Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 525/2015

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A______ C_____ S______

Judecător V______ C_________-S______

Grefier I_____ P_____

S-a luat spre examinare cererea de apel formulată de către Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 1972 din 20.11.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind A_________ D_____ S___, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; din oficiu s-a atașat la dosar fișa dosarului de fond având ca obiect ”procedura insolvenței”; s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța constată apelul formulat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

Raportat la data înregistrării cererii introductive, 29.04.2014, incidente în cauză sunt dispozițiile Noului Cod de procedură civilă și ale Legii nr. 85/2006.

Având în vedere că se solicită judecata în lipsă, constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, creditoarea D.G.R.F.P. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a chemat în judecată pe pârâtul Avatajitei D_____ S___, în calitate de administrator al societății S.C. Orange Club S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestuia în baza art. 138 din Legea 85/2006.

În motivare, arată creditoarea că pârâtul a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada creării debitelor și este ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990. Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea 31/1990, adică de dispozițiile referitoare la mandat. Potrivit alineatului 2, dacă mandatul este oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate și, conform art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi dat cu caracter oneros.

Starea de insolvabilitate, mai arată creditoarea, este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societății, care a determinat încetarea de plăți și prejudicierea creditorilor. Apreciază creditoarea că simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori și o condiție suficientă pentru atragerea răspunderii.

În ceea ce privește vinovăția, consideră reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.

Consideră reclamanta că pârâtul se face vinovat de fapta reglementată de art. 138 lit. c din Legea insolventei. Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvență, în termenul de 30 de zile, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului și indirect a dispus în interes personal continuarea activității debitoarei, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. De asemenea, la 30.06.2013 debitoarea avea disponibilități bănești de 33 lei, stocuri de 238 lei si active circulante de 5327 lei, care nu au fost folosite pentru achitarea parțială a datoriilor către bugetul de stat. De aici, se poate deduce că administratorul societății a folosit bunurile sau creditele societății în folosul propriu sau al altei persoane (138 lit. a).

În drept, se invocă art. 138 lit. a, c si d din Legea insolventei.

Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și neîntemeiata. Arată pârâtul că a făcut eforturi pentru redresarea societății, a plătit din fonduri proprii unii furnizori de servicii și parteneri de afaceri, sume pe care nu le-a mai recuperat. Datoriile către bugetul de stat au fost achitate la zi încă de la înființarea societății, însă în anul 2012 au început să apară probleme financiare datorita scăderii clientelei și scăderii lichidităților, societatea având ca obiect de activitate alimentație publică (restaurant).

Prin sentința civilă nr. 1972/20.11.2015,Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de creditoarea D.G.R.F.P. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu pârâtul Avatajitei D_____ S___, având ca obiect antrenarea răspunderii personale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare S.C. Orange Club S.R.L.

Pentru a se pronunța astfel,canalizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut cele ce urmează:

Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pârâtul a avut calitatea de asociat și administrator al societății debitoare.

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate în cauză constă în aceea că aprecierea culpei persoanei chemată să răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifică între faptă și prejudiciu, respectiv faptele enumerate, în măsura în care au fost săvârșite culpabil și au cauzat un prejudiciu, să fi fost în măsura să contribuie la ajungerea societății debitoare în insolvența.

Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la regulile specifice de drept comun, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.

Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.

Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s-a reținut:

Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c din Legea insolvenței, respectiv:

• 138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
• 138 lit. c: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți

Reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, prezumții ce nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță.

Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat:

Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.

Nesesizarea instanței pentru ______________________________ art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a din Legea insolventei. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.

Pentru invocarea art. 138 lit. a si c, creditoarei ii revenea sarcina de a arată, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lui sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c și care au dus la falimentul societății și pe de alta parte rolul lor în determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, în considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Totodată, reclamanta nu a precizat care au fost acțiunile sau inacțiunile prin care pârâtul a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, aceasta fiind o simpla deducție rezultată din scăderea progresivă a cifrei de afaceri.

Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, în mod necesar, răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele săvârșite s-a cauzat insolvența societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța a respins cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel DGRFP Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași susținând că prejudiciul stabilit pe baza declarațiilor de creanță din tabelul definitiv, este în cuantum de 276.479,66 lei compusa din impozite și taxe neachitate la bugetul de stat.

Se constată din datele prezentate în istoricul Oficiului Registrului Comerțului, că S.C. Orange Club S.R.L.. Iași a fost administrată anterior deschiderii procedurii insolvenței, de dl Avatajitei D_____ S___, iar prejudiciul creat bugetului de stat a fost generat de activitatea desfășurata sub mandatul acestuia.

Din informațiile existente în baza de date a organului fiscal rezultă că, în anul 2012 - anterior declarării insolvenței, s-a constatat că S.C. Orange Club S.R.L. ar fi putut să-și onoreze integral obligațiile fiscale, dacă sumele obținute din recuperarea creanțelor în valoare de. 776.516 lei - așa cum figurau in bilanț la începutul anului 2012 precum și stocurile existente la finele anului 2012, ar fi fost folosite pentru stingerea obligațiilor fiscale existente la acea dată.

De asemeni, se remarcă faptul că la finele anului 2012 existau sume in casieria/conturile unității în cuantum de 1100 iei, precum și stocuri în valoare de 55.037 lei.

Din analiza situației financiare depuse la semestru I al anului 2013, respectiv pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxx13, perioada care cuprinde si o parte din activitatea in cursul procedurii insolvenței sub supravegherea lichidatorului judiciar, a rezultat că la începutul anului societatea a declarat, potrivit înregistrării din evidentele contabile proprii
că și-a derulat activitatea specifica codului CAEN, cu un stoc in valoare de 55.037 lei și care, până la 30.06.2013, a fost valorificat, acesta ajungând la valoarea de 238 lei.

Situație similară se constata si in ce privește creanțele societății, respectiv acestea au fost diminuate de la 23.463 lei la 5.122 lei, iar sumele din casieria unității au ajuns de la 1100 lei la valoarea de 33 lei.

Având în vedere faptul că activele circulante existente la începutul anului în valoare de xxxxx lei au fost valorificate și diminuate până la valoarea de 5327 lei, raportat și la împrejurarea că nu au fost efectuate plați către bugetul de stat, rezultă ca administratorul a lucrat contrar intereselor societății.

Totodată, întrucât în anul 2012 - anul de referința în care au luat naștere obligațiile fiscale ale debitoarei, nu au fost stinse deși au existat disponibilități bănești - rezultate din recuperarea de creanțe de la terți și valorificare de stocuri, consideră că administratorul Avatajitei D_____ S___, a desfășurat activitate sub acoperirea persoanei juridice, iar sumele rezultate din activitatea debitoarei în cursul anului 2012 si 2013 au fost folosite de administrator in folosul propriu al lui sau al altor persoane.

Componența debitului înregistrat Ia bugetul de stat (contribuții, impozit pe salarii, T.V.A.), așa cum rezultă din titlurile executorii anexate, denotă că debitoarea a avut angajați /salariați, a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă, au fost folosite de organele de conducere cu alte destinații și nu în scopul achitării creanțelor societății.

Conform prevederilor art. 138, alin. 1 lit. (c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, „au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți”.

Netemeinicia soluției instanței de fond rezulta din faptul ca prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitorului, in calitatea sa de contribuabil, demonstrează ca acesta a desfășurat o activitate comerciala generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si in raport de care s-au calculat aceste obligații și pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, fapta ce se încadrează atât în prevederile art. 138 alin.1 lit. a), cât și în cele de la lit. c) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

Prin neintroducerea cererii de intrare in faliment la momentul intrării societății in incapacitate de plată Avatajitei D_____ S___ a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului, împovărând situația precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente, din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3, ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de creditori și implicit prejudicierea acestora.

Disp.art.138 din legea insolvenței impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind societatea și indirect, pe creditorii săi.

Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.

Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art.138, se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență, este suficientă pentru antrenarea răspunderii.

Apelul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse;

Creditoarea Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a sesizat instanța cu o acțiune în atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului Avatajitei D_____ S___, pasivul societății ____________________ fiind 276 479,66 lei.

Se invocă săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a si c din Legea nr. 85/2006.

În fața primei instanțe, administratorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței față de ____________________, în raportul cauzal întocmit în conformitate cu art. 59 din Legea nr 85/2006 a învederat instanței că, la momentul respectiv, nu a identificat în sarcina fostului administrator statutar săvârșirea vreunei fapte din cele prevăzute de art. 138.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit.a din Legea nr. 85/2006 Curtea constata că în anul 2012 debitoarea deținea active cu valoarea de xxxxx lei,reprezentând active imobilizate,stocuri și disponibilități bănești în casă și conturi în bănci comparativ cu totalul datoriilor de xxxxxx lei. Potrivit bilanțului de la 30.06.2013,in activ au rămas doar stocuri în valoare de 238 lei, iar datoriile au scăzut la xxxxxx lei, ceea ce presupune că urmare valorificării activului , administratorul a acoperit o parte din pasivul societății,rămânând însă o suma consistenta din datorii exigibile care nu a putut fi achitată,dar în legatură cu care nu se poate retine culpa intimatului.

Ca atare , Curtea constata că în cauza nu s-au produs probe care să dovedească care au fost acțiunile sau inacțiunile intimatului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lui sau al altuia, pentru a fi reținută răspunderea acestuia pentru art. 138 lit. a din Legea 85/2006.

Instanța de apel constată că, potrivit art. 138 litera c din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a administratorului statutar poate fi antrenată atunci când acesta a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Dispozițiile art. 138 litera c privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.

Potrivit art. 27 alin.2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.

Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvența este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.

Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit. c nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.

Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat tot mai mari, pe care nu reușea să le achite, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al pârâtului - intimat în continuarea activității.

În speță, Curtea reține că apelanta nu a administrat nicio probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale a pârâtului, care a avut calitatea de administrator statutar al societății aflate în stare de insolvență.

În concret, apelanta trebuia să determine faptele săvârșite de Avatajitei D_____ S___, în calitate de administrator statutar al ____________________, constând în aceea că ar fi dispus continuarea activității în interes personal, deși era evidentă încetarea de plăți și să producă dovezi concludente.

Mai mult, prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a __________________, lichidatorul judiciar a reținut că insolvența acestei societăți se datorează unor cauze obiective și majoritatea externe societății, neexistând premisele aplicării art. 138.Pe de alta parte,astfel cum s-a arătat anterior ,datoriile existente la 30.06.2013 era mai mici decât cele de la sfârșitul anului 2012, ca urmare a valorificării activului, ceea ce dovedește ,dimpotrivă ,interesul administratorului în redresarea societății.

Față de cele ce preced, în baza art. 480 Cod procedură civilă, se va respinge apelul declarat de Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și se va păstra sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul promovat de către DGRFP Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 1972/20.11.2015 a Tribunalului Iași - Secția II Civilă F_______, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2015.

Președinte, A______ C_____ S______		Judecător, V______ C_________-S______
	Grefier, I_____ P_____

Red. S.A.

Tehnored. S.A.

2 ex – 13.01.2016

Trbunalul Iași –Z______ N_______ L_____