Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Decizia civilă nr. 755

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M_______ B____

Judecător A____ C_____

Judecător C_____ M______ N________

Grefier I____ L____ P______

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.7170/22.09.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât U________ C_______.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra recursului.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 1 București a chemat în judecată pârâtul U________ C_______, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să îl oblige la suportarea pasivului debitorului ___________________________ SRL în cuantum de 303.811 lei., cererea fiind întemeiată în drept pe disp. art. 138 alin. 1 lit. c din legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr.7170/22.09.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitorului.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Fapta descrisă de reclamant privind managementul defectuos aplicat de membrii organelor de conducere care ar fi condus la utilizarea resurselor financiare în interes personal nu este de natură prin ea însăși, în lipsa administrării unui probatoriu, să dovedească incidenta în speță a dispozițiilor art. 138 lit. c respectiv dispunerea în interes personal a continuării unei activități care ducea in mod vădit persoana juridica la încetare de plăți..

Sarcina probei potrivit art. 129 C.pr.civ. raportat la 1169 C.civ. incumba reclamantului, iar invocarea art. 138 nu atrage in mod obligatoriu răspunderea pârâtului, deoarece nu s-a instituit o prezumție legala de vinovăție și de răspundere, legea prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi in acest sens.

Culpa administratorului care răspunde delictual fată de terți nu este prezumată și trebuie dovedită de cel care are interes în cauza.

Răspunderea reglementata prin art. 138 din legea 85/2006, este una specială a cărei natura juridică este civil delictuală în raporturile cu terții, condiții în care culpa pârâtului nu este prezumată în temeiul art. 1082 C.civ. ca la răspunderea contractuala, ci trebuie dovedita împreună cu celelalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.

Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.

Pentru aceste considerente instanța a respins cererea creditorului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 1 București în contradictoriu cu pârâtul U________ C_______, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii formulate în baza art. 138 lit. c din legea nr. 85/2006 și obligarea intimatului în calitate de administrator la plata pasivului rămas neacoperit.

A fost considerată sentința pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.proc.civ), solicitându-se analizarea cauzei sub toate aspectele conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ.

În motivare, se arată că în considerarea dispozițiilor art.27 din lege, administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, dar și în ipoteza în care aceasta este iminentă, fiind stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În această situație, recurenta a apreciat că formularea unei astfel de cereri nu este o opțiune ci o obligație pe care administratorii nu o opt încălca, iar disp. art. 138 lit. c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea disp. art. 27 din lege.

A considerat recurenta că, aflându-se pe terenul răspunderii civile contractuale, culpa este prezumată conform art. 1357 C.civ., avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial, astfel cum rezultă și din prevederile art. 72 din legea nr. 31/1990.

În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta constă în opinia recurentei în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat în cazul creditoarei fiind vorba de neplata sumelor datorate bugetului general al statului. Raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă constă în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin ______________________ societății.

A subliniat recurenta faptul că natura juridică a răspunderii reprezentanților debitoarei pentru aplicarea art. 138 lit. c din legea nr. 85/2006 decurge din natura raporturilor dintre aceștia și societate, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală guvernată de regulile mandatului. În ceea ce privește vinovăția, s-a arătat că această noțiune desemnează atât intenția cât și culpa, iar din textul de lege rezultă că aceste fapte culpabile ale reprezentanților debitoarei trebuie să contribuie, printre altele, la ajungerea societății în stare de insolvență pentru a se angaja răspunderea acestora și nu ca acestea să conducă în mod direct societatea în insolvență.

Față de aceste considerente, apreciind că societatea debitoare a ajuns în stare de încetare de plăți datorită conduitei culpabile a administratorului societății, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și cu observarea prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea reține următoarele:

Sub un prim aspect, în ceea ce privește natura juridică a răspunderii ce face obiectul analizei în prezenta cauză, se constată că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Astfel, contrar susținerilor recurentei, natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, administratorului fiindu-i imputate săvârșirea unor delicte civile

și nu neexecutarea unor obligații contractuale.

Deși prin motivele de recurs se expune ipoteza angajării răspunderii contractuale a intimatului, nu este oferit nici un argument în acest sens, respectiv temeiul juridic sau factual care ar îndreptăți o astfel de concluzie, manifestarea de voință a creditorului recurent pe de-o parte și a intimatului pe de altă parte în sensul de-a intra în astfel de raporturi contractuale. Împrejurarea că intimatul ar avea calitatea de mandatar al debitoarei aflată în procedura insolvenței, respectiv existența unor raporturi contractuale dintre debitoare și administratorul său izvorând din contractul de societate nu transferă automat același caracter raportului juridic pe care creditoarea îl are cu administratorul societății debitoare.

Faptele pe care recurenta-creditoare pretinde că ar fi fost săvârșite de către intimat au natura juridică a unor delicte civile, situație în care sunt aplicabile regulile acestei forme de răspundere, nefiind prezumat nici un element dintre cele care intră în structura răspunderii civile delictuale.

În consecință, fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Potrivit art. 138 alin. 1 litera c), este sancționată fapta membrilor organelor de conducere ale societății de a dispune, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Susține recurenta că intimatul - pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art.138 lit. c invocând generic continuarea activității în interes personal de către acesta, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c din lege.

În ceea ce privește invocarea de către recurenta-creditoare a dispozițiilor articolului 27 din Legea nr.85/2006, Curtea constată că alin.1 are în vedere obligația societății debitoare de a solicita deschiderea procedurii reglementată de legea nr.85/2006 în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea societății debitoare de a formula o astfel de cerere în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă. Prin urmare, încălcarea dispozițiilor alineatului 1 nu constituie motiv de ajungere în insolvență, căci această stare este deja instalată (iar pe de altă parte nu se circumscrie faptelor prevăzute de articolul 138 litera c), iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea și nu obligația societății debitoare a de a formula cererea în caz de apariție a stării de insolvență iminentă. Ca atare, câtă vreme debitoarea are doar dreptul de a cere deschiderea procedurii, nu și obligația legală de a face, în cazul în care nu se adresează tribunalului aceasta comite, astfel cum a susținut și intimatul prin întâmpinare, o omisiune căreia îi lipsește caracterul ilicit.

De asemenea, dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, pe lângă faptul că nu au fost dovedite, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.

Aserțiunile recurentei, constând în prezumții simple, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane. Pe de altă parte, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, în măsura indicării în concret și a dovedirii faptelor ilicite imputate administratorului, precum și faptul că întreaga activitate delictuală a acesteia a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului - pârât săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, și cu observarea prevederilor art. 312 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 1 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 7170/22.09.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât U________ C_______, cu domiciliul ales la SCA B_____ D___ și Asociatii din București, ___________________. 19A, ____________________, _____________., sector 3, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR

M_______ B____ A____ C_____ C_____ M______

N________

GREFIER

I____ L____ P______

Red. jud. MB/Thred.jud.MB

2 ex./18.12.2015

……………………………………..

Tribunalul București Secția a VII-a Civilă

Judecător sindic G______ L____ D______