Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
1760/2015 din 30 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1760

Ședința publică de la 30 octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I_____ C_______ N_______

JUDECĂTOR - S____ R_____ A____ V_______

GREFIER - L_______ M______


Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelanta – reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE și de apelanta – lichidator INTERCOM MANAGEMENT SPRL - LICHIDATOR JUDICIAR AL ____________________ împotriva sentinței civile nr.4829/25.05.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații – pârâți P_______ R___ A_____ și S_______ S_____ T______.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații – pârâți P_______ R___ A_____ și S_______ S_____ T______ reprezentați de avocat xxxxxxx/30.10.2015, lipsind apelanta – reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE și de apelanta – debitoare INTERCOM MANAGEMENT SPRL - LICHIDATOR JUDICIAR AL ____________________.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea pune în discuție excepțiile invocate de intimații – pârâți prin întâmpinarea formulată în cauză.

Apărătorul intimaților – pârâți arată că în ipoteza prevăzută de Legea nr. 85/2014, în prezenta cauză doar apelanta – debitoare INTERCOM MANAGEMENT SPRL - LICHIDATOR JUDICIAR AL ____________________ are calitate procesuală activă, întrucât calea apelului este deschisă, potrivit legii speciale, doar lichidatorului judiciar sau administratorului judiciar. Astfel, apelul formulat apelanta – reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE trebuie să fie respins ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă. Per a contrario, raportat la prevederile Noului Cod de procedură civilă, apelanta – debitoare INTERCOM MANAGEMENT SPRL - LICHIDATOR JUDICIAR AL ____________________, nefiind parte la instanța de fond, nu are calitate procesuală activă în apel. Astfel solicită respingerea apelului formulat de apelanta – reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă și respingerea excepției pe apelul apelanta – debitoare INTERCOM MANAGEMENT SPRL - LICHIDATOR JUDICIAR AL ____________________. Pe fondul cauzei, în ceea ce privește apelul formulat de apelanta – reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE arată că aceasta nu face dovada interesului personal și nici dovada dispunerii continuării judecății care să conducă la faliment. Solicită respingerea apelului formulat de apelanta – reclamantă ca fiind nefondat. Referitor la apelul formulat de apelanta – debitoare INTERCOM MANAGEMENT SPRL - LICHIDATOR JUDICIAR AL ____________________ arată că în Raportul privind cauzele intrării în faliment menționează că nu există nici un motiv de atragerea răspunderii patrimoniale și indică anumite cauze, care nu se subscriu prevederilor art.138. astfel, consideră că apelul formulat de apelanta – debitoare este un apel pro causa în favoarea creditorului. Susține că este o dovadă a relei credințe. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza spre soluționare.

C U R T E A,

Analizând căile de atac, reține:

Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2014 creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare _____________________, respectiv a pârâților P_______ R___ A_____ și S_______ S_____ T______ , și obligarea acestora, în solidar, la suportarea pasivului societății debitoare .

În motivarea cererii se arată în esență, că pârâții au dispus în interes personal continuarea activității societății deși starea de insolvență era vădită, nu au formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței în condițiile art. 27 din lege.

De asemenea, arată că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 rep., obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, ori conform art. 374 Cod comercial, mandatul este prezumat a fi cu caracter oneros, administratorul răspunzând nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa în executarea lui.

În drept: art.138 lit.c din legea 85/2006.


Pârâții P_______ R___ A_____ și S_______ S_____ T______ au formulat la data de 12.02.2015 întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.


Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 4829 din data de 25.05.2015, a respins ca nefondată, cererea formulată reclamanta-creditoare D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, in reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE, în contradictoriu cu pârâții P_______ R___ A_____ și S_______ S_____ T______.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.

Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.

Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.

În speță judecătorul sindic nu a reținut incidența disp.art.138 lit.c din lege. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății,sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de creditoare.

De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

În cerere, creditoarea a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art 138 lit. c) din lege.

De asemenea, răspunderea nu se poate atrage dacă acești nu au formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.

Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii, invocată de creditoare, nici nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.

Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil .


Împotriva acestei sentințe reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE și INTERCOM MANAGEMENT SPRL - LICHIDATOR JUDICIAR AL ____________________, au formulat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă sub același număr unic XXXXXXXXXXXXXXX.

În motivarea apelului apelanta-reclamantă a arătat că instanța de fond a procedat la soluționarea cererii cu interpretarea greșită a legii.

Prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art. 27 din același act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul societății nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art. 138 lit. c). Societatea a acumulat în decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acestora către bugetul de stat.

În această situație, formularea cererii prevăzute de art. 27 din același act normativ, nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.

În acest context, dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență, cu mențiunea că interesul acestora este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).

De asemenea din actele depuse la dosarul cauzei rezulta că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranță unul din motive pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plați."

1. În ceea ce privește existenta unei fapte ilicite

Administratorul unei societăți este obligat să solicite el însuși aplicarea dispozițiilor Legii 85/2006, nu numai în situația apariției stării de încetare de plați, ci chiar și în situația în care această stare este iminentă.

În acest sens, pentru acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încalcă, iar dispozițiile art. 138 lit c) apar ca o sancțiune aplicată administratorului pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.

Fapta ilicită a asociaților și administratorului societății consta în exercitarea unui management defectuos, în sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare în starea de insolvență, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată. Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta deriva din starea de insolvență a debitorului și consta în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezulta din tabelul obligațiilor debitoarei.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu consta în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normala cât și în condițiile de legalitate ale societății.

2. În privința prejudiciului

Existența unui prejudiciu cert s-a stabilit cu prisosința în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciara, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.

3.Sub aspectul culpei

În privința izvorului răspunderii civile, aceasta are atât sorginte delictuala (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îi încheie cu societatea). Primează în acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.

4.În ceea ce privește legătura de cauzalitate

Societatea comercială este o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț în scopul realizării de profit. Deci prin contractul de societate, asociații se obliga la săvârșirea anumitor acte de comerț de natura a produce profit. Fiind accesorii desfășurării activităților de comerț, depunerea documentelor contabile prevăzute de lege poate fi considerata de asemenea o acțiune accesorie desfășurării activității comerciale la care asociații sunt obligați în conformitate cu contractul de societate.

O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifesta un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite că taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.

Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorului în ajungerea în stare de faliment a societății atâta vreme cât a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozitului pe profit sau impozit pe salarii. Deci societatea, și implicit administratorul acesteia a obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără să plătească impozitele aferente.

Mai trebuie menționat că în temeiul art. 138 din lege sunt răspunzători pecuniar, membrii organelor de conducere "care au cauzat" ajungerea persoanei juridice la încetarea de plăți prin una dintre faptele enumerate în text. Această expresie "au cauzat" sugerează existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului și consecutiv de creditori, dar aplicarea textului are loc și în situația în care fapta a constituit condiții favorabile pentru ajungerea în insolvență. Starea de insolvență le este imputabilă și solicităm să suporte plata pasivului debitoarei.

În drept: art. 138 alin. (1) lit. c) alin. (3) din Legea nr. 85/2006, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, Legii nr. 82/1991 și O.G. nr. 92/2003.

Apelanta INTERCOM MANAGEMENT SPRL - LICHIDATOR JUDICIAR AL ____________________, în motivarea apelului său a reluat întocmai motivele de apel D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI.

La data de 31.08.2015 intimații pârâți P_______ R___ A_____ și S_______ S_____ T______ au formulat întâmpinare prin care au arătat următoarele:

Cu privire la apelul formulat de Direcția G_______ a Finanțelor Publice București, susțin excepția lipsei calității procesuale active menționând că, potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 6 din Legea 85/2006, în cazul în care judecătorul sindic pronunța o hotărâre de respingere a acțiunii de atragere formulată de administratorul/lichidatorul judiciar sau creditorul majoritar, calea de atac trebuie exercitată doar de către administratorul judiciar/lichidatorul la cererea creditorului majoritar.

Or, în speță, Legea 85/2006 arăta clar și fără urma de dubiu cine are calitatea procesuală activă în calea de atac a hotărârii de respingere a acțiunii de atragere a răspunderii patrimoniale promovate în temeiul art. 138 din Legea 85/2006.

Apelantul nu arata în mod concret motivele, mijloace de parare sau dovezi noi, apelantul reluând motivele invocate de instanța de fond.

Or, în judecata în fond instanța în mod corect a apreciat că în speța nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) pentru a dispune atragerea răspunderii patrimoniale a subsemnaților.

Față de apelul formulat de Intercom Management SPRL se invocă excepția lipsei calității procesuale active, în măsura în care nu se va da valoare excepției calității procesuale active a creditoarei, susținând că în speță, în raportul juridic dedus judecații la fond apelanta Intercom Management SPRL nu avea calitatea de parte.

De altfel, calitatea de parte se dobândește prin exercitarea dreptului de dispoziție cu privire la exercitarea drepturilor procesuale.

Este adevărat că art. 138 alin. 6 din Legea 85/2006 obliga administratorullichidatorul judiciar să formuleze calea de atac, dar aceste prevederi sunt anterioare prevederilor Codului de procedură civilă și devin astfel caduce, legea de procedură nouă având aplicabilitate prioritara față de norma procedurala veche.

Pe fondul apelului se arată că nicio proba indicată sau administrată nu rezulta fapta omisivă de a nu fi solicitat deschiderea procedurii de insolvență în termenul prevăzut de art. 27 din Legea 85/2006.

Nu au fost administrate probe noi in apel.


Analizând calea de atac Curtea reține:

Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a apelantelor aceasta urmează a fi respinsă, reținând din coroborarea art. 458 ncpc și a dispozițiilor speciale ale art. 138 alin. 6 din Legea nr. 85/200 că legea urmărește acordarea posibilității de a acționa în calea de atac unei persoane care nu a figurat ca parte la prima instanță, care se adăugă părților inițiale, fără a exclude posibilitatea acestora de a-și realiza drepturile prin formularea apelului.

Cât privește motivele de apel formulate de către ambele apelante se reține că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este una personală, delictuală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, s-a cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Referitor la susținerea în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, apelanții neputând invoca un contract în care nu sunt părți. Astfel, în relațiile cu terții, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

În privința faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, apelanții susțin că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul achitării datoriilor acesteia, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând astfel la generarea stării de insolvență.

Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

Răspunderea intimatului - pârât nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului - pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art. 480 ncpc

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE și a lichidatorului judiciar.

Respinge ca nefondate apelurile declarat de apelanta – reclamantă D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI, IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în sector 2, București, ______________________ și de apelanta INTERCOM MANAGEMENT SPRL- înregistrata la UNPIR sub nr. RSP0345, cu sediul social în București, _____________________, _____________, ________________ - LICHIDATOR JUDICIAR AL ____________________- JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, împotriva sentinței civile nr.4829/25.05.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații – pârâți P_______ R___ A_____, cu domiciliul în București, ______________________ 36/9, sector 2 și S_______ S_____ T______, cu domiciliul în București, ______________________. 100, _____________, ________________, ambii cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de Av. M____ G________ în București, _________________. _____________. _____________. sector 3.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.10.2015.

Președinte,

C_______ N_______ I_____

Judecător,

R_____ A____ V_______ S____

Grefier,

L_______ M______

Red.Jud. C.N.I.

Tehnored.C.N.I.

5/ex

_______________________________> Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă

Judecător sindic: A____-E____ B______


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1839/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 9/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 893/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1105/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 580/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 429/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 114/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1065/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 421/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 340/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 408/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1646/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1313/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 6643/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 848/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 742/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2914/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 781/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1656/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 259/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 351/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1924/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 506/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1013/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 3352/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1955/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1160/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1645/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1738/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 782/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1149/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 691/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 740/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1774/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 729/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 212/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 10/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 5/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 596/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 418/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 381/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 200/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 685/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1075/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 4108/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 752/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 5713/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 929/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1063/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 221/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1694/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1112/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1665/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1227/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1075/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 557/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 143/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1907/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 246/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2023/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025