R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA
D___, ______________________ nr. 35
Tel: 0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3281/2014
Ședința publică din 24 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - U___ G_______ M____
Grefier - M_______ G_______
Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă formulată de petenta _______________________ EXIM SRL în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, ISCTR-REGIUNEA NR.5, având ca obiect plângere civilă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 24 noiembrie 2014, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând constată:
Asupra plângerii de față:
Prin plângerea formulată și înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 09 mai 2014, petenta _______________________ EXIM SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, ISCTR-REGIUNEA NR.5, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxx încheiat la data de 15 aprilie 2014 și exonerarea sa de la executarea sancțiunilor aplicate, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, în esență, petenta a arătat că în data de 11 martie 2014 a fost sancționată contravențional pe motiv că a efectuat transport rutier de marfă divizibilă cu masa totală de 37.100 kg față de 30.000 kg admisă.
Sub aspectul temeiniciei, a precizat că starea de fapt reținută nu corespunde realității întrucât conducătorul auto a prezentat agentului constatator documentele solicitate, respectiv avizul de însoțire al mărfii, tichetul de cântărire nr.xxxxx și actele mașinii.
În continuare a arătat că potrivit tichetului de cântărire nr. xxxxx/11.03.2014 greutatea netă transportată la momentul controlului a fost de 13.200 kg și nu de 22.100 kg așa cum s-a reținut în cuprinsul actului sancționator. Astfel a precizat că deși în avizul de însoțire a mărfii era menționată greutatea pentru întreaga marfă transportată, transportul s-a efectuat în două curse diferite în cursul aceleiași zile, fiind astfel eliberate două tichete de cântărire diferite. Susține petenta că în dovedirea susținerilor sale a depus și foaia de parcurs din data de 11.03.2014 pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, din care reiese că s-au efectuat două curse pe aceeași rută. A mai arătat că pentru cel de-al doilea transport a fost emis bonul de cântărire nr. xxxxx/11.03.2014 în care s-a specificat greutatea netă ca fiind de 8.900 kg.
În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment raportat la inexistența vreunei pagube și a gradului de pericol social redus, petenta fiind la prima abatere de acest gen.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Petentul a anexat plângerii, în copie, procesul-verbal de contravenție contestat, cartea de identitate a autovehiculului, foaie de parcurs pentru autovehicule transport marfă, avizul de însoțire a mărfii și bonuri de cântar.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct.2 teză finală Cod procedură civilă, petenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petentă și menținerea ca temeinic și legal a procesului-verbal de contravenție întocmit.
În motivarea plângerii, în esență, intimatul a arătat că în urma controlului efectuat în traficul rutier în data de 11 martie 2014 ora 11,40 pe DN 66 localitatea Băcia a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX deținut și utilizat de societatea petentă în baza copiei conforme nr. xxxxxxx, conducător auto B____ C_______ I_____ care efectua un transport rutier de marfă divizibilă în baza avizului de însoțire a mărfii nr.08/11.03.2014 eliberat de ____________. A mai arătat că în urma controlului s-a constatat faptul că transportul este efectuat cu depășirea greutății totale admise de 30.000 kg conform Anexei nr.2 pct.2.3.3 din OG nr.43/1997, vehicul configurație A4 (4 axe), transportând 37.100 kg, abatere ce constituie contravenția prevăzută de art. 41 alin. 1 din OG 43/1997.
Sub aspectul legalității, intimatul a apreciat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001, iar petentei îi revine obligația de a prezenta probe care să dovedească netemeinicia și/sau nelegalitatea procesului verbal de contravenție.
Indicând și temeiurile legale incidente, a susținut că agentul constatator are obligația de a verifica și stabili masa totală a vehiculelor din documentele aflate la bordul acestuia.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Intimatul a anexat plângerii în copie cartea de identitate, permisul de conducere și certificatul de pregătire profesională a conducătorului auto, certificat de înmatriculare autovehicul, aviz de însoțire a mărfii și planșe foto.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Plângerea a fost formulată în termenul legal, potrivit art. 31 alin.1 din OG 2/2001, modificată și a fost legal timbrată cu o taxă judiciară de timbru în valoare de 20,00 lei, conform art.19 din OUG nr.80/2013, anulată la dosar.
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri și proba testimonială (f.44).
Analizând plângerea de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ___________ nr. xxxxxx încheiat la data de 15 aprilie 2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 25.000,00 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 41 alin. 1 din OG 43/1993 și sancționată de art. 61 alin. 1 lit. p din același act normativ reținându-se în sarcina acesteia că în urma controlului efectuat în traficul rutier în data de 11 martie 2012 ora 11,40 pe DN 66 localitatea Băcia a fost depistat autovehiculul tipul A4 cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX deținut și utilizat de societatea petentă care efectua transport rutier de marfă divizibilă cu masa totală de 37.100 kg față de 30.000 kg admisă, conform avizului de însoțire a mărfii nr.08/11.03.2014 eliberat de ____________.
În cauza A_____ contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale și, prin urmare, trebuiesc respectate întru totul cerințele formale ale actului de acuzare și sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Pe fondul cauzei, în prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.G. nr. 43/1997 au drept scop asigurarea folosirii în siguranță a rețelei de drumuri naționale, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 60 alin. 1 lit. c din OG 43/1997 – „(1) Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, și se sancționează după cum urmează:… p) efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la prezenta ordonanță, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei”, iar potrivit art. 41 alin. 1 din OG 43/1997 – „Este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3”.
Din actul sancționator depus la dosar rezultă că modalitatea prin care s-a stabilit masa autovehiculului în cauză, s-a făcut prin însumarea maselor consemnate în actele aflate la bord, respectiv greutatea proprie a autovehiculului (15.000 kg) și greutatea menționată în avizul de însoțire a mărfii (22.100 kg).
În ce privește temeinicia actului sancționator, instanța constată că din probele administrate în cauză, respectiv tichete de cântărire (f.6-7) și foaie de parcurs (f.10), coroborate cu declarația martorului B____ C_______ I_____ (f.44), reiese că autovehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX a transportat în data de 11.03.2014 sortul în două curse, în baza aceluiași aviz de însoțire a mărfii, astfel că autovehiculul ce transporta marfa nu a depășit masa maximă admisă pe axe.
În aceste condiții, instanța constată că procesul verbal contestat este neîntemeiat, iar petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, nefiind întrunite elementele constitutive ale faptei nici sub aspect obiectiv și nici subiectiv.
Față de considerentele mai sus expuse, dat fiind faptul ca prezumția de temeinicie a procesului verbal atacat a fost răsturnată, urmează ca instanța să admită plângerea dedusă judecății, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție ca netemeinic și nelegal și exonerării petentei de la executarea sancțiunilor aplicate.
În ce privește solicitarea de plată a onorariul avocatului ales de petent, în cuantum de 1.000.00 lei, conform chitanței depuse la dosar, acesta urmează a fi micșorat la suma de 150 lei. În motivarea acestei soluții, se vor aplica în cauză dispozițiile art. 451 alin. 23 din Cod procedură civilă, potrivit cu care „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.
Astfel, se reține că, prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a se valorifica pretențiile alegate.
La aprecierea cuantumului onorariului se va ține seama de complexitatea cauzei – prezenta cauză fiind una de complexitate relativ redusă, precum și de munca depusă de avocat.
Fără a contesta activitatea depusă de reprezentanta petentei, se constată că munca apărătorului ales a constat în redactarea plângerii introductive și sesizarea instanței de judecată prin serviciul poștal și reprezentarea părții la două termene de judecată acordate în cauză.
În aceste condiții, raportat la munca efectivă desfășurată de apărătorul petentei, suma de 130,00 lei poate fi considerată ca fiind o cheltuială mai mult decât rezonabilă.
În consecință, în temeiul art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, va obliga intimatul să plătească petentei suma de 150,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta S.C. E____ C______ TRANS EXIM S.R.L., cu sediul în localitatea B___, ______________________, județul Hunedoara și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat B____ M_______ în municipiul Hunedoara, _______________________, ____________, județul Hunedoara în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, ISCTR-REGIUNEA NR.5, cu sediul procedural ales în municipiul A___, _____________________, județul A___ și, în consecință:
Anulează procesul-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxx încheiat la data de 15 aprilie 2014 și exonerează petenta de la executarea sancțiunilor aplicate.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, obligă intimatul la plata sumei de 150,00 lei către petentă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D___.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2014.
Președinte,Grefier,
U___ G_______ M____ M_______ G_______
UGM/MG
4 ex./16.03.2015