Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
1717/2015 din 19 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

XXXXXXXXX


R O M Â N I A


CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1717/A

Ședința publică din data de 15 decembrie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE : C_____-V_______ G____

JUDECĂTOR : F_____ P______


GREFIER : D______ S________


MINISTERUL PUBLIC – P________ de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M_____ M_____.


Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București împotriva Sentinței penale nr.554 din data de 28 august 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la termenul din data de 14 decembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, iar Curtea, potrivit art.391 alin.1 din Codul de procedură penală, a stabilit termen pentru pronunțarea hotărârii la data de astăzi, 15 decembrie 2015, când, în aceeași compunere, a decis astfel:


C U R T E A


Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.554 din data de 28 august 2015, pronunțată în Dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Sectorului 1 București a hotărât astfel:

În temeiul art.396 alin.3 din Codul de procedură penală rap. la art.80 din Codul penal, a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul O____ C_____ (fiul lui D_____ și V_______, născut la data de 18 septembrie 1973 în municipiul București, CNP xxxxxxxxxxxxx), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.3 cu aplic. art.5 din Codul penal.

În temeiul art.81 din Codul penal, a aplicat inculpatului un avertisment, sancțiune constând în atenționarea acestuia asupra conduitei sale viitoare și consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.


Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță (sesizată prin Rechizitoriul nr.7596/P/2013 din data de 04 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București) a stabilit următoarea situație de fapt, recunoscută de inculpat, care a optat pentru procedura simplificată de judecată:

La data de 26 mai 2013, în jurul orei 16:25, inculpatul O____ C_____ a încredințat autovehiculul marca VW Polo, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, minorului G_______ F_____-D_____ (nepotul său), care nu deținea permis de conducere, pentru a fi condus pe drumurile publice, respectiv pe _____________________________ 1 al municipiului București, fapt care s-a și petrecut.

Pentru a reține această situație de fapt, prima instanță a avut în vedere următoarele mijloace de probă (administrate în faza de urmărire penală și necontestate de inculpat): procesul-verbal de depistare; declarațiile martorilor T____ A____, B______ N______ și G_______ F_____-D_____.

Cu privire la încadrarea juridică, prima instanță a constatat că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.3 din Codul penal, apreciat a fi legea penală mai favorabilă acestuia, potrivit art.5 din același cod.

Referitor la sancționarea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, prima instanță a optat pentru renunțarea la aplicarea pedepsei, apreciind că infracțiunea respectivă prezintă o gravitate redusă în raport cu natura sa și modalitatea în care a fost comisă (autovehiculul încredințat de inculpat a fost condus de către nepotul său minor, la insistențele celui din urmă, pe o distanță scurtă, de numai aproximativ 15 metri, conform estimării agentului de poliție, fără a fi cauzate vătămări sau pagube materiale) și având în vedere datele personale ale inculpatului (lipsit de antecedente penale, cu studii liceale, angajat ca șofer la o firmă de curierat, cu perspective reale de îndreptare). Împrejurarea că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice a fost considerată de prima instanță lipsită de relevanță, cu motivarea că această împrejurare nu poate fi reținută drept circumstanță agravantă, potrivit art.77 lit.f din Codul penal, întrucât starea de intoxicație voluntară cu alcool nu a fost provocată în vederea săvârșirii infracțiunii. Pe de altă parte, prima instanță a reținut că, încă de la data comiterii faptei, inculpatului i-a fost ridicat permisul de conducere, iar acesta nu a mai beneficiat de dreptul de a conduce autovehicule o perioadă de aproximativ 1 an și 2 luni, apreciată suficientă pentru ca el să fi conștientizat consecințele faptei sale. În consecință, prima instanță a considerat că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună, din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului.

Împotriva sentinței penale anterior menționate, a declarat apel în termenul legal (la data de 04 septembrie 2015) P________ de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, care, potrivit motivelor scrise (atașate la filele 4-7 din dosar) și concluziilor formulate de reprezentantul Ministerului Public în dezbaterile de la termenul din data de 14 decembrie 2015 (consemnate în încheierea întocmită la acea dată) a criticat soluția de renunțare la aplicarea pedepsei, solicitând condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, cu suspendarea sub supraveghere a executării, în condițiile art.861 din vechiul Cod penal, apreciat a fi legea penală mai favorabilă acestuia.

Cu ocazia judecării apelului (înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 16 noiembrie 2015), inculpatul intimat nu a dorit să dea declarație, precizând însă că își menține poziția procesuală, de recunoaștere a săvârșirii faptei pentru care a fost trimis în judecată.

În faza apelului, nu au fost solicitate și administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul invocat de P______, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu judecarea căruia a fost sesizată este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:


Curtea, făcând o analiză proprie a probatoriului cauzei, constată ca fiind dovedită, mai presus de orice îndoială rezonabilă, fapta inculpatului O____ C_____, care, la data de 26 mai 2013 (duminica), în cursul după-amiezii, cu bună-știință, i-a încredințat nepotului său G_______ F_____-D_____ (la acel moment în vârstă de 16 ani) autoturismul marca Wolkswagen Polo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, pentru a-l conduce pe drumuri publice și, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (0,43 mg/l în aerul expirat și, respectiv, 0,60-0,80 g/l în sânge), l-a însoțit pe acesta, ca pasager pe locul din dreapta față, în timp ce a condus autovehiculul respectiv pe ________________________________ Sângerului către _________________________ ca, la vederea echipajului de poliție, să facă schimb de locuri cu șoferul minor.

Fapta reținută în sarcina inculpatului constituie infracțiune, atât conform legii penale în vigoare la data când a fost săvârșită (art.86 alin.3 din OUG nr.195/2002), cât și potrivit legii penale actuale (art.335 alin.3 din Codul penal).


Opțiunea primei instanțe pentru renunțarea la aplicarea unei pedepse și sancționarea inculpatului doar cu un avertisment, conform art.80-81 din actualul Cod penal, este constatată de Curte nejustificată în raport cu împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii, despre care nu se poate reține, în mod obiectiv, că ar fi avut o gravitate atât de redusă cât să legitimeze această clemență, în condițiile în care minorul căruia inculpatul i-a încredințat autoturismul, spre a-l conduce pe un drum public, nu avea aptitudinile necesare realizării acelei activități, iar el, acceptând să-l însoțească deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, nu avea o stare psiho-fizică propice îndrumării și supravegherii lui, astfel că riscul producerii unui accident rutier, într-o zi de duminică, la orele amiezii, a fost major.

De asemenea, încercarea inculpatului de a ascunde infracțiunea comisă, prin schimbul rapid de locuri pe care l-a făcut cu șoferul minor la vederea echipajului de poliție ce patrula în zonă, nu îi caracterizează în mod favorabil trăsăturile de personalitate, fiind evident că primul său gând nu a fost acela al unei recunoașteri oneste, ci al întreprinderii unei acțiuni de disimulare, sperând că astfel va scăpa nepedepsit.

În considerarea acestor argumente, Curtea, însușindu-și critica din apelul Parchetului, constată că justa sancționare a inculpatului impune condamnarea lui.

Totuși, având în vedere perioada care a trecut de la data săvârșirii infracțiunii (ce datează din urmă cu peste 2 ani și jumătate), împrejurarea că, în toată acea perioadă, inculpatul a fost privat de dreptul de a conduce, absența antecedentelor penale, prezentarea în fața organelor judiciare la fiecare chemare, conduita procesuală sinceră și circumstanțele individuale (care îl caracterizează drept o persoană integrată social, cu perspective serioase de îndreptare), Curtea constată că pedeapsa amenzii, cu executare, este, în cazul său, mai eficientă decât pedeapsa închisorii, cu suspendarea sub supraveghere a executării, solicitată în apelul Parchetului.

În raport cu opțiunea pentru pedeapsa amenzii, pe care ambele legi succesive de incriminare a faptei deduse judecății o prevăd ca alternativă la pedeapsa închisorii, Curtea constată că legea penală mai favorabilă inculpatului, potrivit art.5 din Codul penal (în interpretarea stabilită a fi constituțională prin Decizia nr.265/2014 a Curții Constituționale), este cea în vigoare la data săvârșirii acelei fapte, care prevede limite ale pedepsei alese mai mici decât cele din actualul Cod penal.

D____ urmare, Curtea, în temeiul art.386 alin.1 din Codul de procedură penală, va schimba încadrarea juridică a faptei respective din infracțiunea prevăzută de art.335 alin.3 cu aplic. art.5 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.86 alin.3 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.5 din Codul penal, pentru care, făcând și aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.63 alin.3 teza a II-a din vechiul Cod penal și art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de 3.000 lei amendă.

Totodată, va pune în vedere inculpatului dispozițiile art.631 din vechiul Cod penal, referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii, în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea acesteia, cu pedeapsa închisorii.

Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, va admite apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, va desființa, în parte, sentința penală atacată și, procedând la rejudecarea în fond a cauzei, va hotărî în sensul celor anterior menționate.

Va fi menținută dispoziția din sentința penală apelată, privind obligarea inculpatului, în temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, pe fondul cauzei, la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, care este conformă și cu soluția pronunțată de Curte.

Potrivit art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului admis al Parchetului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :


În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București împotriva Sentinței penale nr.554 din data de 28 august 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, cu privire la inculpatul O____ C_____.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În temeiul art.386 alin.1 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art.335 alin.3 cu aplic. art.5 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.86 alin.3 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.5 din Codul penal.

În temeiul art.86 alin.3 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.5 din Codul penal, art.63 alin.3 teza a II-a din vechiul Cod penal și art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul O____ C_____ la pedeapsa de 3.000 lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare a unui autovehicul, pentru conducere pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere (fapta din data de 26 mai 2013).

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art.631 din vechiul Cod penal, referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii, în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea acesteia, cu pedeapsa închisorii.

Menține dispoziția din sentința penală apelată, privind obligarea inculpatului, în temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C_____-V_______ G____ F_____ P______



GREFIER,

D______ S________





Red.jud.C.V.G. / Th.red.jud.C.V.G./gref.V.M.C.

Ex.2 / 26 ianuarie 2015

Judecătoria Sectorului 1 București - jud.M.M.O_____


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 95/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 684/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 836/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 501/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1417/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 297/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 81/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 13/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 152/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 367/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 729/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 422 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 32/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 129/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 316/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 54/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 725/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 261/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1136/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 94/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 5067/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 26/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 858/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2043/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 178/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 140/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 66 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 637/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 17/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 880/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 891/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1244/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 328/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 126/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 349/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 44/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 986/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 172/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 70/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 555/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 253/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 742/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 859/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 585/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 112/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 83/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1475/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1245/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Revizuire - Apel
  • Hotărârea 734/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 386/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 600/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 943/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 939/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1060/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1365/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 108/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 200/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 789/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2223/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025