R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX

(Număr în format vechi 1834/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR.789/2014

Ședința publică de la 13 octombrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: F____ L_____ ȘALAR

JUDECĂTOR: A______ S_____ V_____

GREFIER: V______ G___

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta C______ I_________ DE INSOLVENȚĂ C_______ N_______, în calitate de administrator judiciar al S.C. ECO DESTIL S.R.L., împotriva Sentinței civile nr.1195/F din 13.06.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul D_______ N______.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul D_______ N______, personal, lipsind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimatul D_______ N______ solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.

Curtea respinge cererea de amânare a cauzei ca neîntemeiată, având în vedere caracterul urgent al procedurii insolvenței și data primirii citației de către intimat.

Intimatul D_______ N______ arată că nu are alte cereri de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Intimatul D_______ N______ solicită respingerea apelului ca nefondat.

C U R T E A,

Deliberând asupra apelului de față, constată :

Prin sentința civilă nr. 1195/F din 13.06.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul XXXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta CII C_______ N_______, administrator judiciar al debitoarei _________________, în contradictoriu cu pârâtul D_______ N______.

În motivarea sentinței, instanța a reținut următoarele :

În raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a debitoarei se arată că societatea a desfășurat activitatea până în anul 2011, iar printre cauzele care au dus la starea de insolvență administratorul judiciar a identificat următoarele: o cauză obiectivă a reprezentat-o faptul că începând din anul 2010 pe piața din România și în județul Ialomița au apărut alte societăți comerciale cu aceleași obiect de activitate care au practicat prețuri minimale, reușind să o scoată de pe piață de debitoare. În anul 2011 administratorul statutar a încercat retehnologizarea societății, dar datorită lipsei fondurilor nu a reușit acest lucru.

Se mai arată că o altă cauză care a determinat starea de insolvență a reprezentat-o și neîncasarea la timp a lucrărilor executare de către clienți, generând lipsa disponibilităților bănești necesare achitării la timp a obligațiilor care-i reveneau societății pentru bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale și furnizori și înregistrarea de majorări și penalități de întârziere.

Cu privire la aplicabilitatea art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 , tribunalul a reținut că esențial pentru aplicarea acestui text de lege este să se stabilească despre care bunuri ale societății sau credite ale acesteia este vorba și care ar fi fost folosite de administrator în folosul propriu sau al altei persoane.

În acest sens, a constatat că lichidatorul nu a arătat în concret în ce mod pârâtul a folosit anumite bunuri și care ar fi fost interesul personal al acestuia pentru folosirea acestor bunuri. Chiar dacă lichidatorul judiciar afirmă în cererea sa de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului că unele bunuri ar fi existat în patrimoniul societății, deoarece sunt menționate ca atare în balanță, nu produce în schimb nici o dovadă a împrejurării că aceste bunuri au fost folosite în interes personal de către pârât și că acest fapt ar fi dus la starea de insolvență a societății.

Instanța a apreciat că dovada faptului că acele bunuri sau credite (neidentificate) ar fi existat la un moment dat în patrimoniul societății, nu se poate face în mod exclusiv numai cu o balanță contabilă, ci cu acte de proveniență sau titluri de proprietate sau de credit, după caz.

Mai mult decât atât, unele bunuri (imobile) au făcut obiectul unei executării silite, astfel cum rezultă din actul de adjudecare nr.109 din 12.12.2013.

Cea de-a doua faptă imputată de administratorul judiciar pârâtului este cea prevăzută de art. 138 lit. d), respectiv că pârâtul nu a ținut o contabilitatea în conformitate cu lege întrucât în contabilitatea debitoarei nu sunt înregistrate vânzările de terenuri, construcții, mașini, echipamente etc.

Or, altfel astfel cum s-a statuat în jurisprudența constantă a Curții Constituționale, prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere dacă au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență.

Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare, precum și căile legale de atac” (Decizia nr. 449 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 18 iulie 2011).

Așadar, pentru a constata săvârșirea unei fapte prevăzute limitativ de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este necesar ca, pe lângă condițiile cumulative ale oricărei fapte delictuale ce duce la atragerea răspunderii unei persoane, adică existența faptei, vinovăția persoanei, existența prejudiciului și raportul de cauzalitate între vinovăție și prejudiciu, să fie constate și condițiile speciale prevăzute de alin. (1) al acestui text, și anume ca fapta să fi cauzat starea de insolvență a debitorului.

Prin urmare, fapta prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. d) nu este aptă prin ea însăși să provoace o stare de insolvență, neputându-se stabili o relație de necesitate între această faptă și insolvență. În aceste condiții îi revine reclamantului sarcina de a dovedi că fapta a produs insolvența.

În speță, neținerea contabilității în conformitate cu lege nu înseamnă că, pe cale de consecință imediată, a produs și insolvența, întrucât aceasta se poate datora altor cauze diverse și numeroase (nepriceperea comerciantului, situația economică generală, piața financiară etc).

Față de probele din dosar se poate concluziona că prezumția invocată de administrator poate fi reținută în sensul că pârâta nu a ținut contabilitatea conform legii, însă în lipsa unor probe concludente care să susțină că prin aceste acte pârâtul a cauzat ori mărit starea de insolvență, nu se poate reține incidența dispozițiilor de atragere a răspunderii materiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul de a admite cererea formulată și de a obliga pârâta la plata datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei.

În motivarea apelului, apelanta a susținut următoarele :

Din actele si documentele predate de administratorul statutar în data de 07.03.2014, a constatat că societatea are bunuri mobile si imobile in patrimoniu, respectiv : terenuri in suma de 30.449,60 lei, construcții in suma de 534.037,13 lei, instalații, utilaje, mijloace de transport in suma de 478.994,28 lei si mobilier, aparatura birotica in suma de 5.000 lei.

U.A.T. Oras Tandarei, cu adresa nr. 2760/10.03.2014, a transmis faptul ca _______________> SRL nu figurează in evidentele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.

In data de 12.03.2014, cu adresa nr. 8, administratorul judiciar a solicitat UAT Oras Tandarei, ca, in cazul in care bunurile imobile care au aparținut _______________> SRL, inscrise in CF nr. 734/N, nr. cadastral 571/l, pentru care ANAF – DGFP Ialomița a anexat la cererea de creanța Procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. xxxxx / 05.02.2013, au fost instrainate, sa-i transmită actele de vanzare-cumparare aflate in posesia sa.

Astfel, a fost transmis Act de adjudecare din data de 12.12.2013, prin care bunurile aparținând societății au fost adjudecate de G___ A________, in dosarul de executare nr. 109/2013, executor judecătoresc P___ M_____, din cadrul S.C.E.J. IGPV București.

Cauza care a determinat creșterea datoriilor către bugetul de stat si bugetul asigurărilor sociale a fost neachitarea acestora la timp, generând creșteri de majorări si dobânzi, desi societatea dispunea de teren, construcții, utilaje tehnologice si mașini de producție necesare desfășurării in bune condiții a activității de producție.

De asemenea, in evidenta contabila a _______________> SRL, nu sunt înregistrate vânzările de terenuri, construcții, mașini, echipamente, mijloace de transport, aparatura birotica, acestea figurând in continuare in evidentele contabile ale societății.

Astfel, pentru apariția stării de insolventa a societății se face vinovat administratorul statutar D_______ N______, care nu a achitat la timp creanțele bugetare, desi societatea dispunea de mijloace materiale, fapta sancționată de prevederile art. 138 lit. a) din legea insolventei, precum si pentru faptul ca nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea, fapta sancționată de prevederile art. 138 lit. d) din Legea 85/2006.

F___ de cele arătate, apelantul consideră ca numitul D_______ N______ a folosit bunurile societății in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane si nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea,.

Referitor la netinerea contabilității in conformitate cu legea, insusi faptul nedepunerii de către debitoare a actelor contabile, conform art. 3 3 din legea insolventei, creează o prezumție relativa a legăturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societății in incetare de plați. întrucât legea contabilității nu permite niciunei societăți comerciale sa nu aiba o contabilitate, lipsa totala a actelor contabile pentru anul 2013 este echivalenta cu netinerea actelor contabile conform legii.

Culpa administratorului pentru netinerea contabilității in conformitate cu legea, este prezumata, iar in ceea ce privește raportul de cauzalitate, in situația inexistentei oricărei evidente contabile in anul 2013, este evident, deoarece nu se poate urmări situația intrărilor si ieșirilor din patrimonial societății, si nici in ce măsura veniturile obținute au fost folosite in scop comercial.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 470 din Noul cod de procedura civila si cele ale prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimatul a susținut că în mod corect instanța de fond a apreciat ca nu sunt îndeplinite dispozițiile articolului 138 alin. 1, Legea 85/2006, instanța arătând faptul ca reclamanta nu a dovedit ca as fi făcut vreo fapta de natura sa atragă starea de insolventa a societății.

Prin motivele de apel reclamanta nu a criticat motivarea instanței de fond, care fiind corecta din punct de vedere juridic nici nu avea ce sa critice, motiv pentru care reclamanta a reluat din nou susținerile din acțiune, susțineri nedovedite la instanța de fond.

Astfel reclamanta nu respecta condițiile unui apel, astfel ca nu critica nimic din hotărâre, nu propune probe la fond si dorește ca doar pe baza afirmațiilor sa se dispună răspunderea administratorului.

Situația economica a societății nu i se datorează, el făcând tot posibilul pentru a evita aceasta situație, numai ca, asa cum se stie, economia mondiala a intrat in recesiune, cu atat mai mult o societate mai mica cum este aceasta, a fost afectata, fiind imposibil de salvat situația.

În drept, au fost invocate art. 205-208 NCPC.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență. Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi civile delictuale speciale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 – 999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale. Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta a susținut incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, sub forma neîndeplinirii obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea.

Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

În ce privește fapta prevăzută la lit. a, motivele invocate de administratorul judiciar în cererea de chemare în judecată și reiterate în cererea de apel nu pot fi încadrate la acest text de lege, ci, mai cu seamă, managementul ineficient de care ar fi culpabil pârâtul. Textul invocat privește fapta de a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Or, apelantul nu numai că nu a dovedit săvârșirea acestei fapte, dar nici nu a arătat în ce a constat aceasta, respectiv care sunt bunurile sau creditele societății folosite de pârât.

Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit. d, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, reclamantul nu a explicat și dovedit legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și starea de insolvență a debitoarei.

Prin urmare, Curtea apreciază sentința pronunțată ca fiind legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta C______ I_________ DE INSOLVENȚĂ C_______ N_______, în calitate de administrator judiciar al S.C. ECO DESTIL S.R.L., cu sediul în Amara, _________________, județul Ialomița, împotriva Sentinței civile nr. 1195/F din 13.06.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul D_______ NCIOLAE, domiciliat în București, ______________________, ______________ 2, etaj 2, ________________, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

F.L. ȘALAR A.S. V_____

GREFIER,

V. G___

Red. Jud. Ș.F.L./23.10.2014

Nr. ex.: 4

Fond: Tribunalul Ialomița

Președinte:M____ V.