Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CARACAL
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
210/2014 din 12 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CARACAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA PENALĂ NR. 210

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12.12.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - C_________ C________ M________

GREFIER – I____ C______

MINISTERUL PUBLIC ESTE REPREZENTAT DE D______ P______ – PROCUROR LA P________ DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CARACAL

Pe rol se află pronunțarea rezultatului dezbaterilor cauzei penale privind pe inculpatul D____ C_____ A_____, fiul lui C_____ și P______, născut la data de 04.05.1996, în Caracal, jud. O__, domiciliat în comuna Odorel, _______________________, jud. D___, f.f.l. în ________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. b și alin. 3 lit. h, din C. pen. cu aplic. art. 113 C.p..

La apelul nominal făcut în ședință publică cu ocazia pronunțării nu s-au prezentat părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2014, susținerile părților fiind consemnate și reținute în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea.

Instanța deliberând în secret a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA:

Prin rechizitoriul nr. 830/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D____ C_____ A_____ pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. b și alin. 3 lit. h, din C. pen. cu aplic. art. 113 C.p.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt în data de 17/18.03.2014, inculpatul D____ C_____ A_____ folosindu-se de un clește special a tăiat și sustras cablu aerian de telecomunicații pe o lungime de 120 metri, de la rețeaua de telecomunicații electronice aparținând R_________ S.A., amplasată pe raza localității Vlădila, jud. O__, cauzând părții civile un prejudiciu în cuantum de 3082,54 lei.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la fața locului, (f. 20-21 d.u.p.), proces verbal de percheziție domiciliară (f. 23-24 d.u.p.), proces verbal de efectuare a reconstituirii (f. 26-27d.u.p.), planșa fotografică (f. 30-33 d.u.p.), adresă R_________ din data de 19.03.2014 (f. 4 d.u.p.), declarație martorilor L____ A_____, (fila 10 d.u.p. ), P_____ I___ (fila 15,17 d.u.p. ), declarațiile inculpatului (filele 13, 37-38 d.u.p.).

Prin încheierea nr.8 din 3 martie 2014, Judecătorul de Cameră Preliminară, în baza dispoz. art.346 al.2 C.p.p, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriu nr.545/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, privind pe inculpatul B______ M____, trimis în judecată în stare de libertate, pentru infracțiunea prev. și ped. de art.86 al.1 din OUG 195/2002R, respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere.

S-a depus la dosar copie de pe cazierul judiciar privind pe D____ C_____ A_____.

La termenul din data de 19.11.2014 s-a ascultat inculpatul D____ C_____ A_____ a cărei declarație a fost consemnată și anexată la dosar.

S-a mai depus la dosar adresa din data de 19.11.2014, referat de evaluare nr.89/R/2014, caracterizare nr.3738 din 19.11.2014.

La termenul din data de 10.12.2014 inculpatul a solicitat ca judecata să se facă în condițiile art.374 alin.4 C.p.p., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoscând și prejudiciul părții civile în cuantum de 3082,54 lei

Având în vedere declarația de recunoaștere a faptei a inculpatului, cu ocazia audierii, instanța a admis cererea acestuia de judecare în condițiile art.374 alin.4 C.p.p..

Instanța, examinând probele administrate în cursul urmăririi penale și declarațiile inculpatului, instanța reține următoarele:

În noaptea zilei 17/18.03.2014, inculpatul D____ C_____ A_____ profitând de împrejurarea că era întuneric și nu a fost observat de persoane străine, s-a urcat într-un pom existent pe marginea drumului și folosindu-se de un clește special a tăiat și sustras cablu aerian de telecomunicații pe o lungime de 120 metri, de la rețeaua de telecomunicații electronice aparținând R_________ S.A., amplasată pe raza localității Vlădila, jud. O__.

Ulterior inculpatul a coborât și a rulat cablul telefonic după care s-a urcat într-un alt copac de unde a tăiat restul de cablul.

In aceeași noapte a ars învelișul de cablu din plastic în curtea interioară a bunicii sale din aceeași comună.

În zilele următaore inculpatul a reușit să vândă unor persoane rămase neidentificate de etnie rromă , cantitatea de cupru și aluminiu rezultată în urma decorpetării prin ardere a cablului telefonic sustras.

Prin fapta sa inculpatul a creat părții civile un prejudiciu în cuantum de 3082,54 lei.

Situația de fapt a fost reținută de instanță, pe baza coroborării tuturor probelor administrate în cauză, după cum urmează: procesul verbal de cercetare la fața locului, (f. 20-21 d.u.p.), proces verbal de percheziție domiciliară (f. 23-24 d.u.p.), proces verbal de efectuare a reconstituirii (f. 26-27d.u.p.), planșa fotografică (f. 30-33 d.u.p.), adresă R_________ din data de 19.03.2014 (f. 4 d.u.p.), declarație martorilor L____ A_____, (fila 10 d.u.p. ), P_____ I___ (fila 15,17 d.u.p. ), declarațiile inculpatului (filele 13, 37-38 d.u.p.).

În drept, fapta inculpatului minor ( la momentul comiteri faptei ) care în data de 17/18.03.2014, inculpatul D____ C_____ A_____ folosindu-se de un clește special a tăiat și sustras cablu aerian de telecomunicații pe o lungime de 120 metri, de la rețeaua de telecomunicații electronice aparținând R_________ S.A., amplasată pe raza localității Vlădila, jud. O__, cauzând părții civile un prejudiciu în cuantum de 3082,54 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. b și alin. 3 lit. h, din C. pen. cu aplic. art. 113 C.p.

Sub aspectul laturii obiective, luarea de către inculpat, fără consimțământ, bunul aparținând persoanei vătămate, în scopul însușirii pe nedrept, realizează elementul material al infracțiunii furt calificat. Astfel, prin acțiunea sa, inculpatul a trecut folosința bunurilor în sfera sa de stăpânire.

De asemenea, având în vedere că fapta a fost comisă noaptea, pentru a sustrage cablu telefonic, instanța reține incidența prevederilor 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. b și alin. 3 lit. h, din C. pen.

Cu privire la latura subiectivă, atitudinea psihică a inculpatului față de fapta săvârșită și urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe. Astfel, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, așa cum aceasta este definită în art. 16 alin. 3, lit. a) C. pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

Întrucât la data săvârșirii infracțiunii, inculpatul era minor, în baza art.114 alin.1 din Codul penal, urmează a fi luată față de acesta o măsură educativă, iar, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este de 10 ani, în temeiul art.114 alin.1 din Codul penal, va lua o măsură educativă neprivativă de libertate.

La alegerea și individualizarea măsurii educative pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și menționată mai sus, instanța va avea în vedere și dispozițiile art.74 din Codul penal, astfel că va ține cont de gravitatea infracțiunii și de gravitatea infractorului, care trebuie evaluată după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura si frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța va avea în vedere și persoana inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale conform copiei de pe cazierul judiciar depuse la dosarul cauzei, precum și atitudinea inculpatului, care a fost sincer în fața organelor judiciare, recunoscând în totalitate fapta săvârșită.

Pentru aceste considerente, raportat la criteriile de individualizarea a măsurii educative prevăzute de art.74 din Codul penal, având în vedere concluziile referatului de evaluare întocmit de S________ de Probațiune de pe lângă Tribunalul O__, instanța urmează să ia față de inculpat, în temeiul art.114 alin.1 din Codul penal și art.115 alin.1 pct.1 lit.b din Codul penal, art.118 alin.1 din Codul penal și art . 396 alin.10 C.p.p. măsura educativă a supravegherii pe durata de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art.228 alin.1- 229 alin.1 lit.b și alin.3 lit.h din Codul penal cu aplicare 113 C.p.

Față de latura civilă, având în vedere că inculpatul a recunoscut prejudiciul părții civile, instanța în baza art.19 alin.1 C.p.p. raportat la art. 1357 Cciv. obligă inculpatul la plata către partea civilă S.c.Romteelcom SA a sumei de 3082,54 lei, cu titlul de despăgubiri civile .

În baza art.274 alin.1 Codul de procedură penală, instanța va obliga pe inculpatul D____ C_____ A_____ la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul avocatului din oficiu G________ A____ ( cu delegația nr. xxxxxx din data de 08.10.2014) în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE

În baza art.228 alin.1- 229 alin.1 lit.b și alin.3 lit.h din Codul penal și cu aplicarea art.114 alin.1 din Codul penal și art.115 alin.1 pct.1 lit.b din Codul penal raportat la art. 118 din Codul penal și art . 396 alin.10 C.p.p. ia față de inculpatul D____ C_____ A_____, fiul lui C_____ și P______, născut la data de 04.05.1996, în Caracal, jud. O__, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în comuna Odorel, _______________________, jud. D___, fără forme legale în ________________________, măsura educativă a supravegherii pe durata de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat .

În baza art.19 alin.1 C.p.p. raportat la art. 1357 C.civ. obligă inculpatul la plata către partea civilă S.C. Romteelcom SA, cu sediul în Slatina , ______________________, jud. O__, a sumei de 3082,54 lei, cu titlul de despăgubiri civile .

În baza art.274 alin.1 Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul D____ C_____ A_____ la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul avocatului din oficiu G________ A____ ( cu delegația nr. xxxxxx din data de 08.10.2014) în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută, atât pentru procuror cât și pentru inculpat.

Pronunțată în ședința publică azi, 12.12.2014.

Președinte,

C_________ C________ M________ Grefier,

I____ C______

Red. Jud. C.C.M.

Tehnored. P.El.

Ex.4/17.12.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025