Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TIMIŞOARA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Furtul calificat (art.229 NCP)
Număr hotarâre:
1021/2015 din 15 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXOperator 2711



R O M Â N I A


CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1021/A

Ședința publică din 15 octombrie 2015

Completul compus din:


PREȘEDINTE: L____ ANI B_____

JUDECĂTOR: A___ N___

GREFIER: C______ U________

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de partea civilă ___________________________ împotriva sentinței penale nr. 174/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX privind pe inculpatul V_____ Ș_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsește inculpatul intimat V_____ Ș_____, nereprezentată fiind partea civilă apelantă _________________________ pin Sucursala Regională Telecomunicații Timișoara.

P________ de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror E____ B_____.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea apelului.

Procurorul solicită respingerea apelului, inculpatul achitând prejudiciul în cursul judecății.



CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de P________ de pe lângă Judecătoria Reșița din data de 30.05.2014 în dosarul nr. 1160/P/2014 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Reșița la data de 05.06.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatul V_____ Ș_____, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d), alin. 3 lit. f) C.pen. și distrugere și semnalizare falsă, prev. de art. 332 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență, în fapt, că în data de 26.04.2014, în jurul orei 10:40, inculpatul V_____ Ș_____ s-a deplasat între stația C__ Reșița Nord și stația C__ Reșița Sud și a sustras 35 metri de cablu provizoriu de telecomunicații între km 63+255 și km 63+290, cablu ce asigura legăturile telefonice între cele două stații, afectând comunicațiile și punând în pericol siguranța circulației pe calea ferată.

Prin încheierea din data de 01.08.2014, judecătorul de cameră preliminară a respins cererea formulată de inculpat care a invocat excepția nelegalității administrării probei testimoniale cu privire la martorul B_____ T______, solicitând înlăturarea acestei probe, iar în baza art.346 al.2 Cod pr.pen. a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății față de inculpatul V_____ Ș_____ pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d), alin. 3 lit. f) C.pen. și distrugere și semnalizare falsă, prev. de art. 332 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen.

S-a constatat că în cursul urmăririi penale, prin adresa nr. SRTc/3/XXXXXXXX/08.05.2014 (fila 29 din dup), persoana vătămată S.C. Telecomunicații C__ S.A. Sucursala Regională Telecomunicații Timișoara, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 282,29 lei.

Prin sentința penală nr. 174/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în baza art.228 alin 1, art.229 alin.1 lit. d, alin.3 lit f C. pen., cu aplicarea art.75 alin.2 lit a, b C.pen., coroborat art. 375 rap la art.396 al.10 C. pr.pen., a fost condamnat inculpatul V_____ Ș_____, la pedeapsa de 1(un) an și 6(șase)luni închisoare pentru săvârșirea nfracțiunii de furt calificat.

În baza art.67 al.1 C pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art.66 al.1 lit. a, lit.b, C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de un an, după executarea pedepsei principale.

În baza art.65 al.1 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art.66 al.1 lit. a, lit.b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.332 alin 1 C. pen., cu aplicarea art.75 alin.2 lit a, b C.pen., coroborat art. 375 rap la art.396 al.10 C. pr.pen., a fost condamnat inculpatul V_____ Ș_____, la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă.

În baza art.67 alin.2 raportat la art.332 alin.1 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturilor prevăzute de dispozițiile art.66 al.1 lit. a, lit.b C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de un an, după executarea pedepsei principale.

În baza art.65 alin.1 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art.66 al.1 lit. a, lit.b C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 39 alin.1 lit.b C.pen. rap. la art. 38 alin.2 C.pen., s-a aplicat inculpatului V_____ Ș_____ pedeapsa cea mai grea, aceea de 1(un) an și 6(șase)luni închisoare , la care s-a adăugat un spor de 4(patru) luni, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa de 1(un) an și 10(zece)luni închisoare.

În baza art.91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2(doi) ani, conform dispozițiilor art. 92 C.pen.

În baza art. 93 alin.1 C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C____-S______, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., s-a impus inculpatului să execute următoarele obligații: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C____-S______ sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă 60 de zile lucrătoare, la Primăria Reșița.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind cazurile și condițiile în care suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi revocată.

În temeiul art. 45 alin 3 C.pen rap. art.67 al.1 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art.66 al.1 lit. a, lit.b, C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de un an, a cărei executare se face în condițiile art. 68 alin. 1 lit.b C. pen.

În temeiul art. 45 alin 5 C.pen rap. art. 65 al.1 Cod pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art.66 al.1 lit. a, lit.b, C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.397 alin.1 C.pr.pen., s-a luat act că a fost achitat integral prejudiciul produs în dauna părții-civile _________________________-Sucursala Regională Telecomunicații Timișoara.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul V_____ Ș_____, la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Reșița a reținut ca stare de fapt că în data de 26.04.2014, în jurul orei 10:00, inculpatul V_____ Ș_____ a plecat de la sălașul unde locuiește - imobil situat în spatele stației de alimentare cu carburant „AGIP" din Mun. Reșița (stație amplasată _____________________________), cu scopul de a cumpăra mâncare de la un magazin aflat în apropiere, la întoarcere, fiind pe podul feroviar ce traversează râul Bârzava, inculpatul V_____ Ș_____ a observat un cablu de telecomunicații montat pe podul respectiv și imediat a luat hotărârea să îl sustragă.

S-a mai reținut că, în temeiul acestei rezoluții infracționale, în jurul orei 10:40, inculpatul V_____ Ș_____ a sustras (prin smulgere, trăgând de cablu până în momentul în care acesta s-a rupt), 35 metri cablu provizoriu de telecomunicații între km 63+255 și km 63+290, cablu ce asigura legăturile telefonice între stațiile C__ Reșița Nord și C__ Reșița Sud, afectând comunicațiile și punând în pericol siguranța circulației pe calea ferată, cablul sustras făcând parte din categoria instalațiilor de siguranță și dirijare a traficului feroviar. Imediat după ce a smuls cablul, inculpatul l-a strâns și a plecat în direcția sălașului unde locuiește.

Organele de poliție au intervenit prompt și l-au surprins pe inculpatul V_____ Ș_____ la un scurt interval de timp după săvârșirea faptei, recuperând și cablul sustras.

Fiind audiat de către organele de cercetare penală, inculpatul V_____ Ș_____ a recunoscut și regretat infracțiunile săvârșite.

S-a reținut că prin declarația dată în fața primei instanțe inculpatul s-a prevalat de procedura recunoașterii învinuirii, sens în care a arătat că recunoaște integral faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe noi, declarație care se coroborează cu probele administrate în cursul urmării penale.

S-a constatat că în drept, fapta inculpatului V_____ Ș_____, care în data de 26.04.2014, în jurul orei 10:40, a sustras 35 metri de cablu provizoriu de telecomunicații, între km 63+255 și km 63+290, cablu ce asigura legăturile telefonice între stația C__ Reșița Nord și stația C__ Reșița Sud și care aparținea persoanei vătămate S.C. Telecomunicații C__ S.A. Sucursala Regională Telecomunicații Timișoara, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art.229 alin 1 lit. d), alin. 3 lit. f) C.pen.

Prima instanță a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de luare a 35 metri de cablu provizoriu de telecomunicații aparținând persoanei vătămate S.C.Telecomunicații C__ S.A. Sucursala Regională Telecomunicații Timișoara, fără consimțământul acesteia, în scopul însușirii bunului pe nedrept, iar

urmarea imediată a infracțiunii constă în trecerea bunului respectiv din stăpânirea de fapt a persoanei vătămate S.C. Telecomunicații C__ S.A. Sucursala Regională Telecomunicații Timișoara în stăpânirea inculpatului V_____ Ș_____.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut că vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, potrivit art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., deoarece acesta a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei, intenție calificată prin scopul ei și anume, acela al însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.

Instanța de fond a reținut și elementele circumstanțiale prevăzute de art. 229 alin. 1 lit .d și alin 3 lit f C.pen., deoarece inculpatul a săvârșit faptele prin efracție, iar cablul sustras este face parte din categoria instalațiilor de siguranță și dirijare a traficului feroviar.

Totodată, prima instanță a constatat că fapta aceluiași inculpat care în data de 26.04.2014, în jurul orei 10:40, a rupt circa 35 metri de cablu provizoriu de telecomunicații aparținând _________________________ – Sucursala Regională de Telecomunicații Timișoara, între km 63+255 și km 63+290, cablu ce asigura legăturile telefonice între stația C__ Reșița Nord și stația C__ Reșița Sud, afectând comunicațiile și punând în pericol siguranța circulației pe calea ferată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere și semnalizare falsă, prev. de art.332 alin 1 C.pen.

S-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de rupere a cablului de telecomunicații aparținând S.C. Telecomunicații C__ S.A. Sucursala Regională Telecomunicații Timișoara, între km 63+255 și km 63+290, cablu ce asigura legăturile telefonice între stația C__ Reșița Nord și stația C__ Reșița Sud, iar urmarea imediată a infracțiunii constă în punerea în pericol a siguranței circulației pe calea ferată, acest cablu făcând parte din categoria instalațiilor de siguranță și dirijare a traficului feroviar și au fost afectate comunicațiile C__, respectiv, RC 6 cu stația Reșița Sud, căi libere Reșița Nord-Reșița Sud, telefon automat IDM Reșița Sud xxxxxx, aspect ce rezultă din adresele înaintate de S.C. Telecomunicații C__ S.A. Sucursala Regională Telecomunicații Timișoara și aflate în dosarul de urmărire penală, filele 29-30.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut că vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, potrivit art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., acesta a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.

Având în vedere că inculpatul a comis cele două infracțiuni înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța de fond a reținut că acestea au fost săvârșite în condițiile concursului formal de infracțiuni prevăzut de dispozițiile art. 38 alin.2 C. pen.

În consecință, prima instanță a apreciat că s-a făcut dovada existenței infracțiunilor de furt calificat și distrugere și semnalizare falsă,fapte prev de art. 228 alin. 1, art.229 alin 1 lit. d), alin. 3 lit. f) C.pen. și art.332 alin 1 C.pen., infracțiuni pentru care inculpatul V_____ Ș_____ a fost trimis în judecată, a săvârșirii acesteia cu forma de vinovăție prevăzută de lege, astfel că, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.pr.pen., a pronunțat o soluție de condamnare față de acesta, conform dispozitivului prezentei sentințe penale, la individualizarea judiciară a pedepsei, ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 74 cod penal, care arată că la stabilirea si aplicarea pedepselor se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, ținându-se seama de criteriile expres prevăzute de aceste dispoziții, și anume:împrejurările, modul de comitere a infracțiunii și mijloacele folosite; starea de pericol creată; natura și gravitatea rezultatului produs ori consecințele infracțiunii; motivul săvârșirii faptei; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedența penală a inculpatului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului; nivelul de educație, vârsta, sănătatea, situația familială și socială. În acest sens, prima instanță a reținut gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor săvârșite, având în vedere valorile sociale apărate prin dispozițiile legale: patrimoniul persoanei vătămate, precum și siguranța circulației pe căile ferate; modalitatea concretă de săvârșire a faptei: prin efracție; obiectul material al infracțiunilor – 35 metri de cablu provizoriu de telecomunicații aparținând _________________________ – Sucursala Regională de Telecomunicații Timișoara, între km 63+255 și km 63+290, cablu ce asigura legăturile telefonice între stația C__ Reșița Nord și stația C__ Reșița Sud; rezultatul produs: prejudiciul creat persoanei vătămate, precum și punerea în pericol a siguranței circulației pe calea ferată.

Pe de altă parte, la stabilirea cuantumului pedepsei instanța de fond a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv: vârsta acestuia (inculpatul are vârsta de 73 de ani); conduita bună anterior săvârșirii faptei, inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale, aspect ce rezultă din fița de cazier judiciar(fila 37); atitudinea sinceră manifestată pe parcursul întregului proces penal; împrejurarea că inculpatul a achitat contravaloarea prejudiciului creat în dauna persoanei vătămate. Prin urmare, au fost reținute în favoarea inculpatului V_____ Ș_____ circumstanțele atenuante prev de art. 75 alin. 2 lit. a, b C.pen.

De asemenea, la stabilirea și dozarea pedepsei, prima instanță a reținut și împrejurarea că, în cursul judecății, inculpatul s-a prevalat de procedura recunoașterii învinuirii, contribuind astfel, în mod nemijlocit, la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin urmare, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapse cu închisoarea orientate spre minimul special, redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art.396 al.10 Cod.pr.pen., precum și dispozițiilor prev de art. 76 alin. 1 C.pen, apreciind că acestea sunt de natură să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, respectiv, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În ceea ce privește aplicarea pedepselor complementare și accesorii inculpatului, s-a reținut că aceasta se impune a fi realizată atât în baza art.67, art.65 Cod pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, modalitatea și împrejurările în care acestea au fost comise, rezultatul produs prin săvârșirea faptelor, persoana inculpatului, instanța de fond a apreciat că se impune a fi interzise acestuia, atât ca pedepse complementare cât și accesorii, a următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 91 C. pen., putându-se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere cuantumul pedepsei aplicate (1 an și 6 luni închisoare pentru concurs de infracțiuni), lipsa antecedentelor penale, aprecierea că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, el nu va mai săvârși infracțiuni-apreciere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în vârsta și integrarea sa pe deplin în familie și în societate, regretul manifestat de făptuitor în legătură cu faptele comise, faptul că nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului. De asemenea, instanța de fond a reținut că inculpatul, prin declarația dată în fața instanței, și-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Raportat la termenul de supraveghere, s-a apreciat că termenul de 2 ani este suficient, dat fiind lipsa antecedentelor penale a inculpatului, atitudinea acestuia parcursul întregului proces penal, precum și vârsta acestuia.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a reținut că în cursul judecății, prin adresa de la fila 39 dosar, persoana vătămată S.C. Telecomunicații C__ S.A. Sucursala Regională Telecomunicații Timișoara, a înțeles să-și mențină cererea de constituire parte civilă formulată în cursul urmăririi penale, solicitând obligarea inculpatului V_____ Ș_____ la plata sumei de 282,29 lei, reprezentând cheltuielile efectuate în vederea repunerii în situația anterioară a rețelei de telecomunicații.

Întrucât prima instanță a reținut că în cursul judecății, inculpatul V_____ Ș_____ a achitat contravaloarea prejudiciului produs, conform chitanței ___________ nr. xxxxxxxxxxx din data de 17.03.2015, în valoare de 282, 92 (fila 49 dosar fond), în baza art.397 alin.1 C.pr.pen., s-a luat act că a fost achitat integral prejudiciul produs în dauna părții-civile _________________________-Sucursala Regională Telecomunicații Timișoara.

Împotriva sentinței penale nr. 174/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a declarat apel, în termen legal, partea civilă ___________________________, criticând-o ca netemeinică în ceea ce privește faptul că instanța a constatat achitat integral prejudiciul.

În motivarea apelului, partea civilă a învederat că din evidențele sale și verificările contabile a rezultat că suma de 282,29 lei, care constituie prejudiciul în cauză nu a fost încasată de societate.

Analizând apelul declarat de partea civilă, prin prisma motivelor invocate de aceasta și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, instanța constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că în cursul judecății în fața Judecătoriei Reșița, inculpatul V_____ Ș_____ a depus chitanța ___________ nr. xxxxxxxxxxx din data de 17.03.2015, în valoare de 282,92 (fila 49 dosar judecătorie) pentru a dovedi achitarea prejudiciului produs părții civile ___________________________, însă analizând conținutul acestei chitanțe se constată că are mențiuni care conduc la concluzia că suma plătită nu putea fi încasată de această instituție. Astfel, în chitanță este menționat eronat numărul de dosar ca fiind XXXXXXXXXXXXX în loc de XXXXXXXXXXXXX, numărul dosarului în speță; e achitată la trezorerie fără vreo specificație privind virarea în contul ___________________________, instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii conform H.G. nr. 251/2012.

În aceste condiții, independent de disponibilitatea inculpatului V_____ Ș_____ de a repara paguba produsă, prejudiciul nu este recuperat, plata trebuind să fie făcută în contul părții civile sau într-o modalitate care să conducă la această finalitate.

Potrivit dispozițiilor art. 19 C.p.p. obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită persoanei vătămate, iar potrivit art. 1.357 C.civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției. Prejudiciul constă în consecințele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce privește existența sa și posibilitățile de evaluare. Aceste condiții sunt îndeplinite în speță și, mai mult, disponibilitatea inculpatului de a plăti suma de 282,92 lei solicitată de partea civilă operează ca o recunoaștere a cuantumului pagubei produse, astfel că în contextul în care suma nu a fost achitată părții juridice în speță, apelul apare ca fiind întemeiat.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul declarat de partea civilă ___________________________ împotriva sentinței penale nr. 174/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX; se va desființa în parte sentința penală atacată și în temeiul art. 19, 397 C.p.p. va fi obligat inculpatul V_____ Ș_____ la plata sumei de 282,29 lei către partea civilă, cu titlu de prejudiciu, fiind menținute în rest dispozițiile hotărârii penale apelate.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE



În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de partea civilă ___________________________ împotriva sentinței penale nr. 174/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând:

În temeiul art. 19, 397 C.p.p. obligă inculpatul V_____ Ș_____ la plata sumei de 282,29 lei către partea civilă, cu titlu de prejudiciu.

Menține în rest dispozițiile hotărârii penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L____ ANI B_____ A___ N___

Grefier,

C______ U________


Red.- L.B. 22.10.2015

Tehnored- .C.U.- 22.10.2015

Prima inst.: Jud. P_______ I_____ L_______ – Judecătoria Reșița


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025