Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul VRANCEA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Reziliere contract
Număr hotarâre:
18/2016 din 20 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL V______

SECTIA I CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 18/2016

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE -C_____ C____

Judecător- R_____ S____

Grefier -D______ B_______ Mihailișca



Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta apelantă U_______ A____________ - MUNICIPIUL FOCȘANI,cu sediul in Focșani ___________________.1 bis județ V______ prin reprezentanții săi legali,împotriva sentinței civile nr.2121 din data de 09 aprilie 2015 pronunțata de Judecătoria Focșani in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și în contradictoriu cu intimatul M____ M_____-G______ CNP xxxxxxxxxxxxx,domiciliat in Focșani _________________ __________________ având ca obiect reziliere contract .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic A________ O___ pentru apelanta lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 24.11.2015 s-a depus cerere de repunere a cauzei pe rol și precizări din partea apelantei,după care;

Tribunalul pune-n discuție cererea de repunere pe rol a cauzei,la care;

Consilier juridic O___ Amăriutei solicita repunerea pe rol a cauzei.

Tribunalul admite cererea de repunere pe rol a cauzei.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Consilier juridic O___ A________ având cuvântul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat si obligarea intimatul M____ M_____ G______ în calitate de titular de contract de închiriere la plata cheltuielilor de utilități aferente spațiului locativ in cuantum de 4294,59 lei cum s-a facut dovada debitului cu inscrisurile depuse la dosar.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin cererea înregistrată la nr. XXXXXXXXXXXXX la Judecătoria Focșani reclamanta U_______ A____________ - MUNICIPIUL FOCȘANI în contradictoriu cu pârâtul M____ M_____ G______ a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. xxxxx/19.11.2012 pentru spațiul locativ apartament nr. 2 din Focșani, __________________, evacuarea și obligarea acestuia la plata sumei totale de 6140,63 lei reprezentând contravaloare chirie și cheltuieli utilități furnizate de Electrica și Distrigaz.

Pârâtul nu a depus întâmpinare dar prezent în instanță a recunoscut debitul și a susținut că îl va achita solicitând eșalonarea.

Prin sentința civilă nr. 2121/09.04.2015 Judecătoria Focșani a admis în parte cererea dispunând rezilierea contractului de închiriere nr. xxxxx/19.11.2012, evacuarea pârâtului din apartamentul nr. 2, __________________, Focșani și obligarea acestuia la plata sumei de 1846,04 lei reprezentând chirie.

Pentru a hotărî astfel cu privire la capătul de cerere privind pretențiile, prima instanță a motivat că pentru suma de 161,74 lei și 4132,85 lei reprezentând utilități reclamanta nu a depus înscrisuri din care să rezulte că le-a achitat furnizorilor aspect față de care l-a apreciat ca fiind neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen reclamanta U_______ A____________ - MUNICIPIUL FOCȘANI criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală deoarece în mod greșit prima instanță a reținut că respectivele cheltuieli nu sunt certe și dovedite.

A precizat că facturile de la furnizorii de servicii publice în discuție primite la sediul Primăriei Focșani sunt defalcate pe număr de apartamente sens în care se operează în programul special suma de plată la fiecare poziție de rol a chiriașilor.

A solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de 4294,59 lei cheltuieli de utilități electrica, distrigaz și dezinsecție.

La 22.10.2015 instanța a pus în vedere apelantei să depună precizări privind cheltuielile pentru categoriile de utilități în discuție cu indicarea perioadei pentru care sunt solicitate și a sumelor datorate pentru fiecare lună.

Judecarea cauzei a fost suspendată la 19.11.2015 în temeiul art. 242 cod procedură civilă și a fost repusă pe rol la 14.01.2016.

Precizările solicitate au fost comunicate de apelantă la 19.11.2015 sumarele fiscale fiind depuse la același termen și la 13.01.2016.

Intimatul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Apelul este fondat.

Examinând actele și lucrările dosarului pe linia criticilor formulate se reține următoarele:

Pârâtul ocupă spațiul locativ începând cu 03.04.2007 când a fost încheiat primul contract de închiriere pe o perioadă de 5 ani fiind ulterior prelungit la data de 19.11.2012.

Prin sentința civilă nr. 5555/01.11.2012 a Judecătoriei Focșani s-a respins cererea similară înregistrată la nr. XXXXXXXXXXXXX ca fiind rămasă fără obiect, instanța reținând că pârâtul a achitat debitul de 2.864 lei reprezentând restanță chirie, cheltuieli-electrica, distrigaz și dezinsecție și contravaloare fond garanție.

Revenind la obiectul apelului de față, se constată că la 12.02.2015 pârâtul prezent în instanță a recunoscut tot debitul de 6140,63 lei din care 1846,04 lei chirie și 4294,59 lei utilități și s-a acordat termen la data de 09.04.2015 când pârâtul nu s-a mai prezentat și nu a făcut dovada achitării totale sau parțiale a acestuia.

Cum în considerentele hotărârii atacate chiar prima instanță reține că pârâtul a recunoscut debitul motivarea și pe cale de consecință soluția cu privire la pretențiile reprezentând cheltuieli electrica, distrigaz și dezinsecție sunt greșite.

Având în vedere recunoașterea pârâtului și sumarul fiscal de la filele 21-22 dosar primă instanță și actele depuse la filele 5-107 precum și cele ulterior solicitării din oficiu dosar apel și restul debitului este cert și dovedit.

Considerând cele expuse, conform art. 480 al.2 cod procedură civilă se va admite apelul și se va schimba în parte sentința urmând a se admite în totalitate acțiunea.

Pe cale de consecință se va dispune obligarea pârâtului către reclamantă și la suma de 4284,59 lei reprezentând cheltuieli pentru utilitățile indicate și se vor menține restul dispozițiilor sentinței.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite apelul declarat de reclamanta apelantă U_______ A____________ - MUNICIPIUL FOCȘANI,cu sediul in Focșani ___________________.1 bis județ V______ prin reprezentanții săi legali,împotriva sentinței civile nr.2121 din data de 09 aprilie 2015 pronunțata de Judecătoria Focșani in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și în contradictoriu cu intimatul M____ M_____-G______ CNP xxxxxxxxxxxxx,domiciliat in Focșani _________________ __________________ având ca obiect reziliere contract .

Schimba in parte sentința in sensul că,admite in totalitate acțiunea.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei și suma de 4294,59 lei reprezentând cheltuieli de utilități.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2016.


Președinte,

C_____ C____

Judecător,

R_____ S____

Grefier,

D______ B_______ Mihailișca
























Red:R.S.â

02.02.2016

Tehnored:N.S._03.02.2016

Jud. Fond: J____ O___ A______

Ex 4.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025