Cod operator: 3171
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M______ N_____
GREFIER Z__________ N______
SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant B________ R_____ și pe pârât P_____ V_______, pârât ASOCIAȚIA DE P__________ M______ I, având ca obiect obligație de a face .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2015 pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamanta B________ R_____, în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE P__________ M______ I și P_____ V_______, în calitate de președinte al Asociației de P__________ M______ I, a solicitat instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea acestora să calculeze un consum de apă pentru luna octombrie 2014 de 20 m³, în valoare de 137,20 lei și nu un consum de 36 m³, în valoare de 246,96 lei, iar pentru luna noiembrie 2014 un consum de 6 m³, în valoare de 41,16 lei și nu 17 m³, în valoare de 116,62 lei.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că în luna octombrie 2014 a consumat 20 m³ apă, iar în luna noiembrie 6 m³ și nu valorile înscrise în listele de plată.
Cererea a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 32 alin. 2 Legea 230/2007. A anexat cererii în copie următoarele înscrisuri: adresa nr. 2/27.03.2015, buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/09.12.2014, liste de plată aferente lunilor octombrie, noiembrie și decembrie 2014, chitanțe de plată întreținere fișă de citire apometre.
În procedura de regularizare reclamanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și a indicat probele.
Fiindu-le legal comunicată cererea de chemare în judecată, pârâții au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată. S-a arătat că în lunile octombrie și noiembrie 2014 la citirea apometrului general existent la subsolul blocului M______ I, Apavital constată o depășire a consumului de apă cu aproximativ 200 m³, respectiv 120 m³, fapt care a dus la verificarea consumului de apă din apartamentele proprietarilor din imobil. Toate apometrele din condominiu au fost verificate, cu excepția celui montat în apartamentul pârâtei, care nu a dorit să permită accesul comisei de verificare, nici în data de 04.11.2014, cât și la data de 08.11.2014. S-a întocmit un preaviz, care a fost afișat la parterul blocului, iar Comitetul executiv al asociației a hotărât ca la apartamentele la care s-au constatat defecțiuni la instalația de apă neremediate și neraportate, la întocmirea listelor de plată să se adauge în plus câte 30 m³ de apă. Verificarea apometrului reclamantei s-a făcut abia la 02.12.2014, sigiliul acestuia fiind rupt, fără să se poată stabili când a fost desigilat. S-a mai susținut că petenta nu a contestat listele de plată, fișa de citire a apometrului aferentă lunii octombrie a fost modificată, buletinul de verificare metrologică nu prezintă indexul dinainte de verificare și după verificare. S-a mai susținut că activitatea asociației a fost verificată de Primăria Iași – Serviciul asociații de proprietari, la sesizarea ANPC, ca urmare a plângerii formulate de reclamantă, nefiind identificate nereguli.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, anexându-se în copii conforme cu originalul listele de plată aferente lunilor octombrie și noiembrie 2014, procesul verbal nr. 22/11.11.2014, preavizul din 08.11.2014, anunțul către proprietari, preavizul afișat la afișierul asociației, procesul verbal de la ședința de comitet din 11.11.2014, procesul verbal din 02.12.2014, fișa de citire a apometrelor, contestația formulată de petentă nr. 1/17.12.2014, adresa nr. xxxxxx/17.12.2014, răspunsul asociației nr. 2/27.01.2015, buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/28.11.2014.
La data de 03 iulie, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul Registratură al Judecătoriei Iași, răspuns la întâmpinare, reiterând în esență susținerile din cererea inițială. Reclamanta a arătat că nu a avut nici o defecțiune la apă, că la data verificării din 02.12.2014, sigiliul nu era rupt, acesta fiind rupt de pârâtul P_____ V_______. A mai arătat că înregistrează un consum de apă constant de 6 m³ apă. Reclamanta a mai susținut că termenul de 10 zile prevăzut de legea 230/2007 nu este un termen de decădere, ci un drept al proprietarilor.
În cadrul cercetării judecătorești instanța a încuviințat și administrat la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, prin prisma motivelor invocate în cadrul cererii de chemare în judecată și a poziției pârâtului, instanța reține următoarele aspecte:
În fapt, reclamanta, în calitate de proprietară a apartamentului nr. 44, situat în Iași, ________________. 27, ___________________. VIII, județul Iași este membră a asociației de proprietari pârâtă – Asociația de proprietari M______ I.
Deoarece în lunile octombrie și noiembrie 2014, la citirea apometrului general existent la subsolul blocului M______ I, Apavital a constat o depășire a consumului de apă cu aproximativ 200 m³, respectiv 120 m³, comitetul executiv al asociației a hotărât verificarea consumului de apă din apartamentele proprietarilor din imobil, prin verificarea apometrelor instalate în fiecare apartament. Toate apometrele din condominiu au fost verificate, cu excepția celui montat în apartamentul pârâtei, care nu a dorit să permită accesul comisei de verificare, nici în data de 04.11.2014, cât și la data de 08.11.2014. S-a întocmit un preaviz, prin care i se aduce la cunoștință reclamantei obligația pe care o are, conform art. 15 Legea 230/2007 de a permite accesul în apartament pentru inspectarea instalației de apă rece, preaviz care, neputând fi comunicat pârâtei, care a refuzat, a fost afișat la parterul blocului. Comitetul executiv al asociației a hotărât ca la apartamentele la care s-au constatat defecțiuni la instalația de apă neremediate și neraportate, să se adauge în plus câte 30 m³ de apă la întocmirea listelor de plată, restul cantității de apă urmând a fi suportată de ceilalți membri ai asociației. Așadar pentru luna octombrie 2014, în lista de plată a apartamentului 44, deținut de reclamantă a fost calculat un consum de apă rece de 36 m³. În luna noiembrie 2014, lista de plată a fost întocmită în baza raportării efectuată de către reclamantă, scăzându-se din indexul raportat în luna noiembrie - 520 m³, indexul raportat în luna octombrie 2014 – 509 m³ rezultând un consum de 17 m³
Modul de întocmire al listei de plată aferentă lunii octombrie 2014 a fost verificat și de Municipiul Iași – Serviciul Asociații, căreia i-a fost remisă spre competentă soluționare sesizarea reclamanți înregistrată la Comisariatul Județean pentru protecția Consumatorilor Iași sub nr. 3385/N/02.12.2014. S-a constatat că lista de plată aferentă lunii octombrie 2014 respectă criteriile de repartizare a cheltuielilor, conform prevederilor HG 1588/2007.
Așadar instanța reține că, adăugarea unui consum de 30 m³ de apă în luna octombrie 2014 s-a făcut în baza deciziei Comitetului executiv al Asociației, care a adoptat această soluție, determinată fiind de atitudinea reclamantei care a refuzat membrilor comisiei de verificare să citească indexul apometrului. Potrivit art. 15 Legea 230/2007 „Cu un preaviz de 5 zile, proprietarul este obligat sa accepte accesul in apartamentul sau în spațiul sau al unui delegat al asociației, atunci când este necesar sa se inspecteze, sa se repare ori sa se înlocuiască elemente din proprietatea __________________ poate avea acces numai din respectivul apartament sau spațiu . Fac excepție cazurile de urgenta, când accesul se poate face fără preaviz.”
Comitetul executiv a adoptat această soluție în baza atribuțiilor care îi revin, potrivt art. 30 lit. d) și e) Legea 230/2007, conform căruia „reglementează folosirea, întreținerea, repararea, înlocuirea și modificarea părților proprietăți comune, inclusiv cu privire la consumurile aferente proprietății comune; întocmește sau propune planuri de masuri si activități și urmărește realizarea lor;”
Față de cele reținute instanța apreciază ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantei, listele de plată aferente lunii octombrie 2014 și noiembrie 2014, în care a fost inclus un consum ce apă rece de 36 m³, respectiv 17 m³ fiind întocmite în baza dispozițiilor Legii 230/2007.
Reținând culpa procesuală a reclamantei, în baza dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă instanța va admite cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și o va obliga la plata sumei de 800 lei, cu titlu de onorariu de avocat, achitat conform chitanței nr. 100/15.09.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta B________ R_____ (având CNP: xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Iași, _______________. 27, _________________.8, ________________) în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE P__________ M______ I (cu sediul în Iași, ___________________ P_____ V_______ (cu domiciliul în Iași, _________________.1, _______________), ca fiind neîntemeiată.
Obligă reclamanta să plătească pârâților suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2015.
Președinte,Grefier,
M______ N_____ Z__________ N______
Red./tehnored./M.N./Z.N.
4 exemplare/11.12.2015