ROMÂNIA
TRIBUNALUL M____
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 194/2015
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R_____ - M____ S____
Judecător D______ C______
Judecător R_____ I_____ T____
Grefier J____ H___
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul B___ I___ împotriva sentinței civile nr.3320 din 11.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2015, când s-a amânat pronunțarea pe data de 17 septembrie 2015, apoi pe data de azi, încheieri ce fac parte din prezenta decizie.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 3320 din 11 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg M____, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B___ I___, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx întocmit în data de 13.12.2012 de intimatul I__ M____.
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
Referitor la declarația martorului audiat, instanța apreciază că aceasta trebuie privită cu reticență fiind marcată de subiectivism având în vedere relația de prietenie dintre martor și petent, fapt ce îl face vulnerabil în fața eventualelor sugestii venite din partea petentului, motiv pentru care aceasta va fi luată în considerare de către instanță la pronunțarea soluției numai în măsura în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Astfel, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elveției și că, față de conținutul juridic al faptelor, de împrejurările în care a fost săvârșită, sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 280 lei, echivalentul a 4 puncte-amendă, a fost corect individualizată, neimpunându-se adaptarea ei și înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul B___ I___.
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece nu i s-a respectat prezumția de nevinovăție, în acord cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost interpretat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Recurentul a mai precizat că semnătura de pe procesul verbal nu înseamnă că a recunoscut fapta, deoarece nu a observat mențiunea că agentul de poliție a consemnat că e de acord cu cele întâmplate.
Recurentul a invocat faptul că în mod netemeinic judecătoria a înlăturat declarația martorului audiat în fața instanței
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate și nici nu există motive de ordine publica ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs potrivit art. 306 alin. 2.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/05.12.2012 petentul B___ I___ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. e din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e OUG 195/2002.
În cuprinsul actului de constatare a contravenției s-a reținut că în data de 03.12.2012, la orele 08:15, petentul a condus autoturismul marca Skoda cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe _________________________-M____ iar pe trecerea de pietoni din dreptul stației Peco Rompetrol a efectuat manevra de depășire a autospecialei cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX.
Procesul-verbal a fost semnat de către petent iar la rubrica ,,alte mențiuni,, acesta a precizat ”sunt de acord cu cele menționate în procesul verbal”.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A_____ vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I___ P__ c. României (cererea nr. xxxxx/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A_____, par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A_____, par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator, de faptul că petentul a recunoscut în cuprinsul procesului verbal săvârșirea faptei și ținând cont că petentul nu a dovedit o altă situație de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Tribunalul reține în primul rând că agentul de poliția a observat personal faptul că petentul a efectuat o depășire pe trecerea de pietoni. Sub semnătură, petentul a arătat în procesul verbal că este de acord cu cele menționate în procesul verbal. Nu se poate lua în considerare apărarea petentului, care a declarat că nu a observat această mențiune, deoarece rolul semnăturii este tocmai de a-și însuși respectiva mențiune. A accepta apărarea petentului înseamnă practic a anihila orice semnificație a semnăturii, care ar deveni o formalitate lipsită de valoare, or acest argument nu poate fi acceptat sub nicio formă.
În mod corect a înlăturat judecătoria declarația martorului, deoarece aceasta nu se coroborează cu celelalte aspecte analizate mai sus.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare faptul că petentul nu se află la prima abatere rutieră, astfel cum rezultă din cazierul rutier depus de organele de poliție la dosarul cauzei.
Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de B___ I___, cu domiciliul în Crăciunești, _____________________, jud.M____, împotriva sentinței civile nr.3320/11.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
S____ R_____ M____ D______ C______ T____ R_____ I_____
Fiind plecat din instanță
Semnează
Președintele instanței
Jud.I____ L_____
Grefier,
H___ J____
Red.T.R.I//jud.fondU.F/listat H.J/2ex./22.12.2015
Termeni și Condiții
Politica de confidențialitate
Politica Cookies
© Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025