ROMÂNIA

Tribunalul A___ operator - 3207/2504

Secția de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 486 A

Ședința publică din data de 12 mai 2015

Președinte L____ J___

Judecător I___ D____

Grefier D____ B______

S-a luat în examinare apelul declarat de petentul B____ T____-H______ împotriva sentinței civile nr. 146 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat cu suma de 20 lei potrivit art. 19 din OG 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, verificând din oficiu competența potrivit art. 482 coroborat cu art. 131 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că aceasta îi aparține conform art. 95 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 223 din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 482 din același Nou cod, instanța reține apelul spre soluționare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 146 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul B____ T____-H______ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ ca neîntemeiată.

A fost menținut procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/17.09.2014 ca fiind legal și temeinic.

A fost respinsă cererea petentului de obligare a intimatului la cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.

S-a reținut că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 17.09.2014 de către intimatul I____________ Județean de Poliție A___ a fost sancționat numitul B____ T____ - H______ cu 6 puncte-amendă în valoare de 810 lei, reținându-se că în ziua de 17.09.2014, orele 16:06, acesta a condus autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 79 în localitatea Zimandu-Nou cu viteza de 100 km/h, deci cu 50 km/h peste viteza legală, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision AM 012/2009, montat pe autoturismul Dacia L____ MCV cu număr de înmatriculare MAI xxxxx, faptă prevăzută și sancționată contravențional de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 102 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. d punctul 3 din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin același proces-verbal contestat petentul a fost sancționat cu 4 puncte-amendă în valoare de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară în raza de acțiune a indicatorului ”Depășirea interzisă”, faptă prevăzută și sancționată contravențional de art. 120 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a reținut că procesul-verbal este semnat de către petent, având inserată mențiunea că acesta nu recunoaște săvârșirea contravențiilor. În drept, potrivit dispozițiilor art. 120 alin. 1 lit. e din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice,se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului ”Depășirea interzisă”, iar potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sanctionează cu amenda prevazută în clasa a II-a de sancțiuni (4 puncte penalizare) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea regulilor privind depășirea.

De asemenea, conform art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, “Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare” iar conform art. 102 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. d punctul 3 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sanctionează cu amenda prevazută în clasa a IV-a de sancțiuni (6 puncte penalizare) depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Prima instanță a precizat că potrivit art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Cu titlu preliminar, instanța a arătat că din interpretarea art. 37 din OG nr. 2/2001, a rezultat că procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională se bucură de prezumțiile de legalitate și temeinicie. Aceste prezumții se extrag din faptul că, în situația în care acesta nu este atacat în instanță, poate fi executat fără nicio altă formalitate. S-a mai apreciat de către instanță că din punct de vedere logic, punerea sa în executare nu se poate admite decât dacă se pleacă de la prezumția că a fost întocmit în mod legal, iar constatările din cuprinsul său corespund adevărului.

În situația în care procesul-verbal este contestat în instanță, cum este cazul de față, s-a contestat de fapt ambele prezumții, instanța fiind obligată să analizeze, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, atât aspectele privind legalitatea, cât și pe cele privind temeinicia procesului-verbal.

De asemenea, instanța a precizat că cele două prezumții, a legalității și a temeiniciei, generate de procesul-verbal de constatare a contravenției nu contravin prezumției de nevinovăție specifică materiei penale, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze (a se vedea cauza I___ P__ c. României, cererea nr. xxxxx/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011, precum și cauzele pronunțate de Curte, menționate în respectiva decizie).

Verificând procesul-verbal în cauză sub aspectul legalității, instanța a constată că acesta cuprinde toate elementele prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de art. 17 din OG nr. 2/2001, apreciindu-se că nu există alte motive de nelegalitate ce ar putea fi luate în considerare din oficiu.

Instanța a mai reținut că viciile care pot afecta legalitatea procesului-verbal pot atrage nulitatea relativă sau nulitatea absolută a acestuia. Potrivit Deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 22/2007, în procedura recursului în interesul legii, obligatorie pentru prezenta instanță, nulitatea absolută intervine pentru neregularitățile prevăzute la art. 17 din OG nr. 2/2001, iar nulitatea relativă pentru cele prevăzute la art. 16 din OG nr. 2/2001.

Potrivit art. 174 Cod procedură civilă, nulitatea este condiționată de dovedirea existenței unei vătămări aduse petentului, care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal. Nulitatea absolută, în sensul Deciziei ICCJ nr. 22/2007, implică printre altele, faptul că vătămarea este prezumată de lege.

Referitor la prima contravenție pentru care a fost sancționat contravențional petentul, cu privire la presupusa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, datorită unei insuficiente descrieri a faptei în opinia petentului, acesta susținând că nu a fost individualizată în concret porțiunea de drum în care s-a reținut că a avut loc depășirea pentru care a fost sancționat contravențional, instanța a arătat că această neregularitate nu este prevăzută la art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel încât se impune concluzia că pentru a afecta procesul-verbal, este necesar să se dovedească de către petent, o vătămare.

Prin urmare, nefiind dovedită existența unei vătămări care să afecteze procesul-verbal, instanța a respins argumentele petentei.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a arătat că potrivit regulilor aplicabile în procedura contravențională românească (art. 47 din OG nr. 2/2001), revine contestatorului sarcina de a dovedi fie că cele reținute de agentul constatator într-un proces-verbal nu sunt corespund adevărului, fie că există o îndoială rezonabilă cu privire la adevărul situației de fapt reținute de agentul constatator. De asemenea, proba contrară poate fi făcută și de instanță, din oficiu.

În acest cadru, instanța a reținut că petentul a fost sancționat cu 6 puncte-amendă în valoare de 810 lei, reținându-se că în ziua de 17.09.2014, orele 16:06, acesta a condus autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 79 în localitatea Zimandu-Nou cu viteza de 100 km/h, deci cu 50 km/h peste viteza legală, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision AM 012/2009, montat pe autoturismul Dacia L____ MCV cu număr de înmatriculare MAI xxxxx, faptă prevăzută și sancționată contravențional de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 102 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. d punctul 3 din O.U.G. nr. 195/2002, petentul fiind sancționat cu 4 puncte-amendă în valoare de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară în raza de acțiune a indicatorului ”Depășirea interzisă”, faptă prevăzută și sancționată contravențional de art. 120 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.

Sub acest aspect, instanța a constatat că potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit art. 102 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. d punctul 3 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sanctionează cu amenda prevazută în clasa a IV-a de sancțiuni (6 puncte penalizare) depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

S-a arătat că potrivit art. 120 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sanctionează cu amenda prevazută în clasa a II-a de sancțiuni (4 puncte penalizare) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea regulilor privind depășirea iar faptele reținute de agentul constatator prin procesul-verbal contestat întrunesc elementele constitutive ale acestor contravenții. Petentul nu a făcut dovada celor susținute prin plângerea contravențională, în sensul că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa de agentul constatator.

De altfel, cu privire la cea de-a doua contravenție, petentul nici nu a susținut că ar fi condus cu viteza legală.

Instanța a apreciat că mențiunile procesului-verbal de contravenție se coroborează cu înregistrarea video comunicată de intimată conform căreia la data de 17.09.2014, orele 16:06, autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat cu viteza de 100 km/h iar potrivit copiei Buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx din data de 24.03.2014, radarul cu care a fost constatată contravenția pentru care a fost sancționat contestatorul prin procesul-verbal contestat este omologat și verificat metrologic în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Referitor la prima contravenție reținută de agentul constator în sarcina petentului, respectiv depășirea în zona indicatorului ”depășirea interzisă”, instanța a înlăturat susținerile petentului referitoare la modalitatea de constatare a contravenției. Astfel, susținerile acestuia cum că această contravenție nu a fost percepută direct de către agentul constatator, ”fiindu-i sugerată de către colegul său”, sunt contrazise de declarația martorului B____ S____ V_____.

Potrivit declarației martorului, petentul a fost oprit tocmai pentru această contravenție, depășirea în zona indicatorului ”depășirea interzisă”, ulterior observându-se înregistrarea de către aparatul radar a vitezei de 100km/h.

Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că numitul B____ T____ - H______ se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, prezumția de validitate și temeinicie de care beneficiază acesta nefiind răsturnată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța a precizat că revine organelor specializate în constatarea faptelor contravenționale în domeniul lor de activitate, să aprecieze asupra gravității acestora și asupra cuantumului sancțiunilor.

Din cauza specializării lor, dar și din cauza apropierii față de faptă și de momentul săvârșirii acesteia, trebuie să li se recunoască agenților constatatori o anumită marjă de apreciere, rolul instanței fiind, prin urmare, subsidiar, și impune intervenția acesteia în cazul în care sancțiunea este aplicată în mod nelegal sau în condițiile în care există o disproporție vădită între circumstanțele săvârșirii faptei și sancțiune.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate petentului, instanța a apreciat că acestea sunt proporționale cu gravitatea ridicată a faptelor săvârșite de acesta, câtă vreme, circulând în localitate cu o viteză peste limita maximă admisă de lege pentru sectorul de drum respectiv și depășind într-o zonă în care această manevră nu este permisă, petentul a pus în pericol nu numai propria siguranță, ci a creat o stare de pericol și pentru ceilalți participanți la trafic, și că respectă cerințele art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, petentului aplicându-i-se o amendă în cuantumul minim prevăzut de lege, neimpunându-se înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul B____ T____-H______ solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii contravenționale și în principal anularea procesului verbal de contravenție iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii și a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

A solicitat cheltuieli de judecată aferente stadiilor procesuale de fond și apel.

În motivarea apelului a adus critici hotărârii primei instanțe, arătând că aceasta nu a prezentat în mod clar, convingător și pertinent considerentele hotărârii, fără a motiva convingerile ce au stat la baza convingerilor adoptării hotărârii.

A susținut că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 254 alin 5 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă întrucât nu a pus în discuția părților necesitatea administrării probei pe care ulterior a și dispus-o, și anume necesitatea audierii agentului constatator procedând la audierea acestuia contrar prevederilor art. 315 alin. 1 pct. 3 din actul normativ antemenționat întrucât persoana audiată ca și martor este angajat al intimatului.

În continuarea a criticat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție atacat, arătând că nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 atrage după sine nulitatea relativă a actului sancționator. A susținut că prin nerespectarea acestor prevederi i s-a adus o vătămare întrucât se află în imposibilitatea de a dovedi aspecte relevante soluționării cauzei

Petentul apelant a precizat că nu se face vinovat de contravenția imputată, mai mult decât atât agentul constatator nu a constatat fapta prin propriile simțuri ci a dedus-o din împrejurări, context în care procesul verbal nu se poate bucura de prezumția relativă de adevăr.

De asemenea, referitor la reindividualizarea sancțiunii aplicare a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere criteriile de individualizare prevăzute la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, apreciind totodată că în speța de față gravitatea faptei imputate este una redusă justificându-se aplicarea avertismentului.

În drept a invocat prevederile art. 466 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, art. 16 din OG nr. 2/2001.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul I____________ de Poliție Județean A___ a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.

În motivare a arătat că fapta petentului a existat și a fost încadrată juridic corespunzător, dovada fiind făcută cu planșele foto depuse în probațiune rezultate în urma înregistrării video realizată cu aparatura din dotare, astfel că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este temeinic și legal întocmit.

A susținut că judecătorul fondului a analizat corect probele administrate, precum și cererile petentului, astfel că justificat a respins acțiunea acestuia.

În drept a invocat prevederile art. 201, 205 și art. 471 alin. 5 din Noul Cod de procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare, petentul apelant a reiterat apărările formulate prin motivele de apel.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate și în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 din Noul Cod de procedură civilă, dar și din oficiu, pentru motive de ordine publică, conform art. 479 alin. 1 din același Noul Cod, instanța constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor evidenția în cele ce urmează.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 17.09.2014 de către intimatul I____________ Județean de Poliție A___ a fost sancționat numitul B____ T____ - H______ cu 6 puncte-amendă în valoare de 810 lei, reținându-se că în ziua de 17.09.2014, orele 16:06, acesta a condus autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 79 în localitatea Zimandu-Nou cu viteza de 100 km/h, cu 50 km/h peste viteza legală, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision AM 012/2009, montat pe autoturismul Dacia L____ MCV cu număr de înmatriculare MAI xxxxx, faptă prevăzută și sancționată contravențional de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 102 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. d punctul 3 din O.U.G. nr. 195/2002 cât și efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară în raza de acțiune a indicatorului ”Depășirea interzisă”, faptă prevăzută și sancționată contravențional de art. 120 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002..

Astfel, prima instanță a reținut corect starea de fapt în raport cu probațiunea administrată în cauză și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică ca urmare a aprecierii corespunzătoare a dovezilor de la dosar, a interpretării judicioase a actului juridic dedus judecății și aplicării corecte a dispozițiilor legale în materie fiind expuse considerentele de fapt și de drept pentru care s-a pronunțat hotărârea.

În acord cu prima instanță Tribunalul reține că procesul-verbal în cauză cuprinde toate elementele prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de art. 17 din OG nr. 2/2001, și că nu există alte motive de nelegalitate ce ar putea fi luate în considerare din oficiu.

Tribunalul consideră că în mod corect a reținut prima instanță în urma exercitării controlului jurisdicțional în condițiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 asupra procesului verbal de contravenție prin analiza apărărilor petentului și a probelor administrate că starea de fapt din procesul verbal, respectiv că petentul a condus autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 79 în localitatea Zimandu-Nou cu viteza de 100 km/h, în zona de limitare 50 km/h este confirmată de fotografiile radar aflate la dosar.

Din buletinul de verificare metrologică din dosarul de fond rezultă că cinemometrul de control rutier montat pe autoturismul marca Dacia L____ MCV cu număr de înmatriculare MAI xxxxx, cu care petentul a fost depistat în trafic este apt a măsura atât în regim staționar cât și în deplasare. Planșele foto depuse la dosar și listate după înregistrările aparatului radar conțin elementele necesare pentru a se concluziona cu deplină siguranță că petentul a circulat cu viteza de 100 km/h în localitatea Zimandul Nou .

În ce privește contravenția de depășire în zona indicatorului ”depășirea interzisă”, corect prima instanță a înlăturat susținerile petentului referitoare la modalitatea de constatare a contravenției, respectiv susținerile acestuia cum că această contravenție nu a fost percepută direct de către agentul constatator, care sunt contrazise de declarația martorului B____ S____ V_____ care relatează că petentul a fost oprit tocmai pentru această contravenție, depășirea în zona indicatorului ”depășirea interzisă”, ulterior observându-se înregistrarea de către aparatul radar a vitezei de 100km/h.

De asemenea rezultă cu puterea evidenței fapta săvârșită de petent și care rezidă din succesiunea planșelor foto depuse la prima instanță, instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că apelantul se face vinovat de contravențiile reținute în sarcina sa prin procesul verbal iar din fotografiile existente la dosarul cauzei rezultă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității, iar susținerile petentului sunt simple afirmații fără corespondență probatorie nefiind încălcată nici o practică CEDO.

Cu privire la cererea de înlocuire a amenzii cu avertisment Tribunalul constată următoarele.

În conformitate cu dispozițiile art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a nerespectării regulilor privind depășirea iar conform art.102 alin.2 raportat la art.108 alin.1 lit.d constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni depășirea cu 41 - 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic .

Dispozițiile legale precitate sunt în acord cu art. 95 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată și republicată, potrivit căruia ,,(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2)”, acesta din urmă stabilind - lit. b - ca sancțiune contravențională complementară și „suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat”

Constatându-se săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit.e din OUG 195/2002 modificată și republicată, de către intimatul contravenient, în mod legal acestuia i s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, cele două sancțiuni, amenda și sancțiunea complementară, fiind stabilite cumulativ de dispozițiile art. 102 alin. 3 din OUG 195/2002 modificată și republicată pentru comiterea acestui tip de contravenții. Instanța nu poate aprecia asupra oportunității sancțiunii complementare care se aplică de drept, în cazul contravențiilor rutiere pentru care sunt prevăzute, scopul aplicării acestora fiind cel menționat de art. 96 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată și republicată : ,,Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.”

Cererea de înlocuirea amenzii cu avertisment este nefondată reținându-se că sancțiunile aplicate au fost corect individualizate, în raport cu prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, amenda fiind în cuantumul prevăzut de lege nejustificându-se înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului în condițiile în care petentul a fost sancționat pentru săvârșirea a două contravenții la regimul circulației rutiere.

De altfel nici criteriile legale prevăzute de art.7 din OG nr.2/2001 raportat la art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 nu sunt îndeplinite în condițiile în care petentul încearcă exonerarea de răspundere pentru fapta imputată iar scopul prevăzut de lege prin aplicarea avertismentului nu este atins, neexistând garanția că petentul a conștientizat fapta și urmările acesteia cu dovada că se va abține pe viitor de la încălcarea normelor legale de această natură în condițiile în care fapta de a circula cu cu viteză excesivă în localitate, respectiv de 100 km/h cu 50 km/h peste maximul admis cât și efectuarea depășirii în zona prohibită în acest sens pot determina producerea de accidente rutiere cu consecințe grave, iar împrejurările concrete nu pot conduce la existența unui grad de pericol social concret scăzut după cum eronat susține petentul.

Este adevărat că potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și că dispozițiile art. 34 alin. 1 din OUG nr. 2/2001 permit instanței care soluționează plângerea împotriva procesului verbal de contravenție să ia hotărâri cu privire la sancțiunile aplicate, dar hotărârea instanței cu privire la aceste sancțiuni trebuie să se situeze între limitele stabilite de legiuitor. Așa cum instanța nu poate înlătura orice formă de sancțiune principală, ci doar o poate reduce, doar până la limita minimă stabilită de legiuitor, sau înlocui, pentru a nu agrava situația contravenientului în propria plângere, nu poate înlătura nici sancțiunea complementară, atunci când legiuitorul a prevăzut aplicarea acesteia pentru o anumită contravenție, așa cum este în cazul de față, în care art. 100 alin. 3 lit.e din OUG 195/2002 stabilește ca sancțiuni aplicabile amenda și sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce pentru 30 de zile. Dacă în cazul sancțiunii principale a fost lăsată posibilitatea aprecierii atât cu privire la cuantumul acesteia, fiind reglementate legal doar limita minimă și maximă, cât și cu privire la natura acesteia, avertismentul fiind stabilit ca sancțiune principală de OG 2/2001, în cazul sancțiunii complementare care se aplică cumulativ cu cea principală, indiferent de natura acesteia din urmă, o astfel de posibilitate de apreciere asupra cuantumului sau naturii sancțiunii complementare, nu a mai fost lăsată nici agentului constatator și nici instanței de judecată, legiuitorul optând în cazul contravențiilor rutiere pentru o sancțiune complementară cu natură și cuantum fix, care se aplică obligatoriu.

Art. 5 alin. 6 din OG 2/2001 stabilește că sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei dar interpretarea acestor dispoziții legale nu exclud posibilitatea ca legiuitorul să stabilească contravenții de o anumită natură sau gravitate pentru care sancțiunile contravenționale complementare se aplică obligatoriu sau facultativ, dispozițiile art. 5 alin. 7 din OG 2/2001 stabilind posibilitatea de aplicare a unei singure sancțiuni principale și a uneia sau mai multor sancțiuni contravenționale complementare, pentru săvârșirea unei singure contravenții.

Cum pentru contravențiile reglementate de art. 100 alin. 3 din OUG 195/2002 nu este stabilită posibilitatea aplicării sancțiunilor complementare alternative și nici facultatea aplicării acestora, sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile se aplică ca și sancțiunea principală, indiferent de natura acesteia din urmă.

Pe cale de consecință, pentru motivele arătate mai sus și, întrucât prima instanță a stabilit situația de fapt și a aplicat legea în mod corespunzător, nu se evidențiază elemente care să justifice schimbarea hotărârii apelate și nici nu se relevă motive de ordine publică, care să poată fi reținute din oficiu de către instanță, văzând și faptul că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 480 alin. 1 din Cod de procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat apelul declarat de petentul B____ T____-H______ împotriva sentinței civile nr. 146 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și în consecință păstrează hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de petentul B____ T____-H______ identificat cu CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Cluj-N_____, _______________________, nr. 148, ____________, _________________ și domiciliul procesual în Cluj-N_____, ________________________. 31, jud. Cluj împotriva sentinței civile nr. 146 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și în consecință păstrează hotărârea atacată.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.05.2015.

Președinte Judecător Grefier

L____ J___ I___ D____ D____ B______

Red.I.D./Tehnored.D.B./10.06.2015

4 ex./2 ________________

Prima instanță – C_______ L______ N_______

Se comunică:

Apelantului B____ T____-H______ –Cluj-N_____, ________________________. 31, jud. Cluj (la SCA „C______, L____”)

Intimatului I____________ de Poliție al Județului A___, cu sediul în A___, __________________, nr. 17-19, jud. A___