Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

TRIBUNALUL DAMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR 1067

Ședința publică din data de 02.11.2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE - G______ A__ M____

GREFIER - J____ C_____

Pe rol fiind soluționarea cererii având ca obiect „anulare act administrativ” formulată de reclamantul P________ N______ I___ cu domiciliul în comuna O_______, _________________, județ Dâmbovița în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE ÎN AGRICULTURĂ cu sediul în Târgoviște, __________________, nr 36, județ Dâmbovița.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 26.10.2015, consemnate în încheierea de ședința de la acea dată care fac parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.11.2015, când a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.05.2015, sub nr XXXXXXXXXXXXX, reclamantul P________ N______ I___ a formulat, în contradictoriu cu A___ Dâmbovița, plângere împotriva deciziei nr 220/17.04.2015, solicitând anularea acesteia, ca fiind nelegală.

În fapt prin decizia nr 220/17.04.2015 i-a fost imputată suma de 1485,95 lei reprezentând contravaloarea subvenției acordate în anul 2009 pentru suprafață de teren de 3,18 ha, întrucât ar fi avut în proprietate și concesionare numai suprafața de 1,5 ha, restul aparținând altor persoane. A depus acte din care rezulta că întreaga suprafață de 3,68 ha compusă din terenuri proprietatea sa, soției sale și soacrei, figurează în registrul agricol, volumul 4, poziția 79, la o singură poziție, iar componența gospodăriei este alcătuită din N______ M____, P________ N______ I___ și P________ N______ E________, iar în aceste condiții pârâta nu ține cont de art 6 alin 1 din OUG 125/2006.

În drept invocă art 7 din Legea 554/2004 ș art 6 alin 1 din OUG 125/2006.

În dovedirea acțiunii au fost depuse Decizia de soluționare a contestației nr 30P/20.03.2015, copie registru agricol.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată. Pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea cererii referitoare la anularea Deciziei nr 220/17.04.2015, întrucât aceasta nu are caracterul unui act administrativ, astfel cum este definit de art 2 alin 1 lit c din Legea 554/2004. actul administrativ, ca act juridic, nu se confundă cu înscrisurile materiale sau „actele” constatatoare ale manifestărilor de voință producătoare de efecte juridice. O altă condiție pentru admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ o reprezintă existența unui drept care a fost vătămat prin actul administrativ dedus judecății.

Pe fondul cauzei a arătat că în campania 2009 reclamantul a depus cerere de plată nr xxxxxxx/06.03.2009, pentru o suprafață de 3,68 ha din care suprafața de 3,18 ha a reprezentat suprafața agricolă solicitată pentru sprijin.

În urma verificărilor echipa de control a considerat că reclamantul a deținut dreptul de folosință legal doar pentru suprafața de 1,50ha, și că, la momentul depunerii cererii de plată pentru anul 2007 nu a avut un drept legal care să-i confere folosința asupra întregii suprafețe declarate. În raport de cele constatate i s-a întocmit reclamantului un debit în sumă de 1485,95 lei reprezentând suma plătită necuvenit în sensul art 2 lit u din OUG 66/2011. Decizia nr 220/2015 nu constituie titlu executoriu comparativ cu procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare care este act administrativ, în sensul legii contenciosului administrativ, și constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe.

În drept a invocat prevederile art 205 N C.pr.civ; Legea 554/2004, OUG 66/2011, Regulamentul CE nr 1121/2009, Regulamentul CE 1122/2009.

Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiat pentru reclamant, martorul V______ G_______.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Cu privire la apărarea pârâtei în sensul că Decizia 220/17.04.2015 emisă de A___ – Centrul Județean Dâmbovița nu ar reprezenta un act administrativ, se reține că această apărare urmează a fi respinsă pentru motivul că decizia ce face obiectul cererii de chemare în judecată de față se încadrează întru totul în prevederile art. 2 al. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ, fiind un act emis în regim de putere publică de către o autoritate publică prin care s-a soluționat o contestație a reclamantului, iar prin acest act, întocmit în vederea executării în concret a legii, s-a modificat raportul juridic născut între reclamant, în calitate de fermier și pârâtă, în calitate de autoritate competentă să acorde plăți și intervenții în agricultură, prin aprobarea inițială a cererii reclamantului.

Reclamantul a depus la dosar dovezi din care reiese că acesta gospodărește împreună cu N______ M____ și P________ N______ E________ suprafața de 3,16 ha, dintre care în proprietate 0,50 ha conform TP xxxxx/10.12.1993 și în temeiul unei convenții încheiate cu P____ I__ a încheiat în anul 2006, cu reclamantul contract de comodat pentru o perioadă de 5 ani, pentru suprafața de 1 ha arabil conform titlului de proprietate xxxxx/2002.

În plus, reclamantul a depus la dosar dovezi din care reiese că pentru suprafețele de teren din TP xxxxxx emis pe numele N______ G_______ (socrul reclamantului, așa cum reiese din declarația martorului audiat de instanță, coroborată cu declarațiile olografe ale afinilor reclamantului și cu mențiunile din extrasul din registrul agricol) exista acordul moștenitorilor defunctului N______ G_______, respectiv al soției reclamantului și al celorlalți comoștenitori ai acesteia, cu privire la utilizarea terenului de către reclamant, respectiv convenții prin care I_____ V_______, P____ F_________ (cumnatele reclamantului), P________ N______ E________ (soția reclamantului) au convenit ca suprafețele de teren moștenite de aceștia de la părinți să fie utilizate de către reclamant, iar acesta să primească subvenții pentru respectivele suprafețe.

Aceste convenții trebuie analizate în contextul regimului coproprietății, reglementat de art. 636 din Noul Cod civil, potrivit căruia aspectul colectiv al coproprietății impune ca pentru orice măsură referitoare la bunul comun să fie obținut acordul tuturor coproprietarilor, aceasta reprezentând regula unanimității, conform căreia coproprietarii pot încheia astfel o înțelegere referitoare la modul de folosire a bunului, situație în care folosința materială se va realiza conform celor convenite de coproprietari. Dacă nu a fost încheiată o astfel de înțelegere, nu este necesară și nici nu ar fi posibil ca pentru fiecare act de folosire materială a bunului, săvârșită de către unul dintre coproprietari, acesta să fie nevoit să ceară acordul celorlalți, fiind suficientă simpla toleranță din partea acestor, caz în care folosința se va realiza conform regulilor stabilite de art. 636 NCciv.

Ca urmare, reclamantul, soțul unuia dintre comoștenitori, avea potrivit acestui text legal, dreptul de folosință asupra bunului comun – teren în suprafață de 1,66 ha - , neexistând nicio dovadă că acesta a schimbat destinația bunului sau a adus atingere drepturilor celorlalți coproprietari de a folosi terenul. În acest sens, se reține împrejurarea că nu există niciun indiciu în sensul că exploatarea terenului de către reclamant aduce atingere drepturilor celorlalți comoștenitori ai soției acestuia, ci dimpotrivă, există depuse la dosar dovezi din care reiese acordul expres al acestora pentru folosința terenului acordată reclamantului.

Obligația de a nu schimba destinația bunului atrage și interdicția efectuării oricăror lucrări care ar putea conduce la un asemenea rezultat, dar și a unor lucrări de transformare sau renovare, dacă nu există acordul tuturor coproprietarilor. Soluția se justifică prin aceea că toate aceste acțiuni sau manifestări ale dreptului de dispoziție materială trebuie suspuse regulii unanimității.

Alineatul 2 al art. 636 NCciv, potrivit căruia copărtașul care exercită abuziv folosința asupra bunului comun este obligat la despăgubiri atrage consecința necesității de a demonstra că folosința exclusivă a fost exercitată împotriva voinței celorlalți coproprietari.

În afară de această suprafață de 1,66 ha, reclamantul deținea drept de folosință, astfel cum s-a reținut și de către pârâtă și în baza unui contract de comodat încheiat cu P____ I__ pentru suprafața de 1 ha, întocmit în 2006 cu valabilitate 5 ani, precum și un drept de proprietate exclusivă pentru 0,50 ha în baza titlului de proprietate xxxxx/10.12.2013 (conform susținerilor din Nota de control pentru cererile uncie de plată depuse de fermierul P________ N______ pentru campaniile 2007-2010 – f. 64-72).

Ca urmare, reclamantul deținea dreptul de folosință în temeiul TP455620 emis pe numele N______ G_______ pentru 1,66 ha teren și în baza acordurilor exprimate de moștenitorii numitului N______ G_______ și pentru încă 1,50 ha în baza TP xxxxx/10.12.1993 și în baza contractului de comodat încheiat cu P____ I__.

Cu toate acestea, pârâta a reținut prin Decizia 220/17.04.2015, de soluționare a contestației reclamantului nr. 30P/20.03.2015 (f. 9-12) că reclamantul nu deținea la momentul depunerii cererii de plată a sprijinului pentru suprafața de 3,18 ha solicitată pentru anul 2009 dreptul legal de folosință decât pentru suprafața de 1,50 ha, respectiv pentru 0,50 ha în temeiul titlului de proprietate xxxxx/10.12.1993 și 1 ha în baza contractului de comodat încheiat cu I__ P____ – cumnatul acestuia, motiv pentru care, considerând că suprafața declarată este mai mare decât suprafața pentru care reclamantul deținea drept de folosință, a impus acestuia un debit de 1485,95 lei stabilit prin procesul verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. 1920/18.02.2015, la care se adaugă accesorii potrivit legii.

Ca urmare, văzând că datele declarate de reclamant prin cererea de acordare a subvenției de la A___ corespund adevărului, iar pârâta a soluționat contestația reclamantului nr. 30P/20.03.2015 prin neluarea în calcul a suprafeței moștenite de soția acestuia, pentru care moștenitorii autorului N______ G_______ își exprimaseră expres acordul de folosință exclusivă în privința reclamantului, urmează a fi admisă cererea de chemare în judecată și anulată Decizia A___ Dâmbovița nr 220/17.04.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P________ N______ I___ cu domiciliul în comuna O_______, _________________, județ Dâmbovița în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE ÎN AGRICULTURĂ cu sediul în Târgoviște, __________________, nr 36, județ Dâmbovița.

Anulează Decizia A___ Dâmbovița nr 220/17.04.2015.

Executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea se va depune la Tribunalul Dâmbovița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.11.2015.

Președinte, Grefier,

G______ A__-M____ J____ C_____

Red G.A.M/tehnored J.C

18.12.2015/4ex