Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-F_______
Ședința publică din 03 Iunie 2014
Președinte - R_____ B_____
Grefier C_______ M______ N___
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1125/2014
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în contradictoriu cu pârâtul M_____ T___, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 27 mai 2014, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 3.06.2014.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la data de 05.02.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, creditoarea DGRFP- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI , în calitate de creditor majoritar , a chemat în judecată pe pârâtul M_____ T___ , administrator al societății S.C. ROMCONSTRUCT 2006 S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestuia în baza art. 138 din Legea 85/2006.
În motivare, arată creditoarea că debitoarea îi datorează suma de 88.839 lei, cu care s-a înscris pe tabelul definitiv al creanțelor.
Pârâtul a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada creării debitelor și este ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990.
Starea de insolvabilitate, mai arată creditoarea, este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societății, care a determinat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor. Apreciază creditoarea că simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori și o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii.
În ceea ce privește vinovăția, consideră reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.
Consideră reclamanta că pârâtul se face vinovat de fapta reglementată de art. 138 lit c.
Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, în termenul de 30 de zile, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și indirect a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. Administratorul a dat dovadă de un management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal. De asemenea, pârâtul nu a mai fost preocupat de recuperarea creanțelor și reducerea datoriilor.
Cu privire la fapta de la lit. a, arata reclamantul ca pârâtul ar fi putut onora obligațiile fiscale ale debitoarei , daca ar fi transformat in lichidități stocurile , care la nivelul anului 2012 , erau in valoare de 36.476 lei , sau daca ar fi depus diligente pentru recuperarea creanțelor , care erau de 44.394 lei . De asemenea, existau disponibilități banești de 94.810 lei care puteau fi folosite de pârât pentru plata datoriilor .
Pârâtul nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea , fapt ce denota intentia acestuia de a păstra în clandestinitate operațiunile derulate de debitoare și veniturile obținute , care însă nu au fost folosite în scopul achitării creanțelor societății , ci în alte scopuri , respectiv în folosul personal al administratorului.
Această faptă se încadrează în disp. art. 138 lit. a și d din Legea 85/2006 .
În drept, se invocă art. 138 lit a, c și d.
Cererea este scutită de plata taxelor de timbru
Pârâtul , legal citat , nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost depuse înscrisuri în contradovada .
A fost atașat dosarul de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cele ce urmează:
În fapt, prin Sentința civilă nr. 939/28.05.2013, irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva debitorului S.C. ROMCONSTRUCT 2006 S.R.L., cu sediul în Iași, ______________________ nr. 4, _____________________________________________ Registrul Comerțului cu nr.JXXXXXXXXXXXX , CUI xxxxxxxx , constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.32 din Legea nr. 85/2006.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanța a 3 creditori : Serraghis Loan Management LTD , in valoare de 35.461,97 lei, Administrația Finanțelor Publice Iași în valoare de 88.839 lei și ____________________________ COMPANY SRL, in valoare de 1732,36 lei .
La data de 22.07.2013 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că insolvența se datorează datorează fostului administrator statutar , care nu a depus documentele contabile și nu a ținut contabilitatea societății, societatea fiind dizolvată pentru nedepunerea bilanturilor începând cu anul 2008 .
A opinat că sunt indicii privind atragerea răspunderii în baza art. 138 din Legea 85/2006 cu privire la administratorul societății .
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat la data de 07.01.2006 având ca administrator , până la data declanșării procedurii insolenței , pe pârât .
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
Reclamantul a propus un raționament bazat pe prezumția că administratorul statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea ( art. 138 lit. d ),a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că au desfășurat comerț în interes personal(138 lit c) pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț(138 lit a).
S-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” și că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care s-a reținut că acesta nu a depus documentele contabile nici la ORC , nici la organele fiscale , fiind dizolvata, pentru nedepunerea bilanturilor contabile după anul 2008 .
Lipsa de colaborare din partea pârâtului nu numai că a îngreunat sarcina administratorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, dar se poate reține că această conduită a generat starea de insolvență , atâta vreme cât , potrivit ultimului bilanț depus ( la data de 31.12.2008 ) s-a desfășurat activitate de o valoare foarte mare , fără a se achita corespunzător datoriile către diverșii creditori și către bugetul de stat.
Ca urmare , se va reține în sarcina pârâtului săvârșirea faptei prev. de art. 138 lit. d din L.85/2006 .
Instanța apreciază că activitatea pârâtului se încadrează și în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea a desfășurat activitate economică , înregistrând , la 31.12.2008 , active imobilizate de 4079 lei , stocuri de 36.476 lei, creanțe de 44.394 lei și disponibilități bănești în sumă de 94.810 lei .
Pârâtul nu a justificat aceste sume , nu le-a predat lichidatorului judiciar pentru a le distribui creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, de unde se prezumă că și le-a însușit.
Cu aceste sume, debitorul ar fi avut posibilitatea acoperirii in totalitate a datoriilor care , potrivit aceleiași raportări contabile , erau de 136.951 lei. De asemenea, cu aceste sume s-ar fi acoperit în întregime creanțele înregistrare conform tabelului definitiv , care se ridică la suma totală de 126.433,33 lei, astfel încât însușirea bunurilor din patrimoniu a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cu privire la bilantul contabil la care face referire reclamantul , instanța reține ca ultimul bilant depus este cel la data de 31.12.2008 , și nu pentru anul 2012, cum a susținut reclamanta., astfel incât, in pronunțarea prezentei hotărâri, a fost avută in vedere raportarea contabila la data de 31.12.2008 .
Reține instanța că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 138 lit c.
Nesesizarea instanței pentru ______________________________ art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit c .
În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, ori nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei .
Pentru aceste motive, în baza art. 138 lit a și d din L.85/2006 , instanța va admite cererea în contradictoriu cu pârâtul M_____ T___ , care va fi obligat la plata pasivului rămas neacoperit al debitorului . Acțiunea va fi respinsă pentru faptele de la art. 138 lit c.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul DGRFP- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul în Iași, _____________. 26, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului M_____ T___ , domiciliat in Iași, ______________________ nr.4, _____________, ____________ .
Stabilește în baza art. 138 lit a și d din L.85/2006 , răspunderea personală a pârâtului M_____ T___, pentru pasivul rămas neacoperit al debitorului S .C. ROMCONSTRUCT 2006 S.R.L., cu sediul în Iași, ______________________ nr. 4, ______________, ___________ , înregistrată la Registrul Comerțului cu nr.JXXXXXXXXXXXX , CUI xxxxxxxx, în sensul că obligă pârâtul să acopere suma de 126.433,33 lei, așa cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor debitorului.
Respinge acțiunea reclamantului pentru faptele de la art. 138 lit c .
În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a prezentei sentințe se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția lor de către administratorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.06.2014
|
Președinte, R_____ B_____ |
|
|
Grefier, C_______ M______ N___ |
|
Red.R.B.
4ex/11.07.2014.