Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria LUGOJ
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Reziliere contract
Număr hotarâre:
2567/2015 din 17 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXCod operator 2926

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA L____

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2567/2015

Ședința publică din 17 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O_____-Ș_____ S__________

Grefier: C_____ M_______

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamantul M_________ L____ REPREZENTAT DE PRIMAR în contradictoriu cu pârâtul R________ P____ V_____, având ca obiect reziliere contract și pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantul M_________ L____, consilier juridic M______ C______, lipsind pârâtul R________ P____ V_____.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul reclamantului, cons. juridic M______ C______, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului, cons. juridic M______ C______, solicită admiterea acțiunii reclamantului așa cum a fost precizată, prin care își menține petitul 1, acela de reziliere a contractului de concesiune a terenurilor pentru construcții și prin care a înțeles să renunțe la pretențiile formulate în petitele 2, 3 și 4, întrucât pârâtul a achitat integral sumele restante.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, instanța închide dezbaterile în prezenta cauză și reține cauza spre soluționare.


INSTANȚA,


Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria L____ la data de 17.07.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul M_________ L____, a formulat în temeiul prevederilor art. 194 C.pr.civ., cerere de chemare în judecată a pârâtului R________ P____ V_____, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: rezilierea contractului de concesiune a terenurilor pentru construcții nr.xxxxx/11.12.2012, obligarea pârâtului la plata sumei de 531,78 lei, care reprezintă redevența restantă (taxa de concesiune) pentru terenul în suprafață de 600 m.p. situat în L____, extindere __________________________ 2014 și 2015, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, la nivelul prevăzut de O.G. nr. 13/2011, aferent perioadei 01.02.xxxxxxxxxxxxxxx14 și obligarea pârâtului la plata majorărilor de întârziere prevăzute de art. 1241 din Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificat, în procent de 2% din cuantumul obligațiilor principale neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună de întârziere, începând cu data de 01.03.2014 și în continuare, până la data stingerii sumei datorate inclusiv (potrivit H.C.L. nr. 22/25.02.2014, în vigoare de la data de 27.02.2014 ).

În subsidiar, în cazul în care nu se admite petitul referitor la obligarea pârâtului la plata majorărilor de întârziere prevăzute de art. 1241 din Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost acesta formulat, solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, la nivelul prevăzut de O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 01.02.2014 și în continuare, până la data stingerii sumei datorate.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între pârâtul R________ P____ V_____ și M_________ L____ s-a încheiat contractul de concesiune a terenurilor pentru construcții nr. xxxxx/11.12.2012, obiectul contractului constituindu-l transmiterea de către M_________ L____, în calitate de concedent și preluarea în concesiune de către R________ P____ V_____, în calitate de concesionar, a terenului situat în L____, extindere ______________________ de 600 m.p., înscris în C.F. nr. xxxxxx L____.

Reclamatul învederează că, deși pârâtul avea obligația contractuală de a plăti anual, la scadență, taxa de concesiune a terenului, acesta nu a achitat în întregime factura aferentă anului 2014 și nici factura aferentă anului 2015, respectiv facturile nr. 888/31.01.2014 și nr. 1327/ 30.01.2015.

Potrivit prevederilor art.12 din contractul de concesiune, în condițiile în care concesionara nu a achitat taxele de concesiune pe o perioadă mai mare de 90 de zile, reclamantul în calitate de concedent este îndreptățit a solicita rezilierea contractului. În această situație, ca urmare a faptului că pârâtul nu s-a conformat obligației contractuale de plată a taxei de concesiune aferente anilor 2014 și 2015 și nici nu a dat curs obligației stipulate la art. 9 lit. e din contract, respectiv de a obține autorizație de construire în termen de 12 luni de la preluarea concesiunii și de a începe lucrările de construire în termen de 12 luni de la obținerea autorizației (contractul fiind astfel lipsit de scopul pentru care a fost încheiat), solicită concursul instanței în vederea rezilierii contractului.

În acest sens, face trimitere și la prevederile art. 871 alin.1 din C.civ care stipulează: „Concesionarul are dreptul și, în același timp, obligația de exploatare a bunului, în schimbul unei redevențe și pentru o durată determinată, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și a contractului de concesiune.”

Solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 531,78 lei, reprezentând taxa de concesiune aferentă anilor 2014, 2015, având în vedere prevederile art.5 și art.6 din contract care stipulează că plata taxei de concesiune se face anticipat în cursul lunii ianuarie a fiecărui an la casieria Primăriei sau prin virament bancar.

Având în vedere această stare de fapt, reclamantul arată că a notificat în prealabil concesionarul, punându-i în vedere să achite debitul, în caz contrar urmând a suporta consecințele nerespectării clauzelor contractuale (conform înștiințării de plată nr. xxxxx din 19.02.2015, somației nr. xxxxx din 19.02.2015), însă pârâtul nu s-a conformat.

Referitor la petitul nr. 3 și nr. 4 din acțiune privind obligarea pârâtului la plata accesoriilor aferente debitului principal, arăta faptul că potrivit art. 6 din contractul nr. xxxxx/11.12.2012: „Plata taxei de concesiune (taxei de redevență) se face anticipat în cursul lunii ianuarie a fiecărui an. După această dată (31 ianuarie) valoarea totală a concesiunii stabilită în euro se va transforma în lei la cursul din 31 ianuarie a.c, iar la acest debit se vor calcula penalitățile și majorările prevăzute de lege, până în momentul plății." Aceeași reglementare se regăsește și în cuprinsul art.10 din contractul nr. xxxxx/11.12.2012, care stipulează că: „Nerespectarea de către concesionar a obligației de plată a taxei, la termenele stabilite în contract, conduce la plata penalităților și majorărilor de întârziere prevăzute de lege și alte acte normative în vigoare.”

În continuare, reclamantul arată că pârâtul, începând cu anul 2014, nu și-a mai îndeplinit în integralitate obligația contractuală de plată a taxei de concesiune, reprezentând contravaloarea folosirii terenului proprietatea statului, astfel că devin incidente dispozițiile legale ale O.G. nr. 13/2011, care reglementează dobânda legală penalizatoare în raporturile contractuale, pentru perioada 01.02.xxxxxxxxxxxxx14.

Mai arată că, de la data de 01.03.2014, devin incidente prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului L____ nr. 22 din 25.02.2014 privind stabilirea tarifelor minime de concesionare a terenurilor, hotărâre care are caracterul unui act normativ cu largă aplicabilitate, asupra tuturor contractelor de concesiune în derulare, precum și a celor care urmează a fi încheiate, unde se stipulează la art. 2 că, „pentru plata cu întârziere a taxei de concesiune și a celei provenite din contractele de asociere, datorate de titularii de contracte generatoare de venituri bugetare ne fiscale se vor percepe majorări de întârziere în cuantumul legal stabilit pentru creanțe fiscale”.

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă și prevederile art. 1270 din C.civ. alin.1, "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante" precum și prevederile art. 1272 alin.1 C.civ "Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui."

Prin semnarea contractului, care reprezintă "legea părților", pârâtul R________ P____ V_____ și-a asumat obligațiile care îi incumbă, drept pentru care, consideră că prezenta acțiune este întemeiată, urmând a se dispune în consecință.

În drept, se invocă prevederile contractuale susmenționate precum și prevederile art. 871 alin. 1 C.civ., art. 1270 C.civ., art. 1272 C.civ., O.G. nr. 13/2011, art. 1241 alin.2 din C.proc.fisc, art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În susținerea cererii la dosar s-au depus următoarele înscrisuri: contractul de concesiune a terenurilor pentru construcții nr. xxxxx/11.12.2012 (f.8-11), facturi fiscale nr. 888/31.01.2014 și nr. 1327 din 31.01.2014 (f.12), înștiințare de plată nr. xxxxx/2014 (f.14), somație nr. xxxxx/19.02.2015 (f.13), confirmare de primire (f.16), somația nr. xxxxx din 19.02.2015 (f.17), înștiințarea de plată nr. xxxxx din 19.02.2015 (f.14), confirmare de primire (f.15), Hotărârea privind stabilirea tarifelor minime de concesionare a terenurilor pentru anul 2014 (f.17), proces verbal nr. xxxxx/2014 (f.18).

La fila 26 dosar, reclamantul M_________ L____, a formulat precizare de acțiune, prin care arată că pârâtul R________ P____ V_____ a achitat integral sumele restante, astfel că renunță la pretențiile formulate prin petitele 2, 3 și 4.

Înțelege să mențină petitul 1 prin care solicită concursul instanței pentru rezilierea contractului de concesiune a terenurilor pentru construcții nr. xxxxx din 11.12.2012, având în vedere că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale prevăzute la art. 9 lit. e din contract, respectiv de a obține autorizație de construire în termen de 12 luni de la preluarea concesiunii, contractul fiind astfel lipsit de scopul pentru care a fost încheiat.

Menționează că termenul de îndeplinire al obligației privitor la obținerea autorizației de construire este mult depășit, acesta fiind de 12.12.2013.

De asemenea, solicită a observa că dispozițiile art. 12 din contractul de concesiune nr. xxxxx din 11.12.2012 prevăd că rezilierea contractului poate interveni la inițiativa concedentului, în situația în care concesionarul nu și-a achitat taxele de concesiune (inclusiv penalitățile și majorările de întârziere) pe o perioadă mai mare de 90 de zile.

Or, pârâtul și-a îndeplinit obligația de a plăti taxa de concesiune aferentă anilor 2014 și 2015, abia în luna iulie 2015, astfel că menține petitul de reziliere a contractului.

A anexat precizării de acțiune chitanța nr. 8069 din 20.07.2015, precum și adresa nr. xxxxx din 31.07.2015, emisă de C_____________ urbanism și amenajarea teritoriului, din care rezultă faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația contractuală antemenționată.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru conform art.30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la termen pentru a-și susține poziția procesuală.

În cadrul cercetării judecătorești, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și probele dosarului instanța reține următoarele:

Având în vedere precizarea de acțiune prin care reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la petitele 2, 3 și 4 din cererea de chemare în judecată (referitoare la plata sumei de 531,78 lei, a dobânzii legale și a majorărilor de întârziere), acordul tacit la renunțare al pârâtului și dispozițiile art. 406 C.pr.civ., instanța va lua act de renunțarea reclamantului la judecată cu privire la aceste capete de cerere.

Cât privește solicitarea de reziliere a contractului de concesiune nr. xxxxx/11.12.2012, instanța reține că între pârâtul R________ P____ V_____ și M_________ L____ s-a încheiat contractul de concesiune a terenurilor pentru construcții nr. xxxxx/11.12.2012, obiectul contractului constituindu-l transmiterea de către M_________ L____, în calitate de concedent și preluarea în concesiune de către R________ P____ V_____, în calitate de concesionar, a terenului situat în L____, extindere ______________________ de 600 m.p., înscris în C.F. nr. xxxxxx L____.

Deși pârâtul avea obligația contractuală de a plăti anual, la scadență, taxa de concesiune a terenului, acesta achitat cu întârziere (după sesizarea instanței) facturile 888/31.01.2014 și nr. 1327/ 30.01.2015.

Potrivit prevederilor art.12 din convenția părților, contractul poate fi reziliat din inițiativa concedentului, cu notificarea prealabilă a concesionarului, în oricare din următoarele situații: a) neplata taxelor de concesiune (inclusiv a penalităților și majorărilor de întârziere) pe o perioadă mai mare de 90 de zile.

În speță, deși pârâtul a fost notificat cu privire la neachitarea taxei de concesiune (filele 13-15), acesta nu și-a îndeplinit obligația contractuală decât după înregistrarea cererii de chemare în judecată, cu o întârziere de peste 1 an.

De asemenea, pârâtul a încălcat și obligația contractuală de a obține autorizație de construire în termen de 12 luni de la încheierea contractului și de a începe lucrările de construire în termen de 12 luni de la obținerea autorizației.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 1270 al. 1 C.civ. („Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”) raportat la art. 12 al. 1 lit. a din contractul încheiat între părți, instanța va admite cererea de chemare în judecată precizată și va dispune rezilierea contractului de concesiune a terenurilor pentru construcții nr. xxxxx/11.12.2012.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:


Ia act de renunțarea reclamantului M_________ L____ prin Primar, cu sediul în L____, Piața Victoriei, nr. 4, jud. T____, la judecarea petitelor 2, 3 și 4 (referitoare la plata sumei de 531,78 lei, a dobânzii legale și a majorărilor de întârziere) ale cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtul R________ P____ V_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în L____, ___________________, jud. T____.

Admite cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamant împotriva aceluiași pârât.

Dispune rezilierea contractului de concesiune a terenurilor pentru construcții nr. xxxxx/11.12.2012, încheiat între părți.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria L____.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2015.


Președinte,

O_____-Ș_____ S__________

Grefier,

C_____ M_______


Red: O.Ș.S.

Tehnored: C.M.

02.12.2015

4 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025