DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1962/A/2015

Ședința publică din data de 26.11.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: A__ M____ G___

JUDECĂTOR: M______ M______

GREFIER: S_____ I_____ S____

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta- reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 6057 din 25.06.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații-pârâți C________ O_______ și PLĂTITA V_____.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, reținând că prin cererea de apel apelanta-reclamantă a solicitat judecata în lipsă și nu s-a solicitat administrarea de probatoriu nou în apel, constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a VII a Civilă la data de 21.10.2014 Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice a solicitat suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare _____________________ SRL de către C________ O_______ și P______ V_____, în temeiul art.138 alin.1 lit.c și d.

Prin sentința civilă nr.6057 din 25 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr.xxxxx/xxxxx/a1, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea creditorului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că prin motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul s-a limitat doar la a prezenta intenția legiuitorului la momentul edictării normei de drept invocate, respectiv la enumerarea principiilor care stau la baza unui climat economic sănătos. Prin această expunere reclamantul nu a dovedit faptul că pârâții au dispus continuarea activității societății în interesul lor personal.

S-a evidențiat că lichidatorul judiciar nu a putut determina cauzele apariției stării de insolvență și nici persoanele cărora li se poate imputa această situație, dat fiind lipsa documentelor societății, reprezentantul debitoarei nefiind găsit astfel că nu i-au fost puse la dispoziție înscrisurile enumerate la art.28 din Legea nr.85/2006. În această împrejurare reclamantul este cel care trebuia să dovedească susținerile sale prin administrarea de dovezi, respectiv faptele săvârșite de către pârâți care atrag răspunderea lor, întemeiat pe prevederile art.138 din lege.

S-a arătat că în cazul răspunderii civile delictuale este obligatorie întrunirea cumulativă a celor trei condiții: existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauza, iar fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție.

Fapta omisivă privind neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu reprezintă o faptă care să fi cauzat starea de insolvență, ea este ulterioară apariției insolvenței. Nu s-au prezentat probe din care să rezulte folosul propriu al vreunuia dintre pârâți în continuarea activității societății, atât timp cât desfășurarea activității unei societăți este prezumată a fi în interesul societății și nu al administratorului. Încălcarea articolului 27 din lege este incriminată potrivit art.143 din aceeași lege și nu potrivit art.138.

Sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 se reține că textul de lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la ținerea unei contabilități fictive și dispariția unor documente contabile, iar cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.

Cât privește evidența contabilă, tribunalul a constatat că aceasta nu a fost predată lichidatorului, care nu a putut analiza activitățile desfășurate de debitor și nici modul în care a fost condusă contabilitatea, dar Legea nr.85/2006 stabilește la art.147 că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziția lichidatorului documentele menționate la art.28 din lege, se pedepsește. Așadar, lichidatorul judiciar avea posibilitatea de a da curs acestor dispoziții legale, dacă aprecia că sunt întrunite condițiile. Predarea înscrisurilor prevăzute de art.28 din lege lichidatorului judiciar este o obligație a debitorului ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, astfel că neîndeplinirea acestei obligații nu poate cauza starea de insolvență.

În ceea ce privește obligația de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

S-a concluzionat că descrierea generică a faptei prin reiterarea conținutului textului de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată, dublată de lipsa dovezilor care să permită individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a VI a Civilă la data de 14.09.2015, prin care a solicitat instanței de apel să modifice sentința și să admită cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.

În motivarea cererii sale apelanta a reclamat incidența art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, subliniind că responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor și asociaților, față de prevederile art.138 lit.d. Se consideră că în culpă este administratorul și asociatul debitoarei întrucât aceștia, deși au fost notificați de mai multe ori de către lichidator, nu au fost găsiți și astfel, nu au predat acestuia documentele contabile prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006.

Cu referire la existența faptei ilicite, apelanta citează dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.82/1991, precum și dispozițiile art.73 alin.1 lit.c și art.73 alin.2 din aceeași lege, subliniind că rezultă în mod clar că societatea debitoare, prin administratorii și asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale.

În privința prejudiciului, consideră apelanta că acesta a fost cauzat reclamantei prin conducerea defectuoasă a societății, s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidator a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.

Sub aspectul culpei, se subliniază că izvorul răspunderii civile este atât delictual cât și contractual, primând calitatea de mandatar a reprezentanților societății. Sunt redate dispozițiile art.11 alin.1 din Legea nr.82/1991 și se arată că, administratorul, având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art.72 din Legea nr.31/1990, are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți. În opinia apelantei, obligația ținerii contabilității în conformitate cu prevederile legale incumbă administratorului în baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse în contractul de mandat tacit sau expres care se încheie între societate și administratorul ei.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, se subliniază că singurul rezultat previzibil al unei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți. Consideră apelanta că nu se poate vorbi de neimplicare a administratorilor și asociaților în ajungerea în stare de faliment a societății atât timp cât a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat sume de natura impozit microintreprinderi și impozit profit. Deci societatea, și implicit administratorii și asociații acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără să plătească impozitele aferente.

Concluzionează apelanta că instanța de fond a analizat eronat situația de fapt.

În drept au fost invocate prevederile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2006.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate de apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:

Cu referire la fondul litigiului, Curtea arată că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale, împrejurare reținută, de altfel, în mod temeinic, de către instanța fondului.

Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Pentru a atrage incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din lege, apelanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâții au decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

În acest cadru, apelanta a declarat că pârâții nu au recurs la posibilitatea declanșării procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că aceștia au continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.

Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 Cod procedură civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Cu referire la incidența dispozițiilor art.138 lit.d, Curtea constată că apelanta face referire la nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimații-pârâți a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.

Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Natura juridica a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului. Or, în cauză, apelanta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâților din acest mandat.

D___ in raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementarile referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandateaza pe administrator sa o reprezinte si sa o angajeze in relatiile cu terti, situație ce nu se regăsește în cauză.

Cu referire la pretinsul profit obținut de societate și, implicit, de către administratorii și asociații acesteia prin neplata impozitelor, Curtea evidențiază că această împrejurare reprezintă o prezumție ce nu se coroborează cu alte probe. În plus, interesul personal reclamat de dispozițiile art.138 presupune un beneficiu nemijlocit al intimaților pârâți.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților-pârâți săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, _____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 6057 din 25.06.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații-pârâți CORPACIAN O_______ și PLĂTIȚA V_____, ambii cu domiciliul în Republica M______, satul Tătărești, raionul Straseni, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A__ M____ G___ M______ M______

GREFIER,

S_____ I_____ S____

Red. AMG/5 ex./14 decembrie 2015

Jud. Fond A___ B_______

Tribunalul București Secția a VII-a Civilă