ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5781
Ședința publică din 28 octombrie 2015
Președinte : D____ L______ C_____
Grefier : C_____ N______
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petenta ________________ în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. Timișoara, privind procesul verbal _______________ nr. xxxxxxxxxx/10.12.2014.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentei av. G____ S____ din Baroul D___, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată depus la dosar din partea intimatei răspunsul la interogator.
Reprezentantul petentei solicită respingerea excepției tardivității .Depune la dosar două înscrisuri reprezentând titlul executoriu și somația primite de la ANAF. Arată că societatea petentă a luat la cunoștință de procesul verbal de contravenție în momentul în care a primit somația. Arată că filele 11 – 12 dosar Judecătoria A___ nu privesc prezentul proces verbal. Arată că nu poate face dovada comunicării somației dar aceasta a fost emisă la data de 25.03.2015, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 6.04.2015. De asemenea arată că fila 6 dosar Judecătoria Novaci nu a fost contestată prin plîngere penală. Solicită respingerea excepției tardivității, somația a fost primită la data de 25.03.2015, iar plângerea formulată la data de 6.04.2015.
Asupra excepției tardivității instanța se va pronunța odată cu fondul cauzei.
Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta petentei solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Arată că procesul verbal de contravenție trebuia comunicat într-o lună de la întocmirea sa , dar a fost comunicat la 4 luni.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria A___ în urma declinării de competență sub nr. XXXXXXXXXXXX, petenta ________________ în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. Timișoara, a solicitat instanței exonerarea de la plata amenzii aplicată prin procesul – verbal _______________ nr. xxxxxxxxxx/10.12.2014 și aplicarea sancțiunii avertismentului.
În motivarea plângerii petenta a arătat că la data de 10.12.2014 a fost sancționată pentru că a circulat pe drumul național cu auto XXXXXXXXX, cu depășirea masei de încărcătură pe axa 2.
În ceea ce privește comunicarea procesului verbal, petenta a arătat că a intrat în posesia acestuia abia la data de 01.04.2015, procedura de comunicare fiind îndeplinită de factorul poștal prin comunicarea procesului verbal altei persoane, respectiv mama reprezentantului societății.
De asemenea, a mai solicitat, până la soluționarea plângerii, suspendarea executării silite a titlului nr. 102/10.02.2015 emis de Serviciul Fiscal Orășănesc Novaci.
În drept petenta a invocat dispozițiile art. 61 din OG 43/1997.
În probațiune a depus la dosar copia procesului verbal contestat, dovezile de comunicare, copia adresei nr. 102/10.02.2015, somația și titlul executoriu.
Intimata a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție tardivității formulării plângerii contravenționale, solicitând admiterea excepției iar pe fond, respingerea plângerii.
În ceea ce privește excepția tardivității, intimata a arătat că potrivit art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare „împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia."
Astfel, a arătat că procesul verbal de constatare a contravenției ______________ nr. xxxxxxxxxx / 10.12.2014 a fost comunicat cu poșta, cu confirmare de primire, la adresa petentei în data de 12.12.2014 adică în termenul legal de o lună de la data redactării acestuia astfel cum rezultă din xerocopia confirmării de primire.
La data de 16.12.2014 petenta a intrat în posesia procesului verbal de constatare a contravenției, iar plângerea contravențională a fost formulată de către petentă cu mult după termenul legal de 15 zile, respectiv în data de 17.04.2015.
Astfel, a considerat că se impune admiterea excepției tardivității introducerii plângerii, întrucât petenta a intrat în posesia procesului verbal la data de 16.12.2014, iar ultima zi pentru introducerea plângerii era în data de 31.12.2014.
Pe fondul plângerii, intimata a arătat că în data de 10.12.2014, ca urmare a efectuării controlului cu privire la respectarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 43 / 1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost depistat în ACI Nădlac pe sensul de ieșire din România, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXX, deținut de către petentă cu depășirea masei maxim admise pe axa 2, respectiv de 13,02 tone fată de 11,50 tone maxim admis, fiind astfel încălcate prevederile art. 41 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 43 /1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
A mai arătat că petenta a fost sancționată contravențional datorită faptului că vehiculul folosit pentru transport a depășit greutatea pe axa 2 cu 1,52 tone (1.520 kg.) peste limita maximă admisă legal.
Întrucât prevederile legale au fost încălcate, s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției ______________ nr. xxxxxxxxxx /10.12.2014, prin care petenta a fost sancționată contravențional în temeiul de drept al art. 61 alin. 1 lit. p) din O.G. 43 / 1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare cu amendă în sumă de 30.000 lei și obligată la plata tarifului de despăgubire, în temeiul de drept al art. 61 ind. 1 alin. 1 din O.G. 43 / 1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, intimata a arătat că fapta contravențională săvârșită de către petenta prezintă un grad ridicat de pericol social, reflectat și de cuantumul ridicat al limitelor sancțiunii prevăzute de către legiuitor, astfel de sancțiuni fund instituite tocmai pentru a preveni săvârșirea unor fapte mai grave, în contextul în care petenta este o societate comercială ce ar trebui să își desfășoare activitatea în mod profesionist, cu respectarea dispozițiilor legate ce reglementează sfera sa de activitate.
A solicitat instanței să constate faptul că nu se impune a fi admisă plângerea formulată de către petenta și nici nu se impune a se proceda la o reindividualizare a sancțiunii amenzii, câtă vreme a dovedit în mod indubitabil faptul că petenta a încălcat prevederile art. 41 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 43 /1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru aceste motive intimata a solicitat respingerea plângerii.
În drept a invocat dispozițiile OG nr. 43 /1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În probațiune intimata a depus copia confirmării de primire a procesului – verbal, copia tichetului de cântar nr. xxxxx/10.12.2014 și copia buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx/25.06.2014.
La data de 13.07.2015, intimata a reiterat excepția tardivității plângerii, asupra excepției instanța rămînînd să se pronunțe odată cu fondul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că intimata a sancționat contravențional petenta prin procesului verbal de contravenție TMND02P2 xxxxxxxxxx/10.12.2014 pentru încălcarea prevederilor art. 41 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 43 /1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Procesul verbal de contravenție a fost dresat la data de 10.12.2014 ( fila 5 dosar Judecătoria Novaci ) și comunicat petentei la data de 15.12.2014 ( fila 6 același dosar).
Potrivit art. 15 din OG 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În ceea ce privește prezenta plîngere instanța constată că este tardiv formulată întrucît data de la care curge termenul de 15 zile este data de 15.12.2014 (fila 6 dosar Judecătoria Novaci ) și nu data de 01.04.2015 cind pretinde petenta/ fără dovezi/ ca i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție, ori prezenta plîngere s-a formulat la 06.04.2015.
În ceea ce privește confirmarea de primire de la fila 6 dosar instanța reține că ea face în condițiile art. 163 alin 5 C.p.civ. dovadă deplină a comunicării cu petenta a procesului verbal de contravenție contestat de vreme ce comunicarea s-a făcut la sediul petentei , este semnată de primire și nu a fost contestată în condițiile legii penale.
Față de cele de mai sus instanța în temeiul art.34 din OG 2/2001 va respinge plîngerea ca fiind tardiv formulată, fără a-i mai cerceta pe fond temeinicia.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge plângerea formulată de ________________, cu sediul în ____________________________________, având CUI RO-xxxxxxxx în contradictoriu cu CNADN SA, cu sediul în București, ___________________. 401A, împotriva procesului verbal de contravenție TMND02P2 xxxxxxxxxx/10.12.2014.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședința publică din 28.10.2015.
pentru președinte Grefier
D____ L______ C_____ C_____ N______
aflat în concediu fără plată
semnează președintele instanței
judecător
B_____ V_______ F______
Red. DLC/RLB /16.11.2015/4 ex./2com.
Se com.
- ________________, cu sediul în com. NOVACI, ________________________,
- CNADN SA, cu sediul în București, ___________________. 401A