R O M A N I A

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX

(1845/2014)

DECIZIA CIVILA NR.1748

Ședința publică de la 19.11.2014

Curtea constituită din:

P_________ - A____ P______ B______

JUDECÂTOR - C____ B_____ T________

JUDECÂTOR - M_______-G_______ R________

GREFIER - S_______ P____

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul – pârât M____ F_____, împotriva deciziei civile nr.236 din 19.06.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S___ A__________.

P______ are ca obiect – grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul-pârât M____ F_____, personal și asistată de avocât C___ A____, în baza împuternicirii avocațiale _______ nr.xxxxxxx/07.08.2014, eliberată de Baroul București – Societate Civilă de Avocați, pe care o depune la dosar, lipsind intimata-reclamantă S___ ALXANDRINA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimata-reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 18.11.2014, concluzii scrise, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Avocâtul recurentului-pârât depune la dosar chitanța _________ nr.xxxxxxx/5.11.2014, eliberată de Municipiul A_________, în cuantum de 75 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 3 lei.

Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv înscrisurile care au fost depuse deja la dosarul cauzei. Depune la dosar și decizia nr.2154/18.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr.8171/2004, ca practică judiciară.

Avocâtul recurentului-pârât, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocât.

Curtea constată că nu se propun probe noi și, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecâtă și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.

Avocâtul recurentului-pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile nr.236 din 19.06.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă pentru următoarele considerente:

În opinia sa, instanța de apel nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale motiv prevăzut de art.304 pct.1 din Codul de procedură civilă. Reclamantul a formulat prin cererea de chemare de judecată două capete de cerere principale, astfel că fiecare capăt de cerere este supus unei căi de atac, iar dacă ar fi fost formulate pe cale separată, capătul de cerere cu privire la dreptul de servitute ar fi fost supus recursului, neavând nicio rațiune legală pentru ca el să fie supus unei altei căi de atac în situația în care este formulat ca și capăt principal de cerere alături de un alt capăt de cerere principal.

Astfel, în temeiul art.282¹ al.1 din Codul de procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect nu depășește valoare de 1000 lei. Dreptul de servitute fiind un drept patrimonial, acțiunea este evaluabilă în bani și a fost evaluată de reclamant la suma de 1000 lei. Având în vedere și decizia nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care stabilește că Legea nr.146/1997 nu este aplicabilă în privința stabilirii competenței și a căilor de atac, deși califică această acțiune ca fiind una neevaluabilă în bani, pentru a stabili competența și căile de atac trebuie să se aibă în vedere natura dreptului dedus judecății, dacă este patrimoniul sau nepatrimonial.

În aceste condiții, hotărârea de primă instanță fiind supusă recursului, cale de atac formulată legală, însă a fost judecată în complet de doi judecător, iar nu de trei judecători, completul fiind nelegal constituit.

Referitor la al doilea motiv de recurs arată că prin hotărârea pronunțată de instanța de apel s-au încălcat formele prevăzute sub sancțiunea nulității, astfel:

Nu s-a constatat că apelul a fost introdus tardiv de către intimata-reclamantă, la data 12.03.2014, deși hotărârea primei instanțe a fost comunicâtă la data de 20.02.2014, fiind depășit termenul de apel de 15 zile, termen care este imperativ, legal și absolut stabilit de art.284 al.1 din Codul de procedură civilă, fiind de ordine publică acest motiv poate fi invocât chiar și în acest moment.

Consideră că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În opinia sa, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art.616 Cod civil, reținând în mod eronat că terenul intimatei-reclamante nu are caracter de teren înfundat. Pentru a fi aplicabil art.616 Cod civil este necesar să existe un loc înfundat care să nu aibă ieșire la nicio cale publică, să fie înfundat pe cale naturală. Or, pentru a vorbi de un loc care nu are nicio ieșire la calea publică trebuie să se aibă în vedere o imposibilitate acută de a ieși la calea publică existentă atunci când terenul este înconjurat pe toate părțile de alte locuri ale altor proprietari.

Intimata și în prezent are deschidere la drumul județean 506 de 3,12 m putând avea ieșirea solicitată la calea publică prin efectuarea modificării unor construcții ale acesteia pentru a-și crea o ieșire.

Pe de altă parte, are ieșire la un izlaz comunal care este folosit în prezent drept cale publică și de alte persoane, fiind într-o situație asemănătoare.

De asemenea, locul nu a devenit înfundat pe cale naturală, în momentul dobândirii terenului de 2500 mp și a casei intimata avea o deschidere de 16 m la drumul județean 506; ulterior a înstrăinat o parte de 1000 mp din teren și anumite încăperi din casă, fără a-și constitui un drept de servitute, rămânând cu o deschidere la drumul județean de 3,12 m. Or, este esențial pentru constituirea servituții, ca originea înfundării să fie naturală, să fie dintr-un caz de forță majoră, iar dacă proprietarul locului înfundat prin fapta sa face ca terenul său să fie loc înfundat, nu mai are dreptul de a solicitat drum de trecere pe terenul vecinului.

În opinia sa, dreptul său de proprietate în instituirea servituții astfel cum a fost stabilit de către instanța de apel este afectat, pe acea porțiune trecând utilaje de mare tonaj, putând afecta structura de rezistență, scăzând valoarea imobilului.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecâtă, conform chitanței ________ C nr.11/07.08.2014 și a facturii fiscale ________ F nr.28/07.08.2014, pe care le depune la dosar.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A_________ sub nr.XXXXXXXXXXXXX, la data de 13 februarie 2013, reclamanta S___ A__________ a chemat în judecâtă pe pârâtul M____ F_____, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: stabilirea hotarului despărțitor dintre proprietățile părților; obligarea pârâtului să ridice construcțiile edificâte în mod ilegal pe terenul proprietatea sa; să-i fie acordat un drept de servitute de trecere de la DJ 506, către proprietatea sa.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actele de partaj voluntar autentificâte sub nr.913 și 914 din 26.05.1997 de BNP R___ Anișoara, a dobândit în proprietate o casă și suprafața de teren de 2500 mp, situată în intravilanul comunei Vitănești, ______________________________ de donație nr.1175/14.04.1998 a cedat nepoatei sale o parte din construcție și suprafața de 1000 mp teren. Ulterior, nepoata sa Dughean C_______-A____ a înstrăinat pârâtului, prin vânzare-cumpărare, corpul de casă și terenul primite ca donație.

S-a mai arătat de către reclamantă că pârâtul, deși nu există o delimitare exactă a suprafeței de 1000 mp, s-a apucât să ridice o construcție pe toată limita de teren ce permite accesul la CJ 506, obturând accesul reclamantei atât la terenul cât și la construcția ce îi aparțin.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art.560, 561 Cod civil.

La data de 15 martie 2013, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, motivând că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu nepoata reclamantei, aceasta a avut întocmit un plan de amplasament și delimitare a bunului imobil; pârâtul a avut o autorizație de construire pentru ridicarea imobilului pe terenul cumpărat; există o alee de acces de 90 cm lățime care permite reclamantei accesul la imobilul său.

În drept, pârâtul a invocât prevederile art.115 și urm. Cod procedură civilă.

Cu ocazia cercetării judecătorești, s-au administrat probele cu înscrisuri și expertiză tehnică judiciară întocmită de expert Asadurian A______ C______.

Prin sentința civilă nr. 4133 din 14.11. 2013, Judecătoria A_________ a admis în parte acțiunea, a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților conform planului de situație reprezentat în anexa 1 a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert Asadurian A______ C______, pe aliniamentul delimitat prin punctele xxxxxxxxxxx-xxxxxxxxxxx, a respins capătul de cerere având ca obiect acordarea servituții de trecere, ca nefondat, a luat act că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind ridicarea construcțiilor, a compensat cheltuielile de judecată solicitate de părți.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prin actele de partaj voluntar aut. sub nr. 913 si nr. 914 din 26.05.xxxxx de BNP R___ Anișoara, reclamanta S___ A_________, a dobândit in proprietate, printre altele, o suprafața 2.500 mp de teren intravilan situat în ______________________________, amplasat in tarlaua 24, __________________________ 1.979 mp din suprafața de 4.519 mp si suprafața de 521 mp in tarlaua 24, ______________________ o casă de locuit construita din cărămida compusa din 5 camere, cu vecinătăți la Nord C____ M______, la Sud V_____ I___, la Est DJ 506, la Vest limita intravilan.

Prin actul de donație autentificât. sub nr. 1175/14.04.1998 de BNP R___ Anișoara, reclamanta S___ Alexandrinaa donat în proprietate numitei Dughean C_______ A____, nepoata sa, încăperile nr. 1 și 2 din locuința construită din cărămidă, precum și suprafața de 1.000 mp teren intravilan curți construcții ce face parte din suprafața de 2.500 mp, imobile din com. Purani, _____________________________.

Prin actul de vânzare cumpărare autentificât sub nr. 343/19.02.2000 numita Dugheanu C_______ A____ a transmis în proprietate pârâtului M____ F_____ o parte din locuință respectiv încăperea nr. 1 din imobilul construcție din cărămidă acoperită cu tablă și suprafață de 1.000 mp teren intravilan, ce face parte din suprafața totală de 2.500 mp.

Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert Asadurian A______ Câtalin, reclamanta deține în proprietate teren intravilan în Vitanesti, judet Teleorman în suprafață de 1.500 mp, din acte, având număr cadastral 42, iar conform planului de amplasament și delimitare a bunului imobil PAD suprafața deținută este de 1422,94 mp, având ca vecini: Nord - C____ M______, Sud – M____ F_____, Est - DJ506 și Vest - limita intravilan.

Conform aceluiași raport de expertiză judiciară, pârâtul M____ F_____ deține în proprietate in Vitănești, jud. Teleorman suprafața de 1.000 mp , din acte (contract de vânzare cumpărare aut. sub nr. 343/19.02.2000), având număr cadastral 41, iar conform planului de amplasament și delimitare a bunului imobil PAD suprafața deținută este de 989,14 mp, cu vecini: Nord - S___ A__________, Sud - M____ F_____ (V_______ V_____), Est - DJ 506, Vest - limita intravilan.

Conform concluziilor expertului între cele două proprietăți nu există gard despărțitor.

Conform autorizației de construire nr. 29/28.10.2010, certificatului de urbanism si planului imobilului (filele 18-27) pârâtul M____ F_____ a edificat pe terenul proprietatea sa în suprafață de 1.000 mp o construcție, anexe locuință, bucătărie și baie, în prelungirea construcției existente și aflate pe latura dinspre drumul județean, care blochează accesul la acest drum, între cele două proprietăți ale pârâtului neexistând gard despărțitor.

Prin acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea limitelor și întinderii proprietăților limitrofe și delimitarea lor prin semne exterioare vizibile, care corespund situației juridice rezultate din titluri. Spre deosebire însa de acțiunea în revendicare, acțiunea în grănițuire nu are alt scop procesual decât cel de a se decide asupra liniei de demarcare dintre proprietăți.

În conformitate cu art. 6 alin. 6 Cod civil, temeiul de drept al acțiunii în grănițuire îl constituie art. 560 Cod civil. Ca și vechea reglementare, textul consacra un drept subiectiv real și o obligație corelativă de a face, ambele cu caracter de reciprocitate - create de vecinătate - în temeiul cărora proprietarul sau orice persoana care are un drept real asupra unui fond limitrof poate pretinde vecinului său fixarea liniei comune de hotar ce separă fondurile învecinate respective și marcarea acesteia prin semne materiale.

Analizând sfera de aplicare a normei menționate, instanța de fond a reținut că proprietarul poate cere grănițuirea, atât atunci când există o îngrădire între fonduri (adică, semne exterioare de delimitare a liniei de hotar), cât și în cazul în care nu există semne exterioare vizibile între cele două proprietăți, cu excepția situației în care aceasta îngrădire nu s-a realizat ea însăși în urma unei operațiuni de grănițuire, respectiv prin acordul neechivoc al parților sau prin hotărâre judecătorească.

În cauza de față nu a există un hotar între proprietățile părților, neexistând gard despărțitor ridicat în virtutea vreunei convenții a părților sau în temeiul unei hotărâri judecătorești, existând neînțelegeri cu privire la linia de hotar, sens în care acțiunea în grănițuire este pe deplin admisibilă.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect stabilirea unui drept de servitute de trecere, instanța de fond a reținut că servitutea reprezintă o sarcină impusă pentru uzul și utilitatea altui imobil având un alt proprietar. Servitutea este un drept asupra lucrului altuia și constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate.

In sens larg, servituțile acordă proprietarului fondului dominant fie beneficiul limitării exercitării dreptului de proprietate asupra fondului aservit, fie chiar al exercitării unora din prerogativele ce intră în conținutul juridic al acestui drept.

Servitutea, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate poate fi concepută numai în măsura în care permite titularului fondului dominant să exercite anumite prerogative din conținutul juridic al dreptului de proprietate asupra fondului aservit.

Servitutea de trecere își găsește reglementarea legală în art. 616 din Codul civil unde se prevede: ,,proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.”

Loc înfundat se întâlnește în situația în care proprietarul al cărui loc este înfundat nu mai are nicio ieșire la calea publică, situație în care ieșirea la calea publică este absolut imposibilă, or ieșirea la calea publică se realizează cu grave inconveniente, este periculoasă sau este insuficientă, în raport de natura și nevoile fondului, conform utilizării normale și actuale a acestui fond.

Pentru a fi considerat loc înfundat se cer a fi îndeplinite anumite condiții: înfundarea să existe la momentul în care se introduce acțiunea confesorie și înfundarea să nu se datoreze faptei proprietarului locului înfundat. Această din urmă condiție a fost interpretată în sensul că pentru a da drept la un loc de trecere pe locul altuia, înfundarea trebuie să fie naturală, adică străină de faptul titularului locului înfundat sau al autorului său.

În cauză, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert Asadurian A______ C______, accesul reclamantei la DJ 506, astfel cum aceasta a solicitat prin acțiune, se face pe porțiunea de teren cuprinsa între casă și linia de hotar pe latura de nord dinspre C____ M______, acces pietonal, pe o lățime de 0,94 m.

Accesul pârâtului cu autoturismul la DJ 506 nu mai este posibil întrucât acesta a edificat construcția anexe baie și bucătărie în prelungirea celei deja existente și dobândite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 343/2000, pe toată deschiderea către drum, fără a-și lăsa la momentul edificării o trecere corespunzătoare.

Pentru a fi incidente prevederile art. 616 Cod civil și care să impună stabilirea unei sarcini de trecere, trebuie ca locul înfundat să nu aibă nicio ieșire la calea publică, să fie înfundat pe toate laturile în mod natural, or, în cauză, reclamanta a solicitat stabilirea unui drept de trecere pe proprietatea pârâtului la DJ 506, acces care este posibil în prezent, așa cum a arătat și expertul judiciar în raportul de expertiză, doar cu piciorul, întrucât construcțiile anexe au fost ridicate de pârât pe toată latura de drum, astfel că nu se poate impune proprietarului fondului aservit să suporte o trecere pe terenul său, atâta timp cât însăși reclamanta nu și-a lăsat o cale de acces care să-i permită trecerea cu autoturisme.

Mai mult, instanța de fond a reținut că în prezent reclamanta are și această posibilitate de acces la DJ 506 cu autoturisme, utilaje și mașini agricole, prin adresa nr. 2065/30.108.2013 emisă de Primăria Comunei Vitănești precizându-se că pentru imobilele din sectorul cadastral 24, inclusiv pentru proprietățile deținute de pârât și de către reclamantă, accesul către curți și grădini se poate face atât prin DJ 506, cât și prin drumul stradal 712 ce pleacă din drumul județean din apropierea Centrului medical D_________ și în continuare pe linia limitei intravilanului localității Vitănești.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea și a capătului de cerere privind servitutea de trecere, sens în care să se omologheze raportul de expertiză cu varianta propusă de expert.

În motivare, reclamanta a arătat că instanța de fond a respins acest capăt de cerere întrucât, în opinia acesteia, proprietatea sa nu este înfundată pe toate laturile, având în vedere adresa nr. 2065/30.08. 2013 emisă de Primăria comunei Vitănești, în care s-a menționat că se poate ajunge prin drumul comunal 712 apoi în continuare pe linia limitei intravilanului comunei Vitănești.

A mai arătat reclamanta că această adresă nu reflectă adevărul juridic întrucât în spatele proprietății sale nu există o limită de teren intravilan și nici o cale de acces, proprietatea sa cât și a pârâtului pe latura de sud învecinându-se direct cu terenul comunei Vitănești.

În acest sens a învederat că vor face demersuri pentru a obține un document care să emane însuși de la reprezentantul autorității locale. La fond, reclamanta nu a insistat asupra acestui aspect deoarece a apreciat că instanța va înlătura această probă având în vedere că din raportul de expertiză se observă că cele menționate în acea adeverință nu corespund adevărului, neexistând niciun drum de acces prin partea de sud a imobilului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă.

La data de 29.04. 2014, pârâtul M____ F_____ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală.

În motivare, s-a arătat că deși terenul de 2.500 m.p. avea ieșire la drumul public, respectiv D.J. 506, printr-o poartă mai largă, după această înstrăinare apelanta și-a obturat acest acces, fără a-și rezerva un drept de trecere, socotind că are acces pe latura de nord a proprietății sale așa cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză și cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Ulterior, nepoata reclamantei i-a vândut pârâtului imobilele dobândite de la mătușa sa, fără a se menționa în contractul de vânzare - cumpărare rezervarea vreunui drept de trecere pentru terenul apelantei.

După ce a achiziționat acest teren, pârâtul a mai cumpărat o suprafață de teren adiacentă acestuia pe latura de sud astfel că a putut să construiască în continuarea casei cumpărate.

Prin cererea introductivă, reclamanta - apelantă a solicitat un drept de trecere pe terenul cumpărat ulterior de pârât și care nu a făcut parte inițial din lotul său. Cu privire la acest aspect, atât doctrina cât și jurisprudența instanței supreme (C.S.J. dec. civ. 52/1990) au statuat că trecerea nu poate fi cerută decât în limitele fondului indiviz.

Sub acest aspect trecerea nu se poate realiza decât raportat la terenul de 2.500 m.p. pe care reclamanta l-a deținut inițial și care a avut acces la drumul public.

În acest sens, doctrina a statuat că „nu se acordă dreptul de trecere dacă terenul a devenit înfundat prin faptul proprietarului său, de exemplu prin efectuarea unei vânzări sau a unei împărțeli la care proprietarul a participat, fără a-și rezerva dreptul de trecere la calea publică deși ar fi avut această posibilitate”. În cauza de față, apelanta a participat la vânzarea inițială a lotului de 1.000 m.p. către nepoata sa, fără a-și rezerva un drept de trecere, deși avea această posibilitate.

Apelanta contrazice raportul de expertiză care precizează clar la obiectivul IV din concluzii că reclamanta are acces la DJ 506 pe porțiunea de teren cuprinsă între casă și linia de hotar pe latura de nord ce este delimitată în planul de situație între punctele 109 și 110.

Față de ultima susținere a apelantei că în spatele proprietății sale nu există nicio cale de acces, trebuie observat că prin adresa nr. 2065/30.08.2013 se menționează că pentru proprietățile părților din acest dosar, accesul cu utilaje și mașini agricole se poate face prin drumul stradal 712 și în continuare pe linia limitei intravilanului localității Vitănești. Acest aspect rezultă și din schițele anexate acestei adrese.

Dacă apelanta a apreciat că acest drum nu este practicabil în anumite perioade ale anului (când plouă), îl poate face practicabil cu unele cheltuieli. În acest sens, C.S.J. prin decizia civilă nr. 2275/1991 a statuat că dacă există acces la calea publică pe un drum impracticabil dar care poate deveni practicabil cu efectuarea unor cheltuieli, disp. art. 616 Cod civil nu se aplică, tot așa pronunțându-se și Tribunalul București - Secția a IV a prin decizia civilă nr. 730/1991.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă , art. 616 Cod civil vechi.

În apel s-a dispus, în baza art. 295 alin. 2 raportat la art. 202-208 Cod procedură civilă, completarea raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, în raport de caracterul contradictoriu al adeverințelor eliberate de Primăria Comunei Vitănești.

Prin decizia civilă nr. 236/19.06.2014, Tribunalul Teleorman a admis apelul, a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis capătul de cerere privind instituirea în favoarea apelantei-reclamante a servituții de trecere la drumul public asupra terenului proprietatea pârâtului M____ F_____, în suprafață de 58 mp, determinat de punctele xxxxxxxxxxx-xxxxxxxxxxx în raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar Asadurian A______ C______ (Anexa I la Răspunsul la obiecțiuni) și a obligat intimatul-pârât să plătească apelantei-reclamante suma de 351,70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Servitutea de trecere pe locul vecin constă, potrivit art. 616-619 Cod civil, în dreptul proprietarului locului înfundat de a cere vecinului său dreptul de trecere spre calea publică pentru folosirea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar produce. Este suficient să se dovedească caracterul de loc înfundat al fondului dominant, prin loc înfundat înțelegându-se, un loc ce este înconjurat de alte proprietăți diferite, fără ca proprietarul să aibă ieșire la calea publică.

Noțiunea de loc înfundat a fost definită în literatura juridică și în practica judiciară ca fiind acela ce nu are nicio ieșire la calea publică, deci imposibilitatea absolută, sau care are o ieșire cu inconveniente grave sau periculoase.

Dacă există loc de trecere la calea publică ori, dacă există un drum impracticabil în anumite împrejurări, dar care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli, locul nu este înfundat în sensul textului de lege citat.

Probele dosarului au relevat fără echivoc faptul că în partea de vest terenul proprietatea apelantei-reclamante se învecinează cu tarlaua 11 ce face parte din extravilanul comunei Vitănești, având destinația de pășune (izlaz comunal), este loc înfundat în sensul art. 616 Cod civil, în timp ce terenul proprietatea intimatului-pârât are acces la DJ 506 conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 343/19.02.2000 și nr. 1828/04.06.2002.

Contrar celor reținute de prima instanță, Tribunalul a constatat că, apelanta - reclamantă nu are acces la calea publică, respectiv la DJ 506 cu autoturisme, utilaje și mașini agricole, mențiunile din adresa nr. 2065/30.108.2013 emisă de Primăria Comunei Vitănești în sensul că pentru proprietățile deținute de părțile din dosar „accesul către curți și grădini se poate face atât prin DJ 506, cât și prin drumul stradal 712 ce pleacă din drumul județean din apropierea Centrului medical D_________ și în continuare pe linia limitei intravilanului localității Vitănești”, fiind contrazise de concluziile raportului de expertiză, specialitatea topografie, completat în apel (fila 21) conform cărora „între limita intravilanului și tarlaua 11 nu este figurat drum de acces”.

Faptul că apelanta-reclamantă a donat nepoatei sale Dughean C_______ A____, parte din locuința și terenul intravilan dobândite prin actele de partaj voluntar autentificate sub nr. 913 și 914/26.05.1997 cu intenția ca bunurile donate să devină bunurile proprii ale donatarei, nu înseamnă că s-a ajuns la situația de loc înfundat datorită acesteia și că nu mai este îndreptățită să ceară un drept de trecere pe terenul vecinului. Înstrăinarea bunurilor donate și edificarea unor construcții pe terenul cumpărat de intimatul-pârât, actualul proprietar, în așa fel încât a blocat ieșirea la drumul public a apelantei - reclamante nu putea fi anticipată de aceasta, astfel că, în opinia tribunalului înfundarea proprietății sale nu i se datorează, putând pretinde ieșirea la drumul public pe terenul intimatului-pârât.

Întrucât servitutea de trecere se stabilește doar în măsura necesară pentru exercitarea rezonabilă a dreptului de proprietate asupra locului înfundat se apreciază că stabilirea servituții de trecere în beneficiul apelantei-reclamante potrivit anexei I la răspunsul la obiecțiuni este cea oportună, în această modalitate producându-se cele mai puține prejudicii intimatului-pârât, fiind astfel respectate prevederile art.618 Cod civil, în spiritul și litera lor.

Față de considerentele expuse, s-a apreciat ca întemeiată critica apelantei-reclamante sub aspectul soluționării capătului de cerere privind servitutea de trecere astfel că a fost admis apelul și a fost constituită servitutea de trecere conform celor din prezentul dispozitiv.

În temeiul prevederilor art. 274 alin.1 coroborat cu art.298 Cod procedură civilă a fost obliga intimatul-pârât, care se află în culpă procesuală, la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 351,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și contravaloare taxă judiciară de timbru conform chitanțelor de la filele 11 și 29-dosar apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, la data de 18.08.2014, pârâtul M____ F_____ a formulat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Teleorman, ca instanță de recurs, în temeiul art. 304 pct. l C.pr.civ.; în subsidiar, casarea deciziei civile recurate, rejudecarea cauzei și respingerea apelului formulat de către intimata - reclamantă ca tardiv, în temeiul art. 304 pct. 5 C.pr.civ.; dacă se va trece peste primele două motive de recurs invocate, modificarea decizie civile recurate, în sensul respingerii apelului formulat de către intimata-reclamantă, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-au arătat, în esență, următoarele:

1. Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale (art. 304 punct l c.proc.civ.)

Cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar a fost introdusă la data de 13.02.2013. Potrivit ari. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, această lege intră în vigoare la data de 15.02.2013.

Având în vedere, data introducerii cererii de chemare în judecată, data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, precum și dispozițiile art.3 din Legea nr. 76/2012 și art. 24, 25 și 27 din Noul Cod de Procedură Civilă, prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile Vechiului Cod de Procedură Civilă.

Art.282¹ C.pr.civ. instituie o excepție de la regula conform căreia hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, stabilind că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.

Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Legalitatea căilor de atac este totodată și o regulă cu valoare de principiu constituțional, consacrat în art. 129 din Constituția României. Legalitatea căilor de atac implică totodată și consecința că mențiunea greșită făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși n-a prevăzut-o sau, dimpotrivă, nu-i răpește părții calea de atac pe care legea i-a conferit-o. În situația în care în cuprinsul unei hotărâri judecătorești se prevede în mod greșit calea de atac, instanța de control judiciar, în exercițiul rolului activ, făcând aplicarea dispozițiilor art. 84 c.pr.civ. trebuie să dea calificarea exactă a căii de atac în funcție de prevederile legii.

Arată că sentința civilă nr. 4133/14.11.2013 pronunțată de către Judecătoria A_________ este supusă recursului, iar nu apelului.

Acțiunea dedusă judecății este o acțiune patrimonială, ceea ce impune stabilirea competenței și a căilor de atac în funcție de valoarea obiectului litigiului. În cazul de față, acțiunea vizează dreptul de servitute (drept real) asupra unei porțiuni de teren, proprietatea recurentului, acțiune ce a fost evaluată de către intimata-reclamantă la 1.000 lei, valoare ce nu depășește pragul de 100.000 lei impus de textul legal menționat.

Decizia civilă nr. 236/19.06.2014 este dată de către o instanță de judecată ce nu a fost constituită potrivit dispozițiilor legale.

Astfel cum a arătat mai sus recurentul, sentința civilă 4133/14.11.2013 este supusă recursului. Or, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (normă imperativă), recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel, dispoziții legale ce nu au fost respectate în cauză.

2. Prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) (art. 304 punctul 5 c.pr.civ.)

In prezenta cauză, intimata reclamantă a formulat calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 4133/14.11.2013 pronunțată de către Judecătoria A_________ în cadrul prezentului dosar la data de 12.03.2014, deși hotărârea instanței le-a fost comunicată la data de 20.02.2014, cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă.

În aceste condiții, apelul declarat de către intimata - reclamantă este tardiv, fiind introdus la instanța de judecată cu depășirea termenului legal de 15 zile.

Art. 105 alin. (2) c.pr.civ. statuează faptul că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poale înlătura decât prin anularea lor, în cazul nulităților anume prevăzute de lege vătămarea fiind presupusă până la dovada contrarie.

Nerespectarea termenelor imperative atrage sancțiunea decăderii (cum este cazul termenului de apel prevăzut de art. 284 c.pr.civ.), care precede și determină nulitatea actului procedural săvârșit cu încălcarea unui termen legal imperativ, care impune părții o obligație procesuală.

3. Decizia civilă nr. 236/19.06.2014 a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9 c.pr.civ.)

Instanța de judecată a interpretat greșit dispozițiile art. 616-619 C.civ. referitoare la instituirea servituțiilor de trecere, reținând că terenul reclamantei-intimate are caracter de loc înfundat în sensul art. 616 C.civ.

Un loc înfundat în sensul art. 616 C.civ. este acel loc care nu are nici o ieșire la calea publică. In aplicarea acestui text se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieși la calea publică, existentă atunci când terenul este înconjurat din toate părțile de alte fonduri, ale altor proprietari, precum și în cazurile în care ieșirea ar fi insuficientă, astfel încât folosința să nu se poată face corespunzător, ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.

Precizează recurentul că stabilind calitatea unui teren de loc înfundat și existența servituții de trecere, instanța de judecată trebuia să aplice principiul echității, ținând seama că dreptul de proprietate, ca drept real, fundamental, nu putea fi grevat de sarcini decât în condiții extraordinare.

În primul rând, s-a observat că reclamanta intimată are deschidere la drumul județean de 3,12 m și deci poate avea ieșirea solicitată la calea publică prin efectuarea de modificări la construcția hol pe care o deține.

De asemenea, atunci când locul are ieșire la calea publică pe un drum care este impracticabil în anumite împrejurări, dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, art. 616 C.civ. nu își găsește aplicarea.

Or, potrivit raportului de expertiză, astfel cum a fost completat, terenul reclamantei-intimate nu constituie loc înfundat în sensul imposibilității absolute de ieșire la calcă publică, deoarece se învecinează pe una dintre laturi cu un izlaz comunal, folosit drept cale publică și de celelalte persoane ale căror terenuri au o configurație asemănătoare. Nu doar drumurile comunale din intravilan constituie drum public, ci și cele create în scopul unor exploatări agricole, cum este cel la care are deschidere terenul reclamantei - intimate.

Dreptul de proprietate privată, garantat în mod egal tuturor titularilor, prin art. 44 din Constituția României și art. l din Protocolul adițional nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este un drept absolut, fiindu-i stabilite prin lege anumite limitări, astfel că, instanța trebuie să aibă în vedere nu numai interesul reclamantei-intimate de a ajunge la calea publică ci și pe cel al recurentului, de a-i fi protejată proprietatea, el neputând fi obligat să suporte dezafectarea unei părți a terenului doar pentru a spori confortul reclamantei-intimate, mai ales că servitutea stabilită de către instanța de apel se întinde pe ambele loturi de teren pe care le deține, privându-l de utilitatea acestora, fără a mai vorbi de scăderea considerabilă a valorii acestora (în cazul în care ar dori să le înstrăineze). Nu este de neglijat nici faptul că reclamanta-intimată dorește să treacă pe terenul recurentului cu autovehiculul și cu utilajele agricole, fapt ce iarăși îi creează grave inconveniente care pot duce și la o uzură sporită a construcției pe care o deține.

Chiar dacă s-ar admite că terenul reclamantei-intimate reprezintă un loc înfundat, oricum nu pot fi aplicate dispozițiile art. 616 C.civ., acest lucru datorându-se faptei acesteia.

La momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, aceasta avea deschidere suficientă la calea publică, însă prin înstrăinarea unei părți din respectivul teren, fără a-și constitui și un drept de servitute pe cale convențională, a micșorat această ieșire prin propria sa faptă.

Art. 616-619 Cod civil stabilesc dreptul proprietarului al cărui loc este înfundat, fără ieșire la calea publică, să ceară trecerea pe locul vecinului său, cu îndatorirea de a-l despăgubi în raport de pagubele ce i le-ar putea cauza. Este esențial însă ca originea înfundării să fie naturală sau provenită dintr-un caz fortuit sau forță majoră, străină de fapta proprietarului locului înfundat.

În cazul în care înfundarea este rezultatul unei anume conduite sau neprevederea în acest sens a proprietarului însuși a unui drept de servitute, el nu mai este îndreptățit să solicite dreptul de trecere peste terenul vecinului său.

În aceste condiții, susținerile instanței de apel potrivit cărora faptul că apelanta-reclamanta a donat nepoatei sale parte din locuința și terenul intravilan în cauză nu înseamnă că s-a ajuns la situația de loc înfundat datorită acesteia și că nu mai este îndreptățită să ceară un drept de trecere pe terenul vecinului, sunt complet eronate. Exact acest fapt a dus la situația de loc înfundat, pentru că fără a-și constitui un drept de servitute cu ocazia respectivei înstrăinări, reclamanta-intimată a transmis dreptul de proprietate, moment din care nu a mai avut niciun drept de trecere sau orice alt drept asupra terenului în cauză, fiind fără relevanță ce au făcut mai departe dobânditorii succesivi ai dreptului de proprietate.

Legal citată, intimata S___ A__________ nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosdar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând următoarele:

Primul motiv de recurs ignoră faptul că cererea de chemare în judecată are două capete, iar grănițuirea este capătul de cerere care atrage competența Tribunalului teleorman ca instanță de apel.

Privitor la tardivitatea apelului, intimata a soclicitat să se constate că s-a încadarat în termenul prevăzut în dispozitivul hotărârii și că o asemenea apărare trebuia formulată cu ocazia judecății căii de atac respective.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat că situația prezentă se datorează recurentului care, cu rea-voință, a construit o nouă clădire, de așa natură încât să împiedice accesul intimatei prin curte. Locul este înfundat și singura cale de acces la drumul public este cea materializată în raportul de expertiză. Pe partea din spate a curților nu se poate pătrunde, deoarece este domeniul public al comunei și nu este amenajat un drum de acces către curtea intimatei.

A mai învedereat intimata că prin stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, i s-a luat suprafața de 58 mp din terenul său, suprafață ce reprezintă servitutea de trecere.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând sentința recurată, prisma motivelor de recurs invocate și cu observarea prevederilor art.304 pct.1, 5, 9 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Prealabil oricărei alte analize, se impune a se constatata că soluția dată de prima instanță asupra capătului de cerere privind grănițuirea proprietăților părților nu a fost criticată în calea de atac a apelulului, nici prin motivele de recurs. În raport de această împrejurare, de principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, și de natura recursului, de cale de extraordinară de atac nedevolutivă, statuările primei instanțe asupra acestui capăt de cerere au dobândit putere de lucru judecat, iar criticile ce le-au fost aduse de intimata-reclamantă în cuprinsul întâmpinării formulate în prezenta fază procesuală, nu pot forma obiect de analiză în recurs.

O primă critică adusă deciziei recurate, în temeiul prevederilor art.304 pct.1 C.pr.civ., privește nelegala alcătuire a instanței care a pronunțat această hotărâre. Critica este nefondată.

Curtea constată că intimata-reclamantă a învestit Judecătoria A_________ cu o cerere având ca obiect stabilirea limitei de hotar dintre proprietățile părților, obligarea pârâtului să ridice construcțiile edificate ilegal pe terenul proprietatea sa, acordarea unui drept de servitute de trecere asupra imobilului proprietatea pârâtului, în favoarea imobilului prioprietatea sa. În urma renunțării reclamantei la judecata capătului de cerere privind desființarea construcțiilor, instanța a rămas învestită numai cu primul și al treilea capăt de cerere și s-a pronunțat în limitele acestora.

Nu pot fi primite susținerile recurentului-pârât, în sensul că cele două capete de cerere au, deopotrivă, caracter principal. Această concluzie se impune întrucât formularea primului capăt de cerere vădește existența unei dispute între părți, cu privire la întinderea imobilelor ce formează obiectul drepturilor lor de proprietate, reclamanta urmărind determinarea liniei despărțitoare, în urma stabilirii limitelor celor două proprietăți, corespunzătoare situației juridice rezultate din titlurile părților. Soluția dată acestui capăt de cerere influențează rezolvarea capătului privind dreptul de servitute, care presupune cunoașterea întinderii fondului dominant și a celui aservit.

Prin urmare, capătul principal al cererii de chemare în judecată, care determină aplicarea normelor ce reglementează admisibilitatea căilor de atac, îl constituie grănițuirea, în timp ce stabilirea dreptului de servitute este capătul accesoriu.

Chiar dacă scopul acțiunii în grănițuire este doar stabilirea liniei de demarcație dintre imobile, faptul că în discuție se află dreptul de proprietate, ci nu un drept personal nepatrimonial, conferă acestui tip de acțiune caracter evaluabil în bani. Sub aspectul admisibilității căilor de atac ce se exercită împotriva hotărârii pronunțate într-o astfel de cauză, natura patrimonială a acțiunii în grănițuire implică verificarea incidenței prevederilor art.282¹ C.pr.civ., care exclud calea de atac a apelului împotriva hotărârilor judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.

În cauză, deși a omis să solicite reclamantei să evalueze capătul principal al cererii de chemare în judecată, prima instanță a apreciat că apelul este calea de atac admisibil a fi exercitată împotriva hotărârii pronunțate, ceea ce înseamnă că judecătoria a apreciat că valoarea acestuia excede limitei de 100.000 lei, stabilite de art.282¹ C.pr.civ. Această apreciere de fapt nu a fost contestată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat și nu poate fi cenzurată de instanța de recurs.

A doua critică formulată de recurent privește omisiunea instanței de apel de a cerceta respectarea de către apelantă a termenului de exercitare a căii de atac, cu consecința pronunțării unei hotărâri de admitere a unui apel tardiv formulat. Critica a fost corect încadrată în prevederile art.304 pct.5 C.pr.civ., dar este nefondată.

Curtea constată fondate apărările intimatei-reclamante, în sensul că introducerea apelului cu nerespectarea termenului prevăzut de art.284 al.1 C.pr.civ. este consecința menționării eronate în sentința Judecătoriei A_________, a duratei termenului de declarare a căii de atac (30 de zile, în loc de 15 zile).

Această eroare a instanței poate fi circumscrisă noțiunii de împrejurare mai presus de voința părții, care a împiedicat-o să respecte termenul legal, justificând aplicarea prevederilor art.103 al.1 C.pr.civ., privind repunerea în termen.

Concluzia contrară ar determina încălcarea dreptului de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental (CEDO), în condițiile în care partea s-a încrezut cu bună credință în mențiunile hotărârii date de instanță.

Soluția pronunțată de instanța de apel asupra fondului litigiului a fost criticată de recurentul-pârât sub mai multe aspecte: greșita calificare ca loc înfundat a imobilului proprietatea intimatei-reclamante, încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, protejat de art. 44 din Constituția României și art. l din Protocolul adițional nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv greșita apreciere a efectelor juridice ale conduitei intimatei-reclamante.

Referitor la prima critică, Curtea subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac rezervată criticilor de nelegalitate. Aprecierea probelor și stabilirea, pe baza acestora, a situației de fapt este atributul instanțelor de fond, învestite cu soluționarea cauzei în primă instanță și în apel, iar criticile îndreptate împotriva acestor aprecieri nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de art.304 C.pr.civ.

Din acest punct de vedere, se observă că, deși a invocat interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.616-619 Cod civil (aplicabile în cauză în raport de prevederile art.59 din Legea nr.71/2011), recurentul-pârât nu a evidențiat în ce a constat eroarea de interpretare sau aplicare, ci a a dezvoltat în cadrul acestui motiv de recurs numai critici care privesc modalitatea în care, interpretând probele administrate în cauză, instanța de apel a ajuns la concluzia că imobilul proprietatea reclamantei este loc înfundat. În esență, recurentul a argumentat de ce consideră că imobilul în discuție are ieșire la calea publică, în contradicție cu concluzia instanței de apel care stabilise că nu există o astfel de ieșire, care să permită accesul cu autovehicule sau utilaje.

Din același punct de vedere, sunt străine cauzei argumentele recurentului referitoare la similaritatea dintre drumurile comunale și drumurile create în scopul unor exploatări agricole, întrucât instanța de apel, valorificând concluziile raportului de expertiză administrat, a statuat în sensul că „nu este figurat drum de acces” în partea de vest a terenului proprietatea reclamantei, fără a face vreo distincție între categoriile de drumuri.

Chiar dacă, în același cadru, recurentul a invocat încălcarea principiului echității, aceasta nu poate fi considerată o critică veritabilă la adresa deciziei recurate, câtă vreme instanța a fost învestită cu aplicarea unor norme legale care reglementează în mod concret și direct problema dedusă judecății, iar recurentul însuși a solicitat aplicarea lor. Pe de altă parte, recurentul-pârât nu a învederat vreo atitudine părtinitoare a instanței în soluționarea cauzei, de natură să aducă atingere principiului enunțat.

Cea de-a doua critică se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., dar este nefondată.

Curtea notează prevederile art.44 al.1 din Constituția României, conform cărora „Dreptul de proprietate precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, reținând că dreptul de trecere reglementat de art.616 Cod civil reprezintă una dintre limitările aduse prin lege dreptului de proprietate, în temeiul normei constituționale. Prin urmare, în măsura în care se constată îndeplinite condițiile impuse de art.616 Cod civil, stabilirea unui drept de servitute nu poate fi considerată a contraveni prevederilor art.44 din Constituția României.

În ceea ce privește prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, față de prevederile art.20 al. 2 din Constituția României, se impun unele nuanțări.

Conform acestui text convențional, „(1) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. (2) Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata mpozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.

Împreună cu dispozițiile Convenției EDO și protocoalelor sale adiționale, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului face parte din blocul de convenționalitate la care se referă Constituția României in art.20, impunându-se autorităților naționale cu o forța juridică similară normelor convenționale.

Relevanță în cauză au hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Fredin c. Suediei și Loizidou c. Turciei, pe baza cărora se poate aprecia că privarea de proprietate determinată de stabilirea unui drept de servitute poate fi justificată, în sensul art.1 al.2din Protocolul nr.1 adițional la Convenția EDO, dacă îndeplinește trei condiții: legalitatea măsurii, justificarea măsurii de o cauză de utilitate publică și proporționalitatea măsurii cu scopul vizat.

Ingerința adusă dreptului de proprietate este prevăzută de art.616-619 Cod civil, normele instituite prin aceste texte legale fiind accesibile și previzibile, în sensul că permit particularilor să anticipeze consecințele pe care le-ar putea aduce constituirea unei astfel de limitări a proprietății.

Cauza de utilitate publică este înțeleasă larg de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, considerându-se că aceasta poate să provină din orice politică legitimă de ordin social, economic sau de altă natură. Or, chiar dacă dreptul de trecere reglementat de art.616 Cod civil este recunoscut și în favoarea particularilor, această opțiune a legiuitorului urmărește accesul indivizilor la viața socială și la bunăstarea economică, răspunzând astfel unor interese generale.

Și cerința proporționalității dintre restrângerea adusă dreptului de proprietate și scopul ce a determinat-o este satisfăcută, prin remediul oferit proprietarului fondului aservit de art.616 teza finală Cod civil, constând în dreptul de a fi despăgubit proporțional cu pagubele ce îi sunt cauzate prin exercitarea dreptului de servitute de trecere.

Ultima critică adusă deciziei recurate o constituie greșita interpretare și aplicare a prevederilor art.616 Cod civil, în determinarea efectelor juridice ale contractului de donație încheiat de intimata-reclamantă cu autoarea recurentului-pârât, autentificat sub sub nr.1175/14.04.1998 de BNP R___ Anișoara. Critica se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. și este fondată.

Intrepretarea logică a prevederilor art.616 Cod civil exclude incidența acestora în ipoteza în care înfundarea locului este rezultatul faptei proprietarului acestuia.

Dezlegând împrejurările de fapt ale cauzei, instanța de apel a stabilit că prin contractul de donație autentificat sub sub nr.1175/14.04.1998, reclamanta a înstrăinat partea din imobilul său care i-ar fi asigurat accesul cu autovehicule și utilaje către și dinspre DJ 506. În circumstanțele arătate, este greșită aprecierea tribunalului în sensul că înfundarea locului nu a fost generată de fapta reclamantei. Curtea reține că, din punct de vedere juridic, situația de loc înfundat a imobilului pe care reclamanta și l-a păstrat în proprietate a luat naștere chiar de la data autentificării contractului de donație, iar reclamanta, care a transmis dreptul de proprietate fără nicio rezervă, nu se poate prevala de necunoașterea efectelor pe care acest act juridic le-a produs și care au constat în stingerea oricărui drept al său asupra imobilului înstrăinat. Din acest punct de vedere, înstrăinarea subsecventă făcută de către donatară către recurentul-pârât și edificarea de către acesta a unor construcții sau posibilitatea de anticipare de către reclamantă a acestor fapte juridice nu prezintă relevanță asupra chestiunii în discuție.

În raport de considerentele expuse și făcând aplicarea prevederilor art.296 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice în tot decizia civilă recurată, în sensul respingerii apelului ca nefondat.

Reținând culpa procesuală a intimatei-reclamante, Curtea va face aplicarea prevederilor art.274 C.pr.civ., urmând a o obliga la plata către recurentul-pârât a sumei de 603 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial în cuantum de 500 lei (chitanța nr.11/07.08.2014), taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei și timbru judiciar de 3 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul – pârât M____ F_____, împotriva deciziei civile nr.236 din 19.06.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S___ A__________.

Modifică în tot decizia civilă recurată în sensul că respinge apelul ca nefondat.

Obligă intimata la plata către recurent a sumei de 603 lei, cheltuieli de judecâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A.P. B______ C.B. T________ M.G. R________

GREFIER,

Ș.P____

Red.APB/Tehnored.APB/GIA/Ex.2/20.05.2015

Tribunalul Teleoman - D_____ M______ Nuți, C_____ Doinița

Judecătoria A_________ - M_____ I____ M________