Cod ECLI
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 83/2016
Ședința publică de la 03 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D______ S_____ C______
Judecător E____ D_________
Grefier F______ O____
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe apelanții B___ S_____ și M___ A__ și pe intimații B_____ I___, B_____ A__ și C_____________ V_______, apel împotriva sentinței civile nr. 3460/2015 a Judecătoriei Sibiu, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta M___ personal și asistată de avocat T_______ L______ care se prezintă și pentru apelanta B___ S_____, pentru intimați avocat O___ I__.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus, din partea apelantei M___ A__ un set de înscrisuri, după care;
Reprezentanta apelantelor depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 25,5 lei și concluzii scrise. Comunică un exemplar reprezentantei intimatei.
Instanța constată că s-a depus diferență taxă judiciară de timbru și încuviințează proba cu înscrisurile depuse.
La întrebarea instanței, reprezentanta apelantelor și reprezentanta intimatei învederează faptul că nu mai au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul apelului..
Reprezentanta apelantelor, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot sentința atacată pentru motivele invocate în scris. Concluzionând susține că pe o construcția existentă intimații au făcut modificări, în acest fel construcția s-a mărit atât pe lățime cât și în înălțime, prin acele modificări apele pluviale de pe acea clădire se revarsă pe proprietatea reclamantelor. Mai arată că și hornul de pe clădirea pârâților l-a înălțat dar nu suficient, astfel că și amplasarea acestuia poate crea un prejudiciu reclamantelor. Mai arată că instanța de fond nu au avut în vedere la compensarea cheltuielilor de judecată toate cheltuielile achitate de pârâți în prezenta cauză. Cu cheltuieli de judecată în fond și în apel.
Reprezentanta intimaților, solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca temeinică și legală pentru motivele invocate prin întâmpinare. Concluzionând susține că prin modificările făcute la construcția existentă , expertul a arătat că , condițiile de scurgere a apelor pluviale în cazul ploilor abundente sunt dinte cele mai bune față de celelalte construcții existente din zonă , se mai arătă că în zonă există canalizare cu guri de scurgere racordate la rețeaua stradală. Referitor la amplasarea hornului arată că la fond nu s-au făcut niciun fel de dovezi legate de susținerile reclamantelor și de modul în care le prejudiciază. Cu privire la modul de calcul al cheltuielilor de judecată arată că instanța de fond a făcut o apreciere corectă , a ținut cont de toate cheltuielile făcute de toate părțile și de faptul că a fost admis un singur capăt de cerere din cele cinci. Cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu sub nr. XXXXXXXXXXXXXX din 23.09.2010, formulată și precizată de reclamantele B___ S_____ și M___ A__, în contradictoriu cu pârâții B_____ I___ B_____ A__ și C_____________ V_______, s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că imobilul proprietatea pârâților (construcție și anexe gospodărești) este edificat fără respectarea autorizației de construire și a prevederilor legale privind amplasamentul construcțiilor; să fie obligați pârâții să desființeze toate deschiderile de vedere (balcoane sau alte asemenea) practicate la imobilul proprietatea acestora, care prin modul de amplasare nu respectă distanța legală față de limita proprietății subsemnatelor reclamante; să fie obligați pârâții la modificarea într-o apă a acoperișului imobilului și a sistemului de recuperare a apelor pluviale ale construcției, inclusiv anexelor gospodărești, astfel încât acestea să nu cadă sau să se scurgă pe terenul proprietatea reclamantelor și la înălțarea hornului deasupra coamei acoperișului conform normelor; să fie obligați pârâții, potrivit art. 615 C. civ. la efectuarea lucrărilor necesare ce se impun pentru captarea apei pluviale în conformitate cu normele legale; cu cheltuieli de judecată. (filele 2-4, 14)
Prin sentința civilă nr. 3460/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C_____________ V_______;
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantele B___ S_____ și M___ A__, în contradictoriu cu pârâții B_____ I___ și B_____ A__ și în consecință:
Au fost obligați pârâții la modificarea acoperișului construcției anexă și adaos la aceasta ce face parte din imobilul înscris în CF xxxxxx –C1-U2 Sibiu (provenită din conversia de pe hârtie a CF xxxxx Sibiu) nr. top 5132/1/1/2/II, prin micșorarea streșinii sau mutarea jgheaburilor de scurgere a apelor pluviale existente, astfel încât acestea să nu depășească linia de graniță între imobilele înscrise în C.F xxxxx Sibiu nr. top. 5132/1/1/1 proprietatea reclamanților și C.F xxxxxx Sibiu nr. top. 5132/1/1/2 proprietatea pârâților, astfel cum a fost stabilită prin sentința civilă nr. 2570/8.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu, conform suplimentului 3 la raportul de expertiză și schița anexă la acesta efectuate de expert tehnic G_______ D______.
S-au respins celelalte capete de cerere din acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții B_____ I___ și B_____ A__.
S-a respins acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta C_____________ V_______, domiciliată în Sibiu ____________________, jud. Sibiu.
S-au compensat cheltuielile de judecată și obligă reclamantele în solidar la plata către B_____ I___ și B_____ A__ la plata sumei de 1181,08 lei cheltuieli de judecată parțiale, în urma compensării.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantele sunt coproprietarele imobilului loc de casă cu casă de locuit, situat în Sibiu, _____________________ jud. Sibiu, înscris în CF xxxxx Sibiu nr. top 5132/1/1/1 (fila 15)
Pârâții B_____ I___, B_____ A__ sunt proprietarii imobilului învecinat situat în Sibiu, _____________________, jud. Sibiu – apartament înscris în CF xxxxxx-C1-U2 (provenită din conversia de pe hârtie a CF xxxxx) Sibiu nr. top 5132/1/1/2/II, compus la parter din cameră, bucătărie, antreu, la demisol pivniță, anexă compusă din magazie, bucătărie de vară și antreu. (filele 48 49)
Pârâta C_____________ M____ V_______ este proprietara celuilalt apartament din imobilul situat în Sibiu, _____________________, jud. Sibiu – apartament înscris în CF xxxxxx-C1-U1 (provenită din conversia de pe hârtie a CF xxxxx) Sibiu nr. top 5132/1/1/2/I, compus din două camere, bucătărie, baie, cămară, degajament, antreu la parter, la demisol 3 pivnițe, cămară, magazie. (filele 46, 47)
Pârâții B_____ I___, B_____ A__ și C_____________ M____ V_______ sunt coproprietari asupra terenului pe care se află construcțiile mai sus indicate, teren în suprafață de 468 mp, înscris în CF xxxxxx (provenită din conversia de pe hârtie a CF xxxxx) Sibiu nr. top 5132/1/1/2. (filele 44, 45)
Din cercetarea la fața locului și răspunsurile la interogatoriu ale părților a rezultat că lângă linia de graniță dintre imobilul proprietatea reclamatelor și imobilul proprietatea pârâților se află doar anexă compusă din magazie, bucătărie de vară și antreu ce face parte integrantă din apartamentul proprietatea pârâților B_____, iar acțiunea de față vizează aceste construcții, apartamentul pârâtei C_____________ M____ V_______ situându-se în partea opusă liniei de graniță cu imobilul reclamantelor.(filele 114-119, 143)
În aceste condiții, raporta la obiectul acțiunii care vizează doar construcția proprietatea exclusivă a pârâților B_____, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C_____________ M____ V_______, cu consecința respingerii acțiunii în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Din înscrisurile depuse la dosar și constatările instanței la fața locului a rezultat că în anii 2010-2011 pârâții B_____ I___ și B_____ A__ au început construirea unui adaos la construcția existentă în curtea imobilului – anexa compusă din magazie, bucătărie de vară și antreu, ce face parte din apartamentul proprietatea acestora, în baza autorizației de construire nr. 731/11.10.2010 și documentației tehnice aferente, adaos constând într-o cămară la anexa existentă. (filele 52, 56-95)
În condițiile în care imobilul apartament cu cotă indiviză din teren a fost dobândit cu titlu de schimb de către pârâții B_____ încă din 1995, întregi construcțiile de la nr. administrativ 19 de pe ________________________________ încă din 1993 în două apartamente cu nr. top distincte de către foștii proprietari, iar apartamentul nr. II avea componența mai sus menționată (filele 50, 177-178), susținerile reclamantelor în sensul că pe locul unui fost garaj (care nu apare în descrierea apartamentului după dezmembrare) s-ar fi ridicat anexa magazie, bucătărie de vară și antreu, fără autorizație de construire nu pot fi admise, iar în ceea ce privește construcția nouă, pârâții au obținut autorizație de construire mai sus menționată.
Raportul de expertiză tehnică efectuat inițial în cauză de expert tehnic G_______ D______ concluzionează că noua construcție, nefinalizată la data întocmirii raportului de expertiză, a respectat forma și limitele impuse prin autorizația de construire, documentația tehnică și schițele aferente acesteia, singurele propuneri ale expertului la acel moment fiind în legătură cu mutarea jgheaburilor de preluare a apelor pluviale de pe acoperișul acestei construcții noi. (filele 149-152)
În ceea ce privește deschiderile de vedere din locuința pârâților B_____ spre proprietatea reclamantelor, expertul concluzionează că ,,balconul” despre care reclamantele susțin că ar permite vederea spre proprietatea lor contrar prevederilor legale în materie, nu se încadrează în elementele de construcție la care se referă dispozițiile art. 612 și 613 cod civil anterior. Așa cum s-a constatat și la fața locului, această deschidere este de fapt o verandă de mici dimensiuni deschisă în podul de deasupra anexei vechi, care nu permite ieșire și nici vedere ca ,,balcon” și chiar dacă s-ar accepta susținerile reclamantelor, există o distanță mai mare de 6 decimetri față de limita proprietății reclamantelor, conform art. 613 cod civil anterior aplicabil în cazul deschiderii de ,,vedere piezișe pe proprietatea vecinului”, raportat la perioada edificării acestor construcții (filele 152, 160, 161).
Pentru aceste motive, cererea privind desființarea deschiderilor de vedere (balcoane sau alte asemenea) practicate la imobilul proprietatea pârâților, care prin modul de amplasare nu respectă distanța legală față de limita proprietății reclamantelor, se va respinge ca neîntemeiată.
Pentru soluționarea cererilor de obligare a pârâților B_____ să modifice acoperișul construcțiilor proprietatea acestora și sistemul de recuperare a apelor pluviale ale construcției, inclusiv anexelor gospodărești, astfel încât acestea să nu cadă sau să se scurgă pe terenul proprietatea reclamantelor, s-a avut în vedere linia de graniță dintre proprietățile învecinate ale părților astfel cum a fost stabilită irevocabil prin sentința civilă nr. 2570/8.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. xxxxx/306/2011, conform suplimentului la raportul de expertiză și schița (anexa 1) întocmită de expert tehnic R______ D____ în acel dosar, și care fac parte integrantă din hotărâre. (filele 208, 209)
Potrivit art. 615 Cod civil anterior ,,tot proprietarul este dator a-și face streașina casei sale astfel încât apele de ploi să se scurgă pe terenul său sau pe uliță, iar nu pe locul vecinului său”.
În raport de linia de graniță stabilită prin hotărârea judecătorească mai sus menționată, din suplimentul 3 la expertiza tehnică efectuat în cauză de expert tehnic G_______ D______ rezultă că în numite puncte limita acoperișului construcției proprietatea pârâților precum și amplasarea în prezent a jgheaburilor de preluare a apei pluviale de pe acest acoperiș nu se încadrează în proprietatea pârâților B_____ astfel cum a fost delimitată de cea a reclamantelor, așa cum impun dispozițiile legale mai sus citate. (filele 280-283)
În aceste condiții, în baza art. 1075 cod civil anterior, cu aplicarea art. 615 cod civil pârâții B_____ I___ și B_____ A__ au fost obligați la modificarea acoperișului construcției anexă și adaos la aceasta, parte integrantă din imobilul apartament înscris în CF xxxxxx-C1-U2 (provenită din conversia de pe hârtie a CF xxxxx) Sibiu nr. top 5132/1/1/2/II, prin micșorarea streșinii sau mutarea jgheaburilor de scurgere a apelor pluviale existente, astfel încât să acestea să nu depășească linia de graniță stabilită prin sentința civilă nr. 2570/8.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu, conform suplimentului nr. 3 la raportul de expertiză și schița anexă la acesta, efectuate de expert tehnic G_______ D______.
În ceea ce privește modificarea hornului de pe acoperișul construcției vechi - magazie, bucătărie de vară și antreu, instanța a reținut că pârâții nu au dovedit modul în care sunt prejudiciați prin utilizarea locuinței prevăzute cu hornul în forma și dimensiunile actuale, horn executat cu mult timp înainte raportat la data înregistrării acțiunii, astfel că și această cerere s-a respins ca neîntemeiată.
În baza art. 274, 275 cod procedură civilă anterior, s-a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți în cauză, în condițiile în care fiecare dintre acestea se găsesc în culpă procesuală, reclamantele fiind obligate la plata către pârâți a sumei de 1181,08 lei cheltuieli de judecată parțiale, rămase în urma compensării, reprezentând onorariu de expert, onorariu de avocat, conform chitanțelor de la filele 305, 323, 324 ale dosarului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantele B___ S_____ și M___ A__ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel se susține de către reclamante că au solicitat instanței sa constate ca imobilul proprietatea pârâților (construcție si anexe gospodărești) este edificat fără autorizație de construire și fără respectarea prevederilor legale privind amplasamentul construcțiilor.
Pentru ca în timpul procesului pârâții au mai construit de data aceasta cu autorizație de construire, instanța a făcut o confuzie între cele doua corpuri construite, și a considerat că totul în curtea pârâților este construit cu autorizație.
În anul 2010 când au pornit procesul, a doua construcție nu exista încă. În anul 2010 nu puteau prevede ca pârâții urmează sa construiască în anul 2011 o noua clădire tot fără autorizație.
Exista la dosar un înscris din care rezulta ca a doua clădire s-a construit în anul 2011 si aceasta are autorizație.
Datorită acestei confuzii făcute de către instanța, capătul de cerere a fost respins și considerate de rea-credință, deși nu au crezut că o autorizație de construire permite amplasarea construcțiilor astfel încât picătura streșinii să cadă pe fondul alăturat si de aceea au considerat ca s-a construit fără autorizație
Pârâții au modificat formatul unei construcții existente astfel: adăugând în spatele clădirii existente, la același nivel, o baie și un balcon în față, păstrând placa de beton de deasupra, (peste toate cele trei încăperi) cu intenția mansardării în viitor. Acum clădirea a trebuit sa fie acoperita, nemaiputând să rămână doar placa de beton inițiala pe post de acoperiș și au construit un acoperiș cu șarpanta în două ape.
Clădirea acum s-a dublat și în lățime ( de la 2,15 m la 5 m) și în înălțime și apa pluvială altfel se scurge pe terenul proprietatea sa.
Instanța de judecata a înțeles doar parțial situația și a obligat pârâții la modificarea acoperișului construcției anexă și adaos la aceasta prin micșorarea streșinii sau mutarea jgheaburilor de scurgere a apelor pluviale existente, astfel încât acestea sa nu depășească linia de granița dintre cele doua proprietăți, dar nu s-a gândit ca aceasta este o rezolvare incompleta a situației, pentru ca daca apa pluviala nu este captata în canalizare, chiar daca jgheaburile se afla pe proprietatea lor apa ieșita din jgheab poate ajunge pe sub gard tot pe proprietatea lor.
Cu privire la aceasta obligație a pârâților, doresc ca instanța de apel sa reanalizeze cererea și sa completeze dispozitivul sentinței atacate în sensul că, așa cum s-a redactat ,,mutarea jgheaburilor de scurgere a apelor pluviale existente, astfel încât acestea să nu depășească linia de graniță’’ chiar daca se va putea realiza de către pârâți totuși în viitor pot fi prejudiciate, pentru ca deși jgheaburile vor fi doar pe terenul vecinilor, apa ieșita din acestea va putea depăși linia de granița dintre cele doua proprietăți daca aceasta nu este captata în canalizare. Instanța să dispună, în plus față de sentința de la instanța de fond, ca jgheaburile sa fie duse în canalizare, pentru ca apa scursă din ele poate ajunge pe terenul lor chiar daca jgheaburile sunt amplasate pe proprietatea vecinilor.
Prin cererea de chemare in judecata, reclamantele am solicitat sa se desființeze toate deschiderile de vedere practicate la imobilul proprietatea pârâților pentru ca din curtea lor nu aveau cum să vadă că acel balcon este doar un balcon ornamental din moment ce conformația clădirii sugerează intenția de mansardare a clădirii, iar ele se judecă astfel încât dispozițiile din sentința să- sí producă efecte în viitor.
Instanța de fond nu a considerat ca amplasarea hornului de la clădirea vecinilor le poate crea în viitor un prejudiciu și a respins cererea, deși această cerere trebuie admisă, pentru ca, pârâții au modificat hornul care inițial era deasupra unei placi de beton, l-au înălțat, dar nu suficient.
Reclamantele doresc ca pârâții să fie obligați să-l înalțe astfel încât fumul să nu le deranjeze și să fie exclus orice pericol de incendiu, pentru ca la un moment dat a fost provocat un incendiu de către acest horn.
Singura solicitare admisa a fost obligarea pârâților să-și modifice acoperișul construcției anexa și adaos la aceasta, prin micșorarea streșinii sau mutarea jgheaburilor de scurgere a apelor pluviale existente, astfel încât acestea să nu depășească linia de granița între imobile.
Instanța a compensat cheltuielile de judecata într-un mod greșit, obligându-le să achite pârâților suma de 1108,08 lei.
Cheltuielile cu taxa timbru, expertize și onorar avocat s-au ridicat la suma de 3110 lei, în timp ce cheltuielile pârâților au fost numai în sumă de 1960 lei.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Tribunalul apreciază ca nefondat apelul formulat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În mod corect a reținut instanța de fond că din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că în anii 2010-2011 pârâții B_____ I___ și B_____ A__ au început construirea unui adaos la construcția existentă în curtea imobilului – anexa compusă din magazie, bucătărie de vară și antreu, ce face parte din apartamentul proprietatea acestora, în baza autorizației de construire nr. 731/11.10.2010 și documentației tehnice aferente, adaos constând într-o cămară la anexa existentă (filele 52, 56-95).
Raportul de expertiză tehnică efectuat inițial în cauză de expert tehnic G_______ D______ concluzionează că noua construcție, nefinalizată la data întocmirii raportului de expertiză, a respectat forma și limitele impuse prin autorizația de construire, documentația tehnică și schițele aferente acesteia, singurele propuneri ale expertului la acel moment fiind în legătură cu mutarea jgheaburilor de preluare a apelor pluviale de pe acoperișul acestei construcții noi (filele 149-152).
Prin urmare criticile reclamantelor cu privire la faptul că noua construcție a fost efectuată autorizație de construire și fără respectarea prevederilor legale privind amplasamentul construcțiilor nu sunt întemeiate.
Apelantele mai critică hotărârea și prin prisma faptului ca instanța de fond a obligat pârâții doar la modificarea acoperișului construcției anexa prin micșorarea streșinii sau mutarea jgheaburilor de scurgere a apelor pluviale, fără a dispune si ducerea jgheaburilor în canalizare pentru ca apa scursa să nu ajungă pe terenul lor .
În primul rând, această cerere este una de completare a dispozitivului hotărârii cu un petit nou, completare care nu poate fi cerută în apel.
În al doilea rând , solicitarea din acțiunea introductiva a fost de obligare a pârâților la modificarea sistemului de recuperare a apelor pluviale ale construcției si anexei astfel încât apa să nu se scurgă pe terenul reclamantelor.
Or instanța de fond a respins acest petit ținând cont atât de linia de graniță cât și de concluziile expertului G_______ D______ care a arătat ca condițiile de scurgere a apelor pluviale în cazul ploilor abundente sunt dintre cele mai bune față de celelalte construcții existente din zona și din Sibiu și anexa va fi cel mai puțin afectată în cazul unor calamități naturale.
De asemenea a mai arătat expertul ca există canalizare cu guri de scurgere care este racordata la rețeaua stradală.
Motivul de apel referitor la desființarea tuturor deschiderilor de vedere de la imobilul proprietatea pârâților în situația în care în viitor mansardându-se clădirea va avea nevoie de o deschidere de vedere
Motivul de apel referitor la amplasarea hornului este nefondat.
În mod corect instanța a respins petitul de mutare a acestuia întrucât la fondul cauzei nu s-au făcut nici un fel de dovezi cu privire la modul în care sunt prejudiciate reclamantele prin utilizarea locuinței prevăzute cu hornul în forma și dimensiunile actuale, horn executat cu mult timp înainte raportat la data înregistrării acțiunii.
Ultimul motiv de apel se refera la cuantumul cheltuielilor de judecata acordate.
Instanța de fond a făcut o apreciere corectă, a ținut cont de toate cheltuielile făcute de toate părțile si de faptul ca a fost admis un singur capăt de cerere din cele patru.
Astfel reclamantele au făcut cheltuieli în cuantum total de 2534 lei reprezentând 24 lei taxa de timbru (fila 13), 1310 lei onorariu expert (filele 147 și 288), 1200 lei onorariu avocat (filele 293 și 294) și s-a admis un singur capăt de cerere din cele patru.
Pârâții B_____ A__ și B_____ I___ au făcut cheltuieli la instanța de fond în cuantum de 1960 lei reprezentând 660 lei onorariu expert (fila 305) și 1300 lei onorariu avocat (filele 323 și 324).
Față de aceste considerente Tribunalul în baza art. 294 cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
În baza art. 274 cod procedură civilă va obliga apelantele să plătească intimaților B_____ A__ și B_____ I___ suma de 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantele B___ S_____ și M___ A__ împotriva sentinței civile nr. 3460/2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o păstrează.
Obligă apelantele să plătească intimaților B_____ A__ și B_____ I___ suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 03 Februarie 2016
Președinte, D______ S_____ C______ |
|
Judecător, E____ D_________ |
|
Grefier, F______ O____ |
|
Red. Tehnored. E.D.24.02.2016
7 ex.
j.f. A____ L_____