DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1325/A/2015

Ședința publică din data de 24.09.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: A__ M____ G___

JUDECĂTOR: M______ M______

GREFIER: S_____ I_____ S____

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 3278 din 06.04.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații-pârâți B___ M______ F______ și C_____________ M____.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-pârâți personal (ale căror date de identificare sunt menționate în caietul grefierului de ședință), lipsind apelanta-reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 14.07.2015, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a transmis la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimații-pârâți.

Ca și chestiune prealabilă, Curtea dispune rectificarea citativului, în sensul că intimată-pârâtă se numește în prezent C_____________ M______ F______.

Totodată, Curtea constată că adresele de domiciliu ale intimaților-pârâți nu sunt cele cuprinse în cererea de apel și în citativ, ci București, _________________________. 30, sector 6, unde vor fi comunicate actele de procedură.

La interpelarea Curții intimatul-pârât personal arată că în mod eronat a menționat în întâmpinare că are domiciliul în București, _________________________. 20, sector 6, în realitate locuiește la nr. 30.

Curtea constată că procedura de citare este legal îndeplinită prin prezența părților personal la acest termen, în condițiile art.160 alin.2 din Codul de procedură civilă; reține că prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nu s-a solicitat administrarea de probe noi în apel, iar prin întâmpinare intimații-pârâți au solicitat respingerea apelului.

Curtea constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.

Intimații-pârâți personal solicită instanței respingerea apelului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond. Arată că în nenumărate rânduri intimații au încercat să afle de unde provin sumele pretinse de ANAF deoarece, din punctul lor de vedere, societatea nu a avut nicio obligație restantă către bugetul de stat. Lichidatorul judiciar a luat legătura cu intimații, le-a spus că totul este în regulă și în momentul în care a fost ultimul termen pentru procedura de faliment, au aflat că D.G.R.F.P. este creditoare cu suma respectivă. Deși au trimis un e-mail, pe care l-au atașat la întâmpinare, nu au primit niciun răspuns.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a VII a Civilă la data de 19 decembrie 2014 reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice a solicitat suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare ___________ TOTAL SRL de către administratorii acesteia B___ M______ F______ și C_____________ M____, în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.

Prin sentința civilă nr.3278/06.04.2015, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâții au fost administratori si asociati ai debitorului.

S-a constatat în ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare. Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.

A arătat judecătorul fondului că din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere. Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâții au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, s-a reținut că în speță nu s-a făcut in nici un fel dovada incidenței acestui text de lege.

În acest sens, pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.

S-a concluzionat de către judecătorul sindic că dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii.

În motivarea cererii sale apelanta a arătat că instanța a procedat la soluționarea cererii cu interpretarea greșită a legii. Se subliniază faptul că prin continuarea unei activități ineficiente reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art.66 care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor legii, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. S-a evidențiat că formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2014 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.169 lit.c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea art.66.

Se subliniază că neîndeplinirea obligațiilor legale menționate creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, dovedește culpa acestora în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.

În opinia apelantei, fapta ilicită constă în omisiunea, inacțiunea, în neîndeplinirea unei activități, în speță în nerespectarea dispozițiilor legale menționate. Cu referire la prejudiciu, se arată că a fost stabilit cu prisosință prin întocmirea tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei. În ceea ce privește culpa, se arată că are atât sorginte delictuală, cât și contractuală, iar legătura de cauzalitate este susținută de faptul că singurul rezultat previzibil al atitudinii de dezinteres este falimentul societății comerciale.

În drept au fost invocate dispozițiile art.466 și următoarele din Codul de procedură civilă, art.169 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2014, Legea nr.31/1990, Legea nr.82/1991 și OG nr.92/2003.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:

Cu caracter premergător Curtea evidențiază împrejurarea potrivit cu care apelanta a înțeles, în mod nelegal, să își modifice în cadrul căii de atac formulate temeiul de drept al acțiunii sale, solicitând instanței de control judiciar să analizeze cererea introductivă din perspectiva unor dispoziții legale ce nu sunt incidente cauzei. Astfel, așa cum rezultă din cererea ce a învestit Tribunalul București la data de 19 decembrie 2014, cererea reclamatei a valorificat prevederile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, lege aplicabilă insolvenței ___________ TOTAL SRL (cererea de deschidere a procedurii a fost formulată la data de 19 martie 2014). De altfel, și sentința ce face obiectul apelului a cenzurat cererea reclamantei din perspectiva acestor dispoziții legale. În cererea de apel, însă, partea valorifică prevederile art.169 lit. c din Legea nr.85/2014, încălcând astfel prevederile art.478 alin.3 din Codul de procedură civilă. Chiar dacă cele două prevederi legale au fost edictate de către legiuitor pentru reglementarea unor situații juridice similare, partea reclamantă nu poate schimba cauza cererii sale în calea de atac.

În ceea ce privește fondul cererii, cercetat din perspectiva dispozițiilor art.476 alin.2 din codul de procedură civilă, Curtea evidențiază că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta a susținut prin cererea inițială aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.c din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Pentru a atrage incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din lege, apelanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâții au decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

În acest cadru, apelanta a declarat că pârâții nu au recurs la posibilitatea declanșării procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că aceștia au continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimații-pârâți a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.

Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 Cod procedură civilă, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimaților pârâți săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, cu sediul în București, _____________________, sector 2, în contradictoriu cu C_____________ M____, CNP xxxxxxxxxxxxx și C_____________ M______ F______, CNP xxxxxxxxxxxxx, ambii cu domiciliul în București, _________________________. 30, sector 6, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 24.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A__ M____ G___ M______ M______

GREFIER,

S_____ I_____ S____

Red. AMG/4ex./2 octombrie 2015

Jud. Fond I___ S____ F_________

Tribunalul București Secția a VII-a Civilă