R O M Â N I A
TRIBUNALUL A___ OPERATOR 3207/2504
SECȚIA a II – a CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXX14 /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1189
Ședința publică a judecătorului sindic L______ Ș______
Din data de 3 decembrie 2015
Grefier : M_____ H________
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta C______-AR M_________ Lichidări IPURL A___ cu sediul în A___, _____________________. 14, _______________, RSP 0013, în calitate de administrator judiciar al debitoarei debitoarea _________________ cu sediul în A___, ____________________ nr. 10-12, ___________________________, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A___ sub nr.JXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, împotriva pârâtei S_______ O___( fostă Melnicova), având ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății debitoare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei - practician I___ R______, lipsă fiind pârâta S_______ O___( fostă Melnicova) .
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantului reclamantei arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind de administrat alte probe, apreciind cererea în stare de soluționare judecătorul sindic acordă cuvântul în susținerea cererii.
Reprezentantului reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Constată că prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2015, reclamanta C______-AR M_________ Lichidări IPURL A___ în calitate de administrator judiciar al debitoarei _________________ cu sediul în A___, ____________________ nr. 10-12, ____________, Județul A___, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A___ sub nr.JXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, a chemat în judecată pârâta S_______ O___( fostă Melnicova), solicitând obligarea acesteia la suportarea întregului pasiv în sumă de 1.145.564 lei.
În motivarea cererii arată că prin sentința civilă nr.222/26.02.2015, a Tribunalului A___ pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXX14, s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei _________________, reclamanta fiind desemnată administrator judiciar.
Mai arată că pârâta în calitate de administrator societar a săvârșit faptele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006 respectiv:
-alin.(l) lit. a) din Legea nr. 85/2006 “a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane”;
-alin. (1) lit. d) din Legea 85/2006 „au ținut o contabilitate fictivă...nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea “.
-alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006 - „a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori .... “.
Arată că, a notificat debitoarea la adresa de domiciliu a fostului asociat și administrator societar, prin adresa nr. 111/05.03.2015, pentru depunerea actelor firmei și documentelor contabile, pârâta deși s-a prezentat, a predat doar actele firmei în original, respectiv actul constitutiv, două ștampile și CUI- ul, dar aceasta nu a executat obligația legală de predare a documentelor contabile, din care să rezulte situația economico financiară care a dus la starea de insolvență, situație în care administratorul judiciar a obținut de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice bilanțurile contabile pentru anii 2008 și 2009 .
Susține că prin refuzul pârâtei de a preda documentele contabile ale debitoarei, aceasta a încălcat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea 85/2006.
Mai arată că, din analiza bilanțului contabil prescurtat de la 31.12.2009, de către administratorul judiciar, rezultă ca societatea debitoare figurează cu un patrimoniu după cum urmează:
- active circulante în sumă de 54.651 lei ,
- stocuri în cuantum de 16.001 lei,
- creanțe în sumă de 28.760 lei,
- casa și conturi la bănci în sumă de 9870 lei, care nu au fost predate de administratorul societar la data deschiderii procedurii insolvenței, fiind lipsă.
În concluzie, susține că prin nepredarea acestor bunuri patrimoniale în sumă totală de 54.651 lei, existente scriptic în bilanțul contabil de la 31.12.2009, consideră că au fost încălcate prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) și e) din Legea 85/2006.
De asemenea, din analiza bilanțului contabil anterior , de la 31.12.2008, s-a constatat că debitoarea deținea un patrimoniu cu mult mai mare, respectiv :
- active imobilizante în sumă de 2.000 lei,
- active circulante în sumă de 1.459.732 lei, acestea au fost înstrăinate până în anul 2009, rămânând un patrimoniu cu mult diminuat, ceea ce prezumă că s-a acționat cu scopul vădit de a înstrăina patrimoniul, inclusiv sumele de bani din casă, în dauna creditorilor bugetari, deoarece în această perioadă pârâta nu și-a achitat datoriile la bugetul de stat.
Față de împrejurările descrise mai sus apreciază că fostul administrator societar pârâta a deturnat o parte din activul debitoarei, dacă bunurile din averea debitoarei, în sumă de 54.651 lei ar exista faptic, cei doi creditori și-ar putea repara parțial prejudiciul.
Învederează și că debitoarea înregistrează datorii în sumă totală de 1.145.564 lei, așa cum rezultă din tabelul preliminar al creanțelor, creditorii prejudiciați fiind Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A___, Primăria mun.A___ .
Totodată apreciază că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din Codul civil, deoarece din toate împrejurările descrise si dovedite prin înscrisuri, rezultă că pârâta ca administrator al debitoarei s-a folosit de banii societății debitoare, fără a-i restitui, nu a predat documentele contabile ale societății și nici bunurile evidențiate în actele contabile, săvârșind astfel faptele ilicite prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a), d) și e) din Legea 85/2006, fapte care au produs un prejudiciu societății debitoare și creditorilor, fiind dovedit raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite săvârșite de pârâtă și prejudiciul suferit de societate, respectiv de creditori prin nerecuperarea creanțelor iar culpa pârâtei există.
În concluzie, solicită admiterea acțiunii și suportarea întregului pasiv al debitoarei în sumă de 1.145.564 lei de către pârâtă .
Pârâta deși legal citată nu s-a prezentat la judecarea cauzei și nu a depus întâmpinare.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei Judecătorul sindic reține în fapt următoarele:
Analizând incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 în prezenta cauză, judecătorul sindic reține că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă :
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În ceea ce privește calitatea pârâtei judecătorul sindic a reținut că acesta este administrator statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidențele registrului comerțului fila 8 dosar.
Prin sentința civilă nr.222/26.02.2015, a Tribunalului A___ a fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitoarei _________________ cu sediul în A___, ____________________ nr. 10-12, ___________________________, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A___ sub nr.JXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, fiind desemnat ca și administrator judiciar C______-AR M_________ Lichidări IPURL A___ cu sediul în A___, _____________________. 14, _______________, RSP 0013 .
Din raportul privind cauzele care au dus la insolvență filele 13-16 dosar, Judecătorul sindic reține că a fost notificat fostul administrator societar prin adresa nr. 111/05.03.2015 pentru depunerea actelor firmei și documentelor contabile, însă aceasta a predat doar actele firmei în original, respectiv actul constitutiv, două ștampile și CUI- ul, dar nu a executat obligația legală de predare a documentelor contabile, din care să rezulte situația economico financiară care a dus la starea de insolvență, situație în care administratorul judiciar a obținut de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice bilanțurile contabile pentru anii 2008 și 2009 .
Judecătorul sindic reține din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvență și că prin refuzul pârâtei de a comunica actele firmei și documentelor contabile ale debitoarei, acesta a încălcat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea 85/2006.
Din analiza documentelor contabile pe care administratorul judiciar le-a obținut de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, respectiv din bilanțul contabil de la 31.12.2009, reține că societatea debitoare figurează cu un patrimoniu, după cum urmează:
- active circulante în sumă de 54.651 lei ,
- stocuri în cuantum de 16.001 lei,
- creanțe în sumă de 28.760 lei,
- casa și conturi la bănci în sumă de 9870 lei, care nu au fost predate de administratorul societar la data deschiderii procedurii insolvenței, fiind lipsă.
Judecătorul sindic constată că prin nepredarea acestor bunuri patrimoniale în sumă totală de 54.651 lei, existente scriptic în bilanțul contabil de la 31.12.2009, consideră că au fost încălcate prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) și e) din Legea 85/2006.
De asemenea, din analiza bilanțului contabil anterior de la 31.12.2008, reține și că, debitoarea deținea un patrimoniu cu mult mai mare, respectiv :
- active imobilizante în sumă de 2.000 lei,
- active circulante în sumă de 1.459.732 lei, acestea au fost înstrăinate până în anul 2009, rămânând un patrimoniu cu mult diminuat, ceea ce prezumă că s-a acționat cu scopul vădit de a înstrăina patrimoniul, inclusiv sumele de bani din casă, în dauna creditorilor bugetari, deoarece în această perioadă pârâta nu și-a achitat datoriile la bugetul de stat.
Față de împrejurările descrise mai sus apreciază că fostul administrator societar pârâta a deturnat o parte din activul debitoarei, dacă bunurile din averea debitoarei, în sumă de 54.651 lei ar exista faptic, cei doi creditori și-ar putea repara parțial prejudiciul.
Se reține și că, debitoarea înregistrează datorii în sumă totală de 1.145.564 lei, așa cum rezultă din tabelul preliminar al creanțelor fila 18 dosar, creditorii prejudiciați fiind Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A___, Primăria A___ .
Așa fiind, rezultă că prin aceste fapte pârâta în calitate de administrator societar se face vinovată de faptele prevăzute la art. 138 alin.1 lit.a, d și e din Legea nr. 85/2006, adică „ au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al altei persoane „ , „ ....nu au ținut contabilitatea în conformitatea cu legea", „ au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice...".
Apreciem că, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 cod civil existând raportul de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prejudiciu.
Față de aceste considerente, judecătorul sindic apreciază că, pârâta cu bună știință a creat un prejudiciu societății pe care a administrat-o, prejudiciu care a condus în cele din urmă la starea de insolvență a debitoarei, că fapta descrisă mai sus se încadrează în prevederile art. 138 a lit. a, d și e din Legea nr.85/2006, pârâta nerăsturnând prin nici un mijloc de probă prezumția de vinovăție ce i s-a atribuit în cadrul acestei acțiuni, necontestând prejudiciul ce i s-a reținut în sarcină de către reclamantă, drept pentru care apreciază întemeiată acțiunea reclamantei și în consecință va obliga pârâta la plata sumei de 1.145.564 lei, sumă rezultată din tabelul preliminar al creanțelor în averea debitoarei.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea exercitată de reclamanta C______-AR M_________ Lichidări IPURL A___, cu sediul în A___, _____________________. 14, _______________, RSP 0013, în calitate de administrator judiciar al debitoarei debitoarea _________________, cu sediul în A___, ____________________ nr. 10-12, __________________________, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A___ sub nr.JXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, împotriva pârâtei S_______ O___( fostă Melnicova), cu domiciliul în Ungheni, ______________________, _________________________ și în consecință :
Obligă pârâta să suporte pasivul societății debitoare _________________ cu sediul în A___, ____________________ nr.10-12, ________________________, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A___ sub nr.JXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, în cuantum de 1.145.564 lei, sumă care va intra în averea debitoarei pentru acoperirea pasivului acesteia.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul A___, în cazul declarării apelului.
Pronunțată în ședința publică a judecătorului sindic din data de 3 decembrie 2015.
Judecător sindic Grefier
L______ Ș______ M_____ H________
Red/L.Ș.
Dact.M.H. decembrie
5 ex./ 3 ______________________
Se comunică cu: