Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria GIURGIU
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Obligaţie de a face
Număr hotarâre:
5109/2014 din 10 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA G______

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.5109

Ședința publică de la 10 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ M_________

Grefier M______ C_______

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B_____ G_____ V_______ și pe pârâtul INSTITUȚIA P__________ G______ SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, având ca obiect obligație de a face .

La apelul nominal făcut în ședința publică , a răspuns avocat P____ S_____ în substituire avocat O_____ R______ pentru reclamant, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată după finalizarea procedurii prealabile prev. de art. 200 și urm.C.proc.civ. , după care:

Instanța acordă cuvântul asupra excepției privind lipsa competenței materiale a Judecătoriei G______, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Avocat P____ S_____ pentru reclamant, având cuvântul, solicită admiterea excepției lipsei competenței materiale a Judecătoriei G______ și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului G______.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la data de 05.09.2014, reclamantul B_____ G_____ V_______ a chemat în judecată pe pârâtul INSTITUȚIA P__________ G______ SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i elibereze permisul de conducere pentru categoria B, _______ xxxxxxxxxx.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, a dobindit permisul de conducere pentru categoria B, _______ xxxxxxxxxx , eliberat la data de 01.03.2002, in timpul minoritatii deoarece a fost inclus ________________________ de liceul Viceamiral loan B________ , cind se afla in clasa a XI - a , cu profil Șoferi Mecanici Auto , program in care au fost incluse mai multe persoane , insa la acel moment nimeni nu s-a sesizat, astfel ca a promovat examenul auto si i s-a emis permisul de conducere la data de 01.03.2002 , respectiv mai devreme cu aproximativ o luna si 10 zile de a implini virsta de 18 ani.

Arată ca acest lucru nu l-a afectat pina in anul 2008 , cind a pierdut permisul de conducere, astfel ca a fost nevoit sa solicită sa i se emită un nou permis de conducere , lucru care nu a mai fost posibil, motivat de faptul ca pirita i-a invederat ca a obtinut permisul de conducere cind era minor.

Menționeaza ca inainte de a i se comunica acest lucru s-a prezentat la institutia mai sus indicata pentru a-l declara pierdut si a solicitat eliberarea altui permis de conducere , pentru care a achitat taxele si și-a constituit un nou dosar in vedere emiterii acestuia , insa la momentul la care trebuia sa i se elibereze permisul de conducere i s-a comunicat verbal ca nu este posibil acest lucru deoarece a dobindit acest permis in timpul minoritatii.

Totodata arată ca a incercat sa rezolve aceasta situatie pe cale amiabila , insa singurul lucru pe care a reușit sa-l obțină este o adresa din partea acestei institutii , adresa inregistrata sub nr. xxxxx/29.06.2009 , potrivit careia i s-a adus la cunostinta ca figureaza in evidente ca posesor al permisului de conducere seria Gxxxxxxxxxx eliberat la data de 26.02.2002, iar in prezent permisul de conducere nefiind suspendat sau anulat.

Mai mult , inainte de a promova prezenta acțiune pe rolul instantei de judecata , s-a adresat cu o adresa către pirita pentru a soluționa aceasta situatie amiabil , insa nici pina la acest moment nu a primit nici un răspuns, astfel a fost nevoit sa promoveze prezenta acțiune pe rolul instanței de judecata.

În drept, art. 1528 C.civ. și urm.

Probe: acte, interogatoriul pârâtei.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri : adresa nr. xxxxx/2009, adresa nr. 23/22.07.2014, confirmare de primire, carte de identitate, Diplomă de absolvire a Școlii profesionale.

La date de 23.09.2014, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând instanței să admită excepția privind lipsa competenței materiale a Judecătoriei G______ în a soluționa prezenta cauză și a dispune declinarea competenței de soluționarte a prezentului dosar în favoarea Tribunalului G______-Secția C_________ Administrativ.

În motivare, pârâta a arătat că, prin cererea de chemare în judecată,formulată în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor" -Instituția P__________ județul G______ -Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și înmatriculare Vechicule, reclamantul B_____ G_____ V_______ a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâta să-i elibereze permisul de conducere pentru categoria B, _______ xxxxxxxxxxx.

În mod eronat reclamantul a menționat „Ministerul Administrației și Internelor", întrucât la această dată ministerul poartă o altă denumire și anume „Ministerul Afacerilor Interne".

Totodată, precizează că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.

Art. 8 alin. 1 din aceeași lege, statuează că persoana vătămată într-un drept de lege sau _______________________, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici răspuns în termenul prevăzut de art.2 alin. 1 lit.h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte a actului repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se vătămat într-un drept sau un interes legitim al său, prin nesoluționarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Astfel consideră că are potrivit dispozițiilor legale sus menționate competentă în a soluționa prezenta cauză, Tribunalul G______, Secția C_________ Administrativ, raportat la obiectul acestei pricini și la solicitarea reclamantului din petitul acțiunii.

În drept, art.205 Codul de procedură civilă, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată.

Solicită judecarea cauzei în condițiile art.411 alin. 2 teza a doua Codul de procedură civilă.

Analizând excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța constată că este întemeiată sens în care urmează să o admită având în vedere următoarele motive :

Potrivit preved. art. 1 alin 1 din Lg. 554/2004 “ Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ .....se poate adresa instanței de contecios administrativ competente, pentru anularea actului ....” , iar potrivit preved. art. 8 alin 1 : “ persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral , nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente ... poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea , în tot sau în parte, a actului , repararea pagubei cauzate și eventual reparării pentru daune morale ...”

Prin urmare , instanța având în vedere toate aceste considerente și văzând preved. art. 131 – 132 C pr civ va admite excepția lipsei competenței materiale invocată de pârâtă prin întâmpinare și, pe cale de consecință va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G______ – Secția C_________ Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei G______.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G______, privind pe reclamantul B_____ G_____ V_______, domiciliat în __________________________, și pârâtul INSTITUȚIA P__________ G______ SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, cu sediul în mun. G______, ______________________, nr. 36, jud. G______.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2014.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.Jud.M.M.

Dact.Ș.P.

Ex.2/2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025