Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_____
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. NR. 226/R
Ședința publică din data de 28 aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – S_____ N________ – judecător
JUDECĂTOR – M______ B_____
JUDECĂTOR – C_____ D____-P__
Grefier – C_______ N_____-D____
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenții reclamanții B______ N______ și B______ M____, ambii decedați, procedura fiind continuată de moștenitorul acestora B______ N______ S____, în contradictoriu cu intimații pârâți A______ M_____ N______ și A______ E____ G_______, împotriva Sentinței civile nr.822 pronunțată la data de 05 octombrie 2006 de Judecătoria Zărnești, în dosarul civil nr.1014/C/2005, având ca obiect „reziliere contract”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă moștenitorul recurenților reclamanți B______ N______ S____, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosarul cauzei s-a comunicat de către P________ de pe lângă Judecătoria Zărnești răspunsul la adresa ce i-a fost înaintată la termenul anterior de judecată, prin care se arată că Rezoluția din data de 18.02.2009 a fost comunicată părților la data de 20.02.2009 și că aceasta nu a fost atacată.
Față de cele comunicate de către Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, instanța invocă din oficiu excepția de perimare a recursului ce formează obiectul prezentului dosar și acordă cuvântul părții prezente asupra acestei excepții.
Recurentul reclamant B______ N______ S____ solicită să se judece recursul în continuare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării recursului ce formează obiectul prezentului dosar.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă 822/2006 a Judecătoriei Zărnești a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B______ N______ și B______ M____ în contradictoriu cu pârâții A______ M_____ N______ și A______ E____ G_______, având ca obiect reziliere contract de întreținere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții.
La termenul de judecată din 19.02.2007 calea de atac a fost calificată recurs.
Recurenta B______ M____ a decedat la data de 26.02.2007, moștenitorii acesteia fiind A______ M____, care nu a înțeles să continue procedura autorilor săi, și B______ N______ S____, acesta fiind introdus în cauză în calitate de moștenitor al defunctei.
Ulterior, la data de 9.10.2014 a decedat și recurentul B______ N______, unicul său moștenitor fiind B______ N______ S____.
La data de 8.10.2007 s-a dispus suspendarea soluționării recursului în conformitate cu prevederile art. 183 Cod procedură civilă, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals.
Cauza a stat în nelucrare până la data de 9.03.2015 când instanța, din oficiu, a dispus efectuarea de verificări pentru a aprecia asupra excepției de perimare a recursului.
Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța reține următoarele:
Soluționarea recursului s-a suspendat la data de 8.10.2007.
Procedura falsului a fost finalizată de către P________ de pe lângă Judecătoria Zărnești la data de 18.02.2009, prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, dată în dosarul 898/P/2007.
Această rezoluție a fost comunicată părților la data de 20.02.2009 și nu a fost atacată cu plângere în termen de 20 de zile de la comunicare.
După împlinirea acestui termen, la 13 martie 2009, părțile interesate în continuarea litigiului civil puteau solicita repunerea pe rol a recursului și continuarea judecății. Totodată, de la acest termen a început să curgă și termenul de prescripție.
În conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere ce chemare în judecată, de declarare a unei căi de atac și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an.
Judecata recursului a fost suspendată la data de 8.10.2007, de la data de 13.03.2009 partea interesată putea cere repunerea pe rol a cauzei și până la repunerea pe rol de către instanță, la 9.03.2015, timp de 6 ani, în dosar nu s-a efectuat nici un act de procedură.
Față de situația constatată, în conformitate cu prevederile art. 248 și 252 cod procedură civilă, instanța va admite excepția perimării și în consecință va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția de perimare a recursului.
Constată perimat recursul declarat de recurenții B______ N______ și B______ M____, decedați, procedura fiind continuată de moștenitorul acestora, B______ N______ S____, împotriva sentinței civile 822/2006 a Judecătoriei Zărnești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S_____ N________ M______ B_____ C_____ D____-P__
GREFIER
C_______ N_____-D____
Red. SN/29.04.2015
Tehnored. CND/29.04.2015
Ex. 2
Jud fond – M______ C_____