Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CONSTANŢA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
1081/2015 din 02 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C________

SECȚIA PENALA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA PENALĂ NR. 1081

Ședința publică din data de 02.10.2015

Președinte - P_____ D____ - G_____

Grefier - J____ I_____


Ministerul Public a fost reprezentat de procuror - C_______ A________

- din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta


S-a luat în examinare cauza penală privind pe inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY, trimis în judecată pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335, alin. 1, C. pen., cu aplic. art. 41, al. 1, C. pen. și art. 5 C. pen., prin rechizitoriul nr. xxxxx/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C________.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta - când instanța, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 02.10.2015, dată la care,

INSTANTA


I.Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul nr. xxxxx/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C________, înregistrat pe rolul Judecătoriei C________ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A____ M______ M______ A_________ HELALY, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. și art. 5 C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY, la data de 20.07.2012, în jurul orelor 16,15, a condus autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe _____________________________ C________, fară a poseda permis de conducere iar la intersecția cu ___________________ acordat prioritate și a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul - verbal de constatare; adresa nr. xxxxxxx/12/HAG/22.01.2013 emisă de CCPI-BIROUL NAȚIONAL INTERPOL; adresa nr. xxxxxx/25.01.2013, emisă de IPJ C________, Serviciul Rutier; declarațiile de martori; declarațiile inculpatului.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 20.07.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.


II.Desfășurarea cercetării judecătorești:


La termenul de judecată din data de 21.09.2015 a fost audiat inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY iar în ședința de judecată din data de 28.09.2015 a fost audiat martorul P_____ C_________ C_______.

De asemenea, instanța, în baza art. 383 alin. 3 C.p.p., a dispus să nu mai fie administrată proba cu martorul T___ A__ Abdeltawap A__, propus de inculpat, apreciind-o ca fiind lipsită de utilitate.

A fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului.(filele 10-11 doar cam. prel.)


III.Situația de fapt reținută de către instanță


Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța retine următoarea situație de fapt:

La data de 20.07.2012, martorul P_____ C_________-C_______ a reclamat la ghișeul Accidente Ușoare din cadrul Serviciului Poliției Rutiere C________, că în acea zi, la orele 16,15, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, în sensul că în timp ce conducea autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ____________________________ C________, când a ajuns la intersecția cu _____________________ acroșat de autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, care nu a respectat semnificația indicatorului Oprire și a pătruns neregulamentar în acea intersecție. Conducătorul acelui autoturism marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, a fost identificat ca fiind inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY.(fila 11 dup)

Așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare întocmit la data de 01.10.2012, inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY a dat curs citației emise de lucrătorii de poliție pe nume lui și s-a prezentat la sediul poliției unde a declarat că posedă permis de conducere corespunzător, emis de autoritățile egiptene, având nr. BF0470470 și le-a înmânat organelor de poliție documentul respectiv, care are dimensiuni similare permisului de conducere românesc, scrierea fiind în limba arabă.

Faptul că inculpatul a prezentat un document cu dimensiuni similare permisului de conducere românesc a fost atestat și de martorul P_____ C_________-C_______, în declarația dată în fața instanței.

Actul prezentat de inculpat a fost reținut de către organele de poliție, eliberându-i-se dovada înlocuitoare ________ nr. xxxxxxx, în care este menționat și nr. documentului reținut, anume BF0470470. Dovada înlocuitoare a fost depusă chiar de inculpat la dosarul instanței.(fila 23 di)

Cu privire la documentul prezentat de către inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY în fața organelor de poliție, instanța reține că acesta nu era un permis de conducere ci era actul său de identitate emis de autoritățile egiptene, act atașat în fotocopie la dosarul de urmărire penală (fila 26 dup) și care prezintă același număr precum cel menționat în dovada înlocuitoare anterior menționată, anume BF0470470(fila 26 dup).

Apărările inculpatului, în sensul că acesta a prezentat organelor de poliție permisul său de conducere iar nu actul de identitate sunt în mod vădit nesincere, fiind contrazise de traducerea autorizată a documentului înmânat de către inculpat organelor de poliție, din care rezultă în mod cert că acesta este o carte de identitate emisă de Republica Arabă Egipt (fila 25 dup).

Mai mult decât atât, în declarația de tamponare din data de 31.07.2012, (fila 17 dup), inculpatul însuși a menționat că deține permis de conducere având nr. BF0470470, același cu cel al cărții sale de identitate, ceea ce probeză dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul a prezentat organelor de poliție cartea sa de identitate iar nu un permis de conducere.

Având în vedere faptul că documentul respectiv era în limba arabă, organele de poliție au fost induse în eroare, eliberându-i inculpatului o dovadă înlocuitoare pentru un permis de conducere care în fapt nu exista.

În realitate, motivul pentru care inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY a prezentat organelor de poliție cartea sa de identitate este acela că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și a profitat de faptul că actul său de identitate era în limba arabă și avea dimensiuni similare cu permisul de conducere care se emite de autoritățile române, fiind extrem de dificil pentru organele de poliție să stabilească pe moment veridicitatea susținerilor inculpatului.

De altfel, la data de 20.07.2012, momentul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, inculpatul se afla sub imperiul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, într-un alt dosar, acesta dorind să se eschiveze prin orice mijloace de la răspunderea penală.

Faptul că inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY nu poseda la data de 20.07.2012 permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule rezultă din adresa nr. xxxxxxx/12/HAG/22.01.2013 emisă de CCPI-BIROUL NAȚIONAL INTERPOL (fila 22 dup) precum și din adresa nr. xxxxxx/25.01.2013, emisă de IPJ C________, Serviciul Rutier (fila 28 dup).

În ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului, instanța constată că acesta nu a dat declarații în faza de urmărire penală, refuzând chiar să semneze actele de procedură întocmite (filele 52 și 55 dup) iar în fața instanței de judecată a făcut susțineri total nesincere, contrazise de ansamblul probator administrat în cauză și analizat anterior.

În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY.


IV.Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță:

Pentru aplicarea art. 5 C. pen, având în vedere Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, instanța, în urma analizei globale a prevederilor din legile penale succesive incidente în cauză, a identificat legea veche (C. pen. 1969 respectiv O.U.G. nr. 195/2002) ca fiind legea penală mai favorabilă inculpatului, raportat la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de vechea reglementare, întrucât actualul Cod penal prevede aplicarea obligatorie a unui spor de o treime la pedeapsa cea mai grea.

De asemenea, instanța constată că nu se impune reținerea stării de recidivă întrucât inculpatul a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii prin decizia penală nr. 3731/15.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție iar infracțiunea dedusă judecății a fost comisă anterior, anume la data de 20.07.2012, motiv pentru care suntem în prezența unui concurs real de infracțiuni.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A____ M______ M______ A_________ HELALY, din infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C. pen.

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului A____ M______ M______ A_________ HELALY, care la data de 20.07.2012, în jurul orelor 16,15, a condus autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ______________________. C________, fară a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C. pen.

Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă, cf. art. 16 alin. 3, lit. a C. pen..


V.Individualizarea judiciară a pedepsei


La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului, instanța va avea in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen. 1969 si anume: dispozițiile din partea generala a Codului Penal privind infracțiunea consumată; limitele de pedeapsa prevăzute în legea speciala, de la 1 la 5 ani;

În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei, instanța apreciază că acesta este unul relativ ridicat în contextul în care inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice din mun. C________, fără să posede permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule, punând astfel în pericol siguranța sa precum și a traficului rutier și pietonal urban, provocând de altfel și un accident de circulație ca urmare a nerespectării semnificației indicatorului “Oprire”.

Mai mult decât, instanța are în vedere și conduita ulterioară a inculpatului, care a prezentat organelor de poliție cartea sa de identitate, susținând că ar reprezenta un permis de conducere, profitând de faptul că documentul era în limba arabă, fapt ce a determinat emiterea nelegală a unei dovezi înlocuitoare pentru un permis de conducere care în fapt nu exista, aspect care relevă cutezanță infracțională din partea inculpatului.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța reține că acesta a mai fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, pedeapsă care ulterior a fost redusă la 5 ani și 2 luni, ca urmare a aplicării disp. art. 6 alin. 1 C. pen.

Se reține și faptul că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în timp ce inculpatul se afla sub imperiul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, într-un alt dosar, ceea ce denotă perseverență infracțională și indiferență față de valorile sociale protejate de legea penală.

Inculpatul are vârsta de 35 de ani, studii medii, este necăsătorit, nu are ocupație sau loc de muncă, nu a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa în pofida evidenței rezultate din materialul probator, încercând să acrediteze ipoteze total neverosimile și să tergiverseze soluționarea cauzei, refuzând să semneze declarațiile date în calitate de suspect și inculpat(filele 52 și 55 dup), susținând în mod tendențios că organele de urmărire penală au atașat la dosarul cauzei un alt act decât cel pe care l-a înmânat acestora, că nu i s-a comunicat rechizitoriul, etc.

Toate aceste circumstanțe reale și personale urmează a fi avute în vedere de instanță în procesul de stabilire a pedepsei pentru infracțiunea dedusă judecății și ulterior la realizarea operațiunii de contopire.

Fiind dovedită existența faptei, elementele constitutive ale infracțiunii, precum și săvârșirea acesteia de către inculpat, instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acestuia, apreciind că scopul preventiv educativ al pedepsei (reglementat de art. 52 Cod penal 1969), poate fi atins prin aplicarea unei pedepse între limitele prevăzute de lege, stabilind pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 36 alin. 1 C.p. 1969, va constata că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru a cărei săvârșire inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, prin sentința penală nr. 123/21.03.2011 a Tribunalului C________, definitivă la 15.11.2012, astfel cum a fost redusă prin sentința penală nr. 225/17.04.2014 a Tribunalului Ialomița, definitivă prin necontestare la 02.05.2014.

În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal 1969, va contopi pedepsa de 5 ani și 2 luni închisoare cu pedeapsa stabilită prin prezenta și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 2 luni închisoare, pe care o va spori cu 6 luni, urmând ca în final inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY să execute pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare.

În opinia instanței, aplicarea sporului de 6 luni închisoare este absolut necesară pentru reeducarea inculpatului și conștientizarea acestuia cu privire la imperativul respectării valorilor sociale protejate de legea penală, pentru motivele arătate la analiza criteriilor generale de individualizare a pedepsei.

Pedeapsa se va executa în regim de detenție, potrivit art. 57 C.pen. 1969.

În baza art. 71 C. pen. 1969, va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit.b C.pen. 1969.

În baza art. 36 alin. 3 și art. 88 C.pen, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la data de 14.01.2009 la 23.07.2010 și de la 02.09.2013 la zi.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentința penale nr. 225/17.04.2014 a Tribunalului Ialomița și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.


VI. Cheltuielile judiciare:

În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., va obliga pe inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu B____ T_____-A________, în cuantum de 200 lei (faza de urmărire penală) și onorariul avocatului din oficiu E___ Melis, în cuantum de 520 lei (fazele de cameră preliminară și judecată) se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C________.

În baza art. 273 alin. 4. C.p.p., retribuția interpretului Memur D_____, în cuantum de 735 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A____ M______ M______ A_________ HELALY, din infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY (cetățean egiptean, fiul lui M______ și R___, născut la data de 01.11.1980, în Egipt, cu domiciliul în mun. C________, _________________, ____________. C, _________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx) la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 36 alin. 1 C.p. 1969, constată că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru a cărei săvârșire inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, prin sentința penală nr. 123/21.03.2011 a Tribunalului C________, definitivă la 15.11.2012, astfel cum a fost redusă prin sentința penală nr. 225/17.04.2014 a Tribunalului Ialomița, definitivă prin necontestare la 02.05.2014.

În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal 1969, contopește pedepsa de 5 ani și 2 luni închisoare cu pedeapsa stabilită prin prezenta și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 2 luni închisoare, pe care o sporește cu 6 luni, urmând ca în final inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY să execute pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 57 C.pen. 1969.

În baza art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua si lit.b C.pen. 1969.

În baza art. 36 alin. 3 și art. 88 C.pen deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la data de 14.01.2009 la 23.07.2010 și de la 02.09.2013 la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentința penale nr. 225/17.04.2014 a Tribunalului Ialomița și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc pen., obligă pe inculpatul A____ M______ M______ A_________ HELALY la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu B____ T_____-A________, în cuantum de 200 lei (faza de urmărire penală) și onorariul avocatului din oficiu E___ Melis, în cuantum de 520 lei (fazele de cameră preliminară și judecată) se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C________.

În baza art. 273 alin. 4. C.p.p., retribuția interpretului Memur D_____, în cuantum de 735 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2015.

Președinte, Grefier,

P_____ D____ G_____ J____ I_____


Red.jud. P.D.G./02.10.2015/2 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 241/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1167/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2530/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 670/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 479/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 210/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 93/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 173/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2395/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1432/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1346/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 62/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 225/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 36/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 46/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1085/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 129/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 212/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 475/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 816/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1058/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 766/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 104/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2234/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 931/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1127/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 193/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 773/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 682/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 562 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 143/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 558 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1512/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1717/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 112/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 335/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 7/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1999/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 110/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1928/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 25/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 930/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 343/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 412/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1249/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2122/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 150/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 40/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 915/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 951/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 431/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1271/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 758/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 233/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1596/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1030/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 48/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 15/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1172/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 170/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025