Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Obligaţie de a face
Număr hotarâre:
498/2016 din 20 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 498

Ședința publică din data de 20.01.2016

Instanța constituită din:

Președinte - M_____ C_____________

Grefier - veronica burcin

Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B______ N______ în contradictoriu cu pârâții S.C. G__ S___ ENERGY ROMANIA S.A. și S.C. D________ S__ REȚELE – DIRECȚIA REGIONALĂ S__ BUCUREȘTI, având ca obiect obligație de a face.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2016, încheierea de ședință de la acea dată, făcând parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 20.01.2016.


INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.05.2015 (cerere depusă prin poștă la data de 21.05.2015) cu nr.XXXXXXXXXXXX, reclamantul B______ N______ în contradictoriu cu pârâții S.C. G__ S___ ENERGY ROMANIA S.A. și S.C. D________ S__ REȚELE – DIRECȚIA REGIONALĂ S__ BUCUREȘTI, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să fie obligați pârâții să execute pe cheltuiala proprie lucrările care se impus pentru plasarea echipamentelor ce le aparțin, situate la adresa din București, ___________________, sector 5, în subteranul zonei, pe un perete fără geamuri la distanță legală, cu respectarea dispozițiilor Ordinului ANRE nr.5/2009, Norme tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că este proprietarul spațiului comercial situat la parterul imobilului din București, ___________________, parter și asociat unic al societății comerciale ce își desfășoară activitatea în acest spațiu. Încă din anul 2006, data achiziționării spațiului, a ridicat problema echipamentului de gaze ce este lipit de peretele spațiului comercial, obturând vizibilitatea și făcând imposibilă amenajarea vitrinei spațiului. Echipamentul constă în conducta și regulator de presiune, echipamente ce deservesc întreg imobilul, construite și amplasate cu nerespectarea prevederilor Ordinului ANRE nr.5/2009.

Mai arată că a notificat pârâtele care au invocat unele prevederi din Ordinul ANRE nr.5/2009, însă capul de branșament intră în subteranul blocului și implicit sub pardoseala proprietății sale. Regulatorul este chiar sub fereastra spațiului al cărui proprietar este, considerând că se află într-o situație de excepție, ce dă dreptul trecerii în subteran, într-o firidă care să permită accesul.

Precizează că pârâtele sunt societăți comerciale, realizează venituri din taxarea gazelor naturale livrate consumatorilor, astfel încât se impune să realizeze și investiții, modernizări pe cheltuiala proprie.

Prin urmare, solicită ca pârâtele să fie obligate în conformitate cu normele legale să-și plaseze echipamentul în subteran, la limita exterioară a clădirii, excluzând zona geamului spațiului proprietatea sa, printr-o firidă care să asigure accesul personalului, pe cheltuiala pârâtelor.

În drept au fost invocate dispozițiile art.194-453 C.pr.civ., Ordinului ANRE nr.5/2009.

Reclamanta a depus, în copie, răspuns D________ Regionala S__ nr.2689/09.12.2014-f.7, fotografii-f.8-11, contract vânzare-cumpărare-f.12-13, contract de comodat-f.14.

Cererea a fost timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 2).

La data de 24.06.2015, prin Serviciul Registratură, pârâta D________ S__ Rețele SRL a depus întîmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că, regulatorul de presiune și capul de branșament se află amplasate în firidă, la limita de proprietate. Potrivit Normativului Tehnic, amplasarea construcțiilor aferente posturilor de reglare, independente sau alipite altor construcții, se face suprateran, la limita de proprietate a consumatorului sau când nu este posibil, cât mai aproape de limita de proprietate a consumatorului, asigurându-se accesul direct și permanent al personalului operatorului sistemului de distribuție. Orice modificare adusă instalației de utilizare a gazelor naturale se poate efectua cu o firmă autorizată ANRE, după ce va fi obținut acordul tuturor proprietarilor în acest sens.

În drept a invocat dispozițiile art.205 C.pr.civ., art.138 alin.1 și urm. din Legea nr.123/2012, Normativul tehnic.

Prin Serviciul Registratură, pârâta G__ S___ Energy România SA a depus întîmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive.

În motivare a arătat că are calitate de furnizor licențiat de gaze naturale li nu de operator al sistemului de distribuție a gazelor naturale. Activitatea de vânzare a gazelor naturale se realizează în baza unui contract de furnizare a gazelor naturale. Invocă dispozițiile art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.123/2012 cu privire la obligația distribuitorului de gaze.

În drept a invocat dispozițiile art.205 și urm. C.pr.civ., art.138 alin.1 și urm. din Legea nr.123/2012.

La data de 20.07.2015, reclamantul a depus, prin Serviciul Registratură, răspuns la întîmpinarea pârâtei _______________________, prin care a arătat că insinuare că a adus modificări spațiului nu poate fi primită, dat fiind că a cumpărat spațiul în situația/prezentare în care se află și astăzi. Nu are nicio legătură schimbarea destinației spațiului cu respectarea normativelor legale referitoare la amplasarea echipamentelor de gaze. Mai invocă și dispozițiile art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.123/2012.

De asemenea, reclamantul a depus, răspuns la întîmpinarea pârâtei ________________________ România SA, prin care a arătat că ambele pârâte au preluat vechiul Romgaz/D________ și nu are de unde cunoaște actele interne ale societăților și nici a administrat conductele anterior înființării _______________________ SRL-Direcția Regională S__ București.

Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei __________________ România SA, invocată prin întâmpinare, a fost unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 27.08.2015.

Sub aspect probator s-au administrat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă pentru reclamantă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamantul este proprietarul imobilului-spațiu comercial situat în București, ___________________, sector 5, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1368/11.07.2006 de BNP Ivanca Riba-f.12-13.

Reclamantul susține că echipamentul, constând în conducta și regulatorul de presiune, precum și capul de branșament nu respectă prevederile legale de amplasare.

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor, și anume asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta __________________ România SA, prin întîmpinare.

Potrivit art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.123/2012, distribuitorul de gaze naturale are ca obligație să opereze, să întrețină, să repare, să modernizeze și să dezvolte sistemul de distribuție în condiții de siguranță, eficiență economică și de protecție a mediului, activitățile urmând a fi desfășurate în baza autorizațiilor specifice pentru proiectare și execuție a sistemelor de distribuție a gazelor naturale, iar operarea urmând să se desfășoare în baza licenței de distribuție.

Pârâta __________________ România SA are calitatea de furnizor de gaze naturale și nu de operator al sistemului de distribuție, așa cum rezultă și din certificatul de înregistrare Registrul Comerțului-f.30, din care rezultă activitatea principală a pârâtei: comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte.

Apreciind că nu există o identitate între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, va admite excepția invocată, cu consecința respingerii cererii față de această pârâtă ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește fondul cauzei, față de pretențiile reclamantul, instanța constată că prin expertiza tehnică realizată în cauză-f.60-65, a fost determinat traseul conductei de gaze aferent imobilului situat în București, ___________________, sector 5, între capul de branșament/firida de branșament și instalațiile interioare de utilizare gaze din apartamente și spații comerciale.

De asemenea, regulatorul de presiune/capul de branșament a fost identificat ca fiind situat într-o firidă, pe trotuarul străzii I__ Breazoianu, lipită de peretele exterior al clădirii de la nr.11, în fața magazinului deținut de reclamant.

În ceea ce privește modul de amplasare a conductei de gaze, sunt aplicabile art.6.4 lit.a din Ordinul Președintelui ANRSC nr.5/2009, conform căruia conductele supraterane ale rețelelor de distribuție și ale instalațiilor de utilizare exterioare se pot monta, în funcție de condițiile locale, pe pereții exteriori ai clădirilor din cărămidă sau beton, precum și prevederile art.6.8 alin.1 din același act normativ, în conformitate cu care _____________________ branșamentelor sau a instalațiilor de utilizare se realizează suprateran, prin traversarea peretelui exterior al clădirilor; este interzisă _______________________________ sau sub pardoseala clădirilor.

Or, din răspunsul la obiectivul nr.1 din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că aceste prevederi legale au fost respectate, astfel încât modul de amplasare a conductei de gaze nu contravine prevederilor legale.

Art.6.3 alin.1 din Ordinul 5/2009 permite ca, cazuri excepționale, pentru clădiri la care nu se poate realiza soluția supraterană, _________________________________________ de utilizare în clădiri se realizează prin intermediul unui cămin de aerisire în care se montează robinetul de branșament și/sau de incendiu, după caz. Însă în acest caz, se face cu respectarea prevederilor alin.3 și 4 al aceluiași articol, respectiv, robinetele montate în cămine sunt cu tija înaltă pentru ca manevrarea să se poată face de la suprafața solului, iar căminele sunt acoperite cu grătare și au asigurată evacuarea permanentă a apelor infiltrate. Soluția prevăzută la alin. (2) se permite cu condiția avizării de către operatorul SD a tuturor măsurilor suplimentare necesare pentru alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță, inclusiv montarea în încăperea prin care se face alimentarea cu gaze naturale a unui detector a gazelor naturale având limita inferioară de detecție de 2% CH4 în aer și care acționează automat asupra robinetului de închidere (electroventil) a alimentării cu gaze naturale.

Situația excepțională prevăzută la art.6.3 alin.2 din Ordinul 5/2009 se face cu respectarea prevederilor alin.3 și 4 al aceluiași articol, însă, în cauză nu există nicio situație excepțională care să facă inaplicabilă, față de situația din teren, a alineatului 1, prin urmare, nu se poate susține că prevederile legale în ceea ce privește modul de amplasare a conductei de gaze nu sunt respectate.

În ceea ce privește regulatorul de presiune/capul de branșament, conform prevederilor art.6.20 lit.d din Ordinul 5/2009 capătul de branșament se pozează la limita de proprietate a consumatorului, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 6.8., alin. (2), potrivit prevederilor art.7.1 alin.2 din același act normativ posturile de reglare, de reglare - măsurare și de măsurare se montează în firide sau direct pe instalația de utilizare, iar conform art.7.17, posturile de reglare sau reglare - măsurare pentru presiunea maximă de intrare între 0,05 ▪ 105 - 2 ▪ 105 Pa (0,05-2 bar) se montează în: firidă îngropată sau semi - îngropată în peretele exterior al clădirii, în ziduri sau garduri (lit.a) sau firidă independentă sau alipită de un perete exterior al clădirii (lit.b).

Instanța apreciază că, aceste prevederi legale sunt respectate în ceea ce privește montarea regulatorul de presiune/capul de branșament.

De altfel, susținerile reclamantului din cerere cu privire la faptul că, capul de branșament intră în subteranul blocului, nu sunt susținute față de amplasamentul identificat de expert la efectuarea expertizei.

Nici prevederile art.7.19 invocate de reclamant în cerere, în susținerea faptului că regulatorul este amplasat în mod greșit sub fereastra spațiului al cărui proprietar este, nu sunt întemeiate, deoarece din raportul de expertiză rezultă faptul că ce arată reclamantul este un simplu post de reglare gaze de joasă presiune și nu unul de reglare-măsurare la care face referire articolul invocat de reclamant.

În ceea ce privește prevederile art.3.20 din Ordinul nr.19/2010, invocate de reclamant prin obiecțiunile la raportul de expertiză, și reținute de expert prin răspunsul la aceste obiecțiuni, în care, se arată că, dacă se ține cont de aceste prevederi, amplasamentul actual al firidei de branșament nu respectă aceste prevederi, instanța consideră că reclamantul nu se poate prevala de aceste prevederi, față de data intrării în vigoare a acestei prevederi și obiectul cererii, așa cum a fost formulat.

Astfel, reclamantul a invocat în cerere faptul că nu sunt respectate prevederile legale cu privire la conducta și regulatorul de presiune, precum și capul de branșament și a solicitat ca pârâtele din cauză să execute pe cheltuiala proprie lucrările care se impus pentru plasarea echipamentelor ce le aparțin, situate la adresa din București, ___________________, sector 5, în subteranul zonei, pe un perete fără geamuri la distanță legală, cu respectarea dispozițiilor Ordinului ANRE nr.5/2009.

Or, pentru ca pârâta să poată fi obligată să execute lucrări, pe cheltuiala proprie, presupune că aceasta nu și-a îndeplinit o obligație legală la executarea lucrărilor inițiale, deci ar trebui să se rețină culpa pârâtei în executarea lucrărilor inițiale.

Or, această culpă nu poate fi reținută în cauză, deoarece, nu s-a demonstrat în cauză că, la data efectuării lucrărilor, acestea au fost efectuate cu nerespectarea prevederilor legale.

Faptul că Ordinul ANRE nr.5/2009 a fost modificat și completat prin Ordinul nr.19/2010, nu presupune o culpă a pârâtei în nerealizarea lucrării dorite de reclamant.

Prevederile Ordinul nr.19/2010 se aplică pentru viitor și, în plus, nu cuprinde nicio dispoziție care să oblige operatorii de gaze naturale să modifice instalațiile existente astfel încât să fie conforme noilor modificări. Pe de altă parte, prin introducerea art.3.20 în Ordinul ANRE nr.5/2009 nu s-au modificat prevederile art. 6.20, art. 6.8., alin. (2), lit.d sau art.7.17 din Ordinul 5/2009 avute în vedere inițial de expert. Pentru situația prezentată de reclamant se aplică prevederile art. 6.20, art. 6.8., alin. (2), lit.d sau art.7.17 din Ordinul 5/2009, iar dispozițiile completatoare introduse prin Ordinul nr.19/2010 la pct.3.20 se aplică pentru posturile de reglare sau reglare-măsurare de capacitate până la 1.000 m3/h.

Prin urmare, chiar dacă reclamantul este nemulțumit față de traseul actual al instalațiile existente, iar modificarea amplasamentului actual este posibilă, pârâta nu poate fi obligată să execute, pe cheltuiala ei, așa cum a cerut reclamantul, lucrări pentru plasarea instalațiilor existente în sensul dorit de reclamant.

Reclamantul are posibilitatea efectuării lucrărilor, pe cheltuiala proprie, cu respectarea prevederilor legale în materie, ținând cont și de faptul că lucrările se efectuează cu firme autorizate, cu avizul pârâtei, iar pentru modificări ale instalației existente este necesar și acordul asociației de proprietari, având în vedere Regulamentul privind accesul la sistemele de distributie a gazelor naturale (HG 1043/2004, Anexa 2).

Față de cele arătate, instanța apreciază cererea ca neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Va respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, având în vedere că pârâta nu a căzut în pretenții, cererea reclamantei urmând a fi respinsă.

Va respinge cererea pârâtei _______________________ SRL-Direcția Regională S__ București de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării acestora.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:


Admite excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta __________________ România SA, prin întâmpinare.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B______ N______ (CNP xxxxxxxxxxxxx), cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de Avocat „T_______ I____”, situat în București, Calea Călărașilor nr. 134, _______________, față pârâta __________________ ROMÂNIA SA (înregistrată la Reg. ________________XXXXXXXXXX, având CUI RO xxxxxxxx), cu sediul în București, B-dl. Mărășești nr. 4-6, sector 4, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B______ N______ față de _______________________ SRL-DIRECȚIA REGIONALĂ S__ BUCUREȘTI (înregistrată la Reg. ________________/2728/2008), având CUI xxxxxxxx), cu sediul în București, B-dl. Mărășești nr. 4-6, sector 4, ca neîntemeiată.

Respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Respinge cererea pârâtei _______________________ SRL-Direcția Regională S__ București de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2016.


PREȘEDINTE, GREFIER,

M_____ C_____________ V_______ B_____

Red./Tehnored. Jud. M.C./5 ex.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025