Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CAREI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934)
Număr hotarâre:
136/2013 din 14 mai 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚA PENALĂ Nr. 136/2013

Ședința publică de la 14 Mai 2013

PREȘEDINTE – BARA A__

GREFIER – KOȘARKA C______

Ministerul Public a fost reprezentat de către dl. procuror B_________ S____ D_____, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod proc. penală.

&&&&

Pe rol fiind judecarea acțiunii penale privind pe inculpatul inculpatul P_________ F_____ C____ , pentru săvârșirea infracțiunii la legea cecului (Legea nr. 59/1934) având ca parte vătămată ____________.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni .

Procedura de citare este legal îndeplinită față de inculpat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Reprezentantul Ministerului Public solicită condamnarea inculpatului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.

INSTANȚA

Asupra acțiunii penale de față ;

Prin acțiunea penală înregistrata sub dosar nr.XXXXXXXXXXXX, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei din dosar nr. 1377/P/2011 a fost trimis în judecată inculpatul P_________ F_____ C____ pentru săvârșirea infracțiunii de emitere filă CEC fără a avea la tras disponibil suficient și căreia îi lipsește unul din elementele esențiale prev. și ped. de art. 84 pct. 2 și 3 din Legea 59/1934 modificată .

În fapt se arată că inculpatul , administrator la _________________ FOIENI a avut relații comerciale cu partea vătămată H____ T____ administrator al ____________ B____ , încheind în acest sens contractul cu nr. 1 din 12.01.2010 , convenția în care era stipulat faptul că plata produselor cumpărate se garantează de către cumpărător cu filă CEC emisă în alb , lăsată în garanție . Conform declarației părții vătămate , cu ocazia încheierii acestui contract inculpatul i-a înmânat fila CEC __________ 1 BB xxxxxxx pe care a semnat-o , dar nu a completat-o la celelalte rubrici . Între cei doi nu s-a încheiat nici un proces verbal de predare-primire și nici o împuternicire privind completarea acestei file . În cursul anului 2010 inculpatul a cumpărat mai multe produse de la partea vătămată , inițial a plătit sumele datorate , dar începând cu octombrie 2010 nu a achitat banii datorați în sumă totală de 38.529,53 lei în întregime , doar suma de 4.427,22 lei . Partea vătămată i-a solicitat în repetate rânduri inculpatului să achite suma restantă , acesta cerându-i un termen până în cursul lunii septembrie 2011 pe motiv că nu are bani suficienți , dar lucrează în Germania . Partea vătămată l-a notificat pe inculpat în cursul lunilor iulie și septembrie 2011 solicitând achitarea sumei totale de 56.180,43 lei reprezentând suma restantă precum și dobânzile penalizatoare . În 22.09.2011 a fost completată fila CEC BTRL 1 BB xxxxxxx pentru suma de 56.180,43 lei , dar plata a fost refuzată în ziua următoare respectiv la 23.09.2011 pe motiv de lipsă totală de disponibil .

În drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de emitere filă CEC fără a avea la tras disponibil suficient și căreia îi lipsește unul din elementele esențiale prev. și ped. de art. 84 pct. 2 și 3 din Legea 59/1934 modificată .

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 56.180,43 lei reprezentând contravaloare marfă neachitată și dobânzi penalizatoare .

În probațiune s-a înaintat instanței odată cu rechizitoriul si dosarul de urmărire penală .

Deși legal citați , nu s-au prezentat în fața instanței de judecată nici inculpatul , nici partea civilă .

Din probele administrate în cauză instanța constată că inculpatul , administrator la _________________ FOIENI a avut relații comerciale cu partea vătămată H____ T____ administrator al ____________ B____ , încheind în acest sens contractul cu nr. 1 din 12.01.2010 , convenția în care era stipulat faptul că plata produselor cumpărate se garantează de către cumpărător cu filă CEC emisă în alb , lăsată în garanție . Conform declarației părții vătămate , cu ocazia încheierii acestui contract inculpatul i-a înmânat fila CEC __________ 1 BB xxxxxxx pe care a semnat-o , dar nu a completat-o la celelalte rubrici . Între cei doi nu s-a încheiat nici un proces verbal de predare-primire și nici o împuternicire privind completarea acestei file . În cursul anului 2010 inculpatul a cumpărat mai multe produse de la partea vătămată , inițial a plătit sumele datorate , dar începând cu octombrie 2010 nu a achitat banii datorați în sumă totală de 38.529,53 lei în întregime , doar suma de 4.427,22 lei . Partea vătămată i-a solicitat în repetate rânduri inculpatului să achite suma restantă , acesta cerându-i un termen până în cursul lunii septembrie 2011 pe motiv că nu are bani suficienți , dar lucrează în Germania . Partea vătămată l-a notificat pe inculpat în cursul lunilor iulie și septembrie 2011 solicitând achitarea sumei totale de 56.180,43 lei reprezentând suma restantă precum și dobânzile penalizatoare . În 22.09.2011 a fost completată fila CEC BTRL 1 BB xxxxxxx pentru suma de 56.180,43 lei , dar plata a fost refuzată în ziua următoare respectiv la 23.09.2011 pe motiv de lipsă totală de disponibil , sumă cu care partea vătămată se constituie parte civilă în cauză.

Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu are antecedente penale .

În consecință instanța constată că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată prin urmare îl va condamna pe acesta , iar la individualizarea pedepsei va avea în vedere disp.art. 72 C.pen. astfel că în baza art. 84 pct. 2 și 3 din Legea 59/1934 modificată cu apl. art. 74, 76 lit-e C.pen la pedeapsa de 4 luni închisoare .

În baza art. 81 C.pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei .

În baza art. 82 C.pen. termenul de încercare este de 2 ani și 4 luni .

Se vor pune în vedere inculpatului prev.art. 83 și urm.C.pen. , în baza art. 359 C.pr.pen.

În baza art. 71 alin. 1 și 2 C.pen. se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit-a teza a II-a și b C.pen. , dispoziție ce urmează a fi suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei conform art. 71 alin. 5 C.pen.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. va obliga pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare .

În ceea ce privește cererea părții vătămate ____________ cu sediul în B____ _____________________ jud. Satu M___ de constituire de parte civilă , instanța luând în considerare Decizia nr.43/2008 a Î.C.C.J. o va respinge ca inadmisibilă , urmând ca partea vătămată să recupereze suma solicitată pe calea unei acțiuni civile separate .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

CONDAMNĂ pe inculpatul P_________ F_____ C____ fiul lui F_______ și M____ , născut la 11.09.1975 în Carei jud. Satu M___ , domiciliat în Foieni nr. 201/A jud. Satu M___ , cetățean român, fără studii , fără ocupație , fără antecedente penale , posesor al CI ________ nr. xxxxxx eliberat de SPCLEP Carei , CNP – xxxxxxxxxxxxx , pentru săvârșirea infracțiunii de emitere filă CEC fără a avea la tras disponibil suficient și căreia îi lipsește unul din elementele esențiale prev. și ped. de art. 84 pct. 2 și 3 din Legea 59/1934 modificată , rap. la art. 74, 76 lit-e C.pen. , la :

- 4 (patru) luni închisoare ;

În baza art. 81 C.pen. , dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei .

În baza art. 82 C.pen. termenul de încercare este de 2 ani și 4 luni .

Se pun în vedere inculpatului prev.art. 83 și urm.C.pen. , în baza art. 359 C.pr.pen.

În baza art. 71 alin. 1 și 2 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit-a teza a II-a și b C.pen. , dispoziție ce urmează a fi suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei conform art. 71 alin. 5 C.pen.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare .

Respinge cererea părții vătămate ____________ cu sediul în B____ _____________________ jud. Satu M___ , având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 56.180,43 lei despăgubiri civile , ca inadmisibilă .

Cu recurs în 10 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013 .

PREȘEDINTEGREFIER

BARA ANAKOȘARKA C______

C.K. 16 Mai 2013

Red.BA/Tehnored.KC

2 ex/ 31.05.2013

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 188/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 1105/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 81/2015 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Contestaţie(NCPP)
  • Hotărârea 966/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 1981/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 16/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 557/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 281/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 285/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 340/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 159/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 680/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 3/2015 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 800/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 1294/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 205/2015 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 524/2015 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 580/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 234/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 2173/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 25/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 636/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 357/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 185/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 1558/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 10/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 121/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 1446/2015 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 1264/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 573/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 851/2015 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 486/2015 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 68/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 110/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 210/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 138/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 1776/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 70/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Revizuire - Apel
  • Hotărârea 102/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 879/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 361/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 226/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 136/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 249/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 71/2015 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 524/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 7/2012 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 933/2015 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 128/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 1193/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 283/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 2162/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 207/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 208/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 2443/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 753/2014 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Apel
  • Hotărârea 282/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Hotărârea 202/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Fond
  • Hotărârea 628/2013 - Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934) - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025