Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M A N I A
TRIBUNALUL I_______
DECIZIA CIVILĂ NR. 256 / R
Ședința publică din data de 11.03.2013
Tribunalul compus din :
PREȘEDINTE : D______ V_____
JUDECĂTOR : TĂNCUȚA M____
JUDECĂTOR : T____ O______
GREFIER : R_____ G_____
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta _______________, împotriva sentinței civile nr. 89 din 10.01.2013, pronunțată de Judecătoria Fetești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, urmează a rămâne în pronunțare.
După deliberare,
T R I B U N A L U L
Cu privire la recursul în contencios administrativ de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 12.12.2011 sub nr.XXXXXXXXXXXXX, petenta _______________, cu sediul social situat în localitatea Agigea, _____________________, Județul C________, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul social situat în București, ____________________.401A, sector 6, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 26.07.2011 și exonerarea de plata sancțiunilor aplicate prin acesta, iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate prin acesta cu sancțiunea avertisment și înlăturarea tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că agentul constatator nu a menționat în procesul verbal contestat cine este reprezentantul legal al societății și datele de identificare ale acestuia și că a intervenit prescripția aplicării sancțiunii contravenționale având în vedere faptul că fapta contravențională a fost constatată la data de 14.02.2011 iar procesul verbal contestat i-a fost comunicat la data de 08.12.2011. În continuare, petenta a învederat că nu a avut cunoștință de emiterea procesului verbal contestat, acesta nefiindu-i comunicat prin poștă. A mai arătat petenta că procesul verbal contestat nu a fost afisat la sediul său și nici nu ar fi fost necesar pentru că întotdeauna la sediul său este prezentă cel puțin o persoană. De asemenea, a mai menționat că plângerea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001 pentru că procesul verbal contestat i-a fost comunicat la data de 08.12.2011 ca urmare a solicitării efectuate în acest sens intimatei.
Pe fondul cauzei, petenta a arătat că încadrarea juridică a contravenției reținute în sarcina sa este greșită pentru că la data săvârșirii faptei autotractorul circula împreună cu o semiremorcă, formând un ansamblu de vehicule prevăzut cu 5 axe care face parte din categoria F de vehicule și nu E, cum s-a reținut în procesul verbal contestat. Pe cale de consecință, sancțiunea contravențională i-a fost aplicată pe baza unui temei juridic greșit.În continuare, a arătat că înregistrarea foto în baza căreia a fost sancționată nu a fost efectuată cu respectarea normelor de metrologie legală și că aparatul cu care s-a efectuat înregistrarea nu a fost identificat în procesul verbal contestat și nici nu s-a dovedit că acesta ar fi omologat metrologic.De asemenea, a mai arătat că agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, fapt ce atrage nulitatea procesului verbal contestat.
În final, petenta a mai menționat că proba foto ce a stat la baza emiterii procesului verbal contestat este lipsită de legalitate, pertinență și concludență, nefiind de natură să reprezinte un suport probator al mențiunilor consemnate în procesul verbal contestat, întrucât nu poate fi încadrată în nici una din categoriile de probe prevăzute de Codul de procedură civilă .
În probațiune petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu intimatei și a probei testimoniale.
În drept petenta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art.8 din OG nr. 15/2002 raportat la art.31 din OG nr. 15/2002.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citată însă la data de 19.01.2012 a depus la dosarul cauzei adresa nr. 6633/21.06.2010 fila 20, proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR aflată la fila 21 dosar, dovada de comunicare a procesului verbal contestat fila 22 și procesul verbal contestat fila 23.
Prin sentința civilă nr. 615 din 16.02.2012, Judecătoria Fetești a admis excepția tardivității plângerii contravenționale invocată din oficiu si a respins plângerea contravențională ca tardivă.
Totodată, prin decizia civilă nr.660/R din 28.05.2012, Tribunalul I_______ a casat sentința mai sus menționată și a trimis cauza spre rejudecare, întrucât petentei nu i s-a dat dreptul de a pune concluzii pe excepția tardivității, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probei cu interogatoriu și probei testimoniale privind martorul asistent la procedura de afișare a procesului-verbal de contravenție.
La termenul de judecată din 13.09.2012 petenta a învederat că înțelege să formuleze cerere de repunere în termen, iar instanța a încuviințat acesteia proba testimonială cu un martor, cu privire la cererea de repunere în termen
La data de XXXXXXXXXX, instanța a decăzut petenta din administrarea probei testimonială, având în vedere că nu a depus la dosar numele sau adresa martorului și nici nu a asigurat prezența acestuia la termenul de judecată.
Prin sentința civilă nr.89 din 10.01.2013, Judecătoria Fetești a admis excepția tardivității plângerii contravenționale invocată de instanță din oficiu, respingând, totodată , cererea de repunere în termenul de depunere a plângerii contravenționale.
A respins plângerea contravențională formulată de petenta __________________________ cu sediul în orașul Agigea, _______________________, județul C________, împotriva intimatei C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București, cu sediul în București, ______________________. 401 A, sector 6, ca fiind tardiv introdusă.
În motivarea hotărârii,instanța de fond a reținut următoarele:
Verificând potrivit art.34 al.1 Og.nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța de prim grad a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută dintre cele prevăzute de art.17 din OG.nr.2/2001 ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât nu au fost respectate dispozițiile art.31 din Og.nr.2/2001 plângerea a fost respinsă ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe pe care a apreciat-o nelegală a declarat recurs, în termen, petentul _______________ AGIGEA.
Cererea de recurs este legal scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în baza disp. art.36 din OG.nr.2/2001 raportat la art.15 lit.i din Lg.146/1997 privind taxelor judiciare de timbru .
Pe rolul Tribunalului Ialomița cererea de recurs a fost înregistrată sub nr. unic XXXXXXXXXXXXXX.
În susținerea recursului sunt invocate aceleași motive ca la formularea plângerii, considerând că în mod injust s-a apreciat că nu a fost respectat termenul prev. de art.31 din OG.nr.20/2001.
Tribunalul analizând sentința atacată cu recurs în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, disp. legale incidente, disp. art.304 ind.1 Cod pr. civilă constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal _________, nr. xxxxxxx, întocmit la data de 26.07.2011, de CESTRIN București, petenta __________________________ a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentei a circulat la data de 14.02.2011, orele 23:10 pe DN 2A km 113+500 m Giurgeni, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 31 OG nr. 2/2001 contravenientul poate formula plângere împotriva procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștință de încheierea actului constatator, care se realizează fie prin înmânarea unui exemplar al acestuia, cu ocazia întocmirii lui, fie prin comunicare.
In cauza dedusă judecății petenta a luat la cunoștință de încheierea procesului - verbal contestat, la data comunicării acestuia, respectiv la data de 08.08.2011, acesta fiind afișat în prezența martorului C____ C_______ la sediul social al petentei . Conform dispozițiilor legale mai sus menționate, de la această dată a început să curgă și termenul de 15 zile în care se putea formula plângerea contravențională care se calculează pe zile libere, conform art.101 alin.1 din C procedură civilă. Pe cale de consecință, ultima zi în care petenta putea formula o astfel de plângere era 24.08.2011.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei tribunalul reține că deși petentei i s-a comunicat procesul – verbal contestat la data de 08.08.2011, aceasta a depus plângerea contravențională dedusă judecății, la Registratura Judecătoriei Fetești, la data de 12.12.2011, depășind cu mult termenul de 15 zile impus de dispozițiile art. 31 OG nr. 2/2001.
Tribunalul apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei potrivit cărora nu a avut cunoștință de emiterea procesului-verbal contestat, acesta nefiindu-i realmente comunicat prin poștă. Analizând dovada de comunicare a procesului -verbal contestat, tribunalul reține că într-adevăr acesta nu a fost comunicat petentei prin poștă, ci prin afișare la sediul social al acesteia, modalitate de comunicare ce este prevăzută expres de art.27 din O.G. nr.2/2001, potrivit căruia comunicarea procesului - verbal se poate face fie prin poștă cu aviz de primire, fie prin afișare la sediul contravenientului.
De asemenea, tribunalul reține, la fel ca și instanța de prim grad, că susținerile petentei potrivit cărora procesul - verbal i-a fost comunicat pentru prima dată la data de 08.12.2011 ca urmare a solicitării efectuate în acest sens intimatei, sunt neîntemeiate fiind lipsite de orice suport probator, față de împrejurarea că adresele nr. xxxxx/05.12.2011 și nr. xxxxx/08.12.2011 depuse în acest sens de petentă la dosarul cauzei au ca obiect comunicarea duplicatului procesului - verbal contestat.
Coroborând adresa nr. xxxxx/05.12.2011 (fila 13), adresa nr. xxxxx/08.12.2011 ( fila 14) și procesul - verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului - verbal contestat - fila 22-, prima instanță a reținut în mod corect că procesul - verbal contestat a fost comunicat pentru prima dată petentei, prin afișare la sediul acesteia, la data de 08.08.2011, fapt confirmat și de martorul asistent C____ C_______, iar la data de 08.12.2011 petentei i-a fost comunicat duplicatul procesului - verbal în discuție.
Analizând procesul - verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului - verbal contestat - fila 22-, tribunalul constatată că în conținutul acestuia este indicat locul afișării, respectiv sediul social al petentei. Astfel, potrivit art. 27 din OG nr.2/2001, în cazul în care comunicarea procesului -verbal se realizează prin afișare, cum se întâmplă în cauza dedusă judecății, această operațiune se consemnează într-un proces - verbal semnat de cel puțin un martor. Or, în cauza dedusă judecății, agentul constatator a procedat la comunicarea procesului - verbal prin afișare, întocmind în acest sens procesul - verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare în prezenta unui martor care a confirmat prin semnătura că operațiunea de afișare s-a îndeplinit potrivit celor indicate în procesul - verbal de afișare în discuție, respectând pe cale de consecință dispozițiile art. 27 din OG nr.2/2001.
Pentru considerentele expuse, în mod corect a apreciat prima instanță că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru ca petenta să poată beneficia de repunerea în termenul de exercitare a plângerii contravenționale.
Astfel spus, petenta nu a dovedit existența unei împrejurări mai presus de voința ei și care să o fi împiedicat să exercite calea de atac a plângerii în termenul prevăzut de lege, de 15 zile de la comunicarea procesului – verbal de contravenție.
Instanța de prim grad a reținut corect în sensul că petenta nu a dovedit nici alte aspecte precum faptul că împrejurarea ce ar fi împiedicat – o să acționeze s-ar fi produs înăuntrul termenului legal, sau că nu au trecut mai mult de 15 zile de la data împiedicării, până când a formulat cererea de repunere în termen( 13 septembrie 2012), astfel cum solicită aceleași dispoziții ale art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, respingând ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de introducere a plângerii contravenționale și apoi, ca tardivă, plângerea în ansamblul ei, prima instanță a procedat legal și temeinic.
Pronunțând deci, o hotărâre temeinică și legală, în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta _______________, împotriva sentinței civile nr. 89 din 10.01.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.
Văzând și disp. art.377 al.2 pct.4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta petentă _______________, cu sediul social situat în localitatea Agigea, _____________________, Județul C________, împotriva sentinței civile nr. 89 din 10.01.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11.03.2013.
P_________, JUDECATOR, JUDECATOR, GREFIER,
RED.D.V.
TEHNORED.R.G.
02 EX/20.03.2013
Jud. fond: R___ C_______
Judecătoria Fetești