menținută și prin decizia nr.3338/2003 de Curtea de Apel Suceava. Că ulterior s-a solicitat constatarea nulității testamentului nr.353/1961 întocmit de B______ S_______, anularea certificatului de moștenitor suplimentar nr.63/1882, cât și radierea lui H____ G_______ din cărțile funciare ce au aparținut lui B______ S_______, dar prin sentința civilă nr.1513/2002 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc acțiunea a fost respinsă, soluția rămânând irevocabilă potrivit deciziei nr.123/2003 a Tribunalului Suceava.

S-a mai arătat că, văzând rezultatul negativ din ambele dosare promovate pârâții au inclus terenurile lui B______ S_______ la reconstituire, după autorul lor F_____ I__, inducând în eroare comisia comunală Vatra Moldoviței, ajungându-se a se emite hotărârea nr.22/3 martie 2005 de Comisia Județeană Suceava și procesul verbal de punere în posesie nr.7/18 nopv.2005 emis de Comisia Comunală Vatra Moldoviței pentru suprafața de 4,5 ha teren pădure, având ca identificare parcelele nr.370/11 și 370/10 din CF 103 Ciumârna. Că au încercat să obțină anularea procesului verbal de punere în posesie nr.7/18 nov.2005, dar prin sentința civilă nr.1886/2007 din dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX acțiunea a fost respinsă, iar soluția a rămas irevocabilă. Ulterior au solicitat din nou anularea aceluiași proces verbal de punere în posesie, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, dar prin sentința civilă nr.223/2011 acțiunea a fost respinsă, reținându-se autoritatea de lucru judecat, soluția fiind menținută și în recurs.

Reclamanții au precizat că au formulat și o plângere penală împotriva lui F_____ G_______ , F_____ R___ și Ș_____ I___, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații însă plângerea a fost respinsă.

În final reclamanții au arătat că potrivit titlului de proprietate nr.393/2012 li s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 88 ha și 6700 mp teren pădure, după autorul deposedat, suprafață în care este inclusă și suprafața de 4,5 ha teren pe care o solicită prin prezenta acțiune.

În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar extras privind CF 222 și nr.266 Ciumârna, testamentul autentificat sub nr.274/1961 prin care B______ S_______ a testat o parte din bunurile sale lui H____ G_______ a lui S_____, sentința civilă nr.1513/2002 pronunțată în dosarul nr.425/2002 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc prin care s-a respins acțiunea formulată de Ș_____ D___, F_____ G_______ și F_____ R___ împotriva lui H____ Gheorge și H____ E____ prin care au solicitat să se constate nulitatea testamentului nr.353/1961 întocmit de B______ S_______ și să se dispună anularea C.M.suplimentar nr.63/1992 și radierea tabulară a lui H____ G_______ din toate CF-urile aparținând lui B______ S_______, Decizia nr.123/2003 a Tribunalului Suceava prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de Ș_____ D___, F_____ G_______ și F_____ R___ împotriva sentinței civile nr.1513/2002, decizia nr.26/2003 a Tribunalului Suceava, prin care admițându-se apelul împotriva sentinței civile nr.301/2003 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc prin care s-a solicitat reducțiunea testamentului până la limita cotității disponibile, s-a respins acțiunea ca prescrisă, decizia nr.3338/2003 a Tribunalului Suceava prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr.1282/2003 a Tribunalului Suceava, sentința civilă nr.1936/2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 4,5 ha pădure obiect al hotărârii nr.22/2005 a Comisiei Județene Suceava, procesul verbal de punere în posesie nr.7/18 nov.2005 a Comisiei comunale de fond funciar Vatra Moldoviței, sentința civilă nr.762/2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc având ca obiect fond funciar, Decizia nr.867/2011 a Tribunalului Suceava prin care s-a respins recursul împotriva sentinței civile nr.762/2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, sentința civilă nr.375/2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc prin care s-a constatat că _________________ pădure face parte din CF 222 Ciumârna și nu din CF 103, iar parc.370/10 face parte din CF 266 Ciumârna și nu din CF 103 Ciumârna -și care au făcut obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, sentința civilă nr.223/2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, definitivă prin respingerea recursului ca nefondat, prin care a fost respinsă plângerea în care H____ G_______ și I___ au chemat în judecată pe F______ G_______ , F______ R___, Ș_____ I___ și Comisia comunală d e fond funciar Vatra Moldoviței și Prefectura Suceava prin care s-a solicitat anularea procesului verbal de punere în posesie nr.7/2005, sentința civilă nr.1886/2007, prin care s-a solicitat anularea aceluiași proces verbal de punere în posesie nr.7/2005, raportul de expertiză tehnică judiciară, cât și suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară ce au fost efectuate de expertul G_______ B_______ in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al acestei instanțe, cereri formulate de părți în cadrul altor dosare.

La data de 20 septembrie 2012 Ș_____ G_______ și F_____ R___ au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând în esență că susținerea reclamanților că s-a făcut o altă punere în posesie numai pentru ei peste terenul pârâților și fără a fi anulat procesul verbal de punere în posesie din 18 nov.2005 sunt nereale, acestea fiind făcute și în cadrul altor dosare în care părțile s-au judecat și în care au fost pronunțare sentințele civile nr.1886/2007, nr223/2011 și 375/2012, aspectele fiind analizate în considerentele susmenționatelor sentințe de către instanța de fond și în căile de atac. S-a menționat că reclamanții nu sunt proprietarii parcelelor de teren ce au fost dobândite de pârâți, ca urmare a ieșirilor din indiviziune urmând ca instanța să se pronunțe ca atare.

La dosar au fost atașate dosarele nr.425/2002 în care a fost pronunțată S.C.1513/2002, dosarul nr.xxxxx/2002 în care a fost pronunțată decizia nr.123/2003 de Tribunalul Suceava, dosarul nr.81/2003 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc în care a fost pronunțată sentința civilă nr.301/2003 și dosarul nr.3229/2003 în care a fost pronunțată decizia nr.1282/2003 de Tribunalul Suceava, cât și dosarul nr.5468/2003 în care s-a pronunțat decizia nr.3338/2003 de Curtea de Apel Suceava.

Prin sentința civilă nr. 1582 din data de 20 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins acțiunea având ca obiect „revendicare imobiliară”, formulată de reclamanții H____ I___ și H____ M_____,ambii domiciliați în comuna Vatra Moldoviței __________________________ împotriva pârâților F_____ G_______, F_____ R___, Ș_____ G_______ și Ș_____ E________, toți domiciliați în comuna Vatra Moldoviței _________________________, ca nefondată.

Reclamantul a fost obligat la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către pârâtul F_____ R___ și la 600 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Ș_____ G_______.

Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat că acțiunea este nefondată și a fost respinsă reținându-se următoarele:

Potrivit hotărârii comisiei județene nr.22/2005 pârâții au dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 4.5 ha teren pădure, cu care au fost puși în posesie potrivit procesului verbal din 18 noiembrie 2005, în indiviziune cu autorul reclamanților și cu pârâtul F______ G_______. Prin sentința civilă nr.1396/17 dec-2009 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc definitivă și irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea având ca obiect partaj judiciar formulată de Ș_____ G_______ în contradictoriu cu F_____ G_______, F_____ R___ Ș_____ I___ Ș_____ E________, H____ G_______ și H____ I___, s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire al suprafața de 4,5 ha teren pădure ce a fost dobândit prin hot.nr.22/3 martie 2003 a Comisiei Județean Suceava și a procesului verbal de punere în posesie nr.7/18 nov.2005 și s-au atribuit părților, în indiviziune patru loturi după cum urmează:

lotul nr.1 , în indiviziune, pârâților: H____ I___, H____ G_______ și H____ M_____ ( moștenitori după H____ E____ ) în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu parcelele nou formate: 370/114 pădure de 7993 m.p. , 370/102 pădure de 735 m.p., 370/101 pădure de 2832 m.p. , din C.F. 103 a __________________________ raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B_______ G_______ ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea galbenă.

lotul nr.2 pârâtului F_____ G_______ în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu _______________________/113 pădure din C.F.103 a __________________________ raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B_______ G_______ ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea roz.

lotul nr.3 pârâtului F_____ R___ în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu _______________________/112 pădure din C.F. 103 a __________________________ raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B_______ G_______ ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea bleu;

lotul nr.4, în indiviziune, reclamantului Sestun G_______ ( cu cota de 2/3 din ¼ ) și pârâtei Sestun E________ ( cu cota de 1/3 din ¼ ) – în calitate de moștenitori după Ș_____ D___ - în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu _______________________/111 pădure din C.F. 103 a __________________________ raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B_______ G_______ ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea verde.

S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate, astfel dobândit, în cartea funciară.

Prin sentința civilă nr.375/28 martie 2012 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXX al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, s-a constatat că parc.nr.370/11 pădure (divizată din parc.nr.370/111, 370/112, 370/113 și 370/11) fac parte din CF 222 a ____________________ nu din Cf 103 Ciumârna, în timp ce parc.370/10 pădure (divizată din psarc.nr.370/101, 370/102 și 370/10) fac parte din CF 266 a ____________________ nu din CF 103 Ciumârna (care sau făcut obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, în care a fost pronunțată sentința civilă nr.1936/17 dec.2009.

Potrivit procesului verbal nr.7/18 noiembrie 2005 s-a făcut punerea în posesie cu suprafața de teren pădure de 4,5 ha. Reclamanții au încercat să anuleze procesul verbal de punere în posesie menționat mai sus, dar prin sentința civilă nr.1886/2007 pronunțată de Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX acțiunea a fost respinsă. De asemenea prin sentința civilă nr.223/2011 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului ca nefundat conform deciziei nr.1112/25 mai 2012 a fost respinsă acțiunea prin care s-a solicitat ca și în precedent anularea procesului verbal de punere în posesie nr.7/18 noiembrie 2005 a Comisiei locale de fond funciar Vatra Moldoviței.

Instanța de fond a reținut că reclamanții din prezenta acțiune au reiterat apărările pe care și le-au făcut cu ocazia soluționării dosarelor de mai sus, care au fost analizate atât de instanțele de fond, cât și în căile de atac cu ocazia soluționării respectivelor cauze.

Susținerile făcute de reclamanți în prezenta acțiune în sensul că punerea în posesie cu suprafața de 4,5 ha este urmare a unei duble reconstituiri și s-a făcut o altă punere în posesie peste o suprafață de teren de 88 ha ce aparține acestora nu au fost dovedite în cauză, cu atât mai mult cu cât procesul verbal de punere în posesie nr.7/18 noiembrie 2005 nu a fost anulat.

Faptul că numărul cărților funciare din care fac parte parcelele care au făcut obiectul ieșirii din indiviziune a fost greșit indicat a fost corectat de expert în suplimentul la raportul de expertiză ce a fost efectuat în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, iar apoi prin sentința civilă nr.375/2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc aceste corecturi nu schimbă situația din teren asupra parcelelor dobândite de părți.

Față de cele ce preced instanța a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată întrucât aceștia nu au dovedit că sunt proprietari parcelelor de teren ce au fost dobândite de pârâți prin reconstituirea dreptului de proprietate și care le-au revenit în lot ca urmare a ieșirii din indiviziune cu reclamanții.

Susținerea reclamanților că suprafața de 4,5 ha teren pădure este inclusă în suprafața de 88,67 ha și pentru care lor li s-a reconstituit dreptul de proprietate nu poate fi primită de instanță, cu atât mai mult cu cât pârâților nu i s-a anulat punerea în posesie și nu s-a făcut dovada că s-a făcut o dublă punere în posesie cu aceeași suprafață de teren. În cazul în care ar exista o greșeală a Comisiei locale de fond funciar, acest lucru nu a fost dovedit de către reclamanți.

În baza art.274 Cod proc.civilă reclamanții au fost obligați la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către F_____ R___ și la 600 lei cheltuieli de judecată către F_____ G_______ reprezentând onorariul de avocat potrivit chitanțelor aflate la dosar.

Împotriva acestei sentințe în termen legal și în baza disp. art. 299, al. 1 si al.2 cod procedura civilă au promovat recurs reclamanții H____ I___ și H____ M_____,iar prin decizia civilă nr. 1696/20.06.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava a fost respins recursul, recurenții fiind obligați să plătească intimaților Ș_____ G_______ și F_____ R___ câte700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut , în esență, că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de lege pentru admiterea acțiunii în revendicare întemeiată pe disp. art. 563 al.1 din Noul cod civil.aspect corect reținut de instanța de fond

La data de 04.11.2013, reclamanții H____ I___ și H____ M_____ în contradictoriu cu intimații F_____ G_______, Flutue R___, Ș_____ G_______, Ș_____ E________ au formulat contestație în anulare prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 1696/20.06.2013 a Tribunalului Suceava.

Prin decizia nr. 358/11.02.2014, Tribunalul Suceava a admis contestația in anulare formulată de contestatorii H____ I___ și H____ M_____ împotriva Deciziei nr. 1696/20.06.2013 a Tribunalului Suceava, intimați fiind F_____ G_______, F_____ R___, Ș_____ G_______, Ș_____ E________ și a anulat Decizia civilă nr. 1696/20.06.2013 a Tribunalului Suceava.

Prin decizia nr. 807/01 aprilie 2014, Tribunalul Suceava a admis recursul formulat de reclamanții H____ I___ și H____ M_____, a casat sentința civilă nr. 1582/20.12.2012 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc și a trimis cauza spre rejudecare, Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut , în rejudecarea recursului, că prima instanță nu a cercetat fondul raportului juridic litigios prin compararea titlurilor de proprietate invocate de părțile în litigiu cu privire la suprafața de 88,67 ha teren pădure având în vedere susținerile reclamanților care arată că titlul lor de proprietate este preferabil reconstituirii făcută în favoarea recurenților ajunsă doar până în faza punerii în posesie în raport cu aprecierea că greșit s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate după autorul F_____ I___ pentru cele 4,5 ha pădure întrucât proprietatea acestui teren ar aparține lui B______ S_____ și H____ G_______, și nu autorului F_____ I___ care a avut teren doar în Poieni Solca-trecut la stat.

Cum instanța de fond nu a lămurit toate aceste aspecte pentru care reclamanții au criticat sentința instanței de fond prin recursul declarat, tribunalul a apreciat că se impune completarea probatoriului cu o nouă expertiză sau, eventual, un supliment de expertiză, probă care nu poate fi efectuată la instanța de recurs potrivit art. 305 Cod procedură civilă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 25.04.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX.

În conformitate cu dispozițiile instanței de casare, în rejudecare s-a încuviințat și administrat proba cu expertiză topo, având ca obiective identificarea terenului revendicat de către reclamanți și stabilirea faptului dacă acesta se suprapune cu terenul pârâților.

Raportul de expertiză topo a fost înaintat la dosar la data de 23.09.2014(filele 55-71).

Acțiunea în revendicare, întemeiată pe disp. art. 563 din Codul civil reprezintă acea acțiune în justiție prin intermediul căreia reclamantul – care se pretinde proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia – solicită instanței să i se recunoască dreptul său exclusiv de proprietate asupra bunului, cu consecința obligării pârâtului – care stăpânește bunul respectiv – la restituirea acestuia.

În speța de față, ambele părți au depus la dosar titluri de proprietate, astfel că instanța va proceda la compararea acestora.

Procedând la acest demers judiciar, instanța reține că titlul de care se prevalează reclamanții pentru dovedirea dreptului de proprietate este reprezentat de Titlul de proprietate nr. 393/03.04.2012(fila 53), iar titlul de care se prevalează pârâții este reprezentat de procesul verbal de punere în posesie nr. 7/18.11.2005

Titlul de proprietate nr. 393/2012, de care se prevalează reclamanții a fost emis după autorul acestora, B______ S_______, pentru suprafața de 88,67 ha teren pădure. Terenul menționat în acest titlu de proprietate a fost pus în posesie conform procesului verbal de punere în posesie nr.62/19.10.2011(fila 49).Potrivit mențiunilor din procesul verbal de punere în posesie, punerea în posesie s-a efectuat în baza Hotărârii nr. 2864/20.10.2006, modificată prin Hotărârea nr. 343/07.09.2011, ambele ale Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava, precum și în baza sentinței civile nr. 762/20.05.2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și a deciziei nr. 867/02.06.2011, a Tribunalului Suceava.

Prin hotărârea nr. 2864/20.10.2006(fila47) s-a validat suprafața de 88,67 ha teren pădure pentru mai multe persoane, printre care și H____ G_______, după autor B______ S_______, iar prin sentința civilă nr. 762/20.05.2010(fila 29-33), irevocabilă prin decizia nr. 867/02.06.2011, a Tribunalului Suceava, ((filele 34-39) s-a dispus excluderea celorlalte persoane din hotărâre, rămânând doar H____ G_______.. Totodată, s-a constatat că H____ G_______ este moștenitor universal după B______ S_______.

Prin procesul verbal de punere în posesie nr.7/18.11.2005(fila 20) , de care se prevalează pârâții pentru dovedirea dreptului de proprietate s-a procedat la punerea în posesie cu privire la suprafața de 4,5 ha teren pădure,după F______ I__, pentru Sestun D___, F______ G_______,F______ R___ și H____ E____.

Prin sentința civilă nr. 1936/17.12.2009, a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc(filele 22-24) s-a dispus partajarea suprafeței de 4,5 Ha , menționată în procesul verbal de punere în posesie sus menționat, a fost admisă acțiunea având ca obiect partaj judiciar formulată de Ș_____ G_______ în contradictoriu cu F_____ G_______, F_____ R___ Ș_____ I___ Ș_____ E________, H____ G_______ și H____ I___, s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire al suprafața de 4,5 ha teren pădure ce a fost dobândit prin hot.nr.22/3 martie 2003 a Comisiei Județean Suceava și a procesului verbal de punere în posesie nr.7/18 nov.2005 și s-au atribuit părților, în indiviziune patru loturi după cum urmează: lotul nr.1 , în indiviziune, pârâților: H____ I___, H____ G_______ și H____ M_____ ( moștenitori după H____ E____ ) în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu parcelele nou formate: 370/114 pădure de 7993 m.p. , 370/102 pădure de 735 m.p., 370/101 pădure de 2832 m.p. , din C.F. 103 a __________________________ raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B_______ G_______ ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea galbenă;lotul nr.2 pârâtului F_____ G_______ în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu _______________________/113 pădure din C.F.103 a __________________________ raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B_______ G_______ ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea ro;lotul nr.3 pârâtului F_____ R___ în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu _______________________/112 pădure din C.F. 103 a __________________________ raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B_______ G_______ ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea bleu;;lotul nr.4, în indiviziune, reclamantului Sestun G_______ ( cu cota de 2/3 din ¼ ) și pârâtei Sestun E________ ( cu cota de 1/3 din ¼ ) – în calitate de moștenitori după Ș_____ D___ - în suprafață de 11.560 m.p. teren identică cu _______________________/111 pădure din C.F. 103 a __________________________ raportului de expertiză și a suplimentului întocmit de expert B_______ G_______ ( fila 129 – 130 și respectiv 140 – 141 dosar ) și materializată în planul de situație ( fila 131 și respectiv 147 dosar ) cu culoarea verde.

Ulterior, Ș_____ R___ a promovat o acțiune prin care a solicitat să se constate că terenul menționat în sentința de partaj a fost identificat greșit .Acțiunea a format obiectul dosarului nr. 93/2013, soluționat prin sentința civilă nr. 375/2012(fila 65), prin care s-a constatat că __________________ pădure, divizată în __________________,370/112,370/113 și 370/11 face parte din CF222 Ciumârna și nu din CF103 Ciumârna, în timp ce ___________________ pădure, divizată în parcelele nr. 370/101,370/102 și 370/10 face parte din CF266 Ciumârna și nu din CF103 Ciumârna.

Această sentință nu a rămas definitivă, fiind modificată în sensul respingerii acțiunii, prin decizia nr. 547/21 .02.2013, a Tribunalului Suceava(fila 27 dosar recurs), însă , relevant pentru prezenta cauză este faptul că pârâții nu au contestat suplimentul la raportul de expertiză întocmit de B_______ G_______ (fila 114), prin care acesta a concluzionat că identificarea terenului ce a stat la baza pronunțării hotărârii de partaj a fost greșită, identificarea corectă fiind cea din sentința 375/2012.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză(filele 55-71),suprafața de 4,5 ha teren pădure ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate după autorul F______ I___, în baza Hotărârii nr. 22/22.03.2005, a Comisiei județene Suceava și a Procesului verbal de punere în posesie nr.17/18.11.2005, emis de Comisia locală de fond funciar Vatra Moldoviței, se identifică cu parte din _________________ pădure din CF222 Ciumârna , înscrisă pentru H____ G_______ și parte din __________________ înscrisă în CF266 Ciumârna, pentru B______ S_____. Totodată, acest teren se suprapune în totalitate peste terenul de pădure aflat în proprietatea reclamanților în baza TP nr. 393/03.04.2012 și a procesului verbal de punere în posesie nr. 69/19.10.2011.

În consecință, având în vedere că titlul de proprietate nr 393/03.04.2012, de care se prevalează reclamanții, nu a fost anulat, iar terenul din litigiu se identifică cu parte din terenul înscris în CF 222 Ciumârna, pentru H____ G_______ –autorul reclamanților , respectiv cu parte din terenul înscris în CF 266 Ciumârna, pentru B______ S_______ tatăl lui H____ G_______, în timp ce pârâților nu li s-a emis titlu de proprietate pentru terenul cu care au fost puși în posesie prin Procesul verbal nr.7/18.11.2005, instanța constată că titlul de proprietate de care se prevalează reclamanții este preferabil titlului de care se prevalează pârâții, astfel că va admite acțiunea așa cum a fost formulată.

Cât privește incidența în speță a art. 24 din Legea 247/2005, instanța constată că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță având în vedere faptul că terenul a fost greșit identificat în procesul verbal de punere în posesie și în hotărârea Comisiei județene care a stat la baza punerii în posesie.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite acțiunea așa cum a fost formulată și va dispune obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie terenul proprietatea reclamanților, înscris în Titlul de proprietate nr. 393/03.04.2012.

În baza art. 274 C. proc. civ. din 1865 se va dispune obligarea pârâților să plătească reclamanților suma de 9232 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu:taxă de timbru de 4632 lei, onorariu avocat în cuantum de 2100 lei și onorariu expert, în cuantum de 2500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă având ca obiect „revendicare imobiliară”, formulată de reclamanții H____ I___ și H____ M_____, ambii cu domiciliul în __________________________ Moldoviței, jud.Suceava, împotriva pârâților F_____ G_______, F_____ R___, Ș_____ G_______ și Ș_____ E________ toți cu domiciliul în comuna Vatra Moldoviței, _____________________________ și în consecință.

Obligă pe pârâtul F_____ G_______ să recunoască reclamanților dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 mp teren pădure, identic cu ____________________________ nr.370/113 din CF 103 Ciumârna-lotul nr.2, potrivit sentinței civile nr.1936/17 dec.2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX;

Obligă pe pârâtul F_____ R___ să le recunoască reclamanților dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 mp teren pădure, identică cu ______________________.370/112 din CF 103 Ciumârna-Lotul nr.3 potrivit aceleiași sentințe;

Obligă pe pârâții Ș_____ G_______ și Ș_____ E________ să le recunoască reclamanților dreptul de proprietate și să le predea posesia asupra suprafeței de 11.560 mp teren pădure, identică cu ______________________.370/111 din CF 103 Ciumârna-Lotul nr.4 potrivit aceleiași sentinței civile nr.375/2012 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXX al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc

Obligă pârâții, în solidar, să le plătească reclamanților suma de 9232 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. .

Pronunțată în ședința publică azi,07.11.2014.

PreședinteGrefier

Red.L.V.

Tehnored.MC/

Ex.:8

21 nov.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025