Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-F_______
Ședința publică din 30 Septembrie 2015
Președinte - D__ A______
Grefier A_____ M______
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1447/2015
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant D.G.R.F.P. IAȘI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și pe pârât CHIHODARU N______ B_____, pârât C_______ G_______, pârât A____ L__, având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C____, pentru parati, lipsind reprezentantul legal al reclamantei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Instanța dispune rectificarea numelui pârâtului Chihodaru N______ în C_______ N______ din baza de date Ecris.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța ia act, încheie faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul pârâților solicită respingerea acțiunii și arată că nu sunt îndeplinite condițiile arătate de art. 138 din Lg. nr. 85/2006, că răspunderea este personală și condiționată de demonstrarea săvârșirii unei fapte generatoare de această răspundere.
Mai arată că sarcina probei revine reclamantei, că obiectul de activitate al debitoarei este unul atipic, adică producție cinematografică și TV, iar simpla incapacitate managerială nu poate conduce la concluzia că poate fi antrenată această răspundere patrimonială.
Învederează că o societate are și profit și pierderi, iar administratorii statutari pun suflet în activitatea acesteia, iar în prezenta speță pârâții au creditat debitoarea cu dorința de a o salva și au depus eforturi pentru recuperarea creanțelor. Depune dovada cheltuielilor de judecată.
Instanța, declară dezbaterile închise și o reține spre pronunțare.
JUDECĂTORUL-SINDIC,
Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX reprezentanții reclamatei AJFP Iași au solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților C_______ N______ B_____, C_______ G_______ respectiv A____ L__, administratori statutari ai debitoarei falite ________________________ SRL pentru prejudiciul patrimonial produs creditorului bugetar în sumă de xxxxxx lei.
În urma analizei financiar-fiscale desfășurată de reprezentanții creditorului bugetar s-a sintetizat faptul că pârâții au continuat activitatea în interes personal, fapt ce a condus la încetarea activității debitorului.
Au precizat că administratorii statutari ai debitoarei au dat dovadă de pasivitate în ceea ce privește situația societății debitoare și deși se afla într-o stare iminentă de insolvență au refuzat să formuleze cerere în conformitate cu disp. art. 27, alin. 1 din legea 85/2006, dispunând continuarea în interes personal a activității care ducea vădit la încetarea activității persoanei juridice. S-a apreciat că societatea a avut capacitate de plată pentru achitarea datoriilor, dar administratorii statutari nu au depus diligențe în vederea recuperării creanțelor de la debitorii cărora societatea le-a furnizat produse și servicii.
Astfel pârâții se fac vinovați de faptele prev. de art. 138, alin. 1, lit. a și c din legea 85/2006.
Apreciază că în acest fel subzistă o prezumție de fraudare a legii, de ascundere a patrimoniului față de creditori, de sustragere de la controlul statului, culminând cu conducerea și ajungerea debitoarei în incapacitate de plată.
Susținând că în ceea ce îi privește pe pârâți a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat creditorilor, invocând disp. art. 138, lit. a și c din legea 85/2006, reclamantul solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea acestora să suporte din averea proprie debitul falitei.
Instanța a dispus comunicarea duplicatului cererii și a dispus citarea pârâților.
La data de 14.01.2015 pârâții formulează și depun la dosar întâmpinare motivând că reprezentanții reclamantei nu au dovedit legătura de cauzalitate necesară pentru stabilirea vinovăției dintre prejudiciul produs creditorului bugetar și activitatea culpabilă, cu intenție a pârâților. Susțin că reprezentanții creditorului s-au limitat a face doar simple aprecieri în ceea ce privește vinovăția pârâților concluzionând asupra acestora din analiza indicatorilor financiari ai debitorului. În dovedirea apărării depune înscrisuri; nu în ultimul rând susțin că pârâții au creditat societatea cu sume considerabile pe care ulterior nu le-au mai putut recupera datorită mediului de afaceri defavorabil, neputându-li-se imputa vreo culpă în gestionarea firmei.
La termenul de judecată din 30.09.2015 instanța a acordat cuvântul asupra fondului cererii și primind concluziile pârâților reține următoarele aspecte:
Astfel se reține că situația economico-financiară a debitorului a avut de suferit ca urmare a mediului economic, a politicii bugetare precum și a faptului că datoriile au crescut exponențial în condițiile lipsei de activitate a falitei.
Pentru a se reține răspunderea patrimonială personală a organelor de conducere ale debitorului este necesar ca reprezentanții reclamantei să facă dovada concretă a celor invocate în petitul cererii.
Astfel, nu a rezultat din nici o dovadă concretă faptul că pârâții au utilizat fonduri din averea debitorului pentru folosul său propriu, intenționând astfel să producă prejudicii patrimoniale creditorului bugetar, faptul acumulării de datorii constituind un aspect care nu a putut fi controlat și stopat de către pârât.
Activitatea pârâților de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cei dintâi. S-a dedus că administratorii statutari au mizat pe redresarea situației financiare a societății, dar mediul economic nu a fost propice acestui efect, datoriile generate crescând și conducând la declinul acesteia, în condițiile în care a existat speranța conform căreia, dacă societatea va fi creditată de către pârâți acest aspect va conduce la redresarea necesară continuării activității.
Această activitate este sancționată de către disp. art. 138, lit. c din lege în condițiile în care prin derularea ei s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor.
Ori reclamanta s-au limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâților, care chiar întemeiate fiind, nu pot forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și totodată insolvența firmei.
Prezumția invocată de către reprezentanții reclamantei nu are la bază un suport probatoriu adecvat, ea fiind rezultatul analizei datelor înscrise în raportările fiscale ale debitorului pe baza cărora aceștia au făcut deducții de vinovăție a pârâților.
Prin urmare nu se poate reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâții au continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.
În susținerea celor afirmate reprezentanții reclamantei nu au făcut decât să prezume fără nici un fel de dovadă concretă că pârâții au desfășurat o activitate în urma căruia în mod intenționat și premeditat creditorul bugetar ar fi suferit un prejudiciu patrimonial.
Fără dovada concretă a faptului vinovăției pârâților, doar în baza concluziilor singulare că nu au fost recuperate creanțele debitorului de la alți parteneri comerciali și că nu au mai fost făcute cuvenitele raportări fiscale cererea formulată nu poate fi primită.
În consecință instanța consideră că nu poate doar în baza acestor aprecieri să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților, urmând să respingă cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată reprezentanții reclamatei AJFP Iași de în contradictoriu cu pârâții C_______ N______ B_____ din ___________________________ , jud. Iași, C_______ G_______ din Iași, ____________________ respectiv A____ L__ cu domiciliul în V_____, ________________. 417, ____________, jud. V_____.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 30.09.2015 în ședință publică.
|
Președinte, D__ A______ |
|
|
Grefier, A_____ M______ |
|
Red./Tehnored. D.A.
Ex. 2/6.11.2015