Acesta nu este document finalizat

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL B_____

Secția civilă

DECIZIA CIVILĂ NR.593/R DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX

Ședința publică din 07 octombrie 2015

Completul constituit din:

Președinte - C_____ B____ - judecător

- L____ F______ - judecător

- S_____ P______ G______ - judecător

- L_______ N______ - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____, împotriva sentinței civile nr.700/SIND din data de 22 aprilie 2015, pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_____ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cele două strigări ale cauzei, se constată lipsa recurentei reclamante Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____, precum și a intimaților pârâți M____ J____ și M____ R___ C______.

Procedura este îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____ este scutit de plata taxelor de timbru, conform prevederilor art.17 din Legea nr.146/1997.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că recurenta a solicitat judecarea recursului conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, și în raport de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.

C U R T E A,

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr.700/SIND/22.04.2015 Tribunalul B_____ a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____, cu sediul în B_____, _________________________. 7, în calitate de creditor al debitoarei S.C. Joli & Stefi Serv S.R.L. împotriva pârâților M____ J____ și M____ R___ C______, ambii cu domiciliul în Râșnov, _______________________, jud. B_____, având a obiect angajarea răspunderii materiale personale.

În motivarea hotărârii se arată că potrivit notei de furnizare informații emisă depusă la dosarul de faliment pârâții au avut calitatea de administratori ai societății debitoare.

Prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență lichidatorul judiciar a arătat că nu există elemente care pot fi probate și care să susțină răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta susține că sumele datorate cu titlu de contribuții personale ale asociaților au fost însușite de către foștii administratori.

Acesta faptă nu a putut să fie reținută în sarcina pârâților, deoarece nu este dovedită.

Pentru a putea reține fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit. a din lege reclamanta trebuia să se dovedească în sarcina foștilor administratori fapte comisive intenționate constând în utilizarea bunurilor sau creditelor societății, fie de către aceștia, fie de către alte persoane juridice.

Or, în cauză nu s-a dovedit că pârâții au încasat banii societății și că i-au folosit folosul lor propriul lor folos sau în cel al altei persoane juridice.

Faptul că societatea a înregistrat profit și că a declarat obligațiile de plată eferente activități către bugetul statului conduce la concluzia că activitatea pe care a desfășurat-o a fost profitabilă, neputându-se prezuma în acest context că pârâții au dispus în interes personal continuarea unei activități care duce în mod vădit la încetare de plăți.

Reclamanta nu a dovedit că, în mod intenționat, prevăzând falimentul societății, foștii administratori au dispus continuare activității societății și că banii proveniți din continuarea activității ar fi fost încasați de aceștia.

Reclamanta nu arată faptele concrete ilicite prin care pârâții au deturnat activitatea societății de la scopul pentru care aceasta a luat ființă și au obținut satisfacerea unor interese personale. În cauză nu a fost dovedit acest interes personal al pârâților.

Faptul că societatea achiziționat în sistem de leasing două mașini pe care nu a mi putut să le achite nu poate fi încadrată in niciuna din faptele prevăzute de art.138. Managementul defectuos nu poate fi încadrat în fapta prevăzută de art.138 lit.c .

Nu poate fi primită nici susținerea referitoare la cheltuielile de deplasare, în condițiile în care acestea nu sunt cheltuieli fictive și contabilitatea societății a fost ținută în conformitate cu legea.

Prejudiciul în raport de care a fost admisă acțiunea în anulare împotriva foștilor administratori nu poate să le fie imputat și pe calea acțiuni prevăzute de art.138, deoarece s-ar ajunge la o dublare a răspunderii materiale, odată de la pârâții din acțiunea in anulare și a doua oară de la pârâții din prezenta cauză.

Pentru angajarea răspunderii potrivit art.138 alin.1 din lege, în sarcina fotului administrator, trebuie îndeplinite condițiile generale privind existența unui prejudiciu, o faptă ilicită, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu, comiterea faptei cu vinovăție.

Prin urmare, nu este suficient să se dovedească că prin activitatea desfășurată de societatea s-a ajuns la starea de insolvență, acesta fiind situația tuturor societăților care au ajuns să fie supuse procedurii de insolvență, ci este necesar să se dovedească care sunt activitățile frauduloase săvârșite de pârâți .

De asemenea, pentru a putea reține fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.a din lege reclamantă trebuia să se dovedească în sarcina foștilor administratori o fapte comisive intenționate constând în utilizarea bunurilor sau creditelor societății, fie de către aceștia, fie de către alte persoane juridice.

Or, în cauză nu s-a dovedit că pârâții au încasat banii societății și că i-au folosit folosul lor propriul lor folos sau în cel al altei persoane juridice.

Faptul că societatea a înregistrat profit și că a declarat obligațiile de plată eferente activități către bugetul statului conduce la concluzia că activitatea pe care a desfășurat-o a fost profitabilă, neputându-se prezuma în acest context că pârâții au dispus în interes personal continuarea unei activități care duce în mod vădit la încetare de plăți.

În cauză prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență s-a menționat că nu au fost identificate fapte care au dus la faliment.

Conform art.138 din Legea nr.85/2006 în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

- au ascuns sau au deturnat o parte din activul persoanei juridice;

- au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;

În cauză nu a fost dovedită nici una dintre aceste fapte, vinovăția pârâților sau legătura de cauzalitate dintre starea de insolență și acțiunile acestora.

Întrucât faptele invocate de către creditoare nu pot fi puse în legătură de cauzalitate cu prejudiciu creat creditorilor și starea de insolvabilitate a debitoarei s-a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta-creditoare DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____ prin ADMINISTRAțIA JUDEțEANĂ A FINANțELOR PUBLICE B_____, solicitând admiterea în totalitate a cererii de atragere a răspunderii pârâților M____ J____ și M____ R___ C______ pentru suma de 92.223 lei.

În motivarea recursului, reclamanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice B_____ a invocat greșita aplicare a prevederilor legale cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului în sarcina pârâtului.

În cauză s-a dovedit săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. a și c din Legea nr.85/2006, iar legătura de cauzalitate între acțiunile pârâților și starea de insolvență a societății era evidentă.

Din raportul privind cauzele care au determinat insolvența rezultă că principala cauză a insolvenței o reprezintă managementul defectuos.

Totodată, din actele de la dosar rezultă că debitoarea a reținut contribuții de la salariați, pe care nu le-a virat bugetului de stat, de unde rezultă că a folosit în interes personal veniturile și nu a virat cu rea credință obligațiile fiscale.

Aceste fapte reprezintă o cauză de antrenare răspundere, conform art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006

De asemenea, declararea obligațiilor de plată la bugetul de stat fără plata lor denotă continuarea activității de către administratori deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți, conform art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006.

Legal citați, intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, se constată următoarele:

În legătură cu recursul creditoarei D.G.F.P. B_____ se constată că prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 permit atragerea răspunderii foștilor administratori ai debitoarei în raport de modul în care aceștia au cauzat starea de insolvență prin faptele expres prevăzute de textul de lege. Judecătorul-sindic nu poate stabili întinderea cotei din pasiv punând semnul egalității între pasivul societății și valoarea creanței sau creanțelor tuturor creditorilor înscriși la masa credală.

Determinarea părții din pasiv depinde de natura fiecărei fapte din cele enumerate din art. 138 din Legea nr.85/2006.

În mod corect prima instanță a reținut lipsa de incidența a art. 138 lit.a din Legea nr. 85/2006 privind folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul propriu. În cazul acestei fapte, partea din pasiv la care poate fi obligat fostul administrator trebuie pusă în relație cauzală cu acea parte din pasivul societății constând în creanțele pe care societatea nu a putut să le plătească pe perioada folosirii bunului sau cu contravaloarea bunurilor pe care le-a folosit în interes propriu.

De altfel, condiția impusă de normă este ca banii respectivi să fie folosiți în interesul propriu al pârâților, nu în interesul societății. Cum în cauză nu s-a dovedit folosirea unor sume de bani de către administratori, în mod corect instanța de fond a respins cererea de antrenare răspundere.

În ceea ce privește săvârșirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, se constată că deși cauzele de insolvență au preexistat declanșării acestei proceduri nu este indicat și dovedit interesul propriu al pârâților în continuarea activității.

Față de temeiul juridic al acțiunii în atragerea răspunderii, respectiv art.138 alin.1 lit.a și c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că faptele indicate de către recurentă, respectiv managementul defectuos și organizarea deficitară a evidențelor contabile, nu reprezintă cauze de antrenare răspundere.

Raportat la aceste considerente, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat și a menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ împotriva sentinței civile nr. 700/SIND/22.04.2015, pronunțată de Tribunalul B_____, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.10.2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

C_____ B____ L____ F______ S_____ P______ G______

Grefier,

L_______ N______

Red. S.P.G. / 14.10.2015

Tehnored.L.N. /19.10.2015 /-2 ex.-

Judecător sindic – S_____ C___