Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2052/2013
Ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D_____ F____ S_____
Judecător L______ A________
Judecător L_______ L_____ B____
Grefier E____ B_____
Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta pârâtă A_____ A_____, împotriva sentinței civile nr. 7890 din 20 mai 2013, pronunțată de Judecătoria C______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul reclamant D_________ I__, având ca obiect reziliere contract .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns ; de recurenta pârâtă A_____ A_____, asistat de avocat Tudorița L_______, intimatul reclamant D_________ I__, asistat de avocat A_____ G___.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Avocat Tudorița L_______, învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Avocat A_____ G___, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune în acest sens ( bon, încheiat la 13.09.2013 _________________, Bon fiscal și o factură din xxxxxxxxxxx emisă de Metro) , acte care se comunică apărătorului recurentei, avocat Tudorița L_______.
Avocat Tudorița L_______, nu solicită termen pentru observarea înscrisurilor.
Tribunalul, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurenta pârâtă, față de dispozițiile art. 305 C.pr.civ.
Avocat Tudorița L_______, învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Avocat A_____ G___, învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.
Nemaifiind cereri de probatorii de formulat, excepții de invocat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat Tudorița L_______, având cuvântul pune concluzii într-o primă teză de admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în subsidiar solicită, admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii și menținerii contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, cu cheltuieli de judecată( depune chitanța onorariului de avocat).
Avocat A_____ G___, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea sentinței civile ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată ( depune chitanța onorariului de avocat).
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7890/2013 pronunțată de Judecătoria C______ în dosarul XXXXXXXXXXXXXX a fost admisă actiunea civila formulata de reclamantii Dragulescu D______ ( decedat ) si Dragulescu I__ în contradictoriu cu parata Acxenie A_____.
S-a dispus rezolutiunea contractului de întretinere încheiat între Dragulescu D______ si Acxenie A_____ autentificat sub nr. 266/15.11.2011 de BNP G____ L____.
A fost obligată parata la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecata în favoarea reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 17.05.2012 reclamanta D_________ D______ a solicitat în contradictoriu cu pârâta A_____ A_____ rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, cu cheltuieli de judecată.
Motivând în fapt acțiunea a arătat că în luna ianuarie s-a simțit foarte rău și a fost internat la Spitalul nr. 3 C______. Numitul A_____ A_____ a venit la spital împreună cu un notar și i-a spus să fie de acord cu încheierea unui contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, obligându-se că va avea grijă de reclamant.
Având în vedere starea de sănătate în care se afla a acceptat. Precizează că fiul său D_________ I__ se află în aceeași perioadă internat într-un spital din ____________________________ starea sa de sănătate.
După ce s-a încheiat acel contract , pârâta nu a mai venit la reclamant la spital nici măcar în vizită.
De asemenea nici după ce a fost externat și s-a întors în locuința sa , pârâta A_____ A_____ și nu și-a indeplinit obligația de a avea grija de aceasta asa cum imi promisese.
Mai mult ajungand acasa a constatat ca îi lipsea suma de 5000 lei, (bani pe care îi avea pentru inmormantare), butelia de la aragaz si sculele de la fieronarie.
Precizează ca cel care a avut grija de el este fiul său cu care locuiește in prezent si doreste ca acestuia sa-i ramana casa sa .
In concluzie solicită ca prin hotararea pe care o veti pronunța sa dispună rezolutiunea contractului de vanzare cumparare cu clauza de intretinere întrucât parata nu si-a indeplinit obligația de intretinere.
Temeiul de drept: iși întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.1020 si art.1021 C.civ.
S-a depus acte de strae civilă, dispoziția nr. 239 din data de 20.05.2011, contract de întreținere autentificat sub nr. 266 din data de 15.02.2011, adresa nr. 29 din data de 16.02.2011 și împuternicire avocațială.
A_____ A_____ a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii principale cu cheltuieli de judecată, motivând că, în realitate deși reclamantul D_________ D______ solicită rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâtă nu sunt motive să se dispună acest lucru, întrucât din întreg materialul probator pe care îl va administra în această cauză și anume acte, martori va rezulta că aceasta și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale legate de întreținerea reclamantului D_________ D______.
În acest sens i-a asigurat tot necesarul de hrană, alimente , îmbrăcăminte , medicamente, l-a dus periodic la doctor, ori de câte ori era nevoie, ia plătit cheltuielile legate de curent, telefon și butelie.
I-a pregătit de asemenea și hrana necesară zilnică.
Solicită respingerea acțiunii principale , cu cheltuieli de judecată.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.
A anexat următoarele acte: certificat medico- legal nr. 985 /A2 din data de 14.06.2011, chitanța nr. 1885 din data de 08.06.2011, rețetă, chitanțe și facturi, certificat medico- legal nr. 1782/A2 din data de 09.09.2011, acte medicale.
D_________ D______ , reclamant în prezenta cauză a depus răspuns la întâmpinare prin care a menționat că din data când a fost externat din spital cel care s-a ocupat de soarta sa privind hrana de zi cu zi, aprovizionarea cu medicamente necesrae și spălatul lenjenriei personale a fost fiul său cu care locuiește în aceeași curte D_________ I__.
Menționează că contractul de poprietate este cu clauză de întreținere , iar cea cauză nu și-a îndeplinit atribuțiile.
Referitor la întâmpinarea formulată de reclamanta A_____ A_____ menționează că nu este adevărat, reclamantul nu posedă telefon pe care pârâta să îl plătească, butelie de care pârâta amintește că a folosit-o pentru pregătirea hranei sale i s-a furat de către aceasta, care și la ora actuală este la pârâtă.
Reclamantul a fost nevoit să împrumute altă butelie de la domnul Tecu V_____ până intră în posesie celei furate, însușite de A_____ A_____ în perioada când a fost internat în spital.
În toată această perioadă de la externare până în prezent trăiește un calvar de fiecare dată când trece pe stradă atât pârâta cât și fiul ei și îi spun vorbe urâte.
Au fost a ni de zile când pârâta și fiul său au intrat peste reclamant și l-au bătut depunând certificate medicale.
Fiul reclamantului s- a dus la poliție din comună să reclame, dar agentul de poliție i-a spus că nu are ce sa le facă că au carnet de nebuni.
Solicită anularea contractului de întreținere pe care l-a făcut în disperarea fiind un bolnav cu pareză care afost în spital. Menționează că la data când a fots internat în spital și a făcu acest act , fiul său era internat în alt spital.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria Vârvoru de Jos pentru a comunica certificatul fiscal cu valoare de impunere pentru imobilul situat în ________________________, ____________________, T8, P22, 23, 24, județul D___ compus din teren intravilan în suprafață de 2200 m.p. și o casă de locuit cu anexe, relațiile fiind comunicate cu adresa nr.77 din data de 16.01.2012 și adresa nr. 143 din data de 10.02.2012.
La data de 02.04.2013 reclamantul a depus precizare la acțiune prin care evaluează sculele de fierărie și butelia la suma de 1000 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 07.05.2012 instanța a dispus admiterea cererii privind acordarea ajutorului public judiciar formulată de reclamantul D_________ D______ și a încuviințat acordarea ajutorului public judiciar pentru reclamant constând în scutirea de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1243 lei și 471 lei.
La data de 07.05.2012 reclamantul a depus precizare la acțiune prin care solicită obligarea pârâtului la a-i restitui suma de 5000 lei precum și butelia și sculele de fierărie pe care aceasta și le- a însușit fără drept, întrucât avea acces la imobilul său.
Dovada înțelege să o facă cu interogatoriul și proba cu martori.
În drept prevederile dispozițiile art. 1073. 1075 Cod civil.
Prin încheierea de ședință din data de 07.05.2012 instnața a dispus disjungrea capătului de cerere privind pretențiile și formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 18.06.2012.
La același termen de judecată instanța încuvințat părților proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul și proba testimonială cu doi martori.
La termenul de judecată din data de 22.10.2012 instanța a dispus luarea interogatoriului pârâtei A_____ A_____ .
Prin încheierea de ședință din data de 22.10.2012 instanța a dispus suspendarea prezentei cauze în baza art. 31 ( 3 ) C.pr.civ. până la soluționarea cererii de recuzare.
Prin încheierea de ședință din data de 02.11.2012 instanța a admis excepția netimbrării și anulat cererea de recuzare formulată de pârâta A_____ A_____, ca netimbrată.
La data de 04.02.2013 instanța a dispus audierea martorilor P________ V______, S________ D___, M______ N______ și Ioța G_______.
Din probele administrate în cauză instanța de fond a reținut următoarele :
La data de 15.02.2011 între Dragulescu D______ in prezent decedat și pârâta A_____ A_____ s-a încheiat contractul de întreținere autentificat sub nr. 266 de BNP G____ L____.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în acest contract Dragulescu D______ a dat pârâtei în schimbul întreținerii, imobilul compus din 2 camere, hol, magazie și anexa împreună cu terenul intravilan în suprafață de 2200 m.p, imobil cu număr cadastral 668 și Carte Funciară nr. 717 loc.Virvoru de Jos.
In schimbul acestui imobil pîrîta și-a asumat obligația de a asigura acestuia o întreținere corespunzătoare pe tot timpul vieții lui, respectiv să il ingrijeasca si sa il intretina cu cele necesare traiului zilnic la domiciliul acestuia (hrana, imbracaminte, medicamente), iar după deces să suporte cheltuielile de înmormîntare precum si pomenirile ulterioare.
Potrivit art.1020 Cod Civil , "conditia rezolutorie este subînteleasa totodeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre parti nu îndeplineste angajamentul său".
Din analiza textului legal anterior citat rezulta ca rezilierea sau rezolutiunea contractului de intretinere presupune indeplinirea cumulativa a doua conditii: debitorul intretinerii sa nu-si fi indeplinit total sau partial obligatiile asumate iar neexecutarea sa-i fie imputabila.
F___ de aceste dispozitii legale si avand in vedere faptul ca din probatoriul administrat in cauza a rezultat ca parata nu si-a indeplinit in mod corespunzator obligatia de intretinere asumata fata de Dragulescu D______, instanta de fond a apreciat ca cererea formulata de reclamantul Dragulescu D______ in prezent decedat este intemeiata.
Din declaratiile martorilor M______ N______ si I___ G_______ rezulta ca reclamantul Dragulescu D______ in prezent decedat a locuit impreuna cu fiul sau acesta fiind cel care l-a intretinut.
In ceea ce priveste declaratiile martorilor P_________ Vergica si S________ D___ care au relatat faptul ca parata a stat 20 de zile cu reclamantul in spital, instanta apreciaza ca acestea sunt subiective avand in vedere ca sunt contrazise de adresa nr. 2774/17.04.2013 emisa de Spitalul Clinic de Neuropshiatrie C______ in care se mentioneaza ca reclamantul a figurat internat in Clinica Neurologie I in perioada 29.01.xxxxxxxxxxxxx11 cu diagnosticul ”accident vascular cerebral hemoragie talamie stanga”, iar pe perioada internarii nu a avut insotitor.
De asemenea relatarile martorilor P_________ Vergica si S________ D___ in sensul ca parata este cea care s-a ocupat de inmormantarea reclamantului si pomenirile ulterioare sunt contrazise de actele depuse in cauza respectiv chitanta nr.201/22.09.2012, chitanta nr.96/17.03.2013 acte din care reiese ca cel care s-a ocupat de acestea este fiul reclamantului.
Instanta nu a putut lua in considerare bonul depus de catre parata la dosar deoarece acesta nu este datat si semnat de catre emitent.
F___ de considerentele expuse, instanta de fond a dmis actiunea si a dispus rezolutiunea contractului de intretinere incheiat intre Dragulescu D______ si A_____ A_____ si autentificat sub nr.266/15.02.2011 de BNP G____ L____.
Avand in vedere dispozitiile art.274 C.p.civ precum si solutia de admitere a cererii de chemare in judecata, instanta a dispus si obligarea paratei cazute in pretentii catre reclamant la plata sumei de 1000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în teză principală casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în teză subsidiară modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că potrivit disp. art. 261 alin. 1 Cpciv hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Așa cum se poate observa există o singură frază în motivarea sentinței recurate.
A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu o necercetarea fondului cauzei.
Instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată potrivit căreia nu și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Instanța de fond a analizat în mod netemeinic declarațiile martorilor audiați nemijlocit. Recurenta a arătat că a demonstrat că și-a îndeplinit obligațiile asumate.
În drept au fost invocate disp. art. 299, art. 304 pct 7 și 9 și art. 304 ind 1 Cpciv.
În conf cu disp. art. 308 alin. 2 Cpciv, intimatul D_________ I__ a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și a disp. Art. 3041Cpciv, Tribunalul reține că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente la starea de fapt dedusă judecății.
Analizând critica privind încălcarea disp. art. 261 Cpciv, Tribunalul reține că, deși motivarea primei instanțe nu este amplă, nu se poate considera că aceasta nu a cercetat fondul cauzei. De altfel, judecătorul nu este obligat să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind destul ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit, condiției îndeplinită în speță.
Tribunalul reține că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 266/15.02.2011 la BNPA T___ F______ și G____ L____, recurenta pârâtă a dobândit în proprietate imobilul situat în _____________________, _____________________ compus din construcții și din teren intravilan aferent construcției în suprafață de 2200 mp, tarlaua 9, __________________.
În schimbul acestor imobile, pârâta s-a obligat să-l întrețină pe tatăl său cu toate cele necesare traiului zilnic până la deces la domiciliul său (hrană,, îmbrăcăminte, medicamente) să suporte cheltuielile de înmormântare și să-l pomenească potrivit datinilor.
În prezenta cauză s-a solicitat rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor de către pârâtă ulterior încheierii contractului .
În temeiul acordului de voința încheiat de părți, debitoarea întreținerii, respectiv recurenta pârâtă era obligată sa acorde întreținere în natura în condițiile prevazute în contract, iar în lipsa unor stipulații speciale, potrivit regulilor aplicabile obligațiilor de a face.
În ipoteza neexecutării obligației de întreținere debitorul, datorită caracterului alimentar al prestației la care se obligă debitorul și care trebuie executată în mod succesiv, termenele pentru executare având un caracter esențial, este de drept în întârziere, în condițiile art. 1079 pct 3 Cciv și nu i se poate acorda un termen de plată pentru a împiedica rezoluțiunea.
Rezolutiunea contractului de intretinere (definita a fi o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic constand in desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor in situatia avuta anterior incheierii contractului) presupune verificarea indeplinirii cumulative a doua conditii esentiale si anume ca una dintre parti sa nu-si fi indeplinit obligatiile ce-i revin, iar aceasta neexecutare sa-i fie imputabila.
În speță, analizând coroborat declarațiile martorilor M______ N______ și Ioța G_______ cu înscrisul denumit „Anchetă socială”-(f 36 dosar de fond), Tribunalul potrivit cărora defunctul, ulterior încheierii contractului a cărui rezoluțiune se solicită, a fost îngrijit de fiul său cu care și locuia apreciază ca îndeplinită condiția privind neîndeplinirea de către pârâți a obligației de întreținere.
Declarațiile martorei S________ D___ conform căreia recurenta a fost internată împreună cu tatăl său este contrazisă de înscrisul emis sub nr. 2774/17.04.2013 de Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie C______ conform căruia numitul D_________ D______ pe perioada internării nu a avut însoțitor.
Achiziționarea unor bunuri de către recurenta pârâtă, fapt atestat de declarațiile martorilor propuși de aceasta, respectiv scutece de unică folosință sau medicamente, dovedesc cel mult îndeplinirea în mod sporadic a obligației asumate, iar nu o îngrijire continuă cu cele necesare traiului astfel cum s-a obligat prin contractul încheiat.
Și cea de-a doua condiție respectiv neexecutarea imputabilă este îndeplinită în cauză. Astfel, apărarea pârâtei potrivit căreia nu a prestat întreținere întrucât a fost împiedicată de intimat nu a fost probată în cauză, niciunul dintre martorii audiați nemijlocit nefiind în măsură să relateze despre eventuale tentative ale recurentei pârâte de a-și executa obligația asumată zădărnicite de fratele său. Nici un refuz al reclamantei de a primi întreținerea oferită nu a fost dovedit în cauză.
Ca atare în mod temeinic a apreciat prima instanță că se impune rezoluțiunea acordului de voință.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 Cpciv va respinge recursul ca neîntemeiat.
În temeiul disp. art. 274 Cpciv, va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat în cuantum de 500 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocațial (f 18).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A_____ A_____, împotriva sentinței civile nr. 7890 din 20 mai 2013, pronunțată de Judecătoria C______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul reclamant D_________ I__.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Președinte, D_____ F____ S_____ |
Judecător, L______ A________ |
Judecător, L_______ L_____ B____ |
|
Grefier, E____ B_____ |
|
Red LA/2 ex/20.01.2014
E.B. 03 Decembrie 2013
J fond T C___