R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C________
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA PENALĂ NR.533/P
Ședința publică din 5.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M____ U____
Judecător - E____ C_______ M____
Grefier – I____ C____
Cu participarea Ministerului Public prin procuror L____ S________ din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C________
S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpații E_____ A________ și B____ B_____ – domiciliați în Tulcea, _____________________, _____________, ___________________________ penale nr. 402 din data de 13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect ucidere din culpă (art. 192 cod penal).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 5.06.2015, când a pronunțat următoarea decizie.
C U R T E A,
Asupra apelului de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr. 402 din data de 13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXXX, s-au dispus următoarele:
”Respinge cererea privind schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunile săvârșite de inculpatul B____ B_____.
În temeiul art.192 alin.2 Cod penal cu aplic. art.5 Cod pen. și a dispoz. art.396 alin.10 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul B____ B_____ la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (faptă din 01.01.2014).
În temeiul art.67 alin.2 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a conduce vehicule din categoria „B”, prev. de art.66 lit.a, b, k și i Cod pen., pe o durată de 3 ani, în condițiile art.68 Cod pen.
În temeiul art.65 alin.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, k și i Cod pen., în condițiile art.65 alin.3 Cod penal.
În temeiul art.336 alin.1 Cod penal cu aplic. art.5 Cod penal și a dispoz. art.396 alin.10 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul B____ B_____ la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului (faptă din 01.01.2014).
În temeiul art.67 alin.2 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a conduce vehicule din categoria „B”, prev. de art.66 lit.a, b, k și i Cod pen., pe o durată de 3 ani, în condițiile art.68 Cod pen.
În temeiul art.65 alin.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, k și i Cod pen., în condițiile art.65 alin.3 Cod penal.
În baza art.39 alin.1 lit.b rap. la art.38 alin.2 Cod pen., contopește cele două pedepse, în sensul că aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare sporită la 3 ani închisoare.
În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art.92 Cod pen.
În baza art.93 alin.1 Cod pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supravegher: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin.2 lit.b Cod pen., impune inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate;
În baza art. 93 alin.3 Cod pen., dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității ce se desfășura la Direcția de Administrație Publică Locală Tulcea sau la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, pe o durată de 70 zile.
În baza art.91 alin.4 Cod pen., se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod pen., privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 h., de la data de 01.01.2014-ora 13,00 la 02.01.2014-ora 13,00, dispusă prin Ordonanța nr.1/P/2014 din data de 01.01.2014.
În temeiul art.386 Cod proc.pen., schimbă încadrarea juridică din infr. prev. de art.335 alin.1 Cod pen. cu aplic. art.5 Cod penal și art.86 ind.4 Cod penal din 1969, în infr. prev. de art.335 alin.1 Cod pen. cu aplic. art.41 alin.1 Cod pen. și art.5 Cod penal.
În temeiul art.335 alin.3 Cod penal cu aplic. art.41 alin.1 Cod pen. și art.5 Cod penal precum și art.396 alin.10 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul E_____ A________, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, către o persoană aflată sub influența alcoolului (faptă din 01.01.2014).
În baza art.96 alin.4 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.27/07.01.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr.241/30.03.2011 a Curții de Apel C________, care se adaugă, în baza art.43 alin.1 Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea dedusă judecății, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art.67 alin.2 Cod pen., se aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prev. de art.66 lit.a, b, k Cod pen., pe o durată de 2 ani, în condițiile art.68 Cod pen.
În temeiul art.65 alin.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, k Cod pen., în condițiile art.65 alin.3 Cod penal.
În temeiul art.60 Cod pen., dispune executarea în regim de detenție a pedepsei.
Ia act de faptul că părțile vătămate C______ M_____, C______ I______ și G_______ I____ V_____ nu s-au constituit părți civile în procesul penal, acestea fiind despăgubite de ____________________.”
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul 1/P/2014 din data de 03.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, au fost trimiși în judecată, inculpații B____ B_____, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.192 alin.2 Cod penal și de art.336 alin.1 Cod penal, și E_____ A________, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.335 alin.3 Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal și art.86 ind.4 Cod penal din 1969.
La data de 01.01.2014, în jurul orelor 02:03, lucrătorii de politie din cadrul Biroului Rutier Tulcea, aflați in exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost anunțați prin serviciul 112, de producerea unui eveniment rutier, pe _________________________ imobilului nr. 131, din mun.Tulcea, soldat cu decesul unei persoane.
În urma cercetării la fața locului a fost identificată persoana decedată în persoana numitului C______ R___ A________, rezultând următoarea configurație a locului producerii accidentului: în zonă, circulația se desfășoară în ambele sensuri pe câte două benzi pe sens, delimitate cu marcaj dublu continuu pe sens și discontinuu de separare a benzilor. Partea carosabila este din asfalt, lungimea totală a acesteia fiind de 11,8 m, în pantă, carosabilul umed, iar în zonă activează indicatorul rutier „Oprirea interzisa". S-a stabilit punct fix de reper imobilul de la nr. 131 de pe ______________________ parte a dreaptă a străzii pe direcția către centru mun. Tulcea. Pe partea dreaptă a străzii Babadag, pe direcția către centru mun. Tulcea, la o distanta de 36,5m de reper, lângă auto Opel Corsa XXXXXXXXX ce se afla parcat lângă trotuar, a fost găsită victima decedată, iar din zona corpului, pe prima banda se afla o substanța de culoare brun-roscată, în circumferință de 80 de cm, la o distanță de 1,6 m față de bordura trotuarului. Pe partea carosabilă a ______________________ bandă de pe contrasens, în dreptul intersecției cu ______________________ auto Vw Golf cu nr. XXXXXXXXX, condus de inculpatul B____ B_____ și în care s-a aflat și victima C______ R___ A________.
La data de 31.12.2012, inculpații E_____ A________ și B____ B_____ s-au înțeles să meargă în oraș să se plimbe cu autoturismul.
În jurul orei 21.00, inc. E_____ A________ a plecat de acasă la volanul autoturismul marca VW Golf cu nr. XXXXXXXXX, proprietatea tatălui său, la inc. B____ B_____, apoi la C______ R___ A________ pe care i-a luat și au mers să se plimbe.
În jurul orei 22.00, s-au întâlnit în oraș și cu martorul P_______ M____, pe care l-au luat cu ei cu mașina. În continuare, au cumpărat de la magazinul Cronos o sticlă de votcă de 750 ml, pe care au consumat-o toți patru în autoturism, apoi au mers pe jos la restaurantul Oblivion situat pe _____________________ mai consumat împreună o sticlă de 750 ml de votcă.
În jurul orei 1.00, numitul C______ R___ A________ a plecat cu un taxi la clubul Flamingo situat pe _________________________. Tulcea. La puțin timp au plecat și ceilalți trei spre același local, cu autoturism marca VW Golf cu nr. XXXXXXXXX, condus de către inc. E_____ A________.
În acest local, inculpații E_____ A________ și B____ B_____ au mai consumat câte 100 ml de whisky, iar în jurul orei 2.00, întrucât numitul C______ R___ A________ se certase cu prietena sa, au hotărât să plece în clubul MGM.
Considerând că inc. B____ B_____ este mai lucid, inc. E_____ A________ i-a încredințat cheile autoturismului pentru a-1 conduce.
Astfel, inc. B____ B_____ a urcat la volan, numitul C______ R___ A________ a urcat pe scaunul din dreapta față, iar inc. E_____ A________ și martorul P_______ M____ pe bancheta din spate, în dreapta, respectiv în stânga, și au plecat spre centrul orașului.
După ce a intrat pe ___________________ mers în direcția centrului orașului o distanță relativ scurtă, în dreptul Hotelului City, în condițiile în care era curbă, pantă, iar carosabilul umed, pe fondul consumului excesiv de alcool și a neadaptării vitezei la condițiile de drum, inc. B____ B_____ a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu mai multe autoturisme.
Potrivit raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză de către expertul D_______ M_____ A________, dinamica producerii accidentului a fost următoarea: autoturismul marca VW Golf cu nr. XXXXXXXX, condus de către inc. B____ B_____, după pierderea controlului, a intrat în derapaj și a acroșat cu extremitățile aripii și portierei dreapta față, oblonul și aripa stânga spate a autoturismul marca Dacia Pick-up cu nr. T1-08-NUR, parcat lângă trotuar pe partea dreaptă a sensului de mers a autoturismului cu care se deplasa inculpatul.
Autoturismul marca Dacia Pick-up cu nr. T1-08-NUR, a intrat în carambol cu auto marca Ford nr. XXXXXXXXX și auto VW Passat cu nr. XXXXXXXXX, producând un fenomen de respingere a auto VW Golf cu nr. XXXXXXXXX care a ricoșat pe contrasens, intrând cu partea stânga spate în coliziune cu partea stânga față a auto-taxi marca Dacia nr. XXXXXXXXX.
Din acest carambol, s-a produs un nou fenomen de respingere a auto marca VW Golf cu nr. XXXXXXXXX către sensul său de mers, unde a intrat cu portiera dreapta, susținută precar în mecanismul de zăvorâre, în coliziune cu colțul și pasajul roții dreapta față a auto marca VW Passat cu nr. XXXXXXXXX, parcat lângă trotuar, rezultând detașarea definitivă a portierei dreapta față a auto marca VW Golf cu nr. XXXXXXXXX, care și-a continuat deplasarea spre contrasens, sub efectul impulsului inițial și după traiectoria centrului de greutate modificată de coliziunile succesive, moment în care corpul numitului C______ R___ A________ a căpătat o mișcare inerțială de proiectare către sensul pantei coborâtoare s-a desprins de pe scaunul față dreapta și a fost proiectat pe o distanță de cca 10 m până sub consola spate a auto Opel nr. XXXXXXXXX, parcat pe partea dreaptă a carosabilului pe sensul de mers către centrul mun. Tulcea.
Niciunul dintre ocupanții autoturismului marca VW Golf cu nr. XXXXXXXXX, nu avea centura de siguranță cuplată.
Inculpații au fost testați cu aparatul alcootest, apoi le-au fost prelevate probe de sânge, rezultând următoarea alcoolemie: pentru inc. B____ B_____: l,90g %o alcool în sânge (la data de 01.01.2014 ora 03.25) și l,80g %o alcool în sânge (la data de 01.01.2014 ora 04.25); pentru inc. E_____ A________: l,35g %o alcool în sânge (la data de 01.01.2014 ora 03.25) și l,25g %o alcool în sânge (la data de 01.01.2014 ora 04.25)
Inc. B____ B_____ a contestat valoarea alcoolemiei stabilite prin buletinul de analiză toxicologică nr. 31-32/C din 10.01.2014.
Prin raportul de experiză medico- legală nr. 142 din 17.02.2014, întocmit de către I.N.M.L. „M___ Minovici” București s-a apreciat că la data de 01.01.2014 ora 02.00, inc. B____ B_____ ar fi avut o alcoolemie teoretică de cca 2.05 g%0.
Potrivit raportului medico-legal de autopsie nr.l/N din data de 02.01.2014, moartea numitului C______ R___ A________ a fost violentă. Cauza medicală a morții a fost hemoragia subarahnoidiană și contuzia cerebrală, determinate de trauma contuză cranio-cerebrală și facială, cu fracturi extinse de oase craniene, produse în contextul unui politraumatism contuz, posibil/probabil în circumstanțele unui accident rutier prin lovire cu și de corpuri contondente/suprafețe dure. între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă necondiționată; alcoolemie l,65g%o.
Din probele administrate în cauză, respectiv martorii audiați, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, raportul de expertiză, rezultă că accidentul a avut loc ca urmare a neadaptării de către inc. B____ B_____, a vitezei de circulație la condițiile meteo-rutiere cu carosabil umed, în pantă, ce a condus la pierderea controlului autoturismului pe fondul consumului de alcool. Totodată, inc. B____ B_____, în calitate de conducător al autoturismului marca VW Golf cu nr. TL-IO-EGO, se face vinovat de producerea accidentului și prin faptul că nu a respectat prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și anume:
Art. 35 alin. 1 „Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.”
Art. 36 alin.l „Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligația legală de a le purta în timpul circulației pe drumurile publice”
Art. 48 alin.l „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.”
Art. 49 alin.l. „Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h” - în urma expertizei efectuate în cauză, a rezultat o viteză de deplasare a autoturismului marca VW Golf cu nr. TL-IO-EGO, în premomentul accidentului de 70km/h.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă mai sus,a fost confirmată și de declarațiile martorul P_______ M____, care se afla în autoturismului marca VW Golf cu nr. XXXXXXXXX, condus de către inculpat și martorii T______ I____ care se afla în fața Hotelului City și N___ C_____ M_____ care se afla în auto Dacia nr. XXXXXXXXX, în momentul producerii accidentului.
Din probatoriul administrat a rezultat fară dubiu și faptul că inc. E_____ A________ i-a încredințat cheile de la autoturismul marca VW Golf cu nr. XXXXXXXXX, pentru a-l conduce, inc. B____ B_____, cunoscând că acesta consumase cantități impresionante de alcool.
În cursul cercetării judecătorești, inculpații au înțeles să se prevaleze de dispozițiile procesual penale privind judecata în formă simplificată, arătând că recunosc faptele așa cum au fost descrisă în actul de sesizare al instanței, consimțind asupra soluționării cauzei doar în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale.
La data de 01.01.2014, în jurul orei 02,03 inculpatul B____ B_____ a condus autoturismul Vw Golf cu nr. XXXXXXXXX pe __________________________ Tulcea, provocând un accident rutier soldat cu decesul numitului C______ R___ A________, care se afla în autovehicul pe scaunul din față-dreapta.
Inculpatul a fost testat alcoolscopic, cu aparatul Drager, înregistrând o alcoolemie de 0,93 mg/l. alcool pur în aerul expirat.
În temeiul art.88 alin.6 din OUG 195/2002, a fost condus la servicIul de medicină legală, unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit Buletinului de analiză toxocologică-alcoolemie nr.31-32/C din 10.01.2014, la prima probă recoltată (01.01.2014-ora 03,25) inculpatul B____ B_____ prezenta o alcoolemie de 1,90 g‰ iar la cea de-a doua probă recoltată(01.01.2015-ora 04,25) a înregistrat o alcoolemie de 1,80 g‰.(pag.75 dos.UP).
Potrivit Raportului de expertiză tehnică auto (pag.47-55 dos.UP) – accidentul auto s-a produs datorită neadaptării vitezei de circulație peste limita legală, la condițiile meteo-rutiere cu carosabil umed în pantă, fapt care a condus la pierderea controlului autoturismului pe fondul consumului de alcool, sub forma unor balansări dreapta-stânga cu acroșarea a șapte autoturisme, coroborat cu încercarea inculpatului B____ B_____ de a redresa traiectoria prin acționarea volanului, care a devenit greu de controlat, mai ales după depresurizarea roții directoare dreapta-față, afectată în timpul primului carambol, moment din care inculpatul nu a mai avut spațiul și timpul necesar pentru a opri sau reveni pe sensul normal de mers în condiții de siguranță, mai înainte de coliziunea cu autoturismul taxi, din care a ricoșat într-un alt autoturism staționat pe marginea din dreapta drumului.
Victima C______ R___ A________ se afla pe locul din dreapta față a autovehiculului și a fost proiectată pe carosabil, prin cadrul portierei smulsă din impact. Urmările accidentului rutier au fost agravate de faptul că toți ocupanții autoturismului nu aveau cuplate centurile de siguranță, acceptând pericolul la care s-au expus.
Din Raportul medico-legal de autopsie nr.1/02.01.2014 (pag.63-67 dos.UP) rezultă că, moartea numitului C______ R___ A________, în vârstă de 24 ani, a fost violentă. Cauza medicală a morții a fost hemoragia subarahnoidiană și contuzia cerebrală, determinate de trauma contuză cranio-cerebrală și facială cu fracturi extinse de oase craniene produse în contextul politrautismului contuz posibil/probabil în circumstanțele unui accident rutier prin lovire cu și de corpuri contondente/suprafețe dure.
Semnificativ și cu relevanță penală este și faptul că, inculpatul E_____ A________ a încredințat inculpatului B____ B_____, autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice, deși avea cunoștință despre faptul că acesta se afla în stare avansată de ebrietate.
Astfel, din probatoriul administrat a rezultat faptul că: în noaptea de 31.12.2013 în jurul orei 21, E_____ A________ a plecat de acasă, la volanul autovehiculului Vw Golf cu nr. XXXXXXXXX și s-a întâlnit cu B____ B_____, C______ R___ A________ și Pecăruș M____. Au cumpărat o sticlă de votcă de 750 ml., pe care au consumat-o împreună, în autoturism, după care au mers pe jos, la restaurantul Oblivion situat pe ____________________ mai consumat împreună o sticlă de 750 ml. votcă. În jurul orei 01,00 C______ R___ A________ a părăsit anturajul, deplasându-se cu taxiul la Clubul Flamingo, de pe _________________________________> La puțin timp, a fost urmat de ceilalți trei, care s-au deplasat cu autoturismul Vw Golf cu nr. XXXXXXXXX, care a fost condus de E_____ A________. În club, E_____ A________ și B____ B_____ au mai consumat câte 100 ml. de whisky, după care toți patru s-au hotărât să se deplaseze către clubul MGM, cu autoturismul, încredințând conducerea acestuia, inculpatului B____ B_____.
Faptele inculpatului B____ B_____ de a de conducere a autovehiculului pe drumurile publice, cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmarea imediată constând în uciderea unei persoane. Sub aspectul laturii subiective, se reține: culpa cu previziune, în accepțiunea art.16 alin.4 lit.a Cod pen., cu privire la infr. prev. de 192 alin.2 Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, pe care nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce și intenția indirectă, prev. de art.16 alin.3 lit.b Cod penal, în privința infr. prev. de art.336 alin.1 Cod pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.
Potrivit art.335 alin.3 Cod penal - persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În contextul prevederilor penale succesive, pe fondul prevederilor art.5 Cod penal - organele de urmărire penală au apreciat că actuala reglementare a infracțiunilor este mai favorabilă. De aceea, prin Ordonanța din 16.06.2014(pag.8-dos.UP) s-a dispus schimbarea de încadrare juridică, pentru inculpatul B____ Bogdan, din infr. de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.3 Cod penal din 1969 în infr. de ucidere din culpă prev. de art.192 alin.2 Cod penal și art.336 alin.1 Cod penal, ambele cu aplic. art.38 alin.1 și art.5 Cod penal și pentru inculpatul E_____ A________ din infr. prev. de art.86 alin.3 din OUG 195/2002 și art.87 alin.1 din OUG 195/2002 în infr. prev. de art.335 alin.3 Cod penal și art.336 alin.1 Cod penal, ambele cu aplic. art.38 alin.1 și art.5 Cod penal, prin Ordonanța din data de 02.01.2014 (pag.14 dos.UP) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul B____ B_____ sub aspectul săv. infr. de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.3 Cod penal din 1969 iar prin Ordonanța din data de 16.06.2014(pag.7-dos.UP) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului E_____ A________, sub aspectul săvârșirii infr. prev. de art.335 alin.3 Cod penal și art.336 alin.1 Cod penal, ambele cu aplic. art.38 alin.1 și art.5 Cod penal.
Potrivit art.178 alin.3 Cod penal din 1969 - când uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită de un conducător de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.
Se impune a se consemna faptul că, în mod greșit s-a susținut că pentru fapta săvârșită de inculpatul B____ B_____ ar trebui să se rețină art.178 alin.3 Cod penal din 1969 și art.87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic. art.33 lit.a Cod penal din 1969.
Prin Decizia nr.1/15.01.xxxxx pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că : „faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală și de ucidere din culpă cu această ocazie a unei persoane constituie o singură infracțiune complexă de ucidere din culpă, prevăzută la art. 178 alin. 3 teza I Codul penal, în care este absorbită infracțiunea prevăzută la art. 87 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002”.
În actuala reglementare, fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive a două infracțiuni, respectiv uciderea din culpă prev. art.192 alin.2 Cod penal care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. art.336 alin.1 Cod penal care se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Ambele infracțiuni fiind săvârșite în concurs real, sunt aplicabile dispozițiile art.39 Cod penal . Contopind minimul de pedeapsă a închisorii, conform prevederilor art.39 alin.1 lit.b Cod penal –pedeapsa rezultantă este de 2 ani și 4 luni închisoare.
Întrucât minimul de pedeapsă prevăzut pentru cele două infracțiuni aflate în concurs este comparabil mai mic decât minimul de pedeapsă prevăzut de Codul penal din 1969 pentru infracțiunea de ucidere din culpă – rezultă în mod evident că actualul Codul penal constituie legea penală mai favorabilă.
Privitor la inculpatul E_____ A________:
Potrivit art.86 alin.3 din OUG 195/2002 – persoana care încredințează cu știință un autovehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află sub influența alcoolului sau a unor produse ori substanțe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Inculpatul a fost condamnat anterior, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, prin Sentința penală nr.27/07.01.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr.241/30.03.2011 a Curții de Apel C________.
Prin urmare, infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită în termenul de încercare. Făcându-se aplicarea dispozițiilor art.86 ind. 4 Cod penal din 1969, prin raportare la minimul de pedeapsă prev. de art.86 alin.3 din OUG 195/2002, ar rezulta o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
Conform prevederilor actuale, ținând cont de faptul că minimul de pedeapsă prevăzut de art.335 alin.3 Cod penal este 6 luni închisoare, și că potrivit art.96 alin.5 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere – pedeapsa principală pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau pluralitate intermediară, denotă că se aplică prevederile art.43 alin.1 Cod penal, ceea ce înseamnă că la pedeapsa de 6 luni închisoare se va adăuga pedeapsa de 3 ani închisoare, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
În ambele situații, revocarea suspendării sub supraveghere atrage executarea efectivă a pedepsei. Însă, potrivit noului cod penal, aplicarea pedepsei amenzii nu atrage revocarea spre deosebire de Codul penal din 1969 care nu face distincție.
Mai mult decât atât, potrivit Codului penal din 1969 există obligativitatea aplicării de pedepse accesorii spre deosebire de prevederile Codului penal actual care reglementează aceste pedepse accesorii dependent de pedepsele complementare, a căror aplicare este la latitudinea instanței.
În aceste condiții rezultă că, prevederile Codul penal (actual) sunt mai favorabile inculpatului.
Față de considerentele expuse anterior, apreciind că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod proc.pen., în sensul că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați, s-a dispus aplicarea unor pedepse, ținând cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal : împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Astfel, s-a reținut că inculpatul B____ B_____ se află la primul conflict cu legea penală. A fost preocupat de pregătirea școlară și profesională, dobândind la data de 13.03.2014, certificatul de competență pentru meseria de ofițer punte maritim.
În ceea ce-l privește pe inculpatul E_____ A________ acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea unor infr. de furt calificat și violare de domiciliu, însă, cu toate acestea, este integrat în societate, preocupându-se de pregătirea profesională /școlară; este student anul III la Universitatea Maritimă C________-Facultatea de electromecanică navală.
Ambii inculpați au manifestat un comportament sincer și cooperant pe toată durata procesului penal, regretând faptele comise.
Având în vedere toate aspectele anterior expuse, a fost condamnat inculpatul B____ B_____ , în temeiul art.192 alin.2 Cod penal cu aplic. art.5 Cod pen. și a dispoz. art.396 alin.10 Cod proc.pen., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare iar în temeiul art.336 alin.1 Cod penal cu aplic. art.5 Cod penal și a dispoz. art.396 alin.10 Cod proc.pen., la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
La determinarea pedepselor, s-a avut în vedere: gradul ridicat de alcoolemie (1,90 mg./l. alcool în sânge), viteza de deplasarea a autovehiculului (70 km/h – fiind depășită cu 20 km/h viteza maxim admisă), urmările produse, dar și faptul că inculpatul are o vârstă fragedă, că infracțiunile au fost săvârșite sub impulsul anturajului, iar urmările accidentului rutier au fost agravate de faptul că victima nu avea cuplată centura de siguranță.
În baza art.39 alin.1 lit.b rap. la art.38 alin.2 Cod pen., s-au contopit cele două pedepse și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cea de-a doua pedeapsă, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Natura infracțiunilor comise precum și atitudinea inculpatului față de normele de incriminare, atrage concluzia existenței unei nedemnități ce impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b, k și i Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și dreptul de a conduce vehicule din categoria „B” - deoarece exercitarea acestor drepturi are în vedere o responsabilitate de ordin civic, pe care inculpatul (prin săvârșirea infracțiunilor) a dovedit că nu o are.
În temeiul art.65 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a,b,k și i Cod penal, pe durata executării pedepsei.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile impuse de art.91 Cod penal, dat fiind că, inculpatul este integrat în societate și că a avut un comportament corespunzător rigorilor societății, până la momentul săvârșirii infracțiunii.
S-a apreciat că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului întrucât nivelul de educație, situația familială și socială sunt aspecte ce țin de criteriile de individualizare a pedepsei și nicidecum în sensul reținerii circumstanțelor atenuate.
Referitor la solicitarea părților vătămate, prin av.Forgo Ș_____, de a se aplica pedeapsa închisorii cu executare efectivă, s-a apreciat că nu se impune executarea efectivă a pedepsei, pe fondul conduitei culpabile a victimei: aceasta s-a urcat în autovehicul deși cunoștea faptul că inculpatul consumase băuturi alcoolice și mai mult decât atât, nu s-a asigurat cu centura de siguranță, acceptând pericolul la care s-a expus.
Având în vedere că, în privința inculpatului B____ B_____ s-a aplicat măsura preventivă a reținerii dispusă pentru o durată de 24 h., prin Ordonanța nr.1/P/2014 din 01.01.2014 – s-a dispus deducerea acesteia din durata pedepsei aplicate.
Privitor la inculpatul E_____ A________, în temeiul art.335 alin.3 Cod penal cu aplic. art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod proc.pen., a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui vehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, către o persoană aflată sub influența alcoolului.
În temeiul art.96 alin.4 Cod penal, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.27/07.01.2011 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr.241/30.03.2011 a Curții de Apel C________ și care s-a adaugat, în baza art.43 alin.1 Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
Săvârșirea infracțiunii de maniera reținută, atrage concluzia existenței unei nedemnități ce impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b și k Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public - deoarece exercitarea acestor drepturi are în vedere o responsabilitate de ordin civic, pe care inculpatul a dovedit că nu o are.
În temeiul art.65 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a,b,k Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.60 Cod pen., s-a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei.
S-a apreciat că, se impune aplicarea pedepsei închisorii în detrimentul pedepsei amenzii, dat fiind gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite.
Inculpatul știa că se află în termenul de supraveghere a suspendării executării pedepsei de 3 ani închisoare, iar comportamentul său ar fi trebuit să fie exemplar. Cu toate acestea, a preferat să nesocotească normele de circulație rutieră, iar această conduită a dus în final la moartea unei persoane.
Referitor la latura civilă – s-a reținut că, părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în procesul penal, întrucât au fost despăgubite de asiguratorul ____________________.
Împotriva susmenționatei sentințe au formulat apel partea vătămată G_______ I____ V_____ și inculpații E_____ A________ și B____ B_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele prezentate în cererile scrise la care facem trimitere.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.417 alin.2 cod procedură penală, Curtea constată:
În mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt în acord cu materialul probator administrat în cauză ce a fost analizat și coroborat cu dispozițiile legale aplicabile în cauză.
De altfel nu au existat contestații cu privire la situația de fapt, judecata la instanța de fond realizându-se în condițiile art.374 cod procedură penală, inculpații recunoscând comiterea faptelor în modalitatea reținută prin actul de sesizare al instanței.
În apelul formulat de apelantul inculpat B____ B_____:
În mod corect s-a stabilit de către instanța de fond că legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală nouă și aceasta având în vedere dispozițiile art.5 cod penal, instanța fiind obligată să stabilească legea penală mai favorabilă în funcție de tratamentul sancționator efectiv, concret pe care îl va aplica inculpatului.
Astfel, raportat la pedepsele efectiv stabilite inculpatului B____ B_____, s-a constatat, chiar și în condițiile aplicării dispozițiilor legale referitoare la concursul de infracțiuni prev. de art.38 și art.39 din noul cod penal că pedeapsa ce se va executa efectiv este într-un cuantum mai mic decât minimul special prevăzut de art.178 alin.3 cod penal anterior, chiar și în condițiile aplicării art.396 alin.10 cod procedură penală.
Este real că, alta ar fi fost situația în cazul în care în favoarea inculpatului s-ar fi reținut circumstanțe atenuante însă, instanța de apel ca și instanța de fond apreciază că nu pot fi reținute asemenea circumstanțe în favoarea inculpatului.
Este real că circumstanțele personale ale inculpatului sunt favorabile, că a avut și are o conduită adaptată normelor de conviețuire socială, cu rezultate performante în ceea ce privește pregătirea școlară și profesională însă faptele comise de acesta sunt de o gravitate deosebită care nu permite stabilirea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Reținem că, deși cunoștea că a consumat o cantitate considerabilă de alcool, că starea sa, urmare a ingerării unei asemenea cantități de alcool și a alcoolemiei probabile foarte ridicate, nu îi permite să conducă în siguranță, a acceptat să conducă un autoturism pe drumurile publice punând în pericol extrem nu numai viața sa dar și viața celorlalți pasageri, pericol ce s-a concretizat în decesul unei persoane la o vârstă foarte tânără care avea ca și el un viitor deosebit.
Ignorarea nejustificată a dispozițiilor legale referitoare la circulația pe drumurile publice cu consecințele deosebit de grave care s-au produs, împiedică reținerea de circumstanțe atenuante.
Regretul cu privire la fapta comisă, ajutorul pecuniar acordat rudelor victimei nu pot fi luate în considerare decât pentru a se stabili pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise cu luarea în considerare a dispozițiilor art.396 alin.10 cod procedură penală.
Reținând ca lege penală mai favorabilă legea penală nouă, în aplicarea globală, singura modalitate de executare a pedepsei, raportat la gradul de pericol social concret al faptelor comise și la periculozitatea socială a inculpatului este cea prev. de art.91 cod penal.
În consecință, apreciem toate criticile formulate de apelantul inculpat ca fiind neîntemeiate.
În apelul formulat de apelantul inculpat E_____ A________:
Reținem că instanța de fond a analizat din perspectiva tuturor instituțiilor penale substanțiale legea penală mai favorabilă, stabilind că, din perspectiva aplicării pedepselor accesorii și complementare, pedeapsa accesorie fiind obligatorie conform codului penal anterior, dar și a instituției recidivei având în vedere că potrivit noului cod penal, aplicarea pedepsei amenzii nu atrage revocarea spre deosebire de Codul penal din 1969 care nu face distincție.
Nu poate fi primită susținerea inculpatului potrivit cu care fapta sa ar fi lipsită de pericolul social al unei infracțiuni și aceasta determinat la împrejurările în care s-a comis și la consecințele care s-au produs.
Astfel, deși cunoștea că inculpatul B____ B_____ a consumat excesiv băuturi alcoolice fiind prezent la ingerarea alcoolului de către acesta și putea aprecia, la gradul de instrucție pe care îl are, că celălalt inculpat nu are aptitudinile necesare să conducă un autoturism fără a pune în pericol viața sau integritatea corporală a pasagerilor, i-a încredințat, în mod nejustificat cheile de la autoturism pentru a-l conduce.
Pierderea unei vieți omenești în astfel de condiții nu poate conduce la concluzia că fapta comisă nu are gradul de pericol social concret al unei infracțiuni.
Mai mult, inculpatul cunoștea că se află într-un termen de supraveghere când trebuia să probeze că și-a aliniat comportamentul la exigențele legii penale, ori, prin comiterea unei noi infracțiuni în chiar acest termen probează că și persoana inculpatului prezintă o anumită periculozitate socială ce trebuie sancționată.
Celelalte circumstanțe personale ale inculpatului, favorabile acestuia, au fost avute în vedere de instanța de fond la stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de textul incriminator.
Aceleași aspecte mai sus reliefate îndreptățește instanța de apel să aprecieze că nu este posibilă reținerea de circumstanțe atenuante și nici stabilirea unei pedepse cu amendă.
În consecință, apreciem toate criticile formulate de apelantul inculpat ca fiind neîntemeiate.
În apelul formulat de apelantul parte vătămată G_______ I____ V_____:
Decesul victimei s-a datorat și faptului că aceasta a acceptat, în condițiile unui consum excesiv de alcool, să se urce în autoturismul condus de inculpatul B____ B_____ despre care avea cunoștință că ingerase alcool, că se afla în stare de ebrietate și deci nu avea aptitudinile necesare pentru a conduce un autovehicul în condiții de siguranță.
Mai mult, a ignorat și obligația pe care o avea de a-ți pune centura de siguranță, acesta aflându-se pe locul din față dreapta.
Aceste împrejurări au convins instanța, coroborat cu circumstanțele personale ale inculpatului B____ B_____ și în principal atitudinea avută după comiterea faptelor, aceea de regret, de sinceritate și de ajutor pecuniar pentru rudele victimei că nu se impune pentru realizarea funcțiilor și scopului pedepsei executarea acesteia în regim de deținere.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că între asigurator și partea vătămată a intervenit o tranzacție și că potrivit acesteia orice pretenție de natură civilă nu mai poate fi cerută de la asigurător, instanța nu poate interveni în înțelegerea părților și aceasta în condițiile în care obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată ar implica și obligarea, în solidar a asigurătorului.
Față de cele reliefate, Curtea apreciază criticile formulate de apelantul partea vătămată ca fiind neîntemeiate.
În consecință, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală, va respinge ca nefondate apelurile formulate de apelantul parte vătămată G_______ I____ V_____ și de apelanții inculpați E_____ A________ și B____ B_____ împotriva sentinței penale nr.385/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, vor fi obligați apelanții inculpați E_____ A________ și B____ B_____ la plata a câte 200 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat iar apelantul parte vătămată G_______ I____ V_____ la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală,
Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelantul parte vătămată G_______ I____ V_____ și de apelanții inculpați E_____ A________ și B____ B_____ împotriva sentinței penale nr.385/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală,
Obligă apelanții inculpați E_____ A________ și B____ B_____ la plata a câte 200 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Obligă apelantul parte vătămată G_______ I____ V_____ la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă,
Pronunțată în ședință publică, azi 05.06.2015.
Pt.PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M____ U____ lipsă de la instanță E____ C_______ M____
Conform art.406 cod pr.penală,
semnează Vicepreședinte instanță
N______ S______
Ptr.Grefier,
I____ C____ lipsă de la instanță,
Conform art.406 cod pr.penală,
semnează Grefier Secție Penală,
P____ S____
Jud.fond:V.I_____
Red.jud.apel:E.C.M____
7 ex/20.07.2015