Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B____

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2884/2015

Ședința publică de la 18 septembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: N______ M______

Judecător: M__ A_______

Grefier: C____ C_______

Pe rol se află judecarea apelului civil formulat de reclamanta B____ V______, domiciliată în mun. B____, cart. Micro V, _______________, jud. B____, împotriva sentinței civile nr. xxxxx pronunțată la data de 02.12.2014 de Judecătoria B____ în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu pârâta D_____ C_____, domiciliată în __________________________________, jud. B____.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta B____ V______ personal, intimata D_____ C_____ fiind reprezentată de avocat M_________ C_______ A____.

Procedura a fost legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelanta B____ V______ depune la dosar chitanțele nr. xxxxx/25.05.2015, nr. xxxxx/27.08.2015 și nr. xxxxx/14.07.2015 privind plata dobânzii aferente lunilor mai, iulie și august. Arată că nu mai are alte probe în afara actelor depuse la dosar.

Avocat M_________ C_______ A____ arată că, față de înscrisurile depuse de societatea „Milionul” S.R.L. și de cele reținute de instanță în încheierea din 29 mai 2015, s-a apreciat necesară efectuarea unei expertize contabile pentru verificarea sumelor plătite de către apelantă.

Instanța constată că la momentul respectiv a adus la cunoștința părților acel aspect întrucât nu erau la dispoziție înscrisurile comunicate de către societate, însă la acest termen de judecată nu consideră că mai este necesar a fi pusă în discuție, din oficiu, completarea probelor cu o expertiză contabilă.

Apărătorul intimatei arată că nu solicită completarea probelor cu o expertiză contabilă.

Instanța încuviințează completarea probatoriilor numai cu înscrisurile depuse la dosar.

Nefiind alte incidente de soluționat sau probe de administrat, instanța deschide dezbaterile, în temeiul art. 392-394 din Codul de procedură civilă, dând cuvântul părților, pentru a-și susține cererile și apărările.

Apelanta B____ V______ susține că nu este mulțumită de hotărâre, deoarece, atunci când a luat banii, în anul 2012, cei 1200 lei, nu a primit și dobânda de 200 lei. Arată că a plătit dobânda până în luna august, după care nu a mai achitat, plătind când a luat banii. Intimata a plătit dobânda de 420 lei în perioada ianuarie-mai 2012, la toată suma de 2.200 lei. În data de 05.02.2013 intimata i-a înmânat suma de 1000 lei, dar nu a achitat contractul de amanet pentru că era dobânda din urmă, pentru șapte luni, și a preferat să prelungească contractul fără să achite suma. Când i-a solicitat intimatei să îi dea banii, aceasta i-a cerut să o mai amâne, iar când a chemat-o la mediator i-a spus că nu plătește și să o cheme în judecată. Solicită să fie obligată intimata să îi plătească dobânda și suma de 1200 lei, fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului, întrucât nu se impune obligarea acesteia la plata sumelor pretinse. Pârâta a arătat că a achitat sumele ce îi reveneau, achitând și sume reprezentând dobânzi. Diferența nu îi poate fi imputată. Reclamanta face vorbire de existența altor contracte, însă din actele depuse de societate nu reiese existența acestora, apelanta aflându-se într-o anumită eroare. Față de înscrisurile existente la dosar urmează ca instanța să aprecieze, însă consideră că nu se impune obligarea intimatei la plata sumelor de bani, aceasta achitând toate sumele de bani la care ar fi fost obligată prin prisma înțelegerii dintre cele două părți, fiind o acceptare tacită din partea reclamantei să încheie un astfel de contract, deși inițial s-a invocat că nu se cunoștea situația, s-a recunoscut ulterior, risc pe care și l-a asumat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța închide dezbaterile, în temeiul art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă, și, după deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre, pentru considerentele precizate.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B____, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de 28.10.2013, reclamanta B____ V______ a solicitat obligarea pârâtei D_____ C_____ să îi plătească sumele de 1600 lei, reprezentând sume achitate de aceasta în contul creditului, de 1200 lei credit însușit din contractul de amanet nr. 703/16.05.2012 de către pârâtă, dobânda pe 4 luni până în septembrie 2013, de 540 lei, precum și cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea cererii de chemare în judecată, apreciind că nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină, excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 27.10.2014, instanța a respins excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, netimbrării acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta, a calificat temeiul juridic al acțiunii ca fiind art. 1357 din Codul civil, respectiv răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Totodată, a stabilit obiectul acțiunii ca fiind plata sumelor de 1600 lei, ce a fost achitată, de 1200 lei, creditul însușit, și plata dobânzii legale pe 4 luni, respectiv cea stipulată în contract, de 3%.

Prin sentința civilă nr. xxxxx/02.12.2014, judecătoria a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut legea aplicabilă ca fiind Codul civil, în baza art. 103 din Legea nr. 71/2011.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a avut în vedere că regula în acțiune este protecția drepturilor civile, iar în cazul în care sunt interese ce se pot realiza numai pe calea justiției, legea recunoaște în mod expres, pentru fiecare caz în parte, legitimarea procesuală. Instanța a analizat dacă pârâta are obligația de a răspunde față de pretențiile ridicate împotriva acesteia, formulate prin cererea de chemare în judecată, problema calității fiind o problemă de legitimare procesuală.

Pe fond, instanța a verificat dacă erau îndeplinite cerințele art. 1357 din Codul civil, respectiv: existența faptei ilicite, prejudiciul cauzat, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția.

S-a constatat că faptele pretins ilicite, de încheiere în fals de către pârâtă a contractului de amanet nr. 703/16.05.2012, în care a trecut ilicit suma de 2200 lei, însușirii de către pârâtă a unor sume de bani nu s-au confirmat în urma probatoriului administrat în cauză. Instanța a menționat că reclamanta a semnat contractul depus la dosar, fără ca din alte probe să rezulte însușirea frauduloasă a unei sume.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B____ V______, la data de 16.01.2015, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B____, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de 27.01.2015.

Prin motivele depuse la data de 05.02.2015, reclamanta a susținut că instanța nu și-a manifestat rolul activ, în sensul de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului. A apreciat că, astfel cum ar rezulta și din consemnarea din încheierea de ședință din 24 noiembrie 2014, nu a înțeles sensul excepției ridicate de apărătorul pârâtei și a răspuns că „nu știe ce să spună”, iar instanța nu a stăruit pentru clarificarea întrebării și a răspunsului. Mai arată că răspunsurile pârâtei în fața instanței au fost nesincere iar înlăturarea declarației martorului propus în apărare este nejustificată.

A susținut că, referitor la contractul de amanet nr. 703/16.05.2012, în care pârâta a trecut ilicit suma de 2200 lei, nu i-a fost prezentat decât după 3 luni, la insistențele sale, și, după ce l-a semnat, crezând că este reînnoit contractul vechi, a aflat că este falsificat. Întrucât aceasta s-a obligat să depună sumele de bani ce-i reveneau din contract, nu a reclamat la momentul respectiv. Ulterior, a fost de mai multe ori, chiar și la domiciliul acesteia, să îi ceară să își plătească ratele datorate, aceasta s-a eschivat până în luna februarie 2013, când i-a dat suma de 1200 lei, care reprezenta dobânda până în luna iunie 2013 și apoi a refuzat să mai răspundă la telefon.

Consideră că nu a avut parte de un proces echitabil, fiind lipsită de apărare, din lipsă de posibilități materiale, în timp ce partea adversă a avut apărător. A fost obligată și la cheltuieli de judecată, pe lângă faptul că a suferit un prejudiciu material substanțial, prin neplata sumelor datorate de către pârâtă.

A susținut că a fost încălcat și art. 6 alin. 1 din Codul de procedură civilă, privind judecarea cu celeritate a cauzei, având în vedere că primul termen de judecată a fost fixat după 10 luni de la depunerea cererii.

A subliniat că, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății, instanța nu poate pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților.

De asemenea, apreciază ca probele administrate în cauză, înscrisuri și martori, nu au fost interpretate corect de către instanță, situația de fapt reținută, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția ar fi contradictorii, iar capetele de cerere accesorii nu au mai fost motivate. Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. Motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Intimata D_____ C_____ a formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

A apreciat că se impune recalificarea căii de atac ca fiind apel, în raport de art. 466, coroborat cu art. 483 din Codul de procedură civilă.

Referitor la motivele de nelegalitate, consideră că nu se arată motivele de ordin juridic ce ar fi putut conduce instanța către concluzia admiterii cererii sale, ci aceasta se mulțumește să invoce în mod general încălcarea de către instanța de judecată a principiului rolului activ, considerând că nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului. Apreciază că reclamanta din cererea introductivă are o viziune eronată asupra modului de desfășurare a unui proces civil, invocând practic o necunoaștere a legii și a dispozițiilor legale referitoare la sarcina probei. În conformitate cu art. 249 din Codul de procedură civilă, cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, revenindu-i astfel reclamantei obligația de a-și justifica și dovedi susținerile în fata instanței de judecată. Pe parcursul derulării procesului, acesteia nu i-a fost îngrădit în niciun fel dreptul de a beneficia de un proces echitabil, ba mai mult decât atât, instanța de judecată a dat dovadă de înțelegere față de aceasta, depășindu-și de multe ori rolul activ în sensul oferirii de explicații ce excedau rolului activ, având în vedere tocmai situația neasistării de un apărător ales. Totodată, la solicitarea instanței și a reclamantei, a fost administrat și probatoriul testimonial cu un martor, deși a arătat că martorul propus nu avea nicio legătură cu cauza de față. În același scop al clarificării situației, instanța a solicitat reclamantei să depună la dosar contractul de amanet încheiat în 2009, însă reclamanta nu a înțeles să se conformeze acestei solicitări, precum și chitanțele doveditoare ale plăților efectuate, reclamanta nefiind în măsură să depună nici aceste înscrisuri.

Cât privește susținerea potrivit căreia, la interpelarea instanței cu privire la poziția acesteia referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța nu ar fi stăruit pentru clarificarea acesteia, având în vedere răspunsul reclamantei, din care a reieșit neînțelegerea acesteia, a precizat că rolul instanței nu este acela de a oferi consultații juridice justițiabililor. În momentul în care se hotărăsc să inițieze un demers în justiție, își asumă în aceeași măsură cunoașterea sau necunoașterea normelor de drept material, dar și procesual. Instanța de judecată era obligată doar să pună în discuție excepția invocată, fiecare parte având dreptul să își expună punctul de vedere cu privire la problema de drept adusă în discuție. Mai mult decât atât, respectiva excepție a fost respinsă de instanța de judecată, așa încât discuția cu privire la această excepție nu a fost aceea ce a determinat respingerea acțiunii formulate de către reclamantă.

Referitor la motivul legat de procesul echitabil, a susținut că orice justițiabil are facultatea de a beneficia de serviciile unui apărător, exercitându-și drepturile în maniera în care consideră de cuviință. Lipsa apărătorului ales nu echivalează cu lipsa unui proces echitabil, în accepțiunea art. 6 din Codul de procedură civilă, noțiunea de echitabil referindu-se la judecarea unei „cauze în termen optim și previzibil, de o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege”.

A considerat că invocarea argumentelor legate de nemotivarea hotărârii s-a făcut cu rea credință, atâta vreme cât se poate observa din cuprinsul sentinței atacate faptul că instanța a răspuns argumentelor părților și capătului accesoriu al cererii principale, respectiv cel referitor la obligarea la plata sumelor de bani reprezentând dobânzi. Față de soluția dată primului capăt de cerere, soluția dată capătului accesoriu vine tot în sensul respingerii, soluție ce este, de altfel, motivată în cuprinsul sentinței civile atacate și prin prisma dispozițiilor cuprinse în O.G. nr. 13/2011.

La primul termen de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, 24.04.2015, tribunalul a recalificat drept apel calea de atac promovată în cauză, reținând dispozițiile art. 457 și art. 466 din Codul de procedură civilă.

După recalificare, tribunalul a dispus completarea probelor administrate la prima instanță cu interogatorii și înscrisuri.

Reclamanta și-a explicitat pretențiile, conform cererii depuse la 29.05.2015, în sensul că pârâta îi datorează suma de 1200 lei, reprezentând împrumutul pe care l-a făcut la casa de amanet; 108 lei/lună, comision de 3%, din mai 2013 până în iulie 2014; 72 lei/lună, comision de 2%, din luna iulie 2014 până în aprilie 2015; 36 lei/lună, pentru lunile aprilie și mai 2015.

Examinând apelul promovat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/02.12.2014, tribunalul reține următoarele:

Obiectul litigiului l-a reprezentat cererea apelantei-reclamante B____ V______ de obligare a intimatei-pârâte D_____ C_____ la plata sumelor de 1600 lei, dobânzi achitate pentru un împrumut acordat de o casă de amanet, 1200 lei, credit neachitat, dobânzi de 540 lei, datorate până în septembrie 2013. În apel, potrivit art. 478 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă, reclamanta și-a explicitat pretențiile și a solicitat și plata dobânzilor plătite după pronunțarea hotărârii, conform cererii depuse la 29.05.2015, în sensul că a pretins obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 1200 lei, reprezentând împrumutul pe care l-a făcut la casa de amanet; 108 lei/lună, comision de 3%, din mai 2013 până în iulie 2014; 72 lei/lună, comision de 2%, din luna iulie 2014 până în aprilie 2015; 36 lei/lună, pentru lunile aprilie și mai 2015.

În cererea de chemare în judecată reclamanta nu a indicat motivele de drept, conform art. 194 lit. d din Codul de procedură civilă, împrejurare în care prima instanță, în ședința publică din 27.10.2014 (fila 29), raportat la motivele de fapt arătate în cerere, a stabilit natura acțiunii promovate, ca fiind în răspundere civilă delictuală, legea aplicabilă fiind Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 (art. 1357), în vigoare de la 01.10.2011, conform art. 103 din legea de punere în aplicare, nr. 71/2011.

Apelanta-reclamantă a susținut motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii, astfel încât tribunalul, potrivit art. 476 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va statua în fapt și în drept, analizând, cu prioritate, motivele de nelegalitate, care ar putea determina anularea hotărârii.

S-a susținut că au fost încălcate prevederile art. 6 alin. 1 din Codul de procedură civilă, privind judecarea cu celeritate a cauzei, având în vedere că primul termen de judecată a fost fixat după 10 luni de la depunerea cererii.

Asupra acestui motiv, tribunalul constată că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B____, la data de 28.10.2013, data recomandată alocată de programul informatic (Ecris) fiind 28.04.2014, conform mențiunilor din fișa dosarului (fila 2, dosar prima instanță). Nu au fost administrate probe din care să rezulte că, la nivelul Judecătoriei B____, s-au stabilit reguli speciale pentru reducerea duratei alocate de programul informatic pentru regularizarea cererii în cazul acțiunilor având ca obiect „obligații de a face” (acest obiect a fost înscris la data primirii cererii). Cu toate acestea, tribunalul observă că judecătorul a verificat cererea în interiorul termenului recomandat (stabilit de programul informatic în raport de aplicarea măsurilor de normare a muncii), respectiv la 22.04.2014, când a luat măsura de a-i comunica reclamantei faptul că are obligația de a achita taxa judiciară de timbru, de 117 lei (rezoluția menționată pe prima filă, verso), în termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 3 din Codul de procedură civilă. După îndeplinirea acestei obligații și comunicarea întâmpinării, la 25.06.2014, instanța a fixat primul termen de judecată la 27.10.2014, care este mai mare de 60 de zile, termen maxim prevăzut de art. 201 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Acest aspect nu a fost invocat de către reclamantă pe parcursul procesului la prima instanță, nu s-a solicitat preschimbarea primului termen, conform art. 230 din Codul de procedură civilă, și nici nu s-a formulat contestație privind tergiversarea procesului, în temeiul art. 522 din Codul de procedură civilă.

Art. 6 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede: „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății.” Termenul optim de soluționare a cauzei se referă la durata care asigură eficiența în realizarea justiției, iar caracterul rezonabil al unei proceduri judiciare este apreciat în raport de particularitățile fiecărei cauze, de comportamentul părților din proces și al autorităților. Raportat la acest conținut al principiului instituit de art. 6 din Codul de procedură civilă, tribunalul consideră că, deși primul termen de judecată nu a fost fixat cu respectarea art. 201 alin. 4 din Codul de procedură civilă, sancțiunea care intervine nu este anularea procedurii urmate și a hotărârii pronunțate, o astfel de sancțiune fiind numai pentru nerespectarea termenelor absolute, imperative și prohibitive.

Un alt motiv de nelegalitate a fost în legătură cu nerespectarea principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 din Codul de procedură civilă. Apelanta a susținut că judecătorul nu a manifestat rol activ, în sensul de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului; a arătat că nu a înțeles sensul excepției ridicate de apărătorul pârâtei și a răspuns că „nu știe ce să spună”, apreciind că instanța trebuia să stăruie pentru clarificarea întrebării și a răspunsului.

Tribunalul reține că art. 22 alin. 1 din Codul de procedură civilă consacră principiul aflării adevărului în procesul civil, iar pentru realizare, pe lângă obligațiile stabilite în sarcina părților și terților, conform art. 10 și 11 din Codul de procedură civilă, se prevăd drepturi și obligații pentru judecător, la art. 22 alin. 2-7: de a cere explicații părților în legătură cu situația de fapt și motivarea în drept, de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere, de a dispune administrarea probelor necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, de a introduce în cauză alte persoane, de a da sau a restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, obligația de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără depășirea limitelor învestirii, posibilitatea de apreciere asupra aplicării dispozițiilor legale. Raportat la acest conținut complex al principiului consacrat de art. 22 din Codul de procedură civilă, tribunalul observă că apelanta, deși a invocat încălcarea principiului, nu a făcut referire la nicio obligație încălcată de către judecător, ci s-a referit în general la obligația judecătorului de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului. Cât privește faptul că nu i s-a explicat apelantei-reclamante în constă excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța subliniază că obligația judecătorului este de a pune în dezbaterea părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, conform art. 14 alin. 5 din Codul de procedură civilă, pentru a respecta principiul contradictorialității, neavând dreptul să acorde consultații juridice părților, interdicția fiind reglementată de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, republicată. Pe de altă parte, este de observat că, deși reclamanta nu a avut o apărare cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, prima instanță a respins excepția invocată de pârâtă, soluție împotriva căreia partea interesată, care era numai pârâta, nu a promovat calea de atac.

Apelanta a invocat drept motiv de nelegalitate faptul că nu a avut parte de un proces echitabil, pentru că ar fi fost lipsită de apărare, din lipsă de posibilități materiale, în timp ce partea adversă a avut apărător. A fost obligată și la cheltuieli de judecată, pe lângă faptul că a suferit un prejudiciu material substanțial, prin neplata sumelor datorate de către pârâtă.

Cu privire la acest motiv, tribunalul menționează prevederile art. 13 alin. 2 din Codul de procedură civilă, conform cărora părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau asistate. Nu este obligatorie asistarea părții de un avocat, astfel că numai apelanta-reclamantă putea alege să fie sau nu apărată prin avocat. În măsura în care apelanta considera că, în vederea susținerii cererii și formulării apărărilor, era necesar să fie asistată de un avocat, în situația în care nu putea face față cheltuielilor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale, putea solicita ajutor public judiciar, în condițiile O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, sub forma plății onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales (art. 6 lit. a din O.U.G. nr. 51/2008).

Referitor la obligarea reclamantei la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată efectuate de către pârâtă, soluția este legală, argumentele în legătură cu procesul echitabil și lipsa de apărare neavând legătură cu soluția dată acestui capăt de cerere. Temeiul obligării a fost art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, norme conform cărora partea care pierde procesul (reclamanta în acest caz) va fi obligată, la cererea părții care a câștigat (pârâta), să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.

Apelanta a precizat că, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății, instanța nu poate pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților. Cu privire la această critică, tribunalul observă că se invocă nerespectarea principiului contradictorialității, reglementat de art. 14 din Codul de procedură civilă, însă apelanta nu s-a referit la nicio cerere, excepție, împrejurare de fapt sau de drept pe care judecătorul să nu le fi suspus discuției părților, iar din verificarea procedurii de judecată din fața primei instanțe rezultă că instanța a pus în discuția părților toate excepțiile invocate prin întâmpinare, a cerut explicații în legătură cu motivarea în drept, stabilind, după ce a pus în dezbaterea părților, temeiul de drept și legea aplicabilă.

S-a mai invocat nemotivarea hotărârii și a cererilor accesorii, apelanta făcând referiri la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească motivarea unei hotărâri, dar fără nicio referire la considerentele de fapt și de drept pe care instanța le-a menționat în sentința atacată. Tribunalul constată că hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 din Codul de procedură civilă și nu se poate reține că nu s-a pronunțat asupra motivelor de fapt invocate în cerere sau că nu a stabilit situația de fapt conform probelor administrate. Ceea ce contestă apelanta prin acest motiv nu este nelegalitatea hotărârii, ca urmare a nemotivării, ci netemeinicia, în raport de situația de fapt și aplicarea legii. Referitor la cererile accesorii, tribunalul constată că acțiunea a avut un capăt principal de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata sumelor indicate, și un capăt accesoriu, privind plata cheltuielilor de judecată. Plata dobânzilor nu poate fi considerat un capăt accesoriu, ci tot principal, fiind vorba despre sume pe care le-a pretins ca urmare a aceleiași fapte a pârâtei.

În privința netemeiniciei hotărârii, tribunalul observă că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, prin raportare la probele administrate în fața judecătoriei. Astfel, nu a rezultat din acele probe (înscrisuri și declarația martorului G____ D______), în lipsa recunoașterii pârâtei, că intimata D_____ C_____ și-ar fi însușit o sumă de bani, printr-un împrumut de la o casă de amanet, efectuat în numele reclamantei și folosindu-se de un bun al apelantei.

După completarea probelor înaintea instanței de apel, cu interogatorii, administrate din oficiu, și înscrisuri constând în contracte de amanet și chitanțe, tribunalul observă că situația de fapt este diferită de cea reținută de prima instanță. Astfel, conform susținerilor apelantei-reclamante, consemnate în încheierile de ședință din 24.04.2015 (fila 26) și 29.05.2015 (fila 37), celor ale intimatei-pârâte, din ședința de la 29.05.2015, coroborate cu înscrisurile depuse (filele 40-62), rezultă că: între apelanta-reclamantă B____ V______ și „Milionul” S.R.L. s-a încheiat contractul de amanet nr. 130/28.09.2011 (fila 43), potrivit căruia apelanta a primit suma de 1000 lei, bunul amanetat fiind un lanț din aur, 14 K, de 27 grame; în registrul de casă depus la fila 45, acest împrumut apare achitat la 17.01.2012, însă, se observă că, la aceeași dată, s-a încheiat cu aceeași societate un alt contract de amanet, nr. 393/17.01.2012 (fila 40), pentru 2200 lei, pentru care a fost lăsat același bun, lanț de aur de 27 grame; conform registrului de casă depus la fila 42, a fost lichidat la 16.05.2012, prin plata sumei, însă, în realitate, împrumutul nu a fost achitat și bunul nu a fost restituit, încheindu-se un nou contract de amanet nr. 703/16.05.2012 (fila 33), pentru suma de 2200 lei și același bun amanetat. Intimata-pârâtă a recunoscut că, în anul 2012, din cauza unei lipse în gestiune, de 2400 lei, fără știrea apelantei B____ V______, a încheiat un contract pentru un lanț din aur al apelantei și o brățară (care ar fi fost a surorii reclamantei), în numele apelatei B____ V______, pe două contracte separate. Nu s-a dovedit în cauză că mai exista un alt contract de împrumut care să fi fost acordat apelantei pentru o brățară din aur. Intimata a recunoscut că astfel a luat în numele reclamantei suma de 2200 lei (1200 lei din contractul încheiat la 17.01.2012), pentru prezenta cauză neavând relevanță suma de 1000 lei pentru care ar fi fost lăsat un alt bun (brățară de aur). Este cert că apelanta a cunoscut această situație, cel mai târziu la 16.05.2012, când a fost de acord cu semnarea contractului de amanet nr. 703. Se mai poate stabili, tot pe baza recunoașterii apelantei, situație consemnată și în practicaua deciziei, că intimata-pârâtă este cea care a achitat în perioada ianuarie-mai 2012, comisionul de 0,4 % (calculat pentru fiecare 10 zile, în vederea prelungirii contractului), aferent întregii sume de 2.200 lei, deși pârâta își însușise suma de 1200 lei. În luna februarie 2013 intimata i-a înmânat apelantei suma de 1200 lei, după cum apelanta a recunoscut în ședința publică din 24.04.2015, însă nu a restituit împrumutul, ci a achitat comisioane, unele dintre acestea nefiind scadente. A susținut faptul că pârâta îi datora dobânda (comisionul) pentru iulie 2012-februarie 2013, dar fără să aibă în vedere că și intimata plătise comisionul aferent prelungirii contractului, pentru întreaga sumă, de 2200 lei, iar nu doar pentru 1200 lei, în perioada ianuarie-mai 2012.

Aceasta fiind situația de fapt care a rezultat din probele administrate, tribunalul reține că a existat fapta ilicită a pârâtei D_____ C_____, care, folosind bunul amanetat, fără știrea reclamantei B____ V______, a împrumutat o sumă de 1200 lei. Cu toate acestea, în cauză nu se poate reține prejudiciul pretins de către reclamantă, deoarece reclamanta, prin semnarea contractului nr. 703/16.05.2012, a fost de acord să continue contractul de amanet pentru suma de 2200 lei. Este de observat că acest contract nu a fost anulat, apelanta încheind succesiv mai multe contracte de amanet, pentru aceeași sumă, de 2200 lei, fără să achite împrumutul și fără ca bunul amanetat să fi fost restituit. Ultimul contract este încheiat la 16.04.2015 (fila 31). În lipsa unei convenții dintre părți, tribunalul nu poate stabili existența prejudiciului constând în comisioanele plătite de către apelantă, întrucât intimata a achitat comisioane și suma împrumutată, acesta fiind prejudiciul rezultat din fapta de a-și însuși suma de 1200 lei, în ianuarie 2012.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, constatând că nu erau îndeplinite condițiile pentru stabilirea răspunderii civile delictuale, lipsind dovada prejudiciului, în temeiul art. 1357 și 1381 din Codul civil, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat, conform art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta B____ V______, domiciliată în mun. B____, cart. Micro V, _______________, jud. B____, împotriva sentinței civile nr. xxxxx pronunțată la data de 02.12.2014 de Judecătoria B____ în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXXX având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu pârâta D_____ C_____, domiciliată în __________________________________, jud. B____.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 septembrie 2015.

Președinte, N______ M______		Judecător, M__ A_______
	Grefier, C____ C_______

Red. N.M.

Tehn. H.M./N.M.

4 ex./20.10.2015

Dosar prima instanță:

XXXXXXXXXXXXXX – Judecătoria B____

Judecător prima instanță:

P___ F______ N_______

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub nr. 8214