Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-F_______
Ședința publică din 15 Septembrie 2015
Președinte - R_____ B_____
Grefier C_______ M______ N___
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1330/2015
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulate de reclamanta D.G.R.F.P. IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI în contradictoriu cu pârâții B_____ L_____ și B_____ A______ F_________, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 8.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, la solicitarea apărătorului pârâtei B_____ A______ F_________ de a se amâna pronunțarea pentru a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la data de 17.11.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, creditorul majoritar D____ -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI a chemat în judecată pe pârâtii B_____ L_____ și B_____ A______ F_________ , în calitate de fosti administratori statutari ai societății S.C. RA S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestora în baza art. 138 din Legea 85/2006.
În motivare, arată creditoarea că debitoarea îi datorează suma de 226.748 lei, cu care s-a înscris pe tabelul definitiv al creanțelor.
Pârâtii au avut calitatea de administratori ai debitoarei în perioada creării debitelor și sunt ținuti direct răspunzători de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990. Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea 31/1990, adică de dispozițiile referitoare la mandat. Potrivit alineatului 2, dacă mandatul este oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate .
Starea de insolvabilitate, mai arată creditoarea, este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societății, care a determinat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor. Apreciază creditoarea că simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori și o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii.
În ceea ce privește vinovăția, consideră reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.
Consideră reclamanta că pârâtii se fac vinovati de fapta reglementată de art. 138 lit c.
Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, în termenul de 30 de zile, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și indirect a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. Administratorul a dat dovadă de un management neperformant și de utilizarea resurselor societății în interes personal.
Debitoarea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ultimele situații financiare fiind cele aferente lunii septembrie 2012. Susține reclamanta că pârâtii se fac vinovati și de săvârșirea faptei de la art. 138 lit d, deoarece obligația ținerii contabilității le revenea conform art. 10 din Legea 82/1991.
Omisiunea informării organelor fiscale denotă intenția pârâtilor de a păstra în clandestinitate operațiunile derulate și veniturile încasate, existând prezumția desfășurării activității în interes personal(138 lit a și c).
Cu privire la fapta de la lit. a , se arata ca , potrivit ultimului bilant contabil depus - la data de 31.12.2012 , societatea detinea in patrimoniu disponibilitati banesti de 98.681 lei , sume cu care s-ar fi putut acoperi partial datoriile debitoarei..
În drept, se invocă art. 138 lit a, c, d din Legea insolvenței.
Cererea este scutită de plata taxelor de timbru.
Pârâta B_____ A______ F_________ a solicitat , prin intâmpinare , respingerea actiunii, apreciind ca nu sunt indeplinite condițiile art. 138 din L.85/2006 .
Arata ca din anul 2012 , societatea a fost dizolvata, astfel ca nu se poate susține ca s-a desfășurat activitate in interesul personal al fostului administrator statutar . Acesta este si motivul pentru care nu au mai fost depuse declaratiile fiscale si bilanturile contabile.
Cu privire la bunurile societății , arata ca nu a intrat in posesia acestora la momentul preluîrii mandatului de administrator ( noiembrie 2009 ), motiv pentru care a formulat o cerere de chemare in judecata a fostilor administratori statutari .
Cu privire la administrarea societăți , arata ca exercitarea in fapt a acestei functii a fost efectuata de catre B_____ L_____, conform procurii autentificate sub nr. 687/03.11.2009 .
A propus , in contradovada , proba cu inscrisuri .
A fost atașat dosarul de fond .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin Sentința civilă nr. 1424/08.10.2013 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitorului S.C. RA S.R.L., cu sediul în Iași, ______________________.40, cam.2, _______________________________ , înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXXX , CUI xxxxxxx , constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.33 al.6 din Legea nr. 85/2006.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele a 2 creditori: D____ - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, în valoare de 226.748 lei și DEFPL Iași, în valoare de 37 lei .
La data de 13.02.2014 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia administratorul judiciar menționează faptul că insolvența debitoarei se datorează unor cauze obiective, majoritatea externe societății, cum ar fi fonduri insuficiente pentru sustinerea activității și pentru realizarea unor planuri de investiții necesare dezvoltării societății, disponibilități bănești reduse , neachitarea la termen a obligatiilor catre stat, fapt ce a determinat cresterea accesoriilor .
A opinat că nu sunt indicii privind atragerea răspunderii în baza art. 138 din Legea 85/2006 cu privire la administratorul societății .
.
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat la data de 09.12.1992 , având ca administrator pe pârâtul B_____ L_____, de la data de 17.12.2008 până la data de 26.11.2009 și pe pârâta B_____ A______ F_________, de la acesta data până la deschiderea procedurii de insolventa.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtilor li se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtii „au ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși administratorul judiciar susține în raportul cauzal că i-au fost puse la dispozitie toate documentele solicitate .
Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtilor ar fi îngreunat sarcina administratorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acesteia, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari după anul 2012 la ORC, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
. Cu privire la fapta de la art. 138 lit.a:
Instanța apreciază că activitatea pârâtilor nu se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unor bunuri sau a altor active in patrimoniul debitoarei si care sa fie in posesia pârâtilor ..
S-a facut dovada , de catre pârâta B_____ A______ F_________, ca nu i-a fost predat intreg activul societății- respectiv sumele din casierie , fapt descoperit cu ocazia controlului efectuat de care AFP Iiasi in anul 2010 , motiv pentru care s-a formulat o cerere de chemare in judecata impotriva fostilor administratori statutari .
Ca urmare, nu exista elemente pentru a se reține in sarcina pârâtei fapta prev de art. 138 lit. a din L.85/2006.
Reține instanța că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 138 lit c.
Astfel, nesesizarea instanței pentru ______________________________ art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la lit.c. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D____ IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul în Iași, _____________. 26, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtilor B_____ L_____, domiciliat în Iași, ______________________.40, _____________, ________________ și B_____ A______ F_________ , domiciliata in B_____ , ___________________, ___________ , jud. B_____ , pentru pasivul rămas neacoperit al debitoarei S.C. RA S.R.L., cu sediul în Iași, ______________________.40, cam.2, _____________, ________________ , înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXXX , CUI xxxxxxx .
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,15.09.2015
|
Președinte, R_____ B_____ |
|
|
Grefier, C_______ M______ N___ |
|
Red.R.B.
15.09.2015/5ex.