Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ÎNSURĂȚEI
SENTINTA CIVILĂ Nr. 1973/2015
Ședința publică de la 16 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P____ I______
Grefier L_____ D________
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul G_______ C______ ,domiciliat în _____________________ ,sat. Ghirdoveni,_____________________,jud.Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B_____.
La apelul făcut în ședința publică a răspuns petentul G_______ Chirită,personal , instanța procedând la identificarea acestuia.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că dosarul se află la primul termen de judecată.
În temeiul art. 131 Cod Proc. Cv., instanța își veridică din oficiu competența generală, materială și teritoriala. Conform art. 94 pct. 4 Cod Proc.CV. coroborat cu art. 32 OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, constată că este competentă sub toate cele trei aspecte.
In baza art. 238, estimează durata procesului la 15 zile.
Potrivit dispozițiilor art. 255 si 258 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar pentru ambele părți.
Petentul ,depune la dosar un set de înscrisuri si arata ca nu mai solicită alte probe în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză și nici alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 244 Cod Proc. Cv., declară încheiată faza de cercetare a procesului și în temeiul art. 392 și 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare dând cuvântul petentului pe fondul cauzei.
Petentul,având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii formulate.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Însurăței la data de 16.09.2015, sub număr unic de înregistrare XXXXXXXXXXXXX, petentul G_______ C______, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B_____ , ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 05.09.2015.
În fapt, petentul a arătat că în data de 05.09.2015 a fost amendat de un echipaj de poliție deoarece nu avea actele necesare asupra sa. Aceasta susține că procesul-verbal contestat este netemeinic și abuziv încheiat deoarece le-a transmis agenților constatatori faptul că actele nu sunt asupra sa dar, se află la soția sa, la o distanța mică de locul unde a fost oprit. Consideră petentul că amenda contravențională în cuantum de 630 lei este disproporționată față de gradul de pericol social scăzut al faptei sale.
Cererea, legal timbrată cu suma de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru( fila nr. 7- chitanță ________ nr. xxxxx din 16.09.2015), nu a fost întemeiată în drept.
Petentul a depus, în susținerea acțiunii sale, procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 05.09.2015 ( fila nr. 4), copie carte de identitate( fila nr. 5), copie permis de conducere ( fila 15), copie certificat de înmatriculare ( f.16-17), copie rovinietă ( f.15), copie poliță asigurare RCA ( f.18-20).
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B_____ a depus la data de 21.10.2015 o notă de probe, prin care a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus raportul agentului constatator (fila 11).
În drept au fost invocate dispozițiile 205 Cod Proc.Cv.
La termenul de azi, 16.12.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și a rămas în pronunțare.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 05.09.2015, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 630 lei de către I.P.J. B_____-Poliția S_______. În sarcina acestuia s-a reținut că nu avea asupra lui actele necesare, respectiv permisul de conducere, actul de identitate și certificatul de înmatriculare
Astfel, s-a reținut în sarcina petentului comiterea contravenției prevăzute art. 147 pct.1 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice. Astfel, conducătorul de autovehicul este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.
Conform art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, contravenția se sancționează cu amendă prev. în cls. a III-a de sancțiuni.
Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Astfel, instanța reține că petentul a circulat cu autovehiculul la data de 05.09.2015 , fără a deține documentele necesare asupra sa, fiind întrunite elementele contravenției prevăzute de art. 147 pct.1 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice. Având în vedere că petentul a recunoscut că nu avea documentele asupra sa, dând dovadă de neglijență, instanțe reține că procesul verbal a fost întocmit în mod temeinic.
Însă petentul a făcut dovada că pentru acea perioadă deținea toate documentele obligatorii pe care trebuie să le aibă conducătorul unui autovehicul , respectiv copie carte de identitate( fila nr. 5), copie permis de conducere ( fila 15), copie certificat de înmatriculare ( f.16-17), copie rovinietă ( f.15), copie poliță asigurare RCA ( f.18-20). , însă din neglijență nu le avea asupra sa la momentul controlului.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a amenzii stabilite, instanța observă că potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
În ce privește cauza de față, ținând seama de criteriile de individualizare a sancțiunii, astfel cum au fost reglementate de legiuitor în cuprinsul art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, instanța apreciază că sancțiunea stabilită este disproporționată în raport de gradul concret de pericol social al faptei imputate.
Astfel, mai întâi, trebuie avută în vedere împrejurarea că petentul deținea actele necesare unui conducător de autovehicul : copie carte de identitate( fila nr. 5), copie permis de conducere ( fila 15), copie certificat de înmatriculare ( f.16-17), copie rovinietă ( f.15), copie poliță asigurare RCA ( f.18-20), așadar scopul edictării normei de incriminare a contravenției nu a fost înfrânt prin conduita petentului. În al doilea rând, raportat la împrejurările comiterii faptei, trebuie relevat că la baza angajării răspunderii contravenționale a petentului s-a aflat o neglijență a acestuia.
Așadar, față de elementele concrete evidențiate, instanța apreciază că în cauză este justificată înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, având în vedere dispozițiile art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, potrivit cărora instanța învestită cu soluționarea plângerii formulate împotriva procesului verbal de constatare a contravenției hotărăște asupra sancțiunii, respectiv prevederile art. 7 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, ce statuează că Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Concluzionând, ținând seama de ansamblul aspectelor anterior reliefate, în baza art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 raportat la prevederile art. 5 alin. (5) și 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulatǎ urmeazǎ a fi admisă în parte, iar procesul verbal încheiat va fi anulat în ce privește sancțiunea amenzii aplicată petentei, amendă ce va fi înlocuită cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul G_______ C______, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în mun. Târgoviște, ______________________. 8, _____________________ în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean B_____, cu sediul în B_____, __________________________. 10-12.
Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 630 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 05.09.2015 de către I.P.J. B_____-Poliția S_______, cu avertismentul.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Însurăței.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I______ PETRUDUMITRANA L_____