Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
330/2014 din 27 februarie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 330/2014

Ședința publică de la 27 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE O___ G_______ P______

Grefier A__ O_____ D_____

Pe rol judecarea cauzei de C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamant P_______ C_____ în contradictoriu cu pârât M_________ E________ ȘI FINANȚELOR - ANAF - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BACĂU, pârât ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a permite părților să se prezinte.

La apelul nominal făcut în ședința publică, cauza fiind luată la ordine, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită cu părțile.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, se învederează faptul că procedura este legal îndeplinită cu părțile, iar prin serviciul registratură al instanței la data de 05.02.2014 reclamantul a depus înscrisurile solicitate de către instanță.

Instanța constată că s-a solicitat judecata cauzai în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța declară dezbaterile închise și trece la deliberare pe excepția lipsei calității procesual pasive a AFM, MEF, ANAF și pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele:

OBIECT:

Prin cererea formulată de reclamantul P_______ C_____ înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.01.2013, sub nr de dosar XXXXXXXXXXXX s-a solicitat, în contradictoriu cu MEF, ANAF, AFM și AJFP BACĂU, anularea deciziilor nr xxxxx/29.02.212, a deciziei nr xxxxx/3.10.2012 și obligarea pârâtelor la plata sumei de 4652 lei, respective 2763 lei, cu titlu de taxă pe poluare și cheltuieli de judecată.

SUSȚINERILE RECLAMANTULUI:

În motivare, reclamantul a arătat faptul că a plătit în data de 9.03.2012 suma de 4652 lei pentru un autoturism marca Skoda, înmatriculată pentru prima dată în 11.10.2006 și suma de 2763 lei, pentru un autoturism marca Santana, înmatriculată pentru prima dată în 29.07.1999. Reclamantul a invocat nelegalitatea taxei, caracterul discriminatoriu al acesteia, Ordonanța de Urgență care o instituie nerespectând prevederile Constituției, a Tratatului de Constituire a Comunității Europene, taxa de poluare diminuând sau fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme noi neînmatriculate sau second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.

TAXA TIMBRU

Cererea a fost legal timbrată cu taxă timbru 96 lei și timbru judiciar 0,6 lei.

SUSȚINERILE PÂRÂTELOR:

Pârâtele nu au formulat întâmpinare.

ANALIZA INSTANȚEI:

Analizând excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei MEF, ANAF, AFM , instanța urmează a o admite, pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispozițiilor articolului 7 alineat 4 din Legea 9/2012:

“ Cererea de restituire se depune la organul fiscal competent.”

Potrivit dispozițiilor articolului 117 litera d din OG 92/2003

Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale

Din analiza actelor dosarului instanța reține faptul că obligația de plată a taxei de poluare a fost stabilită în sarcina contribuabilului de către Administrația Finanțelor Publice Bacău, iar domiciliul reclamantului este în __________________________.

Pentru a se naște obligația organului fiscal de a restitui o sumă de bani achitată ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este necesar ca între cele două părți să se fi stabilit un raport juridic fiscal, prin impunerea unei obligații de plată și prin efectuarea acestei plăți de către contribuabil. În lipsa unui raport juridic nu există obligație de restituire.

Potrivit dispozițiilor articolului 33 din Codul de procedură fiscală pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului generale consolidate, competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului. În ceea ce privește domiciliul fiscal, acesta este definit de art 31 din același act normative ca fiind sediul social al persoanei juridice sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerilor.

Față de aceste aspecte, față de lipsa raporturilor juridice între reclamant și pârâții MEF, ANAF, AFM, instanța urmează a admite excepția lipsei calității procesual pasive.

Cu privire la fondul cauzei:

Analizând cererea, prin prisma motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În fapt, în data de 19.02.2012 reclamantul a cumpărat autoturismul marca Skoda Superb (contract de vânzare cumpărare depus la fila 19), neînmatriculat în România, înmatriculat în Germania la data de 11.10.2006 (conform mențiunilor din certificatul de înmatriculare depus la fila 46). Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 4652 lei, taxă achitată la data de 7.03.2012 cu chitanța de plată depusă la fila 14.

În data de 2.10.2012 reclamantul a cumpărat autoturismul marca Santana Samurai (contract de vânzare cumpărare depus la fila 24), neînmatriculat în România, înmatriculat în Germania în 1999 (conform mențiunilor din contractul depus la fila 54). Pentru înmatricularea autoturismului pentru prima dată în România organul fiscal a stabilit în sarcina contribuabilului obligația de plată a unei taxe de 2763 lei, taxă achitată la data de 5.10.2012 cu chitanța de plată depusă la fila 23.

În drept, potrivit dispozițiilor articolului 4 din Legea 9/2012

„ (1) Obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Conform art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012 (#M1), aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013

Taxa pentru emisii poluante reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinata în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.

Instanțele nationale sunt obligate să aplice norma comunitară, si sa solutioneze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretarii Curții asupra articolului110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță OUG 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotararea pronuntată in cauza C-106/77, Simmenthal.

Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art.110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Prin hotărârea pronunțată în cauza I_____ N________ vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F_______ pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T___, Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.

Ulterior, prin Ordonanța din data de 3.02.2014 pronunțată în cauzele conexate C______ și C______ s-a statuat faptul că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În considerentele ordonanței s-a reținut faptul că regimul de impozitare stabilit prin Legea 9/2012 în forma în vigoare în anul 2012, ca urmare a OUG 1/2012 are un efect descurajant în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, motivat de faptul că vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Instanța va analiza legalitatea obligației de plată a taxei stabilită prin decizia nr xxxxx/29.02.2012 și decizia nr xxxxx/3.10.2012 prin prisma compatibilității Legii 9/2012 cu normele comunitare, legea aplicabilă prezentului dosar reprezentând-o Legea 9/2012, în vigoare la emiterii actului administrativ fiscal. Instanța apreciază faptul că în lumina jurisprudenței Curții dispozițiile Legii 9/2012 în forma în vigoare la data stabilirii contravin normelor comunitare, principiile derivate din hotărârile mai sus prezentate fiind aplicabile și în speța de față, având în vedere scopul taxei și modul de aplicare al acesteia la data la care a fost exprimat refuzul autorității publice. Instanța apreciază faptul că suspendarea perceperii taxei pentru autoturismele naționale contribuie la menținerea discriminării între autoturismele achiziționate din alte state membre și cele achiziționate de pe piața internă, aplicarea măsurilor fiscale doar autoturismelor importate având efectul de descurajare a importurilor.

Față de incompatibilitatea normelor cuprinse în Legea 9/2012, instanța reține faptul că decizia de calcul a taxei pe poluare nu are fundament juridic, lipsa temeiului legal atrăgând lipsa dreptului creditorului bugetar de a stabili în sarcina contribuabilului obligația de plată.

In ceea ce privește cererea de obligare a paratei la plata dobânzii fiscale, instanța retine ca acest capăt de cerere este întemeiat, in raport de natura juridică a debitului și principiul reparației integrale a prejudiciului suferit. In raport de decizia Curții C-565/11, I_____, prin care s-a stabilit cu forță obligatorie faptul că „dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”, instanța urmează a dispune obligarea la plata dobânzii de la data plății, pentru a se asigura o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită pentru plata nedatorată a taxei.

Față de aceste aspecte instanța urmează a admite acțiunea, în raport de AJFP Bacău, așa cum a fost formulată.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, față de prevederile articolului 274 Cod pr cv, culpa procesuală a pârâtei, instanța urmează a o admite și a o obliga la plata sumei de 84 lei, cu titlu de taxă timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a AFM, MEF, ANAF, respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste părți, pentru lipsa calității procesual pasive.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P_______ C_____, cu domiciliu ales în Bacău, ___________________/A/2, în contradictoriu cu pârâta AJFP BACĂU, cu sediul în Bacău, ________________________.1-3, jud. Bacău.

Anulează decizia nr. xxxxx/29.02.2012.

Obligă pârâta la plata sumei de 4652 lei, cu titlu de debit, dobândă fiscală de la data plății până la data achitării efective, 42 lei cheltuieli de judecată.

Anulează decizia nr. xxxxx/3.10.2012.

Obligă pârâta la plata sumei de 2763 lei, cu titlu de debit, dobândă fiscală de la data plății până la data achitării efective, 42 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2014.

Președinte,

O___ G_______ P______

Grefier,

A__ O_____ D_____

Red/tehno sent. jud. O.P. 03 Martie 2014

A.D-5 ex-03.03.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025