ROMANIA
JUDECATORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 19
Ședința publică din 13 ianuarie 2014
Președinte : S_______ S_____
Grefier : S____ B_______
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul C______ A________ Z_____ în contradictoriu cu pârâta _____________________. și pentru opozabilitate P_________ A___ prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule și M_________ A___ prin Primar – Direcția Venituri, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform art.27 din O.U.G.nr.80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată propria competență generală, materială și teritorială, conform art.94 pct.1 lit.h și art.107 NCPC, după care, văzând că nu sunt excepții de soluționat, probe de administrat și cereri de formulat și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.411 al.2 NCPC, instanța reține cauza spre pronunțare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A___ în data de 26.09.2013 sub nr.XXXXXXXXXXXXX reclamantul C______ A________ Z_____ a chemat în judecată pârâții _____________________., P_________ A___ prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule și M_________ A___ prin Primar – Direcția Venituri, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate transferul dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtei ____________________. asupra autoturismului marca Dacia 1310 cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, ___________ xxxxxxx și număr de identificare UU1R11711Y2953735, cu obligarea pârâtei _____________________. la a-și exprima consimțământul în vederea radierii de pe numele reclamantului a autoturismului menționat, în caz contrar hotărârea urmând să țină loc de consimțământ valabil exprimat și apt pentru efectuarea formalităților necesare radierii autoturismului de pe numele reclamantului, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii. De asemenea, a solicitat să se dispună ca S.R.P.C.I.V. A___ să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii, la radierea de pe numele reclamantului a autovehiculului indicat anterior, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii, precum și la înmatricularea pe numele pârâtei ___________________., după plata taxelor aferente. În fine a solicitat să se dispună ca Direcția Venituri din cadrul Primăriei A___ să procedeze, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii, la radierea autovehiculului menționat mai sus din evidențele fiscale de pe numele reclamantului.
În motivare a arătat că în data de 18.09.2011 a vândut pârâtei _____________________. printr-un contract de vânzare-cumpărare autovehicolul Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, ___________ xxxxxxx și număr de identificare UU1R11711Y2953735, predând cumpărătoarei autovehicolul și certificatul de înmatriculare, conform înțelegerii, urmând a se prezenta în fața organelor competente pentru a finaliza procedura radierii, respectiv a înmatriculării autovehiculului și de a regulariza situația la Direcția Venituri – Serviciul Taxe și Impozite. Pârâta nu s-a mai prezentat pentru a finaliza procedura și, contactată fiind de către reclamant, a refuzat, sub diverse pretexte.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În drept a invocat dispozițiile Ordinului nr.1501/2006.
În probațiune a depus înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâtul M_________ A___ prin Primar – Direcția Venituri a arătat că nu se opune admiterii acțiunii reclamantului.
Pârâtele _____________________. și P_________ A___ prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările de la dosar, respectiv CIV, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, CI, adeverința nr. xxxxx/11.10.2013, instanța reține în fapt următoarele:
În data de 18.09.2011 între reclamant, pe de o parte, și pârâta _____________________. a intervenit un contract de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit, în baza căruia reclamantul a vândut, iar pârâta a cumpărat autoturismul marca Dacia 1310 cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, ___________ xxxxxxx și număr de identificare UU1R11711Y2953735, la prețul de 4.000 lei, sens în care au încheiat un contract sub semnătură privată (f.5).
Din adeverința nr. xxxxx/11.10.2013, eliberată de Instituția Prefectului – Județul A___ – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A___ (f.12) reiese că autoturismul menționat este înmatriculat în continuare pe numele reclamantului.
În acest context se reține că părțile nu au procedat la transcrierea mașinii pe numele noului proprietar și nici la radierea din circulație a acesteia.
Dispoziții legale incidente în cauză :
Conform art. 2 din Ordinul nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor emis de M.A.I proprietarii de vehicule sau mandatarii acestora sunt obligați să solicite înmatricularea ori înregistrarea, după caz, înainte de a le pune în circulație și să solicite radierea lor din evidență, în cazurile prevăzute de lege, potrivit prevederilor prezentului ordin.
Conform art. 24 al.2 din același ordin „Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data:
d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
(5) Radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale”.
Dispozițiile art. 25 din ordin prevăd că „radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărții de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fișei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 24 alin. (1) - (4)”.
În conformitate cu prevederile art. 1294 și 1295 C.civ., instanța constată caracterul consensual al convențiilor de vânzare-cumpărare având ca obiect autovehiculele. Pe de altă parte, însă, în raport de prevederil H.G. nr. 610/1992 și Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI, pentru opozabilitatea acestor vânzări față de autoritățile publice, este necesară efectuarea operațiunilor de radiere a înmatriculării de pe numele vânzătorului, respectiv a operațiunilor de înmatriculare pe numele cumpărătorului.
În lumina acestor dispoziții legale instanța va admite cererea astfel cum a fost formulată, respectiv va constata transferul dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtei ___________________. asupra autoturismului marca Dacia 1310 cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, ___________ xxxxxxx și număr de identificare UU1R11711Y2953735.
Va obliga pârâta ____________________. la a-și exprima consimțământul în vederea radierii de pe numele reclamantului a autoturismului marca Dacia 1310 cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, ___________ xxxxxxx și număr de identificare UU1R11711Y2953735, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să țină loc de consimțământ valabil exprimat și apt pentru efectuarea formalităților necesare radierii autoturismului meționat de pe numele reclamantului, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare).
Va dispune ca S.R.P.C.I.V. A___ să procedeze, ulterior rămânerii definitive a prezentei, la radierea de pe numele reclamantului a autovehiculului indicat anterior, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare).
Va dispune ispune ca S.R.P.C.I.V. A___ să procedeze, ulterior rămânerii definitive a prezentei și după plata taxelor aferente, respectiv după prezentarea documentelor prev. de art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006, la înmatricularea autovehiculului pe numele pârâtei ____________________..
Va dispune ca Direcția Venituri din cadrul Primăriei A___ să procedeze, ulterior rămânerii definitive a prezentei, la radierea autovehiculului menționat mai sus din evidențele fiscale de pe numele reclamantului.
În conformitate cu prevederile art.453 NCPC va lua act c[ reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul C______ A________ Z_____, cu domiciliul în A___, Piața Spitalului, bl.2b, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâta _____________________., cu sediul în Căpruța, nr.32, jud. A___, înmatriculată la ORC sub nr.JXXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxxx, P_________ A___ prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule, cu sediul în A___, _______________________, jud. A___ și M_________ A___ prin Primar – Direcția Venituri, cu sediul în A___, ______________________, județul A___, având ca obiect obligația de a face.
Constată transferul dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtei ___________________. asupra autoturismului marca Dacia 1310 cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, ___________ xxxxxxx și număr de identificare UU1R11711Y2953735.
Obligă pârâta ____________________. la a-și exprima consimțământul în vederea radierii de pe numele reclamantului a autoturismului marca Dacia 1310 cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, ___________ xxxxxxx și număr de identificare UU1R11711Y2953735, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să țină loc de consimțământ valabil exprimat și apt pentru efectuarea formalităților necesare radierii autoturismului meționat de pe numele reclamantului, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare).
Dispune ca S.R.P.C.I.V. A___ să procedeze, ulterior rămânerii definitive a prezentei, la radierea de pe numele reclamantului a autovehiculului indicat anterior, fără obligativitatea prezentării de către părți a înscrisurilor necesare radierii (fără consimțământul cumpărătorului, fără actele autovehiculului și fără plăcuțele de înmatriculare).
Dispune ca S.R.P.C.I.V. A___ să procedeze, ulterior rămânerii definitive a prezentei și după plata taxelor aferente, respectiv după prezentarea documentelor prev. de art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006, la înmatricularea autovehiculului pe numele pârâtei S.R.P.C.I.V. A___.
Dispune ca Direcția Venituri din cadrul Primăriei A___ să procedeze, ulterior rămânerii definitive a prezentei, la radierea autovehiculului menționat mai sus din evidențele fiscale de pe numele reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședința publică azi, 13 ianuarie 2014.
Președinte, Grefier,
S_______ S_____ S____ B_______
Red./Tehnored/SS/SS/ 29.01.2014/6ex/4com
Se comunică cu
- reclamantul C______ A________ Z_____, cu domiciliul în A___, Piața Spitalului, _______________________> - pârâta _____________________., cu sediul în Căpruța, nr.32, jud. A___,
- pârâta P_________ A___ prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule, cu sediul în A___, _______________________, jud. A___
- M_________ A___ prin Primar – Direcția Venituri, cu sediul în A___, ______________________, județul A___