Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BACĂU
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Obligaţie de a face
Număr hotarâre:
290/2014 din 03 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 290/2014

Ședința publică de la 03 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D______ P____

Judecător S_____ C______

Judecător L______ C______

Grefier T______ C______

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&


La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâtul F______ P______ împotriva deciziei civile nr. 123/20.05.2013 pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocat F______ L____ pentru recurentul – pârât, intimatul – pârât prin Primar N___ C. O_____ care s-a legitimat cu C.I., ________, nr. xxxxxx eliberată de Poliția Tg. N____ la data de 20.06.2006 și intimatul – reclamant asistat de avocat A_____ Ș_______.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-au depus prin compartimentul arhivă relațiile solicitate de instanță și un memoriu de către intimatul – reclamant.

Din verificările efectuate instanța constată că în cauză s-a achitat taxa de timbru în cuantum de 239 lei conform chitanței aflată la fl. și de 200 lei conform chitanțelor aflate la fl. 45, 46 dosar.

Avocat F______ L____ pentru recurent depune copia actului adițional pentru F______ A. P______ care a fost comunicat părților la data de 13.02.2013 la contractul 546/7.01.2008.

La solicitarea instanței părțile prezente confirmă faptul că domnul N___ C. O_____ care s-a prezentat la instanță este primarul comunei B____. Totodată arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat F______ L____ pentru recurent având cuvântul arată că în cauză s-a formulat prezentul recursul întrucât tribunalul a înlăturat în mod greșit criticile și s-a pronunțat pe ce nu s-a cerut. Reclamantul a formulat acțiune pentru a i se permite accesul să ajungă la un teren care îl are în proprietate, și că nu s-a solicitat constituirea unui drept de servitute ci obligarea reculamantului de a elibera o cale de acces existentă. Mai arată că terenul a fost închiriat de la Primărie în baza unui contract de închiriere și că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că nu există nicio cale de acces și nici o obligație între recurent și pârât. La instanța de fond reclamantul a formulat acțiune având ca obiect obligația de a face însă instanța nu i-a pus în vedere schimbarea obiectului acțiunii întrucât pârâtul nu a solicitat constituirea unui drept de servitute ci obligarea la a elibera o cale de acces existentă.

Având în vedere dispozițiile art. 616 cod civil instanța de apel a motivat hotărârea tot pe aceste dispoziții în sensul că proprietarul care are lotul înfundat poate să solicite un acces iar reclamantul nu este proprietar pe acest teren acesta având în proprietate două trupuri de teren care sunt despărțite de terenul închiriat de la Primărie pe care nu plătește impozit.

În concluzie solicită admiterea recursului modificarea deciziei civile pronunțate de Tribunalul N____ în sensul de a se admite apelul și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanței cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În ce privește motivul privind calificarea căii de atac arată că nu-l mai susține.

Avocat A_____ Ș_______ pentru intimatul – reclamant având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Arată că având în vedere fl. 86 – 92 din dosar fond reprezentând adrese emite de ________________________ dreptul de proprietate de peste 50 de ani, anterior acestor mutări suprafața de teren a făcut parte dintr-un teren unic. Terenul ce despărțește cele două trupuri a făcut parte din terenul deținut în proprietate de reclamant iar drumul de acces a fost ca și cale de acces. Mai arată că accesul la teren nu se poate face decât peste albia unui pârâu care are malurile de o parte de alta abrupte. Mai arată că este singurul drum care constituie singura cale de acces și că acesta a fost închiriat cu o sumă foarte mică de către Primărie fără a se edifica construcții, însă pârâtul a închiriat terenul și a edificat un grajd fără autorizație, ulterior făcând demersuri la Primăria pentru a i se elibera autorizație de construcție. _____________________ că sunt proprietarii terenului, că acțiunea a fost promovată pentru a i se acorda dreptul la o cale de acces pentru suprafața teren întrucât este singurul drum practicabil.

Precizează că a fost făcută cercetare la fața locului prin care s-a identificat o altă cale de acces pentru a nu-și ridica construcție de pe teren însă reclamantul nu a solicitat ridicarea grajdului ci doar o cale de acces pentru a ajunge la terenul pe care-l deține în proprietate.

În concluzie solicită respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată.

Intimata – pârâtă prin Primar – domnul N___ C. O_____, având cuvântul arată că a avut discuții cu ambele părți, că a fost la fața locului și a ajuns la concluzia că este necesar a se construit o cale de acces de acces pentru ca intimatul să poată ajunge la terenul ce-l deține în proprietate. Mai arată că rolul agricol a fost întocmit pe baza declarațiilor pe proprie răspundere date de către oameni. Că toată zona unde se află terenul s-a format în urma regularizării Bistriței, și că respectivele terenul sunt stăpânite de mai mulți ani și nu poate să precizeze dacă părțile au moștenit suprafețele de teren. Cunoaște de mai bine de 50 de ani că în zona există un pârât și că nici unul dintre proprietari nu au avut nici un document din care să rezulte că sunt proprietarii terenului. Că stăpânește din anul 1985 7 ari, iar din anul 1992 9 ani suprafață ce s-a mărit însă nu poate preciza dacă terenul a aparținut părinților. Anterior închirierii era o trecere cu piciorul întrucât nu există nicio altă cale de acces. În urma discuțiilor avute cu părțile și pentru că aceștia se judecă din anul 2008 s-a găsit o rezolvare a situației prin faptul că s-a găsit o cale de acces pentru a putea ajunge la terenul ce-l deține în proprietate.

Intimatul – reclamant Tărăță G_______ arată că terenul pentru drumul de acces a fost dat benevol și că Primăria nu a deținut în zonă teren.

În replică avocat F______ L____ pentru recurent arată că din adresa aflată la fl. 86 dosar fond comunică că terenul nu este la rol și că nu se plătește impozit iar din declarația martorului Togăna rezultă că 20 de ani a trecut pe acolo spre terenul proprietatea sa. Recursul a fost întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 cod pr.civilă.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

C U R T E A

-deliberând-

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 123/20.05.2013 pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâta _________________________ împotriva sentinței civile nr. 583 din 26.03.2012 a Judecătoriei B____.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul F______ P______ împotriva aceleiași sentințe.

Au fost obligati în solidar apelanții F______ P______ și _________________________ intimatului T_____ G_______ suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 583/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria B____, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul T_____ G_______, în contradictoriu cu pârâtul F______ P______ și ______________________________ legal primarul. A fost obligată pârâta _______________________ F______ A. P______ să elibereze calea de acces în suprafață de 70 mp, identificată și colorată cu culoare roșie în schița anexă la raportul de expertiză topo judiciară (completat) V_______ I.

Obligația pârâtului F______ P______ a fost stabilită sub sancțiunea plății daunelor cominatorii în sumă de 50 lei/zi întârziere până la realizarea efectivă a obligației. A fost obligat pârâtul către reclamant la 2024,50 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut că reclamantul stăpânește în comuna B____, ____________________, 2 terenuri, unul arabil și unul fânețe despărțite de drumul sătesc S___, un teren neproductiv posedat de pârât și albie de torent temporar.

Pe terenul neproductiv - din care 200 mp pârâta ________________________________ legal primarul, a închiriat pârâtului F______ P______ prin contractul nr. 546/2008-pârâtul a edificat - fără autorizație - un grajd și o anexă, blocând accesul reclamantului la terenul său fânețe, fără ieșire la calea publică.

În raportul de expertiză efectuat au fost identificate imobilele în discuție și a fost propusă o cale de acces în suprafață de 70 mp pe terenul interpus, marcată cu culoare roșie pe schița anexă.

Față de starea de loc înfundat, în sensul art. 616 Cod civil a terenului fânețe al reclamantului și de împrejurarea că singura ieșire la calea publică care să împace interesul reclamantului cu al pârâtei deținătoare a fondului aservit interpus, s-a constituit o servitute de trecere în favoarea fondului dominant, obligând pârâții să elibereze calea de acces pe fondul aservit.

Pârâtul F______ P______ a declarat recurs împotriva sentinței civile pe care o consideră netemeinică și nelegală, arătând în motivare că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a dispus a fi lăsată liberă calea de acces identificată cu culoare verde și nu cu culoare roșie cerută de reclamant.

Mai arată pârâtul că instanța a schimbat natura actului juridic dedus judecății, deoarece cauza are ca obiect obligația de a face, iar instanța a constituit un drept de servitute.

Pe fondul cauzei arată că reclamantul nu și-a întemeiat în drept acțiunea, că nu are calitatea de a cere ridicarea construcțiilor și că dreptul de servitute nun poate fi înlocuit prin uzucapiunea de 30 de ani, deoarece servitutea de trecere este necontinuă și neaperentă.

În drept sunt invocate prevederile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, art. 304 pct.4 și 8 Cod procedură civilă.

Hotărârea instanței de fond a fost apelată și de către pârâta __________________________, care a reiterat motivele invocate în apel de către pârât.

Reclamantul T_____ G_______ a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea apelului deoarece a optat pentru o altă variantă de trecere decât aceea solicitată inițial, pentru a evita anularea prejudiciului constituit de pârât pe calea de acces. Instanța a soluționat cauza pe baza unui probatoriu complex, iar calea de acces reținută de instanță a fost propusă chiar de reprezentantul comunei B____ în vederea stingerii litigiului.

Mai arată pârâtul că a dovedit modalitatea prin care avea acces la teren.

_______________________ achite taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, obiectul acțiunii de față nefăcând parte din categoria celor prevăzute de art. 17 din Legea nr. 146/1997 republicată care atrage scutirea de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Întrucât pârâta nu a achitat taxa de timbru datorată deși a fost citată cu această mențiune, tribunalul va face aplicarea art. 20 al. 3 din actul normativ mai sus amintit și va anula apelul pârâtei va netimbrat.

Cu privire la apelul pârâtului F______ P______, tribunalul constată că acesta nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

În primul rând, tribunalul constată că, în raport cu prevederile art. 2821 Cod procedură civilă, calea de atac legală este apelul și nu recursul, astfel că temeiurile de drept invocate de apelant nu privesc această cale de atac. Tribunalul va analiza, însă motivele de fapt invocate în fapt din perspectiva efectului devolutiv al apelului.

Astfel, tribunalul a constatat că, deși instanța de fond a motivat hotărârea pe prevederile art. 616 Cod civil, a antamat fondul litigiului, dispunând asupra cererii prin care reclamantul a cerut obligarea pârâților să îi permită accesul spre terenul său.

Potrivit susținerilor pârâtei Comunei B____, formulate prin adresa nr. 3225/31.05.2011 – fila 16 dosar fond, accesul reclamantului spre terenul său trece prin albia unui torent temporar, inclusă în contractul de concesiune nr. 546/17.01.2006 – fila 29 dosar fond. Din conținutul acestui contract rezultă că pârâtul, concesionar ala suprafeței 200 mp, suportă sarcinile și impozitele terenului, o astfel de sarcină fiind calea de acces utilizată de reclamant și recunoscută de pârâta ________________________ mai sus menționată și folosită de reclamant și de alte persoane de peste 60 de ani conform declarațiilor martorilor audiați la fond.

O altă clauză a contractului impune obligația pârâtului de a nu executa construcții cu caracter definitiv, obiecție invocată de asemenea, prin construirea grajdi pe calea de acces, fără autorizație.

În raport cu cele menționate tribunalul a constatat că pârâtul a împiedicat accesul reclamantului spre terenul său, în mod abuziv, prin încălcarea clauzelor contractului de concesiune.

Cu privire la varianta stabilită de instanță pentru calea de acces, tribunalul a constatat că aceasta este corectă, în condițiile în care pârâtul nu a formulat obiecțiuni asupra schiței anexe suplimentului raportului de expertiză care i-a fost înmânată (fila 105-106) dosar fond prin care se individualizează o altă variantă de acces față de existența construcției pe vechea cale.

Față de cele arătate, tribunalul a constatat că apelul pârâtului F______ P______ nu este fondat și a fost respins ca atare în temeiul art. 296 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă apelanții au fost obligați să plătească în solidar cheltuieli de judecată efectuate de reclamant în apel.

Împotriva acestei decizii a pronunțat recurs recurentul F______ P______, recurs declarat și motivat în termen , legal timbrat și înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. XXXXXXXXXXXXX.

A fost criticată soluția instanței de apel pentru următoarele considerente:

- greșit a fost calificate calea de atac ca fiind cea a apelului și nu a recursului raportat la temeiul de drept invocat ;

- hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, încălcându-se în acest sens art. 304 pct. 9 cod pr.civilă ; se arată faptul că a invocat că prima instanță nu antamase fondul, nu s-a raportat la ceea ce s-a cerut, considerând în mod greșit că în speță sunt incidente disp.art. 616 cod civil;

- pe fondul cauzei se invocă că nu s-au administrat probe cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului pretins înfundat.

Intimatul T_____ G_______ a depus întâmpinare, solicitând în esență respingerea ca nefondat a recursului, cu motivarea că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu aplicarea și respectarea întocmai a prevederilor legale, în urma unei analize corecte a situației de fapt și de drept .

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a disp.art. 304 și 312 cod pr.civilă Curtea reține următoarele:

Sub un prim aspect instanța constată că recurentul a înțeles să nu mai susțină primul motiv de recurs.

Sunt însă întemeiate criticile conform cu care instanța de fond s-a pronunțat pe altceva decât ceea ce s-a cerut.

Astfel, prin cererea formulată inițial reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să-și ridice gardul și construcțiile de pe terenul proprietatea sa și să-i elibereze calea de acces la apa curgătoare cu care se află învecinat terenul proprietatea sa.

Ulterior, prin precizările depuse la dosar la fila 13 acesta și-a modificat cererea de chemare în judecată solicitând ca pârâtul să-i elibereze calea de acces la terenul proprietatea sa, să-și ridice construcțiile edificate abuziv sau să fie el autorizat să le demoleze pe cheltuiala pârâtului și obligarea la plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere.

Prima instanță a admis acțiunea principală și a obligat pârâta să elibereze calea de acces în suprafață de 70 mp identificată cu culoare roșie în schița anexe la raportul de expertiză topo

A fost obligat pârâtul să-și îndeplinească aceste obligații sub sancțiunea plății daunelor cominatorii de 50 lei întârziere.

Din motivarea acestei sentințe rezultă fără putință de tăgadă faptul că prima instanță a apreciat acțiunea întemeiată raportat la dispozițiile art. 616 Cod civil. Aceste dispoziții reprezentând servitutea de trecere, stabilind că proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.

Esența acestei instituții juridice în condițiile enumerate în textele art. 617 – 619 Cod Civil este aceea a analizării interesului proprietarului locului înfundat și în lipsa căreia nu l-ar putea efectiv exploata cu interesul proprietarului locului învecinat și care urmează a fi afectat.

Este de observat că instanța s-a pronunțat pe altceva decât s-a solicitat, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În conformitate cu art. 129 cod pr.civilă în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății . Prin faptul că s-au avut în vedere dispozițiile legale ce reglementează o altă instituție juridică s-a ajuns la necercetarea fondului cauzei.

Întrucât acest motiv de recurs atrage casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, nu se mai impune analizarea celorlalte motive care privesc fondul cauzei.

Pentru considerentele sus-arătate în baza art. 312 cod pr.civilă va fi admis recursul, casată decizia recurată, admis apelul și în baza art. 297 cod pr.civilă desființată sentința Judecătoriei B____ și trimisă cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul civil promovat de pârâtul F______ P______ împotriva deciziei civile nr. 123/20.05.2013 pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Casează decizia civilă nr.123 din 20 mai 2013 a Tribunalului N____.

Admite apelul formulat de apelantul F______ P______.

Desființează sentința civilă nr. 583 din 26 martie 2012 a Judecătoriei B____ și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,azi, 3 martie 2014.

Președinte,

D______ P____

Judecător,

S_____ C______

Judecător,

L______ C______

Grefier,

T______ C______

Red.sent. P_______ I.

Red.d.a. S_______ D., B_____ C.

Red.d.r. S.C.

Teh.ct/3 ex.

11/19.03.2014.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025