Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
I N C H E I E R E
SEDINTA PUBLICA DIN 3.09.2015
JUDECATOR SINDIC A_____ A______ S_____
GREFIER N_____ D____
Pe rol, soluționarea cererii de antrenare a răspunderi administratorului formulată de reclamanta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA cu sediul în C________, _____________ nr.18 în contradictoriu cu pârâta C_______ A_______ A___ cu domiciliul în Năvodari, ___________________, județul C________.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta personal și asistată de avocat D___ M____ D_____, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
In referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, reclamanta a depus note de ședință.
Se comunică pârâtei un exemplar al notelor de ședință formulate de către reclamantă.
Apărătorul pârâtei învederează că a luat cunoștință de notele formulate de către reclamantă și nu solicită amânarea cauzei.
Judecătorul sindic pune în discuție probatoriile ce urmează a fi administrate în prezenta cauză.
Apărătorul pârâtei, în apărare solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Judecătorul sindic în tem.disp.258 cod procedură civilă încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu pârâtei. Incuviințează pârâtei proba cu înscrisuri.
In cadrul probei cu înscrisuri încuviințează înscrisurile depuse la dosarul cauzei precum și înscrisurile din dosarul de fond nr.XXXXXXXXXXX14 având ca obiect deschiderea procedurii față de societatea debitoare.
Apărătorul pârâtei arată că nu mai are alte cereri sau probe de formulat.
Judecătorul sindic constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul pârâtei solicită respingerea cererii formulate de către reclamantă având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii patrimoniale. Solicită a se constata că în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență administratorul judiciar a prezentat situația de fapt și a menționat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului față de împrejurarea că actele financiar contabile au fost întocmite și depuse potrivit dispozițiilor legale și au fost predate administratorului judiciar.
Judecătorul sindic rămâne în pronunțare asupra cererii formulate de către reclamantă.
JUDECATORUL SINDIC
Având nevoie de timp pentru a delibera,
D I S P U N E
Amâna pronunțarea la data de 17.09.2015.
Pronunțata în ședința publica azi 3.09.2015.
JUDECATOR SINDIC GREFIER
A_____ A______ S_____ N_____ D____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR 1981
SEDINTA PUBLICA DIN 17.09.2015
JUDECATOR SINDIC A_____ A______ S_____
GREFIER N_____ D____
Pe rol, soluționarea cererii de antrenare a răspunderi administratorului formulată de reclamanta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA cu sediul în C________, _____________ nr.18 în contradictoriu cu pârâta C_______ A_______ A___ cu domiciliul în Năvodari, ___________________, județul C________.
Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 3.09.2015 si au fost consemnate în încheierea din acea data, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre, iar judecătorul sindic având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.09.2015 când a pronunțat următoarea hotărâre:
JUDECATORUL SINDIC
Asupra cererii privind antrenarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei:
Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, reclamanta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C________ în contradictoriu cu pârâta C_______ A_______ A___, în calitate de administrator și respectiv asociat al debitoarei S.C. SCOPE __________., a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru acoperirea pasivului debitoarei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că pârâtul se face vinovat de ________________________________ insolvență, prin săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, respectiv „d) a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”, fiind îndeplinite condițiile acestor texte de lege, precum și condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 C.civ. (în prezent art. 1.357-1358 NCC).
Potrivit art. 185 alin. 1 din Legea 31/1990 actualizată „Consiliul de administrație, respectiv directoratul, este obligat sî depună la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în format de hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică, având atașată o semnătură electronică extinsă, situațiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor finnaciari, după caz.
Conform Raportului publicat în BPI nr. 2788/12.02.2015 lichidatorul judiciar a fost în imposibilitate de a întocmi raportul prevăzut de art. 59 din Legea 85/2006 motivat de împrejurarea că, administratorul statutar, deși a primit toate notificările nu a predat evidența lichidatorului și nu a depus nici un bilanț contabil de unde sec naște prezumția neținerii contabilității conform cu legea, prin nedepunerea situațiilor financiare prevăzute de lege.
S-a menționat că prejudiciul este format din pasivul debitorului ajuns în stare de insolvență și este cuantificat prin declarațiile de creanță ce au fost înregistrate în tabelul definitiv al creanțelor, fapta ilicită se circumscrie prevederilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, iar legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs este prezumată de lege.
În drept, s-a invocat prev. art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant. În motivare arată că prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. 1 din HG 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF au fost înființate direcții generale ale finanțelor publice, instituții care au personalitate juridică, agențiile județene, agențiile județene ale finanțelor publice neputând formula acțiuni în nume propriu întrucât nu au personalitate juridică.
Acțiunea este formulată în numele D____ G_____, însă este semnată de șeful Administrației Județene C________ fără a face vorbire de vreun mandat în acest sens, încălcându-se astfel dispozițiile art. 80 și urm din C. proc.civ.
Pe fondul cauzei arată că la data de 20.04.2015 au fost prezentate administratorului judiciar toate documentele de evidența financiar contabilă a societății aflate în insolvență, astfel încât nu se mai poate susține ca a ținut o contabilitate fictivă, că a făcut să dispară unele documente contabile sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În dovedire a depus proces verbal de predare primire încheiat la data de 20.04.2015.
Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a AJFP C________ și pe fond admiterea acțiunii.
Reclamanta a arătat potrivit HG 520/2013 are calitate de creditor D____ Galaâi structura cu personalitate juridică înființată în cadrul ANAF prin Administrația Județeană a Publice C________, structura fără personalitate juridică în cadrul D____ G_____ în a cărei administrare fiscală se află societatea Scope ________ în insolvență.
În baza mandatului GLR_REG_17824/07.03.2015 al D____ G_____ a formulat cererea de chemare în judecată care este semnată de șeful administrației județene care este mandatat prin lege să semneze actele cu caracter juridic așa cum dispune art. 2 alin. 3 din OPANAF 1500/2013 anexat.
Pe fondul cauzei reclamanta menționează că în întâmpinare pârâta recunoaște nepredarea documentelor contabile ale societății, iar împrejurarea că după inițierea acțiunii în antrenare se depun la dosarul cauzei o ________ înscrisuri contabile nu poate conduce la respingerea acțiunii.
În ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a AJFP C________, judecătorul sindic reține faptul că potrivit HG 520/2013 reclamanta are calitate de creditor D____ G_____ structura cu personalitate juridică înființată în cadrul ANAF prin Administrația Județeană a Publice C________, structura fără personalitate juridică în cadrul D____ G_____ în a cărei administrare fiscală se află societatea Scope ________ în insolvență.
În baza mandatului GLR_REG_17824/07.03.2015 al D____ G_____ a formulat cererea de chemare în judecată care este semnată de șeful administrației județene care este mandatat prin lege să semneze actele cu caracter juridic așa cum dispune art. 2 alin. 3 din OPANAF 1500/2013 anexat.
Pentru aceste considerente, judecătorul sindic va respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a AJFP C________ ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Cererea de declanșare a procedurii generale a insolvenței S.C. SCOPE __________ a fost promovată de reclamant, iar prin Sentința civilă nr. 2458/18.09.2014 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. XXXXXXXXXXX14, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, fiind numit în calitate de administrator judiciar S___ L____ – C.I.I.
În procedura insolvenței, a fost întocmit tabelul definitiv de creanțe al societății debitoare, din care rezultă că debitul total înregistrat de societatea falită este de xxxxxx lei reprezentând pasivul înscris în tabelul definitiv al debitoarei S.C. SCOPE __________, compus din creanțele creditorului DGFP C________ – xxxxxx lei.
În raportul asupra cauzelor și împrejurările care au dus la apariâia stării de insolvență pentru debitorul SC SCOPE ________, întocmit de lichidatorul judiciar, se reține deși asociatul ți administratorul societății a confirmat primirea notificării, nu a dat curs acesteia și nu s-a prezentat pentru a preda documentele contabile. Până la întocmirea raportului nu a intrat în posesia documentelor contabile. Pe site-ul Ministerului de Finanțe nu este publicat nici un bilanț contabil, deși societatea a fost înființată în anul 2000. Data înregistrării ultimei declarații este 11.09.2009.
Conform declarației de creanță a DGFP societatea figurează cu datorii în valoare de xxxxxx lei reprezentând TVA, impozit pe venitul microîntreprinderilor și impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezistente. Prin urmare rezultă că societatea debitoare a desfășurat activitate și nu și-a achitat obligațiile către stat.
Având în vedere că nu a intrat în posesia documentelor contabile, administratorul judiciar nu își poate exprima un punct de vedere concret și realist cu privire la cauzele apariției stării de insolvență.
În condițiile în care administratorul statutar nu a prezentat actele contabile, deși a confirmat primirea notificării trimisă de administratorul judiciar, și nu a depus nici un bilanț contabil a ANAF consideră că acesta a contribuit la apariția stării de insolvență prin lipsa organizării evidenței contabile.
Administratorul judiciar a întocmit supliment asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență pentru debitorul SC SCOPE ________ în care a arătat că rezultatele economice au fost echilibrate. Valoarea activelor a fost egală cu valoarea datoriilor. Valoarea veniturilor a fost apropiate de valoarea cheltuielilor. Datorită rulajului mic, profitabilitatea a fost aproape inexistentă. Principala cauză a încetării activității a fost lipsa fondurilor. Cu toate acestea, administratorul statutar a făcut eforturi și o perioadă a susținut activitatea din averea personală.
Astfel administratorul judiciar apreciază că nu s-au identificat persoane vinovate de apariția stării de insolvență și nu sunt întrunite prevederile art. 169 din Legea 85/2014.
Potrivit art. 169 alin. 1 lit. d din Legea 85/2014”La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
http://10.16.60.51/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp263102/xxxxxxxx.HTM - #d)au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă;
Fiind o obligație izvorâtă din lege, răspunderea organelor de conducere ale unei societăți aflată în insolvență pentru faptele prevăzute în art. 138, este o răspundere civilă delictuală, care presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998-999 din vechiul C.civ. (în prezent art. 1357-1358 din Noul Cod civil) și anume: existența faptei ilicite, a prejudiciului suferit, a culpei pârâtului/pârâților, precum și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Una din caracteristicile răspunderii reglementată de art. 138 din legea insolvenței este că fapta ilicită care poate justifica angajarea răspunderii trebuie să fie din cele expres prevăzute de art. 138 și să existe un raport de cauzalitate între aceste fapte și starea de insolvență.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, iar potrivit art. 1 din aceeași lege a contabilității, ținerea contabilității este o obligație profesională a comercianților, or, pârâtul nu a dovedit că ar fi ținut o contabilitate în conformitate cu legea, refuzând depunerea actelor contabile, iar această faptă este culpabilă acestuia, fiind îndeplinite astfel condițiile antrenării răspunderii patrimoniale în temeiul disp. art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 rap. la art. 998-999 din vechiul Cod civil, în vigoare la data săvârșirii faptei delictuale.
Din interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. 1 lit d din Legea 85/2014, reiese faptul că atât culpa, cât și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă relativ, iar pârâta nu a răsturnat prezumția relativă.
Cu privire la modalitate de executare a sentinței civile de față, judecătorul sindic, având în vedere prev. art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 care arată că „(1) Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă.
(2) După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator”, precum și Decizia nr. 6/2012 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicare disp. art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, raportat la disp. art. 136 alin. 6 din Codul de procedură fiscală, executarea hotărârilor judecătorești de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau supraveghere în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali și ceilalți creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală, judecătorul sindic va dispune ca executarea silită a prezentei sentințe, după rămânerea irevocabilă, să se efectueze de către executorul judecătoresc potrivit Codului de procedură civilă, în conformitate cu disp. art. 142 din Legea nr. 85/2006 mod. și compl., precum și/sau potrivit Codului de procedură fiscală, în conformitate cu Decizia nr. 6/2012 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii pentru creanța DGFP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a AJFP C________, ca neîntemeiată.
Admite acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C________ cu sediul în C________, ______________ nr. 18 în contradictoriu cu pârâta C_______ A_______ A___ cu domiciliul în Năvodari, ___________________, județul C________, în calitate de administrator și respectiv asociat al debitoarei S.C. SCOPE __________.
Dispune ca suma de xxxxxx lei reprezentând pasivul înscris în tabelul definitiv al debitoarei S.C. SCOPE __________., compus din creanțele creditorului DGFP C________ – xxxxxx lei, să fie suportat/achitat de pârâtul C_______ A_______ A___, din averea personală, în calitate de administrator și respectiv asociat al debitoarei S.C. SCOPE __________.
Executarea silită a prezentei sentințe, după rămânerea irevocabilă, se va efectua de către executorul judecătoresc potrivit Codului de procedură civilă, în conformitate cu disp. art. 142 din Legea nr. 85/2006 mod. și compl. și/sau potrivit Deciziei nr. 6/2012 pronunțată de ÎCCJ în recursul în interesul legii.
Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul C________.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.09.2014.
JUDECATOR SINDIC GREFIER
A_____ A______ S_____ N_____ D____
Red jud/18.09.2015
________________________>
2 ___________________________________>
ROMÂNIA
Tribunalul C________
Secția a II a civilă
__________________ nr. 31
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXX
COMUNICARE
Sentință civilă
nr. 1981 , din data de 17.09.2015
Către,
…………………………………………………………………………………..
(listă anexă)
Se comunică, alăturat, copia sentinței nr. 1981 din data de 17.09.2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, de Tribunalul C________, Secția a II a civilă, privind pe debitoarea S.C. SCOPE _________., cu sediul în C________, _______________________, ________________, etaj 3, ________________________, CUI xxxxxxxx, înregistrat în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul C________ sub nr. JXXXXXXXXXXXX.
Parafa președintelui instanței, Grefier,
(semnătura și ștampila)
LISTĂ ANEXĂ:
RECLAMANTA
DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI PRIN ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA cu sediul în C________, ______________ nr. 18,
PÂRÂTA
C_______ A_______ A___ cu domiciliul în Năvodari, ___________________, județul C________.