Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GIURGIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
911/2013 din 12 septembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Operator de date cu caracter personal nr.3727

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G______

SECȚIA CIVILĂ

Decizia civilă Nr. 911/C__

Ședința publică de la 12 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L______ A____

Judecător M_____ C_____

Judecător M_____ Z___ U____

Grefier M_____ S_____ P_______

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent B______ A_____ și pe intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-a prezentat nici una dintre părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este declarat în termen, motivat, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. xxxxx/17.12.2012 Judecătoria G______ a admis în parte plângerea formulată de petentul B______ A_____, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, în baza art. II din legea nr.144/2012 a anulat tariful de despăgubire în valoare de 121,74 lei, echivalentul a 28 euro, stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii _________ nr. xxxxxxx din data de 21.03.2012 și a menținut celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii _________ nr. xxxxxxx din data de 21.03.2012.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din data de 21.03.2012, întocmit de C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut că, la data de 10.10.2011, ora 10.37, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G______, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru contravenția săvârșită s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii contravenționale de 250 lei, fiind obligată și la contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 euro, conform art. 8 alin.3 din același act normativ.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR.

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalitǎții, cât și al temeiniciei întocmirii sale.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.

În ceea ce privește critica vizând lipsa semnăturii agentului constatator instanța constată că procesul-verbal atacat conține mențiunea expresă că documentul a fost generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001 de către A_____ A________ M_________, cu certificatul nr. xxxxxxxxxxxx0301ae84 din data de 23.12.2011.

Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile”, iar art. 7 al aceluiași act normativ statuează că în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Semnătura electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea, precum în prezenta cauză, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate în procesul-verbal corespund în întregime stării de fapt și de drept reținute, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate și temeinicie.

Întrucât art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, se reține că procesul-verbal de contravenție este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe un înscris care, emanând de la intimată și recunoscut de către aceasta, dobândește potrivit legii valoarea unui act autentic, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.

Reținând natura de act administrativ de drept public a procesului-verbal de contravenție, rezultă că incidența în privința procesului-verbal de contravenție a normelor privind semnătura electronică nu îi răpesc acestuia calitatea de act autentic, emis de un funcționar public competent și cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.

Respectarea prevederilor legale enunțate în materia semnăturii electronice, respectiv art. 6 și art. 7 Legea nr. 455/2001, incidente în prezenta cauză, rezultă din probatoriul administrat, constând pe de-o parte în dovada calității de agent constatator a celei care a întocmit procesul-verbal de contravenție atacat, numitul A_____ A________ M_________ îndeplinind funcția de agent constatator, în cadrul CNADNR SA, pentru sancționarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de O.G. 15/2002, astfel cum rezultă din copia autorizației de control valabilă la data constatării faptei contravenționale. De asemenea, conform certificatului calificat emis de CERTSIGN și având ca titular pe A_____ A________ M_________ agent constatator, instanța constată a fi respectate exigențele cuprinse în Legea nr. 455/2001, procesul-verbal de contravenție atacat reprezentând un înscris în formă electronică căruia i s-a încorporat sau atașat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Faptul că procesul verbal de contravenție a fost ulterior imprimat pe hârtie și comunicat prin afișare contravenientului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, operațiunea fiind efectuată pentru a îndeplini exigențele legate de comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că sancțiunea aplicată este prescrisă, instanța a înlăturat-o ca neîntemeiată, având în vedere că fapta a fost săvârșită la data de 10.10.2011, iar sancțiunea aplicată la data de 21.03.2012, așadar în intervalul de 6 luni prevăzut de OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept pană la proba contrară.

Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal si procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ( cauza Engel c. Olandei, Lutz. C Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Modovei, N____ c. României, A_____ c. României), contestatoareaui îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală instituite de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, însă printre acestea nu se găsește și obligația statului de a aplica sancțiuni contravenționale prin intermediul instanței, ci numai de a asigura accesul persoanei sancționate la un tribunal independent și imparțial care să se pronunțe în condițiile unui proces echitabil asupra „acuzației” ( a se vedea cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării sa dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în măsura in care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

De asemenea, in Decizia nr. 315 din XXXXXXXXXX referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) si (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, in motivarea excepției,, Curtea Constituțională retine că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede suficiente garanții care sa împiedice încheierea abuziva a procesului-verbal fără participarea contravenientului, iar prin Decizia nr. 520 din 8 mai 2008, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15-19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 ca neîntemeiata, reținând, in esența, ca, instanța competentul sa soluționeze plângerea îndreptata împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției este obligata sa urmeze anumite reguli procedurale, in virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirma ceva in instanța, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție".

Având în vedere că pe parcursul judecății petentul nu a putut face dovada deținerii rovinietei valabile la momentul constatării contravenției, instanța reține că în cauză s-a săvârșit contravenția reținută prin actul contestat.

Sub aspectul sancțiunii, se constată că s-a aplicat o amendă de 250 lei.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a reținut că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, agentul constatator aplicând amenda în cuantum minim prevăzut de lege.

Instanța a mai reținut că, prin procesul-verbal contestat, pe lângă sancțiunea principală a amenzii, a fost reținută și obligația petentei de a achita tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro.

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, dispozițiile legale care prevedeau această obligație au fost abrogate, motiv pentru care tariful de despăgubire stabilit în cauză va fi anulat.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a admis în parte plângerea, a anulat tariful de despăgubire aplicat și a menținut celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii _________ nr. xxxxxxx din data de 21.03.2012.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs recurentul-contestator B______ A_____ prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și anularea sancțiunii amenzii contravenționale și menținerea anulării tarifului de despăgubire în valoare de 121,74 lei.

În motivarea recursului, recurentul-contestator arată în luna octombrie 2011, respectiv în data de 10.10.2011, dintr-o neglijență umană, circula cu rovigneta autoturismului XXXXXXXX expirată, îndreptându-se pre locuința din satul Călugăreni, județul G______. Arată recurentul de asemenea faptul că a trecut la remedierea situației, imediat, prin cumpărarea neconstrânsă, a rovignetei pe încă un an de zile, dovada stând faptul că la întoarcerea sa în București la un interval de 2 zile, pe același unic și posibil traseu DN 5 Km 28+120 m, nu am mai figurat lipsă rovignetă.

Arată faptul că omisiunea achiziționării în acea zi se datorează numai faptului că rovigneta o achiziționează de fiecare dată pe o durată de 1 an și este perfect omenesc a uita data expirării acesteia la intervale mari de timp, atâta timp cât singura dovadă este chitanța al cărui scris/tuș se imprimare devine invizibil și indescifrabil de la sine în cel mult 2 luni.

La data de 26.04.2013 intimata CNADNR a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Cât privește critica recurentului petent privind semnătura electronica atașată procesului verbal contestat, aceasta nu poate fi primită de către Tribunal pentru următoarele rațiuni:

Potrivit art. 5 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a atașat logic o semnătură electronică extinsă este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale cu înscrisul sub semnătură privată.

Nici o dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice.

Totodată art. 17 din OG 2/2001 nu distinge asupra felului semnăturii agentului constatator și atâta vreme cât legiuitorul nu distinge, nici noi nu avem a distinge.

Cât privește înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului tribunalul constată întemeiată această cerere deoarece petentul a achiziționat la scurt timp rovigneta pe un an de zile, respectiv la data de 04.11.2011, înainte de încheierea procesului verbal de contravenție la data de 21.03.2012, tribunalul făcând aplicarea art. 21 alin 3 din OG 2/2001.

Față de cele arătate mai sus și văzând dispozițiile art. 312 C.pr.civ. tribunalul va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/17.12.2012 pronunțată de Judecătoria G______ pe care o va modifica în parte, în sensul că, va admite plângerea contravențională formulată de petentul B______ A_____, va anula procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/21.03.2012 încheiat de agentul constatator C.N.A.D.N.R. S.A., în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment” și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind anularea tarifului de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 312 C.pr.civ.

Admite recursul declarat de recurentul-contestator B______ A_____, domiciliat în _____________________________, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/17.12.2012 pronunțată de Judecătoria G______, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în mun. București, ___________________. 401A, sector 6, pe care o modifică în parte, în sensul că,

Admite plângerea contravențională formulată de petentul B______ A_____.

Anulează procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/21.03.2012 încheiat de agentul constatator C.N.A.D.N.R. S.A., în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind anularea tarifului de despăgubire.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.09.2013.

Președinte,

L______ A____

Judecător,

M_____ C_____

Grefier,

M_____ S_____ P_______

Red. Jud. CM

Dact. TMG 2 ex/21.10.2013

Cu opinie separată formulată de doamna judecător U____ M_____ Z___ în sensul admiterii recursului, admiterii în tot a plângerii contravenționale și anulării în tot a procesului verbal de contravenție.

Apreciez că urmare a admiterii recursului declarat de recurentul-contestator B______ A_____, se impunea anularea în totalitate a procesului verbal de contravenție contestat, în sensul exonerării și de la plata amenzii contravenționale, pe lângă înlăturarea tarifului de despăgubire, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.

Verificând procesul verbal de contravenție contestat sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă, consider că instanța de fond a făcut o apreciere eronată, în sensul că acesta nu ar fi lovit de nici o cauză de nulitate absolută, ignorând dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 potrivit cărora constituie cauză de nulitate absolută ce poate fi invocată și din oficiu, lipsa semnăturii agentului constatator.

În acest sens, actul normativ incident în materie de semnătură electronică este Legea nr.455/2001 precum și HG nr.1259/2001 ce consacră normele metodologice de aplicare a legii, chestiunea ce se impune a fi clarificată în speța de față fiind aceea de a se stabili dacă un proces verbal de contravenție ce poartă semnătură electronică și nu olografă a agentului constatator este valabil în raport de prevederile actelor normative specifice și prin coroborare cu art.17 din OG nr.2/2001.

Potrivit art.4 pct.1 și 2 din Legea nr.455/2001 „înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare”.

Concluzia care se desprinde din Legea nr.455/2001 este aceea că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică, așa cum este el definit de art.4 pct.2 din Legea nr.455/2001, adică „o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar".

Prin urmare, întrucât procesul verbal de contravenție a fost întocmit și comunicat sub forma unui document imprimat pe suport de hârtie, acesta trebuia semnat fizic de către agentul constatator și nu prin aplicarea unei semnături electronice.

Așadar, chiar dacă documentul (în speță procesul verbal de contravenție) a fost generat și semnat în mod valabil în format electronic, prin tipărire (ce a avut drept consecință schimbarea formatului și pierderea calității de înscris electronic) și-a pierdut semnătura, agentul constatator fiind obligat să aplice semnătura olografă pentru ca acesta să recapete valoarea cerută de lege.

Ca o concluzie, întrucât procesul verbal de contravenție contestat nu a fost emis și comunicat sub forma unui înscris electronic ci sub forma unui document tipizat, lipsa semnăturii olografe față de prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.455/2001 coroborat cu art.17 din OG nr.2/2001 atrage nulitatea tuturor procesului verbal contestat pentru lipsa semnăturii.

Nu trebuie ignorat totodată faptul că, potrivit art.5 din Legea nr.455/2001 „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”, or, procesul verbal de contravenție este un act autentic, cu forța probantă a unui act de putere publică.

Chiar dacă în art.7 al aceluiași act normativ se face referire la cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, se constată că legiuitorul a avut în vedere tot un înscris în formă electronică capabil de a îndeplini această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, fără însă a acoperi situația în care înscrisul producător de efecte juridice este documentul imprimat pe suport de hârtie ci nu cel generat în sistem informatic, cum este cazul proceselor verbale de contravenție.

Judecător

M_____ Z___ U____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025