Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL C______
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 635/R
Ședința publică de la 10 decembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte : O________ N______
Judecător : R___ I___ C______
Judecător : B______ A________ D______
Grefier : V_______ E___
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimatul orașul B______ prin primar împotriva încheierii camerei de consiliu din data de 25.09.2013, pronunțată de Judecătoria S_____ G_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că a rămas în pronunțare asupra recursului în ședința publică din data 3 decembrie 2013, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10 decembrie 2013.
T R I B U N A L U L
Constată că prin încheierea camerei de consiliu din data de 25.09.2013, Judecătoria S_____ G_______ a admis cererea petentei ________________, cu sediul în mun. Odorheiul S_______, _____________________, jud. Harghita, și în consecință a lămurit dispozitivul încheierii din data de 22.11.2013, în dosarul XXXXXXXXXXXXX în sensul că, suspendarea provizorie a executării silite se dispune până la soluționarea contestației la executare ce face obiectul dosarului XXXXXXXXXXXXX.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele :
Potrivit art. 403 al. 1 C.pr. civ. suspendarea executării silite durează până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită.
Astfel chiar dacă din eroare s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 22.11.2012, a Judecătoriei Sf. G_______, pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXXX, că durata suspendării executării silite dăinuie până la soluționarea în mod definitiv și irevocabil a dos. XXXXXXXXXXX aflat pe rolul Curții de Apel B_____ și a dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX a Tribunalului C______, în fapt măsura suspendării nu poate avea efect decât cel legal, respectiv până la soluționarea contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Sf. G_______.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs intimatul orașul B______ solicitând modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii petentei ________________.
În motivarea căii de atac s-a arătat că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în sensul că față de prevederile art.443 NCPC dispozitivul încheierii de suspendare a executării silite din data de 22.11.2012 nu avea nevoie de clarificări sau lămuriri, neconținând nici dispoziții potrivnice, prin urmare suspendarea executării trebuie să dăinuie așa cum s-a hotărât inițial, respectiv până la soluționarea irevocabilă a dosarelor nr.XXXXXXXXXXX și nr.XXXXXXXXXXXXX, acest din urmă dosar fiind încă pe rolul Curții de Apel B_____ cu termen de judecată la 30.10.2013.
Intimata S________ SRL prin administrator judiciar RVA M____ Insolvency Specialists SPRL nu a depus întâmpinare.
Examinând încheierea recurată în raport de criticile care i se aduc tribunalul reține că prin încheierea ședinței publice din 22.11.2012 a Judecătoriei S_____ G_______ pronunțate în cadrul unui dosar de contestație la executare înregistrat sub nr.XXXXXXXXXXXXX, prima instanță a dispus suspendarea executării silite în cadrul dosarului execuțional nr.326/2012 al B.E.J F____ & Bujdoso până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.XXXXXXXXXXX aflat pe rolul Curții de Apel B_____ și nr.XXXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Tribunalului B_____.
De menționat că această încheiere deși menționează că dispune o suspendare provizorie a executării silite, în fapt nu a constituit o încheiere irevocabilă dată de președintele instanței în condițiile art.403 alin.4 C__, ci a avut natura și efectele unei încheieri premergătoare și interlocutorii date potrivit art.403 alin.1 și 3 C__ , prin urmare a fost vorba de o încheiere supusă în mod separat recursului, calea de atac neputând fi înlăturată de mențiunea judecătorului, anume că încheierea este irevocabilă.
Ulterior, prin încheierea camerei de consiliu din data de 25.09.2013, judecătoria, la cererea petentei creditoare ________________, a lămurit încheierea de suspendare a executării silite precizând că executarea silită nu este suspendată până la soluționarea irevocabilă a celor două dosare civile mai sus amintite, ci până la soluționarea contestației la executare de pe rolul Judecătoriei S_____ G_______, înregistrată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
O asemenea modalitate de lămurire a unei hotărâri judecătorești constituie în fapt pronunțarea unei alte soluții, practic dispozitivul încheierii de suspendare a executării silite capătă o cu totul altă întindere decât cea acordată inițial.
O hotărâre judecătorească poate fi lămurită atunci când cuprinde un dispozitiv îndoielnic, neclar, confuz, susceptibil de interpretări diferite sau dificil de pus în executate, or nu aceasta este situația în cauza de față unde dispozitivul încheierii de suspendare a executării silite, greșit sau nu din punct de vedere al legalității și temeiniciei soluției, constituie totuși un dispozitiv suficient de lămurit din punct de vedere al înțelesului și întinderii sale. Nici existența unei erori materiale de tehnoredactare nu poate fi luată în calcul, nefiind îndeplinite cerințele art 281 C__.
Lămurind dispozitivul în sensul arătat prin încheierea camerei de consiliu din 25.09.2013 judecătoria a revenit asupra propriei sale hotărâri, ceea ce nu este permis de prevederile art.258 alin.3 C__ , a încercat corectarea unei eventuale greșeli de judecată , prin urmare a interpretat și aplicat în mod greșit legea de procedură ( art.281 ind.1 C__ ) în privința situațiilor în care are îndreptățirea de a-și lămuri hotărârea .
Așa fiind, în baza art.312 alin.1 teza I cpc raportat la art.312 alin.3 C__ , reținând motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C__ , tribunalul va admite recursul intimatului debitor orașul B______, va modifica încheierea atacată și în consecință va respinge, ca neîntemeiată, cererea petentei de lămurire a dispozitivului încheierii de suspendare a executării silite.
Rămâne părții petente posibilitatea de a ataca în mod separat cu recurs încheierea ce s-a vrut a fi lămurită, aceasta fiind calea prin care se poate remedia o eventuală greșeală de judecată săvârșită de prima instanță atunci când a suspendat executarea silită până la soluționarea irevocabilă a două dosare distincte de cel în care se judecă contestația la executare, de menționat fiind că în măsura în care încheierea respectivă nu a fost comunicată părților, termenul de recurs încă nu a început să curgă, petenta creditoare putând depune recursul chiar și în lipsa comunicării încheierii, în virtutea echipolenței prevăzute de art.301 C__ cu trimitere la art.284 alin.3 C__ , pe data înregistrării cererii de recurs încheierea socotindu-se comunicată cu partea care a declarat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de intimatul orașul B______ prin primar împotriva încheierii camerei de consiliu din data de 25.09.2013 a Judecătoriei S_____ G_______ , pe care o modifică în tot și în consecință:
Respinge ca neîntemeiată cererea petentei ________________ prin administrator judiciar RVA M____ Insolvency Specialists SPRL formulată împotriva intimatului orașul B______ prin primar având ca obiect lămurirea dispozitivului încheierii de suspendare a executării silite din data de 22.11.2012 pronunțate în cadrul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei S_____ G_______.
Irevocabilă..
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
O________ N______ R___ I___ C______ B______ A________ D______ V_______ E___
Red. O.N./13.12.2013
Tehnored. V.E./13.12.2013
2 ex.
Judecător fond – G___ A__ – M____